Istoria statului polonez își are rădăcinile în sosirea slavilor, care au dat semnalul începutului colonizării și dezvoltării istorice pe teritoriul actual al Poloniei. În timpul dinastiei Piaștilor a fost adoptat creștinismul și s-a creat o monarhie tipică pentru Evul Mediu european. Perioada dinastiei Jagiellone a adus strângerea legăturilor Poloniei cu Marele Ducat al Lituaniei, dezvoltarea culturală și extinderea teritorială, culminând cu formarea Uniunii polonolituaniene din 1569. De la jumătatea secolului al XVII-lea, marele stat a intrat într-o perioadă de declin produsă de războaiele devastatoare și de deteriorarea sistemului de guvernare. S-au introdus semnificative reforme interne la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar procesului de reformă nu i s-a permis să avanseze, iar Imperiul Rus, Regatul Prusiei și Austria Habsburgică, printr-o serie de invazii, în 1795 au pus capăt existenței Uniunii.
Din 1795 și până în 1918 nu a mai existat un stat polonez independent. Polonezii s-au angajat intermitent în acțiuni de rezistență armată până în 1864. După eșecul revoltelor, poporul și-a conservat identitatea națională prin educație și printr-un program denumit „munca organică”, al cărui scop era acela de a moderniza economia și societatea. Ocazia independenței s-a ivit abia după Primul Război Mondial, când puterile imperiale implicate în împărțirea Poloniei au fost toate învinse în război ori s-au prăbușit.
S-a înființat astfel a doua Republică poloneză, care a existat între 1918 și 1939. Ea a fost distrusă de Germania nazistă și de Uniunea Sovietică după o invazie concertată la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Milioane de cetățeni polonezi au murit în cursul ocupației naziste. Guvernul polonez în exil a continuat să funcționeze și, prin intermediul numeroaselor formațiuni militare, polonezii au contribuit la victoria aliaților. Forțele Germaniei naziste au fost obligate să se retragă din Polonia pe măsură ce armata sovietică înainta, ceea ce a condus la apariția Republicii Populare Polone.
Odată cu ocupația sovietică, caracterul multietnic și multicultural s-a pierdut și țara a intrat sub un regim totalitar comunist. Până la sfârșitul anilor 1980, Solidaritatea, o mișcare reformistă autohtonă, a căpătat un rol crucial în tranziția pașnică de la dictatura comunistă la o democrație parlamentară. Acest proces a avut ca rezultat apariția statului polonez modern cunoscut și sub denumirea de cea de-a Treia Republică Poloneză.
Polonia are numeroase acte constituționale de-a lungul istoriei. Din punct de vedere istoric, cea mai importantă este Constituția din 3 mai 1791. Ziua de 3 mai este sărbătoarea Constituției, considerată zi națională.
La începutul anilor 1990, Polonia a făcut mari progrese către democratizare. În ianuarie 1990, Partidul Muncitoresc Unit (comunist) s-a dizolvat, în locul lui apărând un nou partid, Social-Democrația Republicii Polone. În noiembrie 1990 a fost ales un Președinte pentru un mandat de cinci ani, fiind primul Președinte al Poloniei ales direct de cetățeni. Tot în 1990, luna octombrie, Constituția poloneză a fost modificată.
Primele alegeri legislative complet libere din Polonia s-au desfășurat în 1991. În aprilie 1997, noua Constituție a Poloniei a fost definitivată, iar în iulie a intrat în vigoare, înlocuind Constituția comunistă modificată în 1992.
Actuala Constituție este împărțită în 13 capitole: capitolul I: „Despre stat”; capitolul II: „Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”; capitolul III: „Izvoarele dreptului”; capitolul IV: „Adunarea Națională”; capitolul V: „Președintele Republicii”; capitolul VI: „Consiliul de miniștri și administrația guvernamentală”; capitolul VII: „Administrația locală”; capitolul VIII: „Instanțele judecătorești”; capitolul IX: „Organele de control ale statului pentru protecția drepturilor”; capitolul X: „Finanțele publice”; capitolul XI: „Măsurile excepționale”; capitolul XII: „Revizuirea Constituției” și capitolul XIII: „Dispozițiile tranzitorii și finale” .
Conform Constituției, Polonia este o republică în care puterea supremă este exercitată de popor. Sistemul de guvernare al Republicii Polone are la bază principiul separării puterilor în stat, al echilibrului dintre puterea legislativă, executivă și judecătorească.
Parlamentul este bicameral, alcătuit din Dietă (Sejm) și Senat, și exercită întreaga putere legislativă. Împreună, ambele Camere formează Adunarea Națională. Dieta este alcătuită din 460 de deputați aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat pe baza principiului reprezentării proporționale. Senatul este alcătuit din 100 de senatori aleși prin vot universal, direct, egal și secret. Atât Dieta, cât și Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani. Vârsta minimă pentru a candida la Senat este de 30 de ani, iar la Dietă de 21 de ani. Nicio persoană nu poate candida în mod simultan pentru Dietă și Senat.
Membrii Parlamentului nu răspund pentru activitatea legată de exercitarea mandatului lor, nici pe durata acestuia și nici după expirarea acestuia. În privința acestor activități, ei sunt responsabili doar în fața Camerei din care fac parte și, în cazul în care se aduce atingere drepturilor terților, aceștia pot fi trași la răspundere în fața unei instanțe judecătorești doar cu acordul Camerei din care fac parte. Urmărirea penală începută împotriva unei persoane înainte de data alegerii sale ca parlamentar este suspendată la cererea Camerei, până la expirarea mandatului. În acest caz, termenul de prescripție prevăzut de procedura penală este, de asemenea, suspendat. Membrii Parlamentului își pot da însă consimțământul pentru tragerea lor la răspundere penală.
Președintele Republicii Polone și Consiliul de Miniștri exercită puterea executivă. Președintele este reprezentantul suprem al Republicii Polone și garantul continuității autorității de stat. El veghează la respectarea Constituției și este garantul suveranității și securității statului, precum și al inviolabilității și integrității teritoriului său. Președintele este ales de popor prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat pentru un mandat de cinci ani ce poate fi înnoit o singură dată. Poate fi ales Președinte orice cetățean polonez cu vârsta de minimum 35 de ani împliniți și care își poate exercita dreptul de vot pentru alegerea Dietei.
Orice candidat trebuie să fie susținut prin prezentarea semnăturilor a cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot pentru alegerea Dietei.
Consiliul de Miniștri conduce politica internă și externă a țării, gestionează afacerile privind politica statului, care nu sunt de competența altor organe de stat sau colectivități teritoriale, și conduce activitatea aparatului de lucru guvernamental. Consiliul de Miniștri este alcătuit din Președintele Consiliului de Miniștri (Prim-ministrul) și miniștri. Vicepreședinții Consiliului (viceprim-miniștrii) pot, de asemenea, să fie numiți dintre membrii Consiliului de Miniștri.
Dieta se poate autodizolva printr-o rezoluție adoptată cu votul majorității a cel puțin două treimi din numărul deputaților sau poate fi dizolvată de Președintele Republicii, cu avizul Președintelui Dietei și al Președintelui Senatului. Dizolvarea Dietei conduce automat și la dizolvarea Senatului. La pronunțarea dizolvării Dietei, Președintele Republicii convoacă în acela și timp alegerile pentru Dietă și pentru Senat, stabilind ziua alegerilor într-un interval maxim de 45 de zile de la data la care a fost făcut public decretul prezidențial de dizolvare a Dietei. În materia inițiativei legislative, aceasta aparține membrilor Dietei, Senatului, Președintelui Republicii și Consiliului de Miniștri. Inițiativa legislativă aparține, de asemenea, unui grup de minimum 100.000 de cetățeni care au dreptul de a vota pentru Dietă. Inițiatorii unui proiect de lege trebuie să prezinte și consecințele financiare ale implementării legii. După adoptarea unei legi, aceasta trebuie promulgată de către Președintele Republicii. Președintele promulgă legea în termen de 21 de zile de la transmiterea acesteia și o trimite la publicare. Înainte de promulgarea legii, Președintele poate cere Tribunalului Constituțional să decidă în privința constituționalității acesteia sau poate cere, motivat, reexaminarea legii.
În caz de reexaminare, Președintele promulgă legea, în termen de șapte zile de la revotarea ei de către Dietă, cu votul a trei cincimi dintre membri și în prezența a cel puțin jumătate din numărul statutar de deputați, trimițând-o ulterior la publicare. La rândul său, Președintele Republicii poate fi pus sub acuzare prin adoptarea unei hotărâri cu majoritatea a cel puțin două treimi din numărul statutar al membrilor Adunării Naționale, la solicitarea a cel puțin 140 de membri ai Adunării.
În privința raporturilor constituționale dintre Consiliul de Miniștri, Președinte și cele două Camere ale Adunării Naționale, menționăm că Președintele numește Prim-ministrul care propune alcătuirea unui Consiliu de Miniștri. Prim-ministrul, în termen de 14 zile de la data numirii sale de către Președinte, prezintă Dietei un program de guvernare al Consiliului, împreună cu o moțiune de obținere a unui vot de încredere. Dieta acordă votul de încredere cu votul majorității membrilor săi și în prezența a cel puțin jumătate din numărul de deputați. Dacă Consiliul de Miniștri nu a obținut un vot de încredere, Dieta, în termen de 14 zile, desemnează ea Prim-ministrul, precum și membrii Consiliului de Miniștri la propunerea Prim-ministrului, cu votul majorității membrilor Dietei și în prezența a cel puțin jumătate din numărul de deputați. Președintele Republicii numește Consiliul de Miniștri astfel desemnat și asistă la depunerea jurământului de către membrii acestuia.
Membrii Consiliului de Miniștri sunt solidar responsabili în fața Dietei pentru activitatea lor. Dieta poate adopta o moțiune de cenzură împotriva Consiliului de Miniștri cu votul majorității deputaților, la cererea unui număr de cel puțin 46 de deputați, moțiune care va indica numele candidatului la funcția de Prim-ministru.
Dacă moțiunea de cenzură este adoptată de Dietă, Președintele Republicii acceptă demisia Consiliului de Miniștri și numește un nou Prim-ministru desemnat de Dietă și, la cererea acestuia, pe ceilalți membri ai Consiliului de Miniștri. Dieta poate, de asemenea, vota și o moțiune de cenzură împotriva unui singur ministru. O astfel de moțiune poate fi depusă de un număr de cel puțin 69 de deputați. Președintele Republicii va revoca ministrul împotriva căruia Dieta a adoptat o moțiune de cenzură cu votul majorității deputaților.
Instanțele judecătorești și tribunalele exercită puterea judecătorească. În Polonia înfăptuirea justiției este realizată de Curtea Supremă, instanțele judecătorești de drept comun, instanțele de contencios administrativ și instanțele militare, iar procedura judiciară cuprinde minimum două grade de jurisdicție. Instanțele judecătorești extraordinare sau procedurile sumare de judecare pot fi instituite numai pe timp de război.
Judecătorii au un statut special în cadrul profesiunilor juridice. Pe lângă nivelul special de calificare necesar, statutul acestora se distinge prin aplicarea principiului independenței. Principiul independenței judecătorilor este stabilit la articolul 178, alineatul 1, din Constituția Poloniei, care stipulează că, în îndeplinirea atribuțiilor lor, judecătorii sunt independenți și se supun doar Constituției și legilor. Aceasta înseamnă că judecătorii sunt independenți atât față de părțile litigiului, cât și față de autoritățile statului. Pe de altă parte, judecătorii au obligația de a fi imparțiali și se supun prevederilor Constituției și legilor, pe baza și conform cărora trebuie să-și desfășoare activitatea.
Judecătorii sunt numiți de către Președintele Republicii, la propunerea Consiliului Național al Magistraturii, pe perioadă nedeterminată. Pentru a fi numit judecător în cadrul instanțelor districtuale (instanțele de drept comun, aflate pe treapta cea mai joasă a ierarhiei), o persoană trebuie: să fie cetățean polonez și să aibă exercițiul deplin al drepturilor civile; să aibă un caracter integru; să fi absolvit studii universitare de drept și să aibă diplomă de master sau să fi absolvit în străinătate studii recunoscute în Polonia; să aibă o stare de sănătate compatibilă cu îndeplinirea îndatoririlor unui judecător; să aibă o vârstă de cel puțin 30 de ani, să fi promovat examenul pentru judecători sau procurori; să fi lucrat ca asistent al unui judecător sau al unui procuror timp de cel puțin trei ani sau ca funcționar în cadrul instanței pentru o perioadă de cinci ani. În plus, o persoană care a lucrat ca avocat, consilier juridic sau notar timp de cel puțin trei ani poate fi numită în funcția de judecător în cadrul instanțelor districtuale. În ceea ce privește numirea în funcția de judecător în cadrul instanțelor superioare (instanță regională, curte de apel), criteriile prezentate mai sus sunt completate de cerința privind numărul relevant de ani lucrați în sistemul judiciar sau în alte profesii juridice.
Un judecător candidat trebuie mai întâi să fie aprobat de către organismul autonom al judecătorilor dintr-o anumită instanță, de exemplu, în cadrul unei reuniuni generale, prin vot secret. Apoi candidatul este prezentat Consiliului Național al Magistraturii, prin intermediul Ministrului Justiției, care poate să își exprime opinia. Pe această bază, Consiliul Național al Magistraturii adoptă, prin vot secret, o rezoluție privind recomandarea candidatului către Președinte, care numește judecătorii districtuali, regionali și din cadrul curților de apel. Promovarea către o instanță de grad mai înalt necesită aceea și procedură de aprobare și o nouă numire.
Independența judecătorilor este garantată de faptul că un judecător nu poate fi demis. Un judecător poate fi revocat, suspendat sau transferat către o altă instanță sau într-o altă funcție împotriva dorinței sale doar în urma unei decizii a unei instanțe (inclusiv o instanță disciplinară) și doar în cazurile stabilite prin lege (articolul 180 din Constituție).
Judecătorii sunt numiți pe o perioadă nedeterminată (articolul 179 din Constituție). Aceasta înseamnă că, atunci când ajung la vârsta de pensionare (stabilită în prezent la 65 de ani), aceștia devin judecători pensionari, păstrându-și unele drepturi și obligații. Cu toate acestea, Consiliul Național al Magistraturii poate, la cererea judecătorului, să-i permită acestuia să-și desfășoare activitatea până la vârsta de 70 de ani.
Fără consimțământul prealabil al instanței menționate într-un act legislativ, un judecător nu poate să răspundă penal sau să fie privat de liberate (imunitatea judecătorului). Un judecător nu poate fi reținut sau arestat cu excepția cazului în care acesta este surprins în flagrant delict și reținerea sa este necesară în vederea asigurării desfășurării corecte a procedurilor (articolul 181 din Constituție). Judecătorii răspund doar în fața instanțelor disciplinare, formate din judecători și numite de către organismele autonome ale judecătorilor, pentru orice încălcare a îndatoririlor unui judecător sau pentru delicte minore.
Un judecător nu poate fi membru al niciunui partid politic sau sindicat și nu poate efectua nicio activitate publică incompatibilă cu principiul independenței instanțelor și judecătorilor [art. 178 alin. (3) din Constituție]. În plus, un judecător nu poate să aibă un alt loc de muncă plătit fără consimțământul autorităților competente.
Judecătorii sunt condu și de către un consiliu autonom al judecătorilor. Organele consiliului independent al judecătorilor sunt: reuniunea generală a judecătorilor regionali și reuniunea generală a judecătorilor curții de apel. Ministrul Justiției supervizează activitățile administrative ale instanțelor.
În ceea ce privește procurorii, principala sarcină a lor este apărarea legii și ordinii și supravegherea urmăririi în justiție a infracțiunilor, inclusiv coordonarea sau supravegherea procedurilor preliminare în cauzele penale. În plus, în cauzele civile, în conformitate cu dispozițiile Codului polonez de procedură penală, un procuror poate să solicite începerea procedurilor în orice cauză sau să participe la orice acțiune pendinte dacă, în opinia sa, acest lucru este necesar pentru protecția legii și ordinii, a drepturilor cetățenilor sau a interesului public. În cauze care nu implică proprietatea, referitoare la dreptul familiei, un procuror poate începe procedurile doar în cazurile stabilite prin lege.
În cauze de dreptul familiei, un procuror poate declanșa o acțiune în special dacă o persoană este incapabilă să-și susțină solicitările sau se abține de la continuarea acestor solicitări în detrimentul interesului public. Participarea procurorului este obligatorie în special în cauze referitoare la: anularea sau stabilirea existenței sau inexistenței căsătoriei, negarea paternității sau maternității, anularea recunoașterii unui copil și stabilirea nulității absolute a recunoașterii unui copil, o hotărâre privind adopția de către cetățenii străini sau de către cetățenii polonezi cu domiciliul în străinătate, o hotărâre privind anularea adopției sau privind eliberarea unei persoane aflate sub autoritatea părinților sau a unui tutore. În cauze administrative, sarcina serviciului de urmărire penală este de a introduce un apel în instanță împotriva oricăror hotărâri administrative ilegale și să participe la acțiunile judiciare privind legalitatea acestor hotărâri. Serviciul de urmărire penală cuprinde Procurorul General și procurorii din unitățile organizatorice obișnuite și militare ale serviciului de urmărire penală, care sunt subordonați acestuia, precum și procurorii din cadrul Institutului Memoriei Naționale – Comisia pentru urmărirea în justiție a crimelor împotriva națiunii poloneze.
Procurorul General reprezintă autoritatea supremă în cadrul serviciilor de urmărire penală. Funcția de Procuror General este deținută de către Ministrul Justiției. Procurorii din unitățile organizatorice obișnuite ale serviciului de urmărire penală sunt procurorii Serviciului național de urmărire penală și ai serviciilor de urmărire penală de apel, regionale și districtuale.
Pentru a fi numit procuror, o persoană trebuie: să fie cetățean polonez și să aibă exercițiul deplin al drepturilor civile, să aibă un caracter integru, să fi absolvit studii universitare de drept sau să aibă diplomă de master sau să fi absolvit în străinătate studii recunoscute în Polonia; să aibă o stare de sănătate compatibilă cu îndeplinirea îndatoririlor unui procuror; să aibă o vârstă de cel puțin 26 de ani, să fi promovat examenul pentru procurori sau judecători, să fi lucrat ca asistent al unui procuror sau al unui judecător timp de cel puțin un an sau să fi efectuat, în cadrul unităților organizatorice militare ale serviciului de urmărire penală, un stagiu cu o durată specificată în prevederile privind serviciul militar al soldaților profesioniști.
Următoarele persoane pot fi, de asemenea, numite fără a trebui să promoveze examenul și să aibă formare de procuror: profesorii și lectorii în științe juridice din cadrul universităților poloneze, al Academiei Poloneze de Științe și al instituțiilor științifice, judecătorii, judecătorii militari, avocații, consilierii și consultanții juridici din cadrul Serviciului general de urmărire penală al statului, care și-au exercitat profesia sau au ocupat o astfel de funcție timp de cel puțin trei ani, precum și notarii, după promovarea examenului.
Procurorii sunt numiți pe o perioadă nedeterminată, ceea ce înseamnă că, atunci când ajung la vârsta pensionării, devin procurori pensionari, păstrându-și unele dintre drepturi și obligații.
Un procuror poate fi mutat în altă funcție numai cu acordul său. În ceea ce privește orice abatere profesională, inclusiv orice încălcare evidentă și gravă a prevederilor legii și a demnității funcției de procuror, acesta trebuie să răspundă în cadrul procedurilor disciplinare în fața unei instanțe formate din procurori.
Procurorii, la fel ca judecătorii, au imunitate. Aceasta înseamnă că un procuror nu răspunde penal fără consimțământul instanței disciplinare competente și nu poate fi reținut fără consimțământul unui superior pe scara ierarhică. Aceste dispoziții nu se aplică în cazul în care un procuror este surprins în flagrant delict.
Pe perioada în care îndeplinește această funcție, un procuror nu poate fi membru al niciunui partid politic și nu poate lua parte la nicio activitate politică. Un procuror nu poate avea alt loc de muncă, cu excepția posturilor din învățământ și cercetare sau a posturilor științifice, și nu poate să aibă o altă ocupație sau activitate aducătoare de profit care ar putea veni în conflict cu atribuțiile sale profesionale și care ar putea afecta încrederea în imparțialitatea acestuia sau dăuna demnității funcției de procuror.
În Polonia, sistemul administrativ teritorial garantează descentralizarea puterii de stat. Împărțirea administrativ-teritorială a statului este stabilită prin lege, ținând cont de legăturile sociale, economice sau culturale, și garantează colectivităților teritoriale capacitatea de îndeplinire a misiunilor lor publice.
Administrațiile publice locale execută îndatoririle publice care sunt de competența lor. Comuna este unitatea administrativă de bază a administrației locale în Polonia. Ea îndeplinește toate atribuțiile administrației locale, care nu sunt rezervate altor unități ale administrației locale. Toate unitățile administrației publice locale au personalitate juridică și se bucură de dreptul de proprietate și de alte drepturi patrimoniale.
Unitățile autonome ale administrației locale îndeplinesc și sunt direct responsabile de misiunile publice al căror scop este satisfacerea nevoilor colectivității. În situația în care interesul statului o cere, legea le poate cere unităților administrației locale să ducă la îndeplinire alte atribuții publice, legea stabilind procedura de transfer și modalitățile de îndeplinire a acestor atribuții delegate.
Participarea la repartizarea fondurilor publice este garantată tuturor unităților administrației publice locale în mod proporțional cu sarcinile alocate. Veniturile unităților administrației publice locale constau în venituri proprii, precum și în subvenții generale și garanții specifice de la bugetul de stat. Toate sursele de venituri pentru unitățile administrației publice locale sunt stabilite de lege.
Unitățile administrației publice locale își îndeplinesc atribuțiile prin organele deliberative și executive. Organele deliberative sunt alese prin vot universal, direct, egal și secret. De asemenea, membrii colectivității teritoriale autonome pot decide, pe calea referendumului, chestiunile privind colectivitatea, în special dizolvarea organului administrației locale ales prin vot direct.
Acțiunile unităților administrației publice locale sunt supuse controlului legalității, iar organele care efectuează controlul sunt Prim-ministrul și voievozii ca reprezentanți ai Consiliului de Miniștri în teritoriu.
Unitățile administrației publice locale pot forma asociații, au dreptul de a adera la asociațiile internaționale ale comunităților locale și regionale, precum și de a coopera cu comunitățile locale și regionale ale altor state.
Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt reglementate în capitolul II al Constituției, însă regăsim reglementate drepturi fundamentale și în capitolul I al Constituției. Astfel, o serie de drepturi precum accesul egal la cultură, protecția cetățenilor polonezi stabiliți în străinătate, pentru păstrarea legăturilor lor cu patrimoniul național cultural, libertatea de constituire și de funcționare a partidelor politice, libertatea presei și a celorlalte mijloace media, protecția căsătoriei și a veteranilor de război, dreptul de proprietate, de moștenire, dar și dreptul la muncă sunt reglementate la nivel principial în chiar capitolul I al Constituției.
Tot capitolul I al Constituției acordă o importanță deosebită reglementării relației dintre stat și biserică din perspectiva recunoașterii libertății religioase. Astfel, articolul 25 din Constituție prevede că bisericile și alte organizații religioase sunt egale în drepturi, iar autoritățile publice sunt echidistante în chestiunile legate de convingerile personale, fie că sunt religioase sau filozofice, ori în legătură cu viziunea asupra vieții, asigurând libertatea de exprimare a acestora în mediul social. Relația dintre stat și biserici și alte organizații religioase are la bază principiul respectării autonomiei și independenței fiecăreia în sferele proprii de activitate, precum și principiul cooperării pentru binele individual și comun. Relațiile dintre stat și Biserica Romano-Catolică sunt stabilite printr-un tratat internațional încheiat cu Sfântul Scaun și prin lege, iar relațiile dintre stat și celelalte biserici și organizații religioase sunt stabilite prin legile adoptate în baza acordurilor încheiate între Consiliul de Miniștri și reprezentanții oficiali ai acestora.
Capitolul II al Constituției destinat drepturilor și libertăților fundamentale reglementează mai întâi principiile generale în cadrul cărora un loc important îl au demnitatea și libertatea persoanei, dar și egalitatea în drepturi. Apoi sunt reglementate libertățile personale precum dreptul la viață, inviolabilitatea persoanei și a domiciliului, secretul corespondenței sau libertatea conștiinței. În categoria drepturilor politice sunt reglementate libertatea întrunirilor și dreptul de asociere, accesul la funcții publice, dreptul de petiționare, dar și dreptul de vot. Drepturile și libertățile economice, sociale și culturale sunt considerate a fi dreptul la protecția socială a muncii, protecția persoanelor cu dizabilități, dreptul la educație, protecția copiilor și a tinerilor, dreptul la un mediu înconjurător sănătos și protecția consumatorilor. Constituția are în vedere nu doar consfințirea prin lege a unor drepturi fundamentale, ci și asigurarea unor măsuri de apărare a drepturilor și libertăților. Astfel, orice persoană are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma unei acțiuni ilegale a autorităților publice, are acces liber la justiție și dreptul de a-i adresa Comisarului pentru protecția drepturilor civile o cerere de asistență în materie de protecție a libertăților și drepturilor încălcate de autoritățile publice.
Comisarul pentru protecția drepturilor civile este apărătorul libertăților și drepturilor omului și ale cetățeanului, prevăzute de Constituție și de alte acte normative, și este numit de Dietă, cu acordul Senatului, pe o perioadă de cinci ani. El nu poate exercita nicio altă funcție, cu excepția celei de profesor în învățământul superior, și nici nu poate desfășura vreo altă activitate profesională. Nu poate fi membru al unui partid politic sau sindicat, și nici nu poate desfășura o activitate publică incompatibilă cu funcția îndeplinită. În desfășurarea activităților sale, Comisarul funcționează independent de celelalte organe ale statului și răspunde doar în fața Dietei, informând anual Dieta și Senatul în legătură cu activitatea sa.
Din luna mai 2004, Polonia este stat membru al Uniunii Europene. Constituția Poloniei nu prevede reglementări speciale cu privire la raportul dintre dreptul național și cel al UE. Singurele reglementări constituționale în materie sunt cele referitoare la izvoarele dreptului reglementate în capitolul III al Constituției.
Conform acestor reglementări, în baza tratatelor internaționale, Republica Polonă poate transfera unei organizații internaționale sau unui organ internațional competențe ale autorităților publice în anumite domenii. Legile speciale care vor ratifica astfel de tratate vor fi adoptate de Dietă (Sejm) cu o majoritate de două treimi din voturi, în prezența a cel puțin jumătate din numărul deputaților, și de Senat, cu o majoritate de două treimi din voturi, în prezența a cel puțin jumătate din numărul senatorilor. Ratificarea unui asemenea tratat poate fi aprobată prin referendum național.
După publicarea sa în Monitorul Oficial al Republicii Polone ( Dziennik Ustaw), un acord internațional ratificat devine parte integrantă a legislației naționale și este de imediată aplicare, cu excepția cazului în care necesită adoptarea unei legi de punere în aplicare. În caz de neconcordanță între prevederile acordului internațional ratificat prin lege și o lege internă prevalează normele acordului inter național. De asemenea, în caz de neconcordanță între prevederile unui acord internațional de instituire a unei organizații internaționale și o lege internă normele acordului internațional sunt de imediată aplicabilitate și primează în raport cu legea internă.
Tribunalul Constituțional este o instanță specializată de contencios constituțional alcătuită din 15 judecători aleși în mod individual de Dietă pentru un mandat de nouă ani, dintre persoanele care sunt recunoscute pentru competențele lor juridice. Realegerea acestora în cadrul Curții nu este permisă. Președintele și Vicepreședintele Tribunalului Constituțional sunt numiți de Președintele Republicii dintre candidații propuși de Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Constituțional. Judecătorii Tribunalului sunt independenți în exercițiul funcțiilor lor și se supun doar Constituției. Pe perioada exercitării funcțiilor lor, judecătorii Tribunalului nu se pot afilia niciunui partid politic sau sindicat și nici nu pot exercita o activitate publică incompatibilă cu principiul independenței instanțelor judecătorești și judecătorilor.
Ei nu pot fi trași la răspundere penală sau privați de libertate fără acordul prealabil al Tribunalului. Un judecător nu poate fi reținut sau arestat, cu excepția cazurilor de flagrant delict, situație în care reținerea acestuia se impune pentru derularea corespunzătoare a procedurilor legale. Președintele Tribunalului Constituțional este anunțat fără întârziere cu privire la o asemenea reținere, acesta putând ordona punerea imediată în libertate a deținutului.
Din punctul de vedere al competenței, Tribunalul Constituțional se pronunță asupra constituționalității legilor și acordurilor internaționale, se pronunță asupra constituționalității legilor de ratificare a acordurilor internaționale, soluționează plângerile privind încălcarea drepturilor constituționale și soluționează conflictele de competență dintre autoritățile constituționale centrale ale statului. Hotărârile Tribunalului Constituțional au caracter general obligatoriu și sunt definitive de la data publicării lor.
Sesizarea Tribunalului Constituțional se poate face doar de către:1. Președintele Republicii, Președintele Dietei, Președintele Senatului, Prim-ministru, 50 de deputați, 30 de senatori, Prim-președintele Curții Supreme, Președintele Curții Supreme Administrative, Procurorul General, Președintele Camerei Supreme de Control și Comisarul pentru protecția drepturilor civile;
2. Consiliul Național al Magistraturii;
3. organele deliberative ale unităților administrației publice locale;
4. organele naționale ale sindicatelor și organele naționale ale organizațiilor angajatorilor și ale organizațiilor profesionale;
5. bisericile și organizațiile religioase. De asemenea, orice instanță poate supune atenției Tribunalului Constituțional o problemă juridică privind conformitatea actului normativ cu Constituția, cu tratatele internaționale ratificate sau cu legea, atunci când de răspunsul la această problemă depinde soluția dată de această instanță.
Ţinând cont de prezentul și viitorul Patriei noastre, care a restabilit în anul 1989 posibilitatea de a-și hotărî suveran și democratic propria soarta, noi, Națiunea Polonă – toți cetățenii Republicii, atât cei care cred în Dumnezeu ca izvor al adevărului, dreptății, binelui și frumosului, precum și cei care nu împărtășesc o asemenea credință, dar care respectă aceste valori universale provenind din alte surse, egali în drepturi și obligații pentru binele comun – Polonia, recunoscători strămoșilor noștri pentru munca și lupta lor pentru o independență câștigată cu mari sacrificii, pentru o cultură care își are rădăcinile în moștenirea creștină a națiunii și în valorile umane universale, aducându-ne aminte de cele mai de preț tradiții ale Primei și ale celei de-a Doua Republici, obligați să transmitem generațiilor viitoare tot ceea ce este mai de preț din patrimoniul nostru milenar, uniți prin comuniune cu compatrioții noștri răspândiți în lumea întreagă, conștienți de nevoia de cooperare între țări pentru binele omenirii, păstrând în memorie dureroasele experiențe din perioadele în care libertățile și drepturile fundamentale ale omului nu erau respectate în patria noastră, dorind să garantăm, pentru totdeauna, drepturile cetățenilor și să asigurăm o funcționare normală și eficace a aparatului de stat, conștienți de răspunderea noastră în fața lui Dumnezeu sau a propriilor noastre conștiințe, instituim această Constituție a Republicii Polone ca lege fundamentală a statului, fondată pe respectul libertății și al dreptății, pe cooperarea dintre puterile publice, pe dialogul social, precum și pe principiul subsidiarității în consolidarea puterii cetățenilor și a comunităților lor.
Tuturor celor care, pentru binele celei de-a Treia Republici, vor aplica dispozițiile Constituției, le adresăm un apel la respectarea demnității propriei firi omenești, a dreptului la libertate, a datoriei de solidaritate față de ceilalți, și la respectarea acestor principii ca fundament de neclintit al Republicii Polone.
1. Dacă Președintele Republicii este temporar în imposibilitatea exercitării atribuțiilor sale, aduce acest fapt la cunoștința Președintelui Dietei, care temporar își va asuma atribuțiile de Președinte al Republicii. Atunci când Președintele Republicii nu este în măsură să informeze Președintele Dietei despre această imposibilitate, Tribunalul Constituțional, la cererea Președintelui Dietei, stabilește dacă există sau nu un impediment de exercitare a funcției de către Președintele Republicii. În caz de imposibilitate temporară de exercitare a funcțiilor constatată de Tribunalul Constituțional, acesta încredințează temporar Președintelui Dietei exercitarea îndatoririlor de Președinte al Republicii.
2. Președintele Dietei, până la alegerea unui nou Președinte al Republicii, asigură temporar interimatul funcției de Președinte al Republicii în următoarele cazuri:
1. decesul Președintelui Republicii;
2. renunțarea la exercitarea funcției de Președintele Republicii;
3. existența unei hotărâri de invalidare a alegerilor prezidențiale sau a altor motive de imposibilitate de ocupare a funcției de Președinte;
4. existența unei declarații a Adunării Naționale care recunoaște incapacitatea permanentă a Președintelui de a-și exercita atribuțiile din motive de sănătate; o asemenea declarație necesită adoptarea unei hotărâri cu majoritatea a cel puțin două treimi din numărul membrilor Adunării Naționale;
5. demiterea din funcție a Președintelui Republicii printr-o hotărâre a Tribunalului de Stat.
3. Dacă Președintele Dietei este în imposibilitatea de exercitare a atribuțiilor de Președinte al Republicii, aceste îndatoriri sunt atribuite Președintelui Senatului.
4. Persoana care exercită temporar funcția de Președinte al Republicii nu poate decide dizolvarea Dietei.
1. Ca reprezentant al statului în politica externă, Președintele Republicii:
1. ratifică și denunță acordurile internaționale, informând Dieta și Senatul;
2. acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici ai Poloniei în alte state și de pe lângă organizațiile internaționale;
3. primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai altor state și de pe lângă organizații internaționale acreditate pe lângă el.
2. Președintele Republicii, înainte de ratificarea unui tratat internațional, poate cere Tribunalului Constituțional să se pronunțe în legătură cu constituționalitatea acestuia
3. Președintele Republicii cooperează cu Prim-ministrul și ministrul de resort în politica externă.
1. Președintele Republicii emite acte oficiale în exercitarea atribuțiilor sale constituționale și legale.
2. Pentru a fi considerate valide, actele oficiale ale Președintelui Republicii trebuie să fie contrasemnate de Prim-ministru, care își asumă astfel răspunderea în fața Dietei.
3. Prevederile alineatului 2 nu se aplică următoarelor acte:
1. convocarea de alegeri pentru Dietă și Senat;
2. convocarea primei ședințe a Dietei și a Senatului nou-alese;
3. dizolvarea Dietei în cazurile prevăzute de Constituție;
4. inițiativa legislativă;
5. inițierea referendumului național;
6. promulgarea sau refuzul de a promulga o lege;
7. decizia de a publica o lege sau un tratat internațional în Monitorul Oficial al Republicii Polone (Dziennik Ustaw);
8. adresarea unui mesaj Dietei, Senatului și Adunării Naționale;
9. sesizarea Tribunalului Constituțional;
10. propunerea efectuării unui control de către Camera Supremă de Control;
11. desemnarea și numirea Prim-ministrului;
12. acceptarea demisiei Consiliului de Miniștri și obligarea acestuia să-și exercite temporar atribuțiile;
13. propunerea înaintată Dietei de a angaja răspunderea ministerială a unui membru al Consiliului de Miniștri în fața Tribunalului de Stat;
14. revocarea unui ministru împotriva căruia Dieta a adoptat o moțiune de cenzură;
15. convocarea Consiliului Cabinetului;
16. conferirea de ordine și distincții;
17. numirea judecătorilor;
18. exercitarea dreptului de grațiere;
19. acordarea cetățeniei poloneze și aprobarea renunțării la aceasta;
20. numirea Prim-președintelui Curții Supreme;
21. numirea Președintelui și a Vicepreședintelui Tribunalului Constituțional;
22. numirea Președintelui Curții Supreme Administrative;
23. numirea președinților Curții Supreme și a vicepreședinților Curții Supreme Administrative;
24. propunerea adresată Dietei de numire a Guvernatorului Băncii Naționale a Poloniei;
25. numirea membrilor Consiliului pentru Politică Monetară;
26. numirea și revocarea membrilor Consiliului de Securitate Națională;
27. numirea membrilor Consiliului Național al Radiodifuziunii și T ele viziunii;
28. stabilirea statutului Cancelariei Prezidențiale și numirea și revocarea Șefului Cancelariei Prezidențiale.
29. emiterea de decrete conform principiilor stabilite la articolul 93;
30. demisia din funcția de Președinte al Republicii.
1. Consiliul de Miniștri conduce politica internă și externă a Republicii Polone.
2. Consiliul de Miniștri gestionează afacerile privind politica statului, care nu sunt de competența altor organe de stat sau colectivități teritoriale.
3. Consiliul de Miniștri conduce activitatea aparatului de lucru guvernamental.
4. În limitele și conform principiilor prevăzute de Constituție și de legi, Consiliul de Miniștri, în mod special:
1. asigură implementarea legilor;
2. emite hotărâri;
3. coordonează și supervizează activitatea organelor administrației de stat;
4. protejează interesele Trezoreriei de Stat;
5. adoptă proiectul bugetului de stat;
6. supervizează implementarea bugetului de stat și emite o hotărâre privind încheierea conturilor publice și un proces-verbal privind execuția bugetară;
7. asigură securitatea internă a statului și ordinea publică;
8. asigură securitatea externă a statului;
9. exercită controlul general în domeniul relațiilor cu alte state și cu alte organizații internaționale;
10. încheie acorduri internaționale supuse ratificării, aprobă și denunță alte acorduri internaționale;
11. exercită controlul general în domeniul apărării naționale și stabilește anual numărul de cetățeni chemați să efectueze serviciul militar activ;
12. stabilește organizarea și procedura de lucru proprie.
1. Prim-ministrul prezintă demisia Consiliului de Miniștri în prima ședință a Dietei nou-alese.
2. Prim-ministrul prezintă Dietei demisia Consiliului de Miniștri în următoarele situații:
1. Dieta nu acordă un vot de încredere Consiliului de Miniștri;
2. împotriva Consiliului de Miniștri a fost adoptată o moțiune de cenzură;
3. Prim-ministrul însuși a demisionat din funcție.
3. Președintele Republicii, când acceptă demisia Consiliului de Miniștri, prelungește mandatul acestuia până la numirea unui nou Consiliu de Miniștri.
4. Președintele Republicii poate, în situațiile prevăzute la alineatul 2, punctul 3, să refuze acceptarea demisiei Consiliului de Miniștri.
1. Consiliul Național al Magistraturii este alcătuit din:
1. Prim-președintele Curții Supreme, Ministrul Justiției, Președintele Curții Supreme Administrative și o persoană numită de Președintele Republicii;
2. 15 judecători aleși dintre judecătorii Curții Supreme, ai instanțelor judecătorești de drept comun, ai instanțelor de contencios administrativ și ai instanțelor judecătorești militare;
3. patru membri aleși de Dietă din rândul deputaților și doi membri aleși de Senat din rândul senatorilor.
2. Consiliul Național al Magistraturii își alege dintre membrii săi Președintele și pe cei doi vicepreședinți.
3. Durata mandatului membrilor aleși în Consiliul Național al Magistraturii este de patru ani.
4. Organizarea, sfera de activitate și procedura Consiliului Național al Magistraturii, precum și modalitățile de alegere a membrilor săi sunt prevăzute de lege.
1. Cererile privind controlul actelor vizate de articolul 188 pot fi înaintate Tribunalului Constituțional de către:
1. Președintele Republicii, Președintele Dietei, Președintele Senatului, Prim-ministru, 50 de deputați, 30 de senatori, Prim-președintele Curții Supreme, Președintele Curții Supreme Administrative, Procurorul General, Președintele Camerei Supreme de Control și Comisarul pentru protecția drepturilor civile;
2. Consiliul Național al Magistraturii, conform prevederilor articolului 186, alineatul 2;
3. organele deliberative ale unităților administrației publice locale;
4. organele naționale ale sindicatelor și organele naționale ale organizațiilor angajatorilor și ale organizațiilor profesionale;
5. bisericile și organizațiile religioase;
6. persoanele vizate de articolul 79, în limitele stabilite de lege.
2. Organismele specificate la alineatul 1, punctele 3 – 5, pot depune o asemenea cerere dacă actul normativ vizează chestiuni din domeniul lor de activitate.
1. Camera Supremă de Control prezintă Dietei:
1. o analiză a implementării bugetului de stat și a finalității politicii monetare;
2. un aviz în privința votului de acceptare a înregistrărilor contabile pentru exercițiul financiar precedent, prezentat de Consiliul de Miniștri;
3. informații privind rezultatele auditului, concluziile și intervențiile prevăzute de lege.
2. Camera Supremă de Control prezintă Dietei un raport anual privind activitatea sa.