Prima Constituție a Italiei datează din februarie 1848, când Regele Sardiniei și Piemontului, Carol Albert, în urma Răscoalei de la Palermo și a începutului revoluției în Italia, decide adoptarea unei Legi fundamentale care, mai târziu, se va aplica întregii Italii timp de aproximativ 100 de ani. Această Constituție, denumită și „Statutul Albertin”, prevedea Parlamentul bicameral și Guvernul controlat de Rege, însă, cu timpul, miniștrii au ajuns să răspundă mai mult în fața Parlamentului decât în fața Regelui. În a doua jumătate a anului 1943, după debarcarea trupelor aliate în Italia și înaintarea acestora către nordul țării, a avut loc destrămarea regimului fascist din Italia. După război a fost organizat referendumul din data de 2 iunie 1946, în urma sa trecându-se de la monarhie la republică. Noile condiții politice au determinat necesitatea adoptării unei noi Constituții care să consacre noi forme de guvernământ. În data de 22 decembrie 1947, Adunarea Constituantă a aprobat actuala Constituție a Italiei care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948, ultima sa revizuire având loc în aprilie 2012.
Unul dintre principalele deziderate avute în vedere la adoptarea acestei Constituții a fost prevenirea reinstaurării unui regim dictatorial. Constituția Italiei este sistematizată în două părți formate din șase titluri, având totodată o parte introductivă ce conține principii fundamentale și o parte de încheiere, cu dispoziții finale și tranzitorii. În total, sunt numerotate 139 de articole, plasate înainte de dispozițiile finale și tranzitorii.
Italia este, din punctul de vedere al formei de guvernământ, o republică democrată parlamentară fundamentată pe muncă, în care suveranitatea aparține poporului, acesta din urmă exercitând-o în formele și limitele prevăzute de Constituție. Constituția Italiei consacră cele trei puteri clasice în stat: legislativă, judiciară și executivă. Cea legislativă este exercitată de Parlamentul bicameral ( Parlamento) format din Camera Deputaților ( La Camera dei Deputati) și Senatul Republicii (Il Senato della Repubblica), cea executivă este exercitată de organul colegial al Consiliului de Miniștri (Il Consiglio dei Ministri), în fruntea sa aflându-se Președintele Consiliului de Miniștri ( Il Presidente del Consiglio dei Ministri), iar puterea judiciară este exercitată, similar sistemului judecătoresc român, de către Curtea de Casație și de restul instanțelor judecătorești stabilite de lege. Președintele Italiei este ales pentru un mandat de șapte ani de un colegiu electoral compus din membrii Camerei Deputaților și ai Senatului reuniți în ședință comună, la care se adaugă 58 de reprezentanți regionali. La rândul său, Președintele nominalizează Președintele Consiliului de Miniștri (Prim-ministrul), acestuia din urmă revenindu-i prerogativa propunerii celorlalți miniștri care vor fi numiți tot de Președintele Republicii. Reforma Senatului italian, aflată în curs de realizare, prin amploarea sa, va determina și unele modificări constituționale referitoare la Camera superioară a Parlamentului italian. Camerele Parlamentului sunt reprezentantele poporului și sunt alese în mod direct printr-un sistem mixt, majoritar și proporțional. Ambele Camere sunt alese pentru maximum cinci ani, însă ele pot fi dizolvate înainte de expirarea acestui termen de către Președintele Republicii. La fel ca în sistemul constituțional din România, Guvernul italian (Consiliul de Miniștri) trebuie să primească votul de încredere al celor două Camere ale Parlamentului pentru formarea sa valabilă. De asemenea, una dintre principalele funcții ale Parlamentului italian este aceea de control al Executivului. În virtutea calității sale de șef al Guvernului, Președintele Consiliului de Miniștri promovează și coordonează activitățile fiecărui ministru în vederea asigurării coerenței politicilor administrative și a orientărilor politice fiind, totodată, responsabil de politicile adoptate de Guvern.
Sistemul judiciar italian are ca fundament dreptul roman, fundament căruia i-au fost aduse numeroase modificări, îndeosebi prin Codul napoleonian din anul 1804. Legea fundamentală a Italiei prevede faptul că puterea judiciară este autonomă și independentă în raport cu toate celelalte puteri. De asemenea, potrivit prevederilor constituționale, legea garantează independența judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești ordinare și speciale, a procurorilor de pe lângă instanțele respective, precum și a tuturor celorlalte persoane care participă la actul de administrare a justiției. De asemenea, judecătorii sunt inamovibili, independenți și numiți prin concurs. Un statut relativ similar au și procurorii (mai puțin inamovibilitatea).
Alte jurisdicții în afara celor de drept comun sunt reprezentate de Curtea de Conturi ce deține jurisdicția în materie de contabilitate publică și în alte materii prevăzute de lege. Există, de asemenea, tribunale militare ca instanțe specializate pentru sistemul militar italian. În Italia funcționează instanțe distincte specializate în contenciosul administrativ, organizate practic sub forma unui sistem 805 Constituția Republicii Italia. Prezentare generală judecătoresc paralel cu cel de drept comun, delimitarea fiind dată de aria competenței materiale. Similar cu sistemul judiciar din România, Consiliul Superior al Magistraturii din sistemul judiciar italian are atribuții în legătură cu angajarea, repartizarea, transferurile și promovarea judecătorilor, precum și în legătură cu măsurile disciplinare aplicabile acestora. În fruntea Consiliului Superior al Magistraturii se află Președintele Republicii, alături de șeful statului fiind membri de drept primul Președinte al Curții de Casație și Procurorul General al Curții de Casație. Ca pondere, în componența Consiliului Superior al Magistraturii, magistrații de carieră sunt majoritari (două treimi), aleși de corpul profesional al judecătorilor, iar ceilalți membri (o treime) sunt numiți de Parlament din rândul profesorilor în științe juridice și al avocaților cu vechime în profesie de cel puțin 15 ani.
Conform Constituției, răspunderea pentru organizarea și funcționarea serviciilor judiciare îi revine Ministerului Justiției, fără a aduce însă atingere autorității Consiliului Superior al Magistraturii asupra sistemului judecătoresc. Administrarea justiției este supravegheată de Consiliul de Stat, acesta având rolul de organism consultativ juridico-administrativ.
Republica Italia este organizată în municipii, provincii, orașe metropolitane, regiuni și stat. Municipiile, provinciile, orașele metropolitane și regiunile sunt entități autonome cu statute, competențe și funcții proprii, conform principiilor stabilite prin Constituție.
Regiunilor le revine puterea legislativă în legătură cu toate domeniile care nu sunt rezervate exclusiv competenței legislative a statului italian. La rândul lor, municipiile, provinciile și orașele metropolitane au competență de reglementare în ce privește organizarea și implementarea îndatoririlor care le-au fost atribuite. Acordurile dintre o regiune și alte regiuni se ratifică prin lege regională, aceste acorduri având ca obiectiv îmbunătățirea modalităților de exercitare a funcțiilor regionale, putând prevedea înființarea unor organe comune. În domeniile care țin de competența acestora, regiunile pot încheia acorduri cu alte state și autoritățile locale ale altor state, în cazurile și sub formele prevăzute de legislația Italiei. Din punctul de vedere al întinderii competențelor de reglementare, regiunile nu pot adopta măsuri care să împiedice în orice fel libera circulație a persoanelor sau a bunurilor între regiuni și, de asemenea, nu pot limita dreptul la muncă al cetățenilor în nicio parte a teritoriului național.
Guvernul se poate substitui organelor regiunilor în anumite situații reglementate de Constituție, de regulă în cele care comportă măsuri urgente. Funcțiile administrative sunt atribuite municipiilor, în afara cazurilor în care, pentru asigurarea exercitării lor unitare, acestea sunt acordate provinciilor, orașelor metropolitane și regiunilor sau statului, în baza principiilor subsidiarității, diferențierii și proporționalității.
Municipiile, provinciile și orașele metropolitane exercită îndatoriri administrative proprii, precum și îndatoriri conferite acestora în baza legislației statului sau a legislației regionale, potrivit competențelor corespunzătoare ale acestora. Municipiile, provinciile, orașele metropolitane și regiunile au autonomie financiară în ce privește veniturile și cheltuielile, sub rezerva obligației de echilibru bugetar, și contribuie la asigurarea respectării constrângerilor economice și financiare impuse în baza legislației Uniunii Europene, ele având, totodată, patrimoniu propriu, atribuit în baza principiilor generale stabilite în legislația statală. Autoritățile publice ale regiunii sunt reprezentate de Consiliul Regional, Comitetul Executiv Regional și Președintele acestuia. Consiliul Regional exercită puterea legislativă atribuită regiunii, precum și celelalte funcții conferite acestuia prin Constituție și legi și poate înainta proiecte de lege Parlamentului.
Comitetul Executiv Regional este organul executiv al regiunii. Președintele Comitetului Executiv Regional reprezintă regiunea, conduce și răspunde de politica acesteia, promulgă legi și statute regionale și exercită funcțiile administrative delegate regiunii de către stat, potrivit instrucțiunilor Guvernului Republicii. Consiliul Regional alege un Președinte și un Birou dintre membrii săi. Președintele Comitetului Executiv Regional este ales prin sufragiu universal și direct, cu excepția situației în care statutul regional prevede altfel. Președintele ales al Comitetului Executiv Regional numește și revocă membrii Comitetului Executiv Regional.
Fiecare regiune are un statut care, potrivit Constituției, stabilește forma de guvernământ și principiile fundamentale de organizare și funcționare a regiunii. Statutul reglementează exercitarea dreptului de inițiativă legislativă și de referendum privind legile și măsurile administrative ale regiunii, precum și publicarea legilor și a reglementărilor regionale.
Statutele regionale sunt adoptate și modificate de Consiliul Regional printr-o lege adoptată cu votul majorității absolute a membrilor săi, prin două deliberări succesive într-un interval de cel puțin două luni.
În fiecare regiune, statutele reglementează activitatea Consiliului autorităților locale, în calitate de organ consultativ privind relațiile dintre regiuni și autoritățile locale. La nivelul regiunii sunt înființate tribunale administrative de primă instanță, potrivit normelor stabilite în legislația Republicii.
În baza unui decret motivat al Președintelui Republicii, pot fi dispuse dizolvarea Consiliului Regional și înlocuirea Președintelui Comitetului Executiv Regional, în cazul săvârșirii unor fapte neconforme cu Constituția sau al comiterii unor încălcări grave ale legii. Dizolvarea sau înlocuirea pot fi dispuse, de asemenea, din motive de securitate națională. Decretul este adoptat după consultarea unei comisii de deputați și senatori pe probleme regionale, constituită în modul prevăzut în legislația Republicii. Consiliul Regional poate adopta o moțiune de cenzură motivată împotriva Președintelui Comitetului Executiv Regional, semnată de cel puțin o cincime dintre membrii săi și adoptată cu votul prin apel nominal al majorității absolute a membrilor acestuia. Moțiunea nu poate fi dezbătută mai devreme de trei zile de la data depunerii sale.
Adoptarea unei moțiuni de cenzură împotriva președintelui Comitetului Executiv Regional ales prin sufragiu universal și direct, precum și înlocuirea, incapacitatea permanentă, decesul sau demisia (voluntară) a acestuia determină demisia Comitetului Executiv Regional și dizolvarea Consiliului. Acelea și efecte le are și demisia în bloc a majorității membrilor Consiliului. În cazul în care Guvernul consideră că o lege regională depășește competența regiunii, acesta poate ridica excepția de neconstituționalitate cu privire la legea regională respectivă în fața Curții Constituționale, în termen de 60 de zile de la data publicării legii respective.
Potrivit prevederilor constituționale, Italia este divizată în 20 de regiuni, dintre care cinci se bucură de o autonomie specială.
1În urma consultării consiliilor regionale, printr-o lege constituțională, se poate dispune fuzionarea regiunilor existente sau crearea unora noi, având cel puțin un milion de locuitori, la solicitarea unui număr de consilii municipale ce reprezintă cel puțin o treime din populația interesată și cu condiția ca propunerea să fi fost aprobată printr-un referendum de majoritatea populației respective.
În urma consultării consiliilor regionale și cu aprobarea majorității populației provinciei sau a provinciilor și a municipiului ori a municipalităților interesate, exprimate prin referendum și printr-o lege a Republicii, se poate acorda aprobare provinciilor și municipiilor pentru separarea de o regiune și includerea într-o altă regiune, dacă solicită aceasta.
Constituția Italiei consacră, în primul titlu din cadrul primei părți, denumit „Raporturi civile”, inviolabilitatea și libertatea persoanei (cu consacrarea garanțiilor clasice pentru siguranța persoanei – habeas corpus, fiind stabilit un termen maxim de 48 de ore pentru prezentarea persoanei reținute în fața unui judecător) și a domiciliului, libertatea și confidențialitatea corespondenței, libertatea de întrunire și asociere, libertatea religiei, libertatea de exprimare și a presei, dar și libertatea de circulație. De asemenea, este prevăzut accesul liber la justiție, dar și principiul legalității (incriminării și pedepsei în materie penală).
În cel de-al doilea titlu al primei părți, denumit „Drepturi și îndatoriri etice și sociale” , sunt prevăzute următoarele: dreptul de a întemeia o familie, dreptul la servicii de sănătate, accesul egal la învățământul superior, dar și caracterul obligatoriu și gratuit al învățământului elementar. Cel de-al treilea titlu cuprinde drepturile și îndatoririle economice. Acestea constau în dreptul la un nivel de trai rezonabil, dreptul la remunerarea egală a muncii, la odihnă și timp liber, dreptul la asistență socială pentru categoriile dezavantajate, dreptul alăturării unui sindicat, dreptul la grevă. De asemenea, sunt consacrate libertatea economică și dreptul de a deține proprietăți însoțit de protecția împotriva exproprierii. Ultima categorie de drepturi și îndatoriri reglementate constituțional este reprezentată de cele politice. Astfel, sunt prevăzute dreptul de vot, dreptul de a forma partide politice, dreptul de petiționare și dreptul ocupării unor funcții publice și a unor funcții obținute în urma alegerilor (funcțiile elective).
Legea fundamentală reglementează, de asemenea, anumite obligații ale cetățenilor, și anume de a fi loiali Republicii, de a respecta Constituția și legile acesteia, de a efectua serviciul militar, dar și de achitare a impozitelor.
Constituția Italiei nu dedică vreun capitol separat acestui raport, ci acesta reiese din diferite dispoziții ale Legii fundamentale. Astfel, normele constituționale referitoare la raportul dintre dreptul național italian și dreptul UE prevăd fie limitări sau obligații impuse de Uniunea Europeană, fie competența legislativă a statului și regiunilor în raport cu Uniunea Europeană.
În cadrul primei categorii pot fi distinse următoarele: instituțiile publice, potrivit legislației Uniunii Europene, vor asigura echilibrul bugetar și sustenabilitatea datoriei publice; puterea legislativă este exercitată de stat și regiuni, potrivit Constituției și cu limitele impuse de legislația Uniunii Europene și obligațiile internaționale; municipiile, provinciile, orașele metropolitane și regiunile au autonomie financiară în ce privește veniturile și cheltuielile, sub rezerva obligației de echilibru bugetar, și contribuie la asigurarea respectării constrângerilor economice și financiare impuse în baza legislației Uniunii Europene. De asemenea, Guvernul se poate substitui organelor regiunilor, ale orașelor metropolitane, ale provinciilor și ale municipiilor în cazul în care acestea din urmă nu respectă normele și tratatele internaționale sau legislația Uniunii Europene.
Cea de-a doua categorie include normele conform cărora statul are putere legislativă exclusivă în relațiile sale cu Uniunea Europeană. Pe de altă parte, relațiile regiunilor cu Uniunea Europeană constituie obiect al competenței legislative partajate. Se mai prevede faptul că regiunile și provinciile autonome Trento și Bolzano participă la procesul de elaborare și luare a deciziilor cu privire la actele normative ale Uniunii Europene în domeniile care sunt de competența acestora. Ele răspund, de asemenea, de punerea în aplicare a acordurilor internaționale și a măsurilor Uniunii Europene, potrivit normelor prevăzute printr-o lege a Parlamentului italian ce reglementează modalitățile de exercitare a competențelor subsidiare de către stat în cazul neîndeplinirii acestei obligații de către regiunile și provinciile autonome.
Potrivit Legii fundamentale, Curtea Constituțională se pronunță în legătură cu disputele privind constituționalitatea legilor și a actelor normative cu putere de lege adoptate de stat și de regiuni, soluționează conflictele care decurg din stabilirea competențelor statului și competențele repartizate statului și regiunilor, precum și între regiuni și judecă acuzațiile formulate împotriva Președintelui Republicii și miniștrilor, în condițiile stabilite de prevederile Constituției. Curtea Constituțională este compusă din 15 judecători numiți astfel: o treime de Președintele Republicii, o treime de Parlament în ședință comună și o treime de instanțele supreme de drept comun și de contencios administrativ. Judecătorii Curții Constituționale sunt numiți pentru un mandat de nouă ani, cu începere de la data depunerii jurământului pentru fiecare în parte, și nu pot fi realeși.
Curtea alege dintre membrii săi, potrivit reglementărilor legale, un Președinte al acesteia, care rămâne în funcție pentru o perioadă de trei ani și care poate fi reales, ținându-se cont, în orice caz, de termenul de expirare a mandatului judecătorilor Curții Constituționale. Funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatibilă cu calitatea de membru al Parlamentului, al unui Consiliu Regional, cu exercitarea profesiei de avocat și cu orice altă numire și funcție prevăzută de lege.
În momentul în care Curtea declară neconstituțională o lege sau un act normativ cu putere de lege, legea respectivă își încetează valabilitatea a doua zi după publicarea deciziei.
Decizia Curții este publicată și comunicată Parlamentului și consiliilor regionale interesate pentru ca acestea, în cazul în care consideră că este necesar, să acționeze potrivit procedurilor constituționale (pentru modificarea altor legi sau luarea altor măsuri determinate de hotărârea Curții).
Condițiile, formele și termenele în care poate fi formulată o acțiune privind constituționalitatea sunt stabilite prin lege constituțională care garantează independența judecătorilor Curții Constituționale. De asemenea, nu este permisă nicio cale de atac împotriva deciziilor Curții Constituționale.
Italia este o republică democrată fundamentată pe muncă.
Suveranitatea aparține poporului și este exercitată de către acesta în formele și limitele prevăzute de Constituție.
Republica recunoaște și garantează drepturile inviolabile ale omului, atât ca individ, cât și ca parte a unor grupuri sociale în cadrul cărora este exprimată personalitatea umană. Republica pretinde asumarea îndatoririlor fundamentale imprescriptibile de solidaritate politică, economică și socială.
Toți cetățenii beneficiază de demnitate socială egală și sunt egali în fața legii, fără deosebire de sex, rasă, limbă, religie, opinii politice, condiție personală și socială. Republica are datoria de a îndepărta acele obstacole de natură economică sau socială care limitează libertatea și egalitatea cetățenilor și care împiedică astfel dezvoltarea deplină a persoanei și participarea eficientă a tuturor celor care muncesc la organizarea politică, economică și socială a țării.
Republica recunoaște dreptul tuturor cetățenilor la muncă și creează condițiile necesare pentru valorificarea efectivă a acestui drept.
Fiecare cetățean are datoria de a desfășura o activitate sau de a îndeplini o funcție, potrivit potențialului și opțiunii sale personale, prin care să contribuie la progresul material sau spiritual al societății.
Republica este unică și indivizibilă. Aceasta recunoaște și promovează autonomia locală și realizează descentralizarea administrativă în legătură cu serviciile care depind de stat. Republica adaptează principiile și metodele legislației sale la cerințele de autonomie și descentralizare.
Republica protejează minoritățile lingvistice prin măsuri corespunzătoare.
Statul și Biserica Catolică sunt independente și suverane în propria sferă de activitate.
Raporturile dintre acestea sunt reglementate de Pactele Laterano. Amendamentele aduse acestor Pacte, ce sunt acceptate de ambele părți, nu impun necesitatea implementării unor revizuiri constituționale.
Toate confesiunile religioase beneficiază de aceeași libertate în fața legii. Alte confesiuni decât cea catolică au dreptul la organizare potrivit propriilor statute, cu condiția ca acestea să nu contravină legii italiene.
Raporturile acestora cu statul sunt reglementate prin lege, în baza acordurilor încheiate cu reprezentanții acestora.
Republica promovează dezvoltarea culturii și a cercetării științifice și tehnice.
Aceasta protejează mediul natural, cât și patrimoniul istoric și artistic al națiunii.
Ordinea juridică italiană respectă principiile general recunoscute ale dreptului internațional.
Statutul juridic al străinilor este reglementat prin lege în conformitate cu prevederile și tratatele internaționale.
Cetățenii străini cărora, în țara de origine, le este refuzată exercitarea efectivă a libertăților democratice garantate de Constituția italiană, au dreptul la azil pe teritoriul italian, în condițiile prevăzute de lege.
Cetățenii străini nu pot fi extrădați pentru săvârșirea unor delicte politice.
Nicio persoană nu poate fi reținută, controlată sau percheziționată ori supusă în alt fel vreunei forme de restricție a libertății personale decât în baza unei hotărâri judecătorești în care să se specifice motivele și numai în cazurile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
În împrejurări excepționale și în condiții de necesitate și urgență prevăzute de lege, poliția poate lua o serie de măsuri provizorii care vor fi transmise, în termen de 48 de ore, organelor judiciare competente spre validare și care, în absența unei astfel de validări în decursul următoarelor 48 de ore, vor fi revocate și considerate nule.
Se va pedepsi orice act de violență fizică și morală la adresa unei persoane a cărei libertate personală este restricționată. Legea va stabili durata maximă a arestului preventiv.
Reședința este inviolabilă.
Domiciliul personal este inviolabil. Controalele, perchezițiile sau confiscările domiciliare sunt permise numai în cazurile și prin modalitățile stabilite de lege, cu respectarea garanțiilor de protecție a libertății personale.
Controalele și inspecțiile din motive de sănătate și siguranță publică sau în scopuri economice și fiscale sunt reglementate de legile corespunzătoare.
Libertatea și secretul corespondenței și ale oricărei alte forme de comunicare sunt inviolabile.
Restrângerea acestora se poate face numai printr-o hotărâre motivată a autorității judiciare competente, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege.
Orice cetățean are dreptul de a se stabili și de a se deplasa liber în orice parte a țării, exceptând restricțiile generale ce pot fi stabilite prin lege din motive de sănătate sau siguranță publică. Nicio restricție nu poate fi impusă pe motive politice. Orice cetățean este liber să părăsească teritoriul Republicii și să se întoarcă pe acest teritoriu, cu excepția celor supuși restricțiilor stabilite conform legii.
Cetățenii au dreptul să se întrunească în mod pașnic și neînarmați.
Nu este necesară nicio înștiințare prealabilă în privința întrunirilor, inclusiv în privința celor care au loc în spații deschise pentru public.
În cazul întrunirilor care au loc în spații publice, autoritățile vor fi înștiințate în prealabil, acestea putând să le interzică numai în baza unor motive întemeiate de siguranță publică.
Cetățenii au dreptul de a se asocia în mod liber și fără a fi necesară o autorizație, în scopuri care nu sunt interzise de legea penală.
Sunt interzise asociațiile secrete și asociațiile care, fie și indirect, urmăresc obiective politice prin intermediul unor organizații cu caracter militar.
Orice persoană are dreptul de a-și exprima în mod liber credința religioasă sub orice formă, individual sau alături de alte persoane, de a o propovădui și de a-și exercita cultul, în public sau în privat, cu condiția ca acestea să nu contravină moralei publice.
Nu pot fi impuse restricții speciale sau sarcini fiscale în legătură cu înființarea, capacitatea juridică sau activitățile oricărei organizații ca urmare a naturii sale religioase sau a obiectivelor sale religioase ori confesionale.
Orice persoană are dreptul de a-și exprima liber opiniile verbal, în scris sau utilizând orice altă formă de comunicare.
Presa nu poate fi supusă niciunei forme de autorizare sau cenzură. Sechestrul poate fi instituit numai în baza unui ordin judecătoresc motivat și numai în legătură cu delicte prevăzute expres de legea presei sau în cazul încălcării obligației de identificare a persoanelor responsabile pentru comiterea acestor delicte.
În aceste cazuri, în măsura în care este absolut necesară, iar intervenția în timp util a autorității judiciare nu este posibilă, confiscarea unei publicații periodice se poate efectua de către poliția judiciară, urmând ca, imediat și nu mai târziu de 24 de ore, aceasta să supună măsura respectivă, spre validare, autorității judiciare competente. În absența unei astfel de validări, în decursul următoarelor 24 de ore, măsura este revocată și considerată nulă de drept.
Legea poate stabili, prin dispoziții cu caracter general, obligația de dezvăluire a surselor de finanțare a publicațiilor periodice. Sunt interzise publicațiile, spectacolele și alte manifestări care contravin moralei publice. Măsurile de prevenție și măsurile de combatere a acestor încălcări sunt stabilite de lege.
Republica recunoaște drepturile familiei în calitate de societate naturală întemeiată pe instituția căsătoriei. Căsătoria are la bază egalitatea morală și legală dintre soți în limitele prevăzute de lege, în vederea garantării unității familiei.
Părinții au dreptul și datoria de a-și susține material, de a-și crește și de a-și educa propriii copii, chiar dacă aceștia provin din afara căsătoriei. În cazurile de incapacitate a părinților, legea prevede modalitățile de îndeplinire a obligațiilor acestora.
Legea asigură măsuri de protecție socială și legală compatibile cu drepturile membrilor familiei legitime pentru copiii care provin din afara căsătoriei. Legea prevede normele și limitele în legătură cu stabilirea paternității.
Republica susține formarea familiei și îndeplinirea îndatoririlor acesteia, acordând atenție specială familiilor numeroase, prin intermediul unor măsuri economice și al altor beneficii.
Republica protejează mamele, copiii și tinerii prin adoptarea prevederilor legale necesare.
Republica protejează sănătatea în calitate de drept fundamental al persoanei și ca interes colectiv și garantează gratuitatea serviciilor medicale persoanelor cu o situație materială precară.
Nicio persoană nu poate fi obligată să urmeze vreun tratament medical în afara prevederilor legii. Legea nu poate încălca, sub nicio formă, limitele impuse de respectul pentru persoana umană.
Republica stabilește regulile generale privind învățământul și înființează școli de stat de toate tipurile și gradele.
Entitățile și persoanele private au dreptul de a înființa școli și instituții de învățământ care să nu implice costuri din partea statului.
La stabilirea drepturilor și obligațiilor școlilor private care solicită egalitate, legea trebuie să se asigure că acestea beneficiază de libertate deplină și că le oferă elevilor o educație și calificări la acelea și standarde precum acelea oferite elevilor din școlile de stat.
Sunt prevăzute examene de stat pentru admiterea în școlile de diverse tipuri și grade, pentru absolvirea acestora și pentru calificarea în vederea exercitării unei profesii.
Instituțiile de învățământ superior, universitățile și academiile au dreptul de a-și stabili propriile norme interne în limitele prevăzute de lege.
Învățământul elementar, cu o durată de cel puțin opt ani, este obligatoriu și gratuit.
Elevii eminenți și merituoși, inclusiv cei care nu dispun de mijloace materiale, au dreptul de a urma cele mai ridicate niveluri de educație.
Republica face posibilă realizarea acestui drept prin burse de studiu, alocații acordate familiilor și alte beneficii atribuite în baza unor concursuri.
Republica protejează munca în toate formele și aspectele sale. Aceasta asigură formarea și dezvoltarea profesională a salariaților.
Ea promovează și încurajează acordurile și organizațiile internaționale care își propun instituirea și reglementarea drepturilor în domeniul muncii.
Aceasta recunoaște dreptul la emigrație, sub rezerva obligațiilor prevăzute de lege în interes general, și protejează salariații italieni din străinătate.
Salariații au dreptul la o remunerație corespunzătoare cu volumul și calitatea muncii acestora și, în orice caz, la o remunerație care să le asigure lor și familiilor lor o existență liberă și demnă.
Durata maximă a zilei de lucru este stabilită prin lege.
Salariații au dreptul la repaus săptămânal și la concediu anual plătit. Ei nu pot renunța la acest drept.
Femeile care muncesc beneficiază de drepturi egale și, la muncă egală, de salariu egal cu al bărbaților. Condițiile de muncă trebuie să permită femeilor să își îndeplinească rolul esențial în cadrul familiei și să asigure protecția corespunzătoare pentru mame și copii.
Legea stabilește vârsta minimă pentru munca remunerată.
Republica protejează munca prestată de minori prin intermediul unor prevederi speciale și le garantează dreptul la remunerare egală pentru aceea și muncă.
Salariații care nu pot munci și care nu dețin mijloacele necesare de subzistență au dreptul la asistență socială.
Salariații au dreptul de a li se asigura mijloacele corespunzătoare nevoilor și necesităților acestora în caz de accidente, boală, dizabilitate, bătrânețe și șomaj involuntar.
Persoanele cu dizabilități și cu handicap au dreptul la educație și formare profesională.
Responsabilitățile prevăzute de acest articol sunt încredințate entităților și instituțiilor înființate sau susținute de stat.
Asistența în sectorul privat se poate acorda în mod liber.
Sindicatele se înființează în mod liber.
Nu se pot impune alte obligații sindicatelor în afara înregistrării la nivel local sau central, în condițiile legii.
Una dintre condițiile de înregistrare este aceea ca statutele sindicatelor să stabilească organizarea internă a acestora în mod democratic.
Sindicatele înregistrate sunt persoane juridice. Acestea pot încheia, prin reprezentare unitară proporțională cu numărul de membri, contracte colective de muncă cu efect obligatoriu asupra tuturor persoanelor care aparțin categoriilor la care se face referire în contract.
Întreprinderile economice private se constituie în mod liber.
Aceasta nu poate avea loc într-un mod contrar binelui comun sau de o manieră care ar putea prejudicia siguranța, libertatea și demnitatea umană.
Legea prevede programe și controale corespunzătoare, astfel încât activitatea economică din sectorul privat și public să fie orientată și coordonată în scopuri sociale.
Proprietatea este publică sau privată. Bunurile economice pot aparține statului, organelor publice sau persoanelor private. Proprietatea privată este recunoscută și garantată de lege, care prevede modurile în care aceasta este dobândită, folosită și limitele acesteia, astfel încât să i se asigure funcția socială și accesibilitatea în raport cu toți cetățenii.
În cazurile prevăzute de lege și cu acordarea unei despăgubiri, proprietatea privată poate fi expropriată din motive de interes general.
Legea prevede reglementările și limitele succesiunii legale și testamentare, precum și drepturile statului în materie de succesiuni.
În vederea asigurării utilizării raționale a terenului și a unor relații sociale echitabile, legea poate impune obligații și restricții cu privire la proprietatea funciară privată, stabilește limite cu privire la întinderea sa în funcție de regiune și zonă agricolă, încurajează și impune îmbunătățirile funciare, transformarea latifundiilor și reorganizarea unităților productive și susține proprietățile mici și mijlocii.
Legea include prevederi speciale pentru zonele de munte.
Republica recunoaște funcția socială a cooperării cu caracter mutual și fără scopuri lucrative. Legea promovează și încurajează dezvoltarea acestora prin cele mai adecvate mijloace și le asigură, prin controale oportune, caracterul și finalitatea.
Legea protejează și promovează artizanatul.
Republica încurajează și protejează economisirea în toate formele sale. Aceasta reglementează, coordonează și supraveghează operațiunile de credit.
Republica promovează utilizarea economiilor private în vederea deținerii de locuințe și exploatații agricole, precum și a participațiilor directe și indirecte în cadrul principalelor întreprinderi naționale.
Toți cetățenii, indiferent de sex, care au împlinit vârsta majoratului, au drept de vot.
Votul este personal și egal, liber și secret. Exercitarea votului este o îndatorire civică.
Legea prevede cerințe și modalități pentru exercitarea dreptului de vot de către cetățenii stabiliți în străinătate și garantează aplicabilitatea acestui drept. Se va înființa o circumscripție pentru cetățenii italieni din străinătate în ce privește alegerile pentru Camerele Parlamentului; numărul de locuri al acestei circumscripții este stabilit în cadrul unei prevederi constituționale, potrivit criteriilor prevăzute de lege.
Dreptul de vot poate fi limitat doar în caz de incapacitate civilă sau ca urmare a unei hotărâri penale definitive ori în cazurile de nedemnitate prevăzute de lege.
Orice cetățean, indiferent de sex, este eligibil pentru ocuparea unor funcții publice și a unor funcții obținute în urma alegerilor în condiții de egalitate, potrivit legii. În acest sens, Republica va adopta măsuri specifice de promovare a egalității de șanse între femei și bărbați.
Legea acordă cetățenilor italieni care nu au domiciliul pe teritoriul Republicii acelea și drepturi, în calitate de cetățeni, în ce privește accesul la funcțiile publice și la funcțiile obținute în urma alegerilor.
Orice persoană aleasă într-o funcție publică are dreptul de a beneficia de timpul necesar în vederea îndeplinirii acelei funcții și de a-și păstra locul de muncă anterior.
Apărarea țării este o îndatorire sacră a fiecărui cetățean.
Serviciul militar este obligatoriu în limitele și în modalitățile prevăzute de lege. Efectuarea acestuia nu va afecta locul de muncă al cetățeanului respectiv sau exercitarea drepturilor politice.
Organizarea forțelor armate are ca fundament spiritul democratic al Republicii.
Toți cetățenii au obligația de a fi loiali Republicii și de a respecta Constituția și legile acesteia.
Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice au obligația de a le îndeplini cu disciplină și onoare, depunând jurământul în cazurile prevăzute de lege.
Membrii Parlamentului nu pot fi trași la răspundere pentru opiniile sau voturile exprimate în timpul exercitării funcției lor.
În absența autorizării din partea Camerei din care face parte, niciun membru al Parlamentului nu poate fi supus unei percheziții corporale sau domiciliare, nu poate fi arestat sau lipsit de libertate personală în alt fel și nici nu poate fi ținut în arest, cu excepția cazurilor în care se execută o sentință definitivă a unei instanțe judecătorești sau a cazurilor de flagrant delict, unde arestarea sau prelevarea de probe este obligatorie.
Această autorizare va fi, de asemenea, necesară în vederea interceptării conversațiilor sau a comunicărilor unui membru al Parlamentului ori a sechestrului corespondenței acestora.
Inițiativa legislativă aparține Guvernului, fiecărui membru al Parlamentului și acelor entități și organisme cărora le-a fost conferită această inițiativă prin legea de revizuire a Constituției.
Poporul exercită inițiativa legislativă prin propunerea unui proiect de lege, redactat pe secțiuni și semnat de cel puțin 50.000 de alegători.
Orice proiect de lege înaintat unei Camere a Parlamentului, potrivit Regulamentului de procedură al Camerei respective, este examinat de o comisie și, ulterior, de întreaga Cameră, care îl adoptă pe articole și îl supune, apoi, votului final.
Regulamentul stabilește proceduri mai scurte de examinare a unui proiect de lege care a fost declarat urgent.
Acesta poate, de asemenea, să stabilească în ce situații și sub ce formă examinarea și aprobarea proiectelor de lege pot fi supuse examinării comisiilor, inclusiv comisiilor permanente, constituite astfel încât să reflecte proporția grupurilor parlamentare. Chiar și în aceste cazuri, până în momentul aprobării sale finale, un proiect de lege poate fi retrimis Camerei, în cazul în care Guvernul sau o zecime dintre membrii Camerei ori o cincime dintre membrii comisiei solicită dezbaterea și votarea acestuia de către Cameră sau supunerea acestuia spre aprobare Camerei, prin declarații de vot. Regulamentul stabilește cazurile în care se fac publice procedurile comisiilor.
Procedura uzuală de examinare și aprobare directă de către Cameră este întotdeauna respectată, în cazul proiectelor de legi constituționale și electorale, a celor privind delegarea legislativă, ratificarea tratatelor internaționale și aprobarea bugetelor și a conturilor.
La alegerea acestuia participă trei delegați din fiecare regiune, aleși de Consiliul Regional pentru a se asigura reprezentarea minorităților.
Valle d’ Aosta are un singur delegat.
Alegerea Președintelui Republicii are loc prin vot secret, cu o majoritate de două treimi din membrii adunării.
După cel de-al treilea vot, este suficientă majoritatea absolută.
Orice cetățean care a împlinit vârsta de 50 de ani și se bucură de plenitudinea drepturilor civile și politice poate fi ales în funcția de Președinte al Republicii.
Funcția de Președinte al Republicii este incompatibilă cu orice altă funcție.
Remunerația și drepturile Președintelui Republicii sunt reglementate prin lege.
Președintele Republicii este ales pentru un mandat de șapte ani.
Cu 30 de zile înainte de expirarea mandatului, Președintele Camerei Deputaților va convoca o sesiune comună a Parlamentului și a delegaților regionali pentru a alege noul Președinte al Republicii.
Pe parcursul procedurii de dizolvare a Parlamentului sau în cele trei luni anterioare dizolvării, alegerile vor avea loc în primele 15 zile de la prima ședință a noului Parlament.
În acest interval, vor fi prelungite prerogativele Președintelui în funcție.
În toate situațiile în care Președintele Republicii se află în imposibilitatea exercitării funcțiilor sale, acestea vor fi preluate de Președintele Senatului.
În caz de incapacitate permanentă sau de deces ori demisie a Președintelui Republicii, Președintele Camerei Deputaților poate solicita alegerea unui nou Președinte al Republicii în termen de 15 zile, fără a aduce atingere termenului mai lung prevăzut pe parcursul procedurii de dizolvare a Parlamentului sau în cele trei luni anterioare dizolvării.
Președintele Republicii este șeful statului și reprezintă unitatea națională.
Președintele poate adresa mesaje Parlamentului.
Președintele:– autorizează prezentarea în Parlament a proiectelor de lege inițiate de Guvern;
– promulgă legi și emite decrete cu putere de lege, precum și regulamente;
– convoacă un referendum general în situațiile prevăzute de Constituție;
– numește funcționarii de stat în situațiile prevăzute de lege;
– acreditează și primește reprezentanții diplomatici și ratifică tratatele internaționale autorizate, acolo unde se impune, de către Parlament.
Președintele este Comandantul Suprem al Forțelor Armate, prezidează Consiliul Suprem de Apărare înființat potrivit legii și declară război conform celor decise de Parlament.
Președintele prezidează Consiliul Superior al Magistraturii.
Președintele poate acorda grațieri individuale și poate comuta pedepse.
Președintele conferă decorații și alte distincții de onoare ale Republicii.
După consultarea președinților Parlamentului, Președintele Republicii poate dizolva una sau ambele Camere ale Parlamentului.
Președintele Republicii nu poate exercita acest drept în ultimele șase luni ale mandatului său, cu excepția situației în care perioada respectivă coincide, integral sau parțial, cu ultimele șase luni ale mandatului Parlamentului.
Consiliul de Stat este un organism consultativ juridico-administrativ, care supraveghează înfăptuirea justiției în administrație.
Curtea de Conturi exercită controlul preventiv asupra legitimității măsurilor
Guvernului, precum și auditul ulterior asupra gestionării bugetului de stat.
Aceasta participă, în cazurile și sub formele stabilite prin lege, la auditarea gestionării financiare a entităților care beneficiază de suport bugetar regulat din partea statului. Curtea de Conturi aduce la cunoștința Parlamentului rezultatele auditărilor efectuate.
Legea asigură independența față de Guvern a celor două organisme și a membrilor acestora.
Funcțiile judiciare sunt exercitate de magistrații organelor judiciare de drept comun, fiind autorizate și reglementate potrivit legii de organizare judecătorească.
Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare sau speciale. Pot fi înființate numai secții specializate în anumite materii în cadrul instanțelor judecătorești de drept comun, cu posibilitatea participării unor cetățeni competenți din afara magistraturii.
Legea reglementează situațiile și formele de participare directă a populației în actul de administrare a justiției.
Justiția se înfăptuiește pe baza procedurilor reglementate prin lege.
Procesele se desfășoară în contradictoriu și în condiții de egalitate între părți, în fața unui judecător imparțial si independent. Legea garantează durata rezonabilă a proceselor.
În procesele penale, legea prevede că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este informată, cu promptitudine și în mod confidențial, cu privire la natura și motivele acuzației aduse acesteia și că aceasta dispune de timpul și condițiile corespunzătoare pentru a-și pregăti apărarea. Inculpatul are dreptul, în fața unui judecător, de a interoga sau de a solicita interogarea persoanelor care dau declarații în ceea ce îl privește și de a obține convocarea și interogarea persoanelor propuse în apărarea sa în acelea și condiții ca și acuzarea, precum și dreptul de a procura orice alt mijloc de probă legal în favoarea sa. Inculpatul are dreptul de a fi asistat de un interpret în situația în care acesta nu vorbește sau nu înțelege limba în care se desfășoară procedurile judiciare.
În procesele penale legea reglementează principiul contradictorialității în administrarea probelor. Vina inculpatului nu poate fi stabilită pe baza declarațiilorpersoanelor care, din proprie opțiune, au ales să se sustragă de la interogatoriul din partea inculpatului sau al apărătorului acestuia.
Legea reglementează situațiile în care administrarea probelor nu se realizează conform principiului contradictorialității, cu acordul inculpatului, sau datorită unei imposibilități obiective și dovedite ori ca efect al unui comportament ilegal dovedit.
Toate hotărârile judecătorești se motivează.
Împotriva sentințelor și a măsurilor care afectează libertatea personală, pronunțate de instanțele judecătorești de drept comun și de instanțele judecătorești speciale, se poate formula recurs la Curtea de Casație pentru încălcarea legii. Se admit derogări de la prezenta dispoziție numai în cazul sentințelor date de tribunalele militare pe timp de război. Hotărârile Consiliului de Stat și ale Curții de Conturi pot fi atacate cu recurs la Curtea de Casație numai pentru motive care privesc competența instanțelor de judecată.
a. politica externă și relațiile internaționale ale statului; relațiile statului cu Uniunea Europeană; dreptul la azil și statutul juridic al cetățenilor statelor care nu aparțin Uniunii Europene;
b. imigrația;
c. relațiile dintre Republică și confesiunile religioase;
d. apărare și forțele armate; securitatea statului; arme, muniții și materiale explozive;
e. monedă, protecția economiilor și piețele financiare; protejarea concurenței; sistemul de schimb valutar; sistemul fiscal și contabil al statului; armonizarea conturilor publice; egalizarea resurselor financiare;
f. autorități publice și legi electorale relevante; referendum la nivel de stat; alegerile pentru Parlamentul European;
g. organizarea juridică și administrativă a statului și a agențiilor publice naționale;
h. ordine publică și securitate, cu excepția poliției administrative locale;
i. cetățenie, stare civilă și oficii de înregistrare;
l. jurisdicție și norme procesuale; drept civil și penal; justiție administrativă;
m. determinarea nivelului de bază al prestațiilor privind drepturile civile și sociale care trebuie garantate pe întreg teritoriul național;
n. dispoziții generale privind învățământul;
o. securitate socială;
p. legislație electorală, organe de guvernare și funcții fundamentale ale municipiilor, ale provinciilor și ale orașelor metropolitane;
q. vamă, protecția granițelor naționale și profilaxie internațională;
r. metrologie; determinarea timpului standard; coordonarea datelor statistice și informatice referitoare la administrația de stat, regională și locală; opere de creație intelectuală;
s. protecția mediului înconjurător, a ecosistemului și a patrimoniului cultural.
Constituie domenii de competență legislativă partajată cele privitoare la: relațiile internaționale și cele cu Uniunea Europeană ale regiunilor; comerțul exterior; protecția și securitatea muncii; educație, fără a se aduce atingere autonomiei instituțiilor de învățământ și cu excepția instruirii și formării profesionale; profesii; cercetare științifică și tehnologică, precum și susținerea inovațiilor în sectoarele productive; protejarea sănătății; alimentație; sport; ajutorul în caz de dezastre; amenajarea teritoriului; porturi și aeroporturi civile; marile rețele de transport și navigație; comunicațiile; producția, transportul și distribuția de energie la nivel național; securitate socială complementară și suplimentară; coordonarea finanțelor publice și a sistemului fiscal; valorificarea bunurilor culturale și naturale, inclusiv promovarea și organizarea activităților culturale; casele de economii, băncile rurale, instituțiile de creditare cu caracter regional; instituții de credit funciar și agrar cu caracter regional. În domeniile de competență legislativă partajată, puterea legislativă revine regiunilor, exceptând stabilirea principiilor fundamentale care sunt prevăzute în cadrul legislației statului.
Regiunilor le revine puterea legislativă în legătură cu toate domeniile care nu sunt rezervate exclusiv competenței legislative a statului.
Regiunile și provinciile autonome Trento și Bolzano participă la procesul de elaborare și luare a deciziilor cu privire la actele normative ale Uniunii Europene în domeniile care sunt de competența acestora. Ele răspund, de asemenea, de punerea în aplicare a acordurilor internaționale și a măsurilor Uniunii Europene, potrivit normelor prevăzute printr-o lege a statului care reglementează modalitățile de exercitare a competențelor subsidiare de către stat în cazul neîndeplinirii acestei obligații de către regiuni și provinciile autonome. Competența de reglementare revine statului în materie de legislație exclusivă, cu excepția situațiilor de delegare a acestor competențe către regiuni. Competența de reglementare revine regiunilor în toate celelalte domenii. Municipiile, provinciile și orașele metropolitane au competență de reglementare în ce privește organizarea și exercitarea atribuțiilor și funcțiilor care le-au fost atribuite. Legile regionale înlătură orice obstacol care împiedică egalitatea deplină dintre bărbați și femei în viața socială, culturală și economică și promovează accesul egal al femeilor la posturile eligibile.
Legea regională ratifică acordurile dintre o regiune și alte regiuni, care au ca obiectiv îmbunătățirea modalităților de exercitare a funcțiilor regionale și care pot, de asemenea, prevedea înființarea unor organe comune. În domeniile care țin de competența acestora, regiunile pot încheia acorduri cu alte state și autoritățile locale ale altor state în cazurile și sub formele prevăzute de legislația statului.
În urma consultării consiliilor regionale, printr-o lege constituțională, se poate dispune fuziunea regiunilor existente sau crearea de noi regiuni, având cel puțin un milion de locuitori, la solicitarea unui număr de consilii municipale care reprezintă cel puțin o treime din populația interesată și cu condiția ca propunerea să fi fost aprobată printr-un referendum de majoritatea populației respective.
În urma consultării consiliilor regionale și cu aprobarea majorității populației provinciei sau a provinciilor și a municipiului ori a municipalităților interesate, exprimate prin referendum și printr-o lege a Republicii, se poate aproba solicitarea provinciilor și municipiilor de a se separa de o regiune și de a fi incluse într-o altă regiune.
Modificarea limitelor provinciilor și instituirea de noi provincii în cadrul unei regiuni sunt reglementate prin legile Republicii, la inițiativa municipiilor, după consultarea regiunii.
În urma consultării populației interesate, regiunea poate înființa, pe teritoriul său și prin legi proprii, noi municipii și poate modifica circumscripțiile și denumirile acestora.
– disputele privind constituționalitatea legilor și a actelor normative cu putere de lege adoptate de stat și de regiuni;
– conflictele care decurg din stabilirea competențelor statului și competențele alocate statului și regiunilor, precum și între regiuni;
– acuzațiile formulate împotriva Președintelui Republicii și miniștrilor, potrivit prevederilor Constituției.
Curtea Constituțională este alcătuită din 15 judecători numiți astfel: o treime de Președintele Republicii, o treime de Parlament în ședință comună și o treime de instanțele supreme de drept comun și de contencios administrativ.
Judecătorii Curții Constituționale sunt aleși din rândul judecătorilor, inclusiv al celor retrași din activitate, din cadrul instanțelor superioare de drept comun și de contencios administrativ, din rândul profesorilor universitari de științe juridice și al avocaților cu vechime de cel puțin 20 de ani în profesie. Judecătorii Curții Constituționale sunt numiți pentru un mandat de nouă ani, cu începere de la data depunerii jurământului pentru fiecare în parte, și nu pot fi realeși.
La expirarea mandatului, judecătorii Curții Constituționale încetează să mai ocupe acest post și să își mai exercite îndatoririle. Curtea alege dintre membrii săi, potrivit reglementărilor legale, un Președinte al acesteia, care rămâne în funcție pentru o perioadă de trei ani și care poate fi reales, ținându-se cont, în orice caz, de termenul de expirare a mandatului judecătorilor Curții Constituționale.
Funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatibilă cu calitatea de membru al Parlamentului, al unui Consiliu Regional, cu exercitarea profesiei de avocat și cu orice numire și funcție prevăzute de lege.
În cadrul procedurilor de punere sub acuzare a Președintelui Republicii, în afara judecătorilor Curții, participă și 16 membri aleși prin tragere la sorți de pe o listă de cetățeni care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru funcția de senator, listă pe care Parlamentul o întocmește din nouă în nouă ani, prin alegeri, conform acelora și proceduri precum cele urmate pentru desemnarea judecătorilor de drept comun.
Forma de guvernământ de Republică nu poate forma obiectul modificării Constituției.
I. Odată cu intrarea în vigoare a Constituției, șeful provizoriu al statului exercită îndatoririle Președintelui Republicii și își asumă titulatura respectivă.
II. În cazul în care, la data alegerii Președintelui Republicii, nu au fost constituite toate consiliile regionale, numai membrii celor două Camere participă la alegeri.
III. Pentru formarea primului Senat al Republicii, sunt numiți senatori deputații Adunării Constituante care îndeplinesc toate condițiile impuse de lege pentru a fi senatori și care:
– au fost președinți ai Consiliului de Miniștri sau ai unor adunări legislative;
– au fost membri ai Senatului dizolvat;
– au fost aleși de cel puțin trei ori, inclusiv în Adunarea Constituantă;
– au fost declarați decăzuți din drepturi în cadrul ședinței Camerei Deputaților din data de 9 noiembrie 1926;
– au executat pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă de cel puțin cinci ani în urma unei condamnări a tribunalului special fascist pentru apărarea Statului.
Sunt, de asemenea, numiți senatori, printr-un decret al Președintelui Republicii, membrii Senatului dizolvat care au făcut parte din Adunarea Consultativă Națională.
Se poate renunța la dreptul de a fi numit senator înaintea semnării decretului de numire. Acceptarea candidaturii la alegerile politice atrage după sine renunțarea la dreptul de a fi numit senator.
IV. Pentru prima alegere a Senatului, regiunea Molise este considerată o regiune de sine stătătoare, revenindu-i un număr de senatori în funcție de populația sa.
V. Dispozițiile articolului 80 din Constituție, cu privire la tratatele internaționale care implică cheltuieli bugetare sau modificări legislative, intră în vigoare la data convocării Parlamentului.
VI. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Constituției, se procedează la revizuirea jurisdicțiilor speciale existente, cu excepția jurisdicției Consiliului de Stat, a Curții de Conturi și a tribunalelor militare. În termen de un an de la aceea și dată, se va adopta o lege pentru reorganizarea Tribunalului Militar Suprem, potrivit articolului 111.
VII. Potrivit Constituției, până la elaborarea noii legi privind sistemul judiciar, se vor respecta în continuare normele în vigoare. Până la data intrării în funcție a Curții Constituționale, deciziile privind disputele indicate la articolul 134 se pronunță sub formele și în limitele normelor existente înaintea intrării în vigoare a Constituției.
VIII. Alegerile consiliilor regionale și ale organele alese ale administrațiilor provinciale se convoacă în termen de un an de la intrarea în vigoare a Constituției. Pentru fiecare domeniu al administrației publice, legile Republicii reglementează transferul funcțiilor de stat atribuite regiunilor. Până la reorganizarea și redistribuirea îndatoririlor administrative organelor locale, provinciile și municipiile vor păstra îndatoririle pe care le exercită în prezent și pe cele delegate acestora de regiuni.Legile Republicii reglementează transferul către regiuni al funcționarilor și angajaților de stat, inclusiv al celor din administrațiile centrale, necesar conform noilor prevederi. Pentru constituirea serviciilor proprii, regiunile trebuie să utilizeze personalul propriu, în afară de cazurile de necesitate, din rândul angajaților organelor locale de stat.
IX. În termen de trei ani de la intrarea în vigoare a Constituției, Republica își va adapta legile la necesitățile autonomiilor locale și la competența legislativă atribuită regiunilor.
X. Dispozițiile generale ale titlului V din partea a II-a a prezentei Constituții se aplică temporar regiunii Friuli-V eneția Giulia, potrivit articolului 116, fără a aduce atingere prevederilor articolului 6 privind protejarea minorităților lingvistice.
XI. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Constituției, se pot înființa alte regiuni, prin legi constituționale, modificându-se astfel lista de la articolul 131, și fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul 1 al articolului 132, însă cu menținerea obligației de consultare a populațiilor interesate.
XII. Se interzice reorganizarea, sub orice formă, a Partidului Fascist dizolvat. Prin derogare de la articolul 48 și pe o perioadă de cel mult cinci ani de la implementarea Constituției, legea stabilește limitări temporare ale dreptului de vot și ale eligibilității liderilor responsabili pentru regimul fascist.
XIII. Membrii și descendenții Casei de Savoia nu au drept de vot și nu pot deține funcții publice sau elective. Se interzice intrarea și șederea foștilor regi din Casa de Savoia, a soțiilor și descendenților acestora de sex masculin pe teritoriul național. Bunurile foștilor regi din Casa de Savoia, ale soțiilor acestora și ale descendenților lor de sex masculin, existente pe teritoriul național, sunt transferate statului. Transferul și instituirea de drepturi regale asupra acestor bunuri, survenite după data de 2 iunie 1946, sunt nule.
XIV. Titlurile nobiliare nu sunt recunoscute. Particulele aferente numelor incluse în cele existente înainte de data de 28 octombrie 1922 sunt considerate ca făcând parte din nume. Ordinul Maurițian se menține ca instituție spitalicească și funcționează potrivit legii.Legea reglementează desființarea Comisiei Heraldice.
XV. Odată cu intrarea în vigoare a Constituției, este transformat în lege Decretul-lege al Locotenentului Regatului nr. 151 din 25 iunie 1944.
XVI. În termen de un an de la intrarea în vigoare a Constituției, se procedează la revizuirea și la corelarea cu aceasta a legilor constituționale precedente care nu au fost abrogate până în prezent, în mod expres sau implicit.
XVII. Adunarea Constituantă va fi convocată de Președintele său, până la data de 31 ianuarie 1948, pentru a delibera asupra legii pentru alegerea Senatului Republicii, asupra statutelor regionale speciale și asupra legii presei. Până la data alegerii noului Parlament, Adunarea Constituantă poate fi convocată în cazul în care este necesară deliberarea în domeniile care sunt de competența sa, potrivit articolului 2, alineatele 1 și 2, și articolul 3, alineatele 1 și 2, din Decretul-lege nr. 98 din data de 16 martie 1946.În perioada respectivă, comisiile permanente rămân în funcție. Comisiile legislative restituie Guvernului proiectele de lege primite anterior de acestea, cu eventualele observații și propuneri de amendamente. Deputații pot adresa Guvernului interpelări, cu solicitarea de a li se răspunde în scris. Potrivit celui alineatului 2 al prezentului articol, Adunarea Constituantă este convocată de Președintele său la solicitarea motivată a Guvernului sau a unui număr de cel puțin 200 de deputați.
XXIII. Prezenta Constituție este promulgată de șeful provizoriu al statului în termen de cinci zile de la aprobarea sa de către Adunarea Constituantă și va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 1948.Textul Constituției este depus în sala primăriei fiecărui municipiu al Republicii și rămâne public pe tot parcursul anului 1948 pentru ca toți cetățenii să poată lua cunoștință de acesta. Constituția, purtând sigiliul statului, va fi introdusă în Culegerea oficială de legi și decrete ale Republicii. Fiind legea fundamentală a Republicii, Constituția va fi respectată cu fidelitate de toți cetățenii și de toate organele de stat.