Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Codex constituţional : constituţiile statelor membre ale Uniunii Europene prof. univ. dr. Ștefan Deaconu, prof. univ. dr. Ioan Muraru, prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu, conf. univ. dr. Silviu Gabriel Barbu ; prof. univ. dr. Ștefan Deaconu (coord.). – Bucureşti : Monitorul Oficial R.A., 2015
2 vol.
ISBN 978-973-567-901-9
Vol. 1. - ISBN 978-973-567-909-5
I. Deaconu, Ștefan
II. Muraru, Ioan
III. Tănăsescu, Elena Simina
IV. Barbu, Silviu Gabriel
V. Deaconu, Ștefan (coord.)
Constituţia, legea fundamentală în stat, este percepută uneori ca un reper mai degrabă academic, decât unul care poate influenţa viaţa zilnică.
Cu toate că dezbaterea constituțională a apărut în viaţa cotidiană nu de foarte mult timp, există deja mulţi experţi care încearcă să desluşească locul şi rolul unei norme constituţionale.
Chiar dacă unele opinii sunt extrem de pertinente, ele suferă uneori din cauza lipsei unor repere validate deja în cadrul unor societăţi partenere sau asemănătoare celei româneşti.
Ideea proiectului de faţă a venit tocmai din dorinţa de a pune la dispoziţia celor care vor să participe la viaţa publică un document care să includă toate constituţiile statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a le asigura accesul facil la modele ce pot contribui la conturarea propriilor convingeri, susținute în orice formă eficientă de dialog despre Constituţie.
Acest concept, unic în opinia noastră, a presupus realizarea unui Codex care să cuprindă atât constituțiile traduse în limba naţională, cât şi scurte prezentări ale acestora.
Lucrarea este realizată cu sprijinul Băncii Mondiale, de specialişti recunoscuţi în domeniul dreptului constituţional, profesori universitari în cadrul Facultății de Drept a Universității din Bucureşti – Centrul de Drept Constituțional şi Instituţii Politice (CDCIP), partenerii Ministerului Justiției în acest proiect.
Textele constituțiilor vor fi puse la dispoziția Parlamentului, Guvernului, Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, instanțelor şi parchetelor, mediului academic, dar şi a publicului larg, care vor putea analiza modul în care diferite instituţii fundamentale ale statului sunt organizate, funcţionează şi relaţionează, atât în state cu o mult mai îndelungată tradiție democratică decât a României, cât şi în ţări care, ca şi ţara noastră, au parcurs drumul de la comunism la o societate liberă, bazată pe respectarea drepturilor omului şi a legilor. Toate documentele vor putea fi consultate de către orice persoană în mod gratuit, ele fiind publicate pe o adresă web găzduită de pagina de internet a Ministerului Justiţiei.
Intenționăm astfel ca diseminarea informaţiei să devină mult mai uşoară, cei interesaţi având acum posibilitatea de a afla cum au fost transpuse în textele constituționale din alte state drepturile fundamentale, mecanismele de protecție şi garantare a exercitării acestora, precum şi modul de constituire şi funcţionare a principalelor instituţii ale statului.
Îmi exprim speranţa că lucrarea va contribui la sporirea şi consolidarea educaţiei juridice a oricărui cetăţean, pentru că numai un cetăţean bine educat şi informat va putea participa activ la viaţa societăţii şi va analiza cu atenţie ce fel de Constituţie va lăsa generaţiilor următoare.
Elaborarea unei lucrări privind traducerea în limba română a tuturor constituţiilor statelor membre ale Uniunii Europene reprezintă un demers deosebit de util atât celor interesaţi de fenomenul constituţionalismului, în general, cât şi celor care doresc să afle care este conţinutul legilor fundamentale în alte state membre ale Uniunii Europene şi, mai ales, care sunt raporturile juridice dintre principalele autorităţi ale statului.
Am considerat că lucrarea poate folosi deopotrivă oamenilor politici care se vor apleca mai atent asupra unei potenţiale viitoare revizuiri constituţionale şi jurnaliştilor, politologilor, profesorilor şi studenţilor din învăţământul juridic şi al ştiinţelor politice.
Este o lucrare elaborată în premieră în România, care reuşeşte să pună într-un singur document textul în limba română al tuturor constituţiilor statelor membre ale Uniunii Europene însoţit de un scurt comentariu. Consultarea în limba română a textului legilor fundamentale din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene va facilita destul de mult cunoaşterea modului în care sunt structurate şi funcţionează instituţiile fundamentale ale altor state, a modului de reglementare, protejare şi garantare a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor în toate aceste state, a principiilor generale de organizare a statelor şi a elementelor specifice fiecărui sistem constituţional în parte.
Fiind vorba de un proiect de debut, suntem conştienţi, cu siguranţă, că se putea şi mai bine, însă timpul scurt în care am realizat lucrarea şi unele constrângeri de ordin tehnic au impus soluţii pragmatice. Spre exemplu, toate traducerile constituţiilor au fost realizate din limba engleză şi nu din limba oficială, ceea ce, foarte probabil, a făcut ca unele nuanţe fine să scape versiunii în limba română. De asemenea, ţinând cont de specificul fiecărui sistem juridic al statelor membre ale Uniunii Europene, am încercat ca versiunea în limba română a constituţiilor să folosească pentru toate un limbaj cât de cât unitar, adaptat limbajului juridic românesc. Aşa se face că pentru unele instituţii similare celor din sistemul juridic românesc am preferat să utilizăm o denumire oarecum apropiată terminologiei din Constituţia României, pentru a nu pierde foarte mult din sensul juridic al instituţiilor cu care juristul şi cititorul român sunt familiarizaţi.
Lucrarea nu este şi nu se vrea a fi una de cercetare juridică aprofundată, ci mai degrabă reprezintă un instrument util, pus la îndemâna oricărei persoane care nu are acces la textul original sau într-o limbă de circulaţie internaţională al legilor fundamentale din alte ţări şi care doreşte să cunoască modul în care alte state au reglementat anumite instituţii juridice în constituţiile lor.
Pe lângă traducerea în limba română a textului legilor fundamentale, oferim cititorului şi o scurtă prezentare a fiecăreia dintre cele 27 de constituţii după o structură comună: 1.scurt istoric; 2.raporturile dintre principalele autorităţi statale; 3.puterea judecătorească; 4.administraţia publică locală şi organizarea administrativă a teritoriului; 5.drepturile fundamentale; 6.raportul dintre dreptul naţional şi dreptul Uniunii Europene şi 7.controlul de constituţionalitate.
Stabilirea unor criterii comune de prezentare, în afară de faptul că permite o analiză comparativă aplicată, are şi avantajul de a pune accentul pe principalele probleme dezbătute mai intens în societatea românească în ultimii 10 ani din perspectiva unei potenţiale revizuiri constituţionale.
În speranţa că demersul nostru va fi în folosul celor care doresc să cunoască mai multe despre sistemele constituţionale ale altor state alături de care România se află în clubul european al statelor membre ale Uniunii Europene, dorim să adresăm mulţumirile noastre ministrului justiţiei, domnului Robert-Marius Cazan ciuc, care a făcut posibil un astfel de proiect, implicându-se în demararea, implementarea şi finalizarea lui cu succes. De asemenea, mulţumim doamnei Cornelia Munteanu şi domnului Andrei Pană din cadrul Ministerului Justiţiei, dar şi doamnelor Aniela Băluţ, Alina Alexe şi Daniela Bazavan, precum şi specialiştilor departamentului DEOC din Ministerul Afacerilor Externe, care ne-au fost de un real folos pe parcursul derulării întregului proiect.
O menţiune specială se cuvine şi doctoranzilor afiliaţi pe lângă Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice, în mod particular doamnelor Simona Șandru, Oana Ichim şi Graţiela Milu, dar şi domnului Flavius Boar, care au sprijinit constant şi consistent proiectul, mai ales în faza de documentare. Nu în ultimul rând, adresăm mulţumiri reprezentanţilor R.A. ,,Monitorul Oficial’’ pentru sprijinul acordat la tipărirea acestei lucrări în condiţii grafice foarte bune, în mod special doamnei Anca Ivaşcu, pentru modul profesionist de a lucra.
Dorim tuturor cititorilor o lectură cât mai agreabilă, iar celor ce se vor inspira în elaborarea unor viitoare revizuiri constituţionale în România din textele altor legi fundamentale le dorim să reflecteze cu atenţie asupra modului de concepţie şi punere în practică a unor astfel de texte juridice.
Hans Kelsen, marele teoretician austriac al pozitivismului juridic, este redactorul principal al Constituției Austriei din 1929, Lege fundamentală rezultată din revizuirea Constituției din 1920 prin care a fost instituită prima republică austriacă în contextul pierderii Primului Război Mondial de către Imperiul Habsburgic. Constituția Republicii Austria instaurează un sistem federal care se centrează pe landuri (Länder), adică ținuturile care formau statele ereditare tradiționale ale habsburgilor.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, sub ocupația nazistă, a fost suspendată aplicarea normelor constituționale austriece din 1929. După război, prin Legea constituțională din 13 mai 1945 a fost repusă în vigoare Constituția din 1929, instaurându-se practic a doua republică după sfârșitul perioadei de ocupație. Austria a semnat tratatul de aderare la Uniunea Europeană în anul 1994, cu o pregătire de preaderare mai mare de zece ani, din anul 1995 devenind stat membru al UE. Astfel, între anii 1983 și 1995 au fost aduse Constituției 23 de amendamente pentru a face compatibil statul austriac cu statutul de țară membră a Uniunii Europene. Modificările și completările privesc îndeosebi problema participării diferitelor autorități și instituții ale statului austriac la procesul decizional în cadrul Uniunii Europene.
Ultimele modificări și completări semnificative au fost aduse Constituției Austriei în anii 2009, 2013 și 2014. Constituția Austriei este sistematizată în nouă capitole și reglementează amplu temele clasice pentru orice Lege fundamentală modernă, precum și diverse domenii și materii care, în mod obișnuit, fac obiectul de reglementare al legilor organice sau ordinare.
Austria are ca formă de guvernământ republica democrată, are un regim parlamentar și este formată din nouă landuri, reunite în cadrul organizatoric specific unei federații.
Puterea legislativă a Federației este exercitată de către Consiliul Național ( Nationalrat) împreună cu Consiliul Federal ( Bundesrat), cele două constituind camerele Adunării Federale cu rol de Parlament al Austriei ( Bundesversammlung).Puterea executivă a Federației este exercitată de Președintele Federal ( Bundespräsident) împreună cu Guvernul Federal ( Bundesregierung).
Puterea judecătorească este exercitată de către o instanță supremă, și anume Curtea Supremă, precum și de restul instanțelor judecătorești stabilite de lege. Președintele este ales pentru un mandat de șapte ani de către cetățenii austrieci cu drept de vot pentru Consiliul Național, prin vot egal, direct, personal, liber și secret. La rândul său, Președintele Federal numește Cancelarul Federal și, la propunerea acestuia din urmă, pe ceilalți membri ai Guvernului Federal, având, de asemenea, dreptul de a revoca Cancelarul Federal și Guvernul Federal.
Consiliul Național este ales pentru un mandat de cinci ani, calculat de la data primei întruniri a acestuia. Președintele Federal convoacă în fiecare an Consiliul Național pentru o sesiune ordinară care nu va începe înainte de 15 septembrie și care nu va depăși data de 15 iulie a anului următor. Președintele statului poate dizolva Consiliul Național care, înainte de expirarea unui mandat legislativ, are posibilitatea de a vota propria dizolvare în baza unei legi ordinare. Președintele Federal numește în funcțiile publice importante, inclusiv în funcțiile din justiție.
În Consiliul Federal sunt reprezentate landurile, proporțional cu numărul de cetățeni din fiecare land. Președintele Federal este cel care stabilește, în urma recensământului general, numărul de membri care urmează a fi delegați de fiecare land. Conform Constituției, membrii Consiliului Federal și supleanții acestora sunt aleși de către dietele landurilor, ei netrebuind să fie membri ai Dietei care îi deleagă, însă este necesar să fie eligibili pentru aceasta. După expirarea mandatului legislativ al unei Diete de land sau după dizolvarea acesteia, membrii delegați de aceasta în cadrul Consiliului Federal rămân în funcție până la momentul la care noua Dietă organizează alegeri pentru Consiliul Federal. Președinția Consiliului Federal este preluată de landuri, în ordine alfabetică, la fiecare șase luni. Astfel, Consiliul Federal va fi convocat de Președintele acestuia la sediul Consiliului Național. Președintele Consiliului va convoca imediat Consiliul Federal în cazul în care cel puțin un sfert dintre membrii săi sau Guvernul Federal solicită acest lucru.
Adunarea Federală (Parlamentul) alcătuită din cele două Consilii (Camere) este convocată de Președintele Federal. Președinția este deținută alternativ de către Președintele Consiliului Național și de către Președintele Consiliului Federal, începând cu cel dintâi. Hotărârile Adunării Federale sunt semnate de Președintele acesteia și contrasemnate de Cancelarul Federal. Guvernul Federal este alcătuit din Cancelarul Federal – omologul Prim-ministrului –, Vicecancelarul și ceilalți miniștri federali. Vicecancelarul are dreptul de a-l înlocui pe Cancelarul Federal în legătură cu întreaga sferă de competență a acestuia. Cvorumul de lucru al Guvernului Federal este de peste jumătate dintre membrii săi. În cazul în care Consiliul Național adoptă o moțiune de cenzură, în prezența a cel puțin jumătate dintre membrii acestuia, împotriva Guvernului Federal sau a membrilor acestuia, Guvernul Federal sau ministrul federal respectiv vor fi revocați. De asemenea, membrii Guvernului Federal răspund în fața Consiliului Național, pentru activitatea în funcția de ministru.
Sistemul judiciar al Austriei este format din instanțele de drept comun, parchetele, penitenciarele (penitenciare pentru arest preventiv și penitenciare pentru executarea pedepsei) și sistemul de probațiune, în sensul de tot unitar ce acoperă, din punct de vedere instituțional, toate etapele procedurilor judiciare din materie penală. Ca arie de jurisdicție, instanțele de drept comun nu au în competență materia dreptului administrativ și fiscal, în privința cărora există instanțe specializate, denumite generic curți administrative.
Instanțele judecătorești sunt instituții de stat care judecă litigii de drept civil (în accepțiunea largă) și cauze de drept penal în cadrul unei proceduri formale.
Instanțele judecătorești sunt instituite prin lege și sunt conduse și compuse de judecători independenți și imparțiali (în mod evident există și personal auxiliar necesar administrării justiției), care nu pot fi îndepărtați din funcție sau transferați (sunt inamovibili) și se supun numai legii. Constituția austriacă consacră curțile cu jurați pentru cauzele în care se judecă infracțiuni grave și infracțiuni privind activitatea în funcții publice, competențele fiind stabilite în mod expres prin lege.
Parchetele sunt organisme judiciare distincte care au competențe proprii, sunt constituite din procurori, fiind organizate separat de instanțe. Sarcina lor principală constă în reprezentarea interesului public în cadrul justiției penale, prin efectuarea instrucției penale. În concret, parchetele conduc investigațiile preliminare referitoare la încălcarea legii penale, formulează acuzațiile împotriva persoanelor cercetate și asigură acuzarea în instanță în cadrul procedurilor penale declanșate.
Penitenciarele au competența de a organiza executarea pedepselor privative de libertate, asigurând custodierea acestora pe baza dispozițiilor date de judecătorii constituiți în instanțele de judecată.
Sistemul de probațiune face, de asemenea, parte din sistemul judiciar, având rol instituțional focalizat în privința tratamentului juridic aplicabil anumitor categorii de condamnați care nu sunt încarcerați în sistemul penitenciar austriac. Probațiunea are ca principală preocupare intervenția pluridisciplinară asupra persoanelor cărora instanțele de judecată le-au aplicat pedepse cu suspendarea executării sau care sunt eliberate condiționat din locurile de deținere, scopul fiind acela al reintegrării sociale efective a persoanelor condamnate și stoparea fenomenului recidivei. Aceste responsabilități au fost transferate în cea mai mare parte unor asociații de drept privat (ONG-uri), care se află totuși sub supravegherea și coordonarea Ministerului Federal al Justiției.
Ministrul Federal al Justiției conduce administrația sistemului judiciar în sensul menționat mai sus. Ministerul Federal al Justiției constituie unul dintre organismele administrative supreme ale statului federal în accepțiunea Legii fundamentale austriece. Ministrul Justiției este membru al Guvernului Federal și răspunde atât de gestionarea politică și administrativă globală pe segmentul judiciar, cât și de coordonarea și supravegherea tuturor organismelor și departamentelor conexe care interferează cu justiția și cu activitatea judiciară.
Instanțele de drept comun sunt organizate pe patru grade de jurisdicție.
În prezent, următoarele instanțe sunt competente să judece acțiunile introduse în justiție: instanțele teritoriale ( Bezirksgerichte), instanțele regionale ( Landesgerichte), curțile superioare regionale ( Oberlandsgerichte) și Curtea Supremă ( Oberster Gerichtshof).
Austria își organizează prin lege, potrivit capitolului VII din Legea fundamentală (intitulat „Garanții constituționale și administrative”), un sistem de justiție administrativă (contencios administrativ), separat și paralel față de justiția de drept comun, compus din judecători administrativi care au statut profesional identic cu acela al judecătorilor din instanțele de drept comun (beneficiază de inamovibilitate). Curțile administrative funcționează la nivel de land și, respectiv, există Curtea Federală Administrativă (instanță supremă administrativă la nivel federal). Sistemul de recrutare a judecătorilor administrativi este stabilit de lege, iar în privința numirii în funcțiile de conducere ale curților administrative, guvernele landurilor au un cuvânt de spus. Prin revizuirea constituțională din anul 2013 a fost desființată Curtea competentă în materie de azil, fiind absorbită de instanțele specializate de contencios administrativ.
Austria este împărțită în nouă landuri federale ( Bundesländer). Acestea sunt, la rândul lor, divizate în districte ( Bezirke) și orașe ( Statutarstädte). Districtele sunt împărțite, de asemenea, în comune ( Gemeinden). Orașele au competențe cumulate de district și comună (ca unitate administrativă). Este interesant de observat faptul că primarul Vienei – capitala Austriei conform normelor constituționale – este în același timp și Guvernatorul landului pe care Viena îl constituie din punct de vedere juridic. Guvernatorii landurilor (cea mai importantă funcție executivă la nivelul fiecărui land) sunt numiți de autoritățile federale.
Landurile sunt diviziuni administrative cu largă autonomie în plan decizional, având și autonomie legislativă parțială față de Guvernul Federal pentru domenii care țin de gestionarea curentă a problemelor comunității, de exemplu în chestiuni de cultură, asistență socială, tineret, mediu, vânat, construcții. Din ansamblul normelor cuprinse în Legea fundamentală se desprinde concluzia orientării constituantului austriac spre descentralizarea administrativ-teritorială și decizională (executivă și normativă), cu numeroase competențe atribuite dietelor de land, guvernelor landurilor și celorlalte categorii de autorități locale, normele constituționale fiind foarte generoase în privința atribuțiilor lăsate la nivelul landurilor și al autorităților municipale.
Pe de altă parte, anumite domenii de reglementare sunt păstrate exclusiv în competența Parlamentului Federal (putem enumera justiția, apărarea țării, relațiile externe, regimul constituțional al naționalității etc.).
Drepturile fundamentale nu sunt reglementate sistematizat în Constituția austriacă, în formatul de catalog distinct al drepturilor și libertăților fundamentale, care să constituie o secțiune sau capitol distinct, însă se poate observa preluarea în Constituție a multor prevederi din Convenția europeană a drepturilor omului. Drepturile fundamentale sunt reglementate disparat sau se pot deduce contextual din diverse norme constituționale. De exemplu, dreptul la viață este garantat implicit prin art. 85, text constituțional prin care pedeapsa capitală este abolită.
Tot în mod, de regulă, indirect sunt reglementate: dreptul la petiționare, dreptul la educație, dreptul la muncă și garanții ale acestuia, dreptul de a alege și de a fi ales, dreptul de a participa în organe reprezentative, dreptul la azil, libertatea individuală și altele asemenea. Egalitatea între femei și bărbați este și ea garantată, la fel și protecția persoanelor vulnerabile.
Capitolul I, Secțiunea B conține norme ce reglementează expres și în detaliu raporturile dintre sistemul de drept național și cel al Uniunii Europene.
Guvernului Federal îi revin atribuții privind participarea Austriei la nominalizarea membrilor Comisiei, ai Curții de Justiție, ai Tribunalului, ai Curții de Conturi, ai Comitetului Băncii Europene de Investiții, ai Comitetului Economic și Social și ai Comitetului Regiunilor din cadrul Uniunii Europene.
Guvernul Federal ia măsuri astfel încât să ajungă la un acord cu Comitetul Principal al Consiliului Național în legătură cu membrii instituțiilor amintite. Guvernul Federal austriac trebuie să informeze, în același timp, Comitetul Principal al Consiliului Național și Președintele Federal cu privire la decizia sa.
Trebuie să remarcăm că Federația va informa imediat landurile cu privire la toate proiectele derulate la nivelul Uniunii Europene care afectează sfera autonomă de competență a landurilor sau care ar putea prezenta interes pentru acestea și le va da posibilitatea să formuleze avize într-un termen rezonabil care urmează a fi stabilit de Federație. Același lucru este valabil și pentru municipalități.
În cazul în care un land nu respectă punctual obligațiile stabilite pentru punerea în aplicare a actelor juridice adoptate în cadrul integrării europene și nerespectarea unei astfel de obligații este stabilită de o instanță de la nivelul Uniunii Europene împotriva Austriei, competența în legătură cu implementarea acestor măsuri, în special în legătură cu adoptarea legilor necesare, se transferă Federației.
Cancelarul Federal și Ministrul desemnat pentru Afacerile Externe își coordonează acțiunile în privința dreptului de vot asupra rezoluțiilor privind începerea unei misiuni în exteriorul Uniunii Europene, misiuni de consultare militară și suport militar, misiuni pentru prevenirea conflictelor și menținerea păcii sau operațiuni combative în cadrul managementului crizelor, incluzând măsuri pentru stabilirea păcii și operațiuni pentru stabilizarea situației după conflicte, de asemenea incluzând deciziile referitoare la art. 42 paragraful 2, din Tratatul Uniunii Europene, amendat de Tratatul de la Lisabona despre determinarea treptată a unei politici comune de apărare.
Constituția Austriei stabilește, de asemenea, limitele competențelor reprezentantului statului austriac în cadrul Mecanismului European de Stabilitate, ilustrând rolul important al Consiliului Național și al Guvernului Federal în funcționarea acestui mecanism decizional în privința prezenței Austriei în cadrul Mecanismului European de Stabilitate.
Capitolul VII intitulat „Garanții constituționale și administrative” prevede că „autoritățile competente să asigure legalitatea tuturor actelor de administrare sunt tribunalele de contencios administrativ independente de la nivelul landurilor și Curtea Administrativă” .
În Secțiunea D din acela și capitol sunt reglementate modul de organizare, funcționarea și competențele Curții Constituționale.
Curtea Constituțională a Austriei are o paletă largă de competențe, mult mai numeroase decât cele care în mod tradițional sunt stabilite în atribuțiile unei curți constituționale. Astfel, Curtea Constituțională austriacă este competentă să se pronunțe asupra acțiunilor pecuniare formulate împotriva Federației, a landurilor, a municipalităților și a asociațiilor municipale, care nu au putut fi soluționate prin procedurile judiciare ordinare sau printr-o hotărâre a unei autorități administrative.
Din art. 138 se desprinde concluzia că, în Austria, Curtea Constituțională este, în realitate, instanța de cel mai înalt grad, aproximativ similar cu modelul german, fiind învestită să se pronunțe asupra conflictelor de competență după cum urmează: între instanțele de judecată de orice fel și autoritățile administrative, între instanțele de drept comun și curțile administrative, între instanțele judecătorești și Curtea Administrativă Federală, între toate categoriile de instanțe de judecată și autoritățile administrative, între Curtea Constituțională și toate celelalte instanțe, dar și între Federație și un land sau între landuri.
Curtea Constituțională hotărăște dacă un anumit act legislativ sau executiv se încadrează în sfera de competență a Federației sau a landurilor, la sesizarea Guvernului Federal sau a guvernului unui land. Această competență se datorează caracterului de federație al Austriei. Curtea Constituțională hotărăște, la sesizarea Guvernului Federal sau a guvernului landului în cauză, dacă există un acord de delegare a competențelor între landuri și Federație și dacă obligațiile care decurg din acel acord, cu excepția celor pecuniare, au fost îndeplinite. Curtea Constituțională are competență, conform art. 139, să se pronunțe asupra legalității actelor normative/regulamentelor emise de o autoritate federală sau la nivel de land, un tribunal de contencios administrativ independent sau Oficiul Federal de Licitații, la sesizarea unei instanțe sau a unui tribunal de contencios administrativ independent. Chiar și fără o sesizare de acest fel, Curtea Constituțională se va pronunța ex officio în cazul în care ar trebui să aplice un astfel de act normativ în cadrul unui proces aflat pe rol.
De asemenea, tribunalul constituțional se pronunță asupra legalității actelor cu caracter normativ emise de o autoritate a unui land, la sesizarea Guvernului Federal și, în mod similar, asupra legalității actelor normative/regulamentelor emise de o autoritate de supraveghere a municipalităților (potrivit competențelor proprii), la sesizarea municipalității în cauză.
Curtea Constituțională se pronunță, de asemenea, asupra legalității actelor normative (indiferent de emitent), în cazul în care o cerere invocă încălcarea directă a drepturilor personale prin această nelegalitate, în măsura în care acel act normativ a devenit aplicabil pentru solicitant în absența pronunțării unei hotărâri judecătorești sau a emiterii unei decizii. În cazul în care unei părți într-un litigiu înaintat Curții Constituționale i se admite cererea de sesizare a tribunalului constituțional, iar litigiul presupune aplicarea unui act normativ de către Curtea Constituțională, procedurile inițiate în vederea stabilirii legalității acestuia vor continua. Curtea Constituțională nu poate anula un act normativ contrar legii decât în cazul în care anularea sa a fost solicitată în mod expres sau Curtea ar fi trebuit să îl aplice într-un proces aflat pe rol. În cazul în care Curtea stabilește că întregul act normativ nu are temei legal, a fost adoptat de o autoritate care nu este competentă în acea materie sau a fost publicat într-o manieră contrară legii, aceasta îl va anula în întregime pe motiv de nelegalitate. În cazul în care actul normativ supus cenzurii a fost deja abrogat la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale și procedurile au fost inițiate ex officio sau la sesizarea unei instanțe, a unui tribunal de contencios administrativ independent sau a unui solicitant care invocă încălcarea directă a drepturilor sale personale prin nelegalitatea actului normativ în litigiu, Curtea trebuie să se pronunțe asupra nelegalității acestuia.
Așadar, anularea unui act normativ austriac este pronunțată fie la cerere, fie ex officio , de către instanța de control constituțional, spre deosebire de alte sisteme de drept din Europa, unde, în mod obișnuit, partajarea competențelor între instanțele de contencios administrativ și instanța constituțională se face în funcție de emitentul actului oficial cenzurat – Parlamentul (caz în care, de regulă, competența aparține tribunalelor constituționale), respectiv celelalte autorități publice care emit acte administrative cu caracter individual sau normativ (unde competența aparține instanțelor de contencios administrativ, cu excepția actelor emise în cadrul procedurilor judiciare care au alt regim juridic în mod obișnuit, și anume sunt supuse cenzurii judecătorești pe ierarhia căilor de atac). Curtea Constituțională se pronunță asupra nelegalității hotărârilor privind republicarea unei legi (tratat de stat) la sesizarea unei instanțe, a unui tribunal de contencios administrativ independent sau a Oficiului Federal de Licitații. Curtea se pronunță fie dacă este sesizată prin cerere, fie ex officio .
Conform art. 140 din Constituția austriacă, Curtea Constituțională trebuie să se pronunțe asupra neconstituționalității legilor federale sau la nivel de land, la sesizarea Curții Supreme, a unei instanțe de apel competente, a unui tribunal de contencios administrativ independent, a Curții Federale Administrative.
Curtea Constituțională are competență de soluționare și asupra neconstituționalității legilor landurilor, la sesizarea Guvernului Federal și, în mod similar, asupra neconstituționalității legilor federale, la sesizarea Guvernului unui land, a unei treimi dintre membrii Consiliului Național sau a unei treimi dintre membrii Consiliului Federal. Legea constituțională a unui land poate prevedea că dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legilor landului aparține unei treimi dintre membrii Dietei. Curtea se pronunță, de asemenea, asupra neconstituționalității legilor în cazul în care o cerere invocă încălcarea directă a drepturilor individuale prin această neconstituționalitate, în măsura în care legea a devenit aplicabilă pentru solicitant în absența pronunțării unei hotărâri judecătorești sau a emiterii unei decizii. Instanța constituțională austriacă se pronunță și asupra legalității tratatelor.
Curtea admite o contestație electorală în cazul în care nelegalitatea invocată în fața sa a fost dovedită și a influențat rezultatul alegerilor. Legea federală organică stabilește condițiile în care Curtea Constituțională se pronunță asupra contestațiilor având ca obiect rezultatele inițiativelor populare, ale consultărilor populației sau ale referendumurilor.
Potrivit art. 142, acțiunile judiciare, care au ca obiect responsabilitatea constituțională a autorităților supreme la nivel federal și de land pentru încălcarea culpabilă a legii în exercitarea funcțiilor lor, pot fi formulate împotriva Președintelui Federal pentru încălcarea Constituției federale, în baza deciziei Adunării Federale, împotriva membrilor Guvernului Federal și autorităților care au același statut în ce privește responsabilitatea, pentru încălcarea legii, în baza deciziei Consiliului Național, precum și în multe alte situații punctuale, enumerate limitativ de norma constituțională.
Se poate introduce o acțiune împotriva persoanelor enumerate de textul constituțional menționat mai sus, inclusiv pentru fapte care pot face obiectul unei proceduri penale, care au legătură cu funcția exercitată de persoana care urmează a fi acuzată. În acest caz, competența aparține exclusiv Curții Constituționale, iar anchetele și judecarea cauzelor în curs de desfășurare la nivelul parchetelor sau instanțelor penale de drept comun se transferă Curții Constituționale.
Curtea aplică, în aceste cazuri, procedurile și dreptul penal substanțial reglementate în legislația penală. Aceasta este o competență specială a tribunalului constituțional, având ca argument principal ideea de a asigura aplicarea unor proceduri instrumentate de Curtea cu cea mai înaltă competență jurisdicțională, fiind exclusiv determinată de calitatea persoanelor cercetate și judecate, de funcțiile publice înalte ale acestora. Procedura de selecție pentru membrii Curții Constituționale este reglementată de art. 147, care menționează și anumite restricții privind eligibilitatea judecătorilor săi. Curtea Constituțională este compusă dintr-un Președinte, un Vicepreședinte, 12 membri ordinari și șase membri supleanți. Președintele, Vicepreședintele, șase membri ordinari și trei membri supleanți sunt numiți de Președintele Federal la recomandarea Guvernului Federal; acești membri și membrii supleanți vor fi selectați din rândul judecătorilor, al funcționarilor administrativi și al profesorilor de drept. Ceilalți șase membri și ceilalți trei membri supleanți sunt desemnați de Președintele Federal în baza propunerilor înaintate de Consiliul Național cu privire la trei membri și doi membri supleanți și de Consiliul Federal în legătură cu trei membri și un membru supleant.
Președintele, Vicepreședintele și ceilalți membri și membri supleanți trebuie să fi absolvit studii juridice sau studii de drept și științe politice și să fi deținut, timp de cel puțin zece ani, o funcție care să presupună absolvirea acestor studii. Constituția austriacă stabilește categoriile de persoane care nu pot deține calitatea de membru al Curții Constituționale: membrii Guvernului Federal, ai unui Guvern al unui land, membrii unui organ general reprezentativ sau ai Parlamentului European; în cazul membrilor unui organ general reprezentativ sau ai Parlamentului European aleși pentru o legislatură sau un mandat cu durată determinată, această incompatibilitate continuă până la expirarea mandatului respectiv. Nici persoanele angajate de partide sau care exercită o funcție în cadrul unui partid politic nu pot deține calitatea de membru al Curții Constituționale.
Persoanele care, pe parcursul ultimilor cinci ani, au exercitat una dintre funcțiile enumerate expres în textul constituțional, nu pot fi numite în funcția de Președinte sau Vicepreședinte al Curții Constituționale. În cazul în care un membru sau un membru supleant nu dă curs unui număr de trei solicitări consecutive de a participa la o ședință a Curții Constituționale și nu oferă un motiv întemeiat, Curtea va constata formal acest fapt după audierea declarației sale. Constatarea acestui fapt va conduce la pierderea calității de judecător sau a statutului de membru supleant.
Art. 148 impune adoptarea unei legi federale speciale care să conțină norme privind organizarea și funcționarea Curții, iar regulamentul intern de organizare și funcționare a tribunalului constituțional se adoptă, în baza acestei legi, de către însăși Curtea Constituțională.
1. Austria este stat federal.
2. Statul federal este format din landurile autonome Burgenland, Carintia, Austria Inferioară, Austria Superioară, Salzburg, Stiria, Tirol, Vorarlberg și Viena.
3. Modificările structurii landurilor sau o restrângere a implicării landurilor prevăzută în prezentul articol și la articolul 3 sunt stabilite, de asemenea, prin reglementări constituționale ale landurilor.
1. Teritoriul federal include teritoriile landurilor federale.
2. Tratatele de stat prin care se modifică granițele federale pot fi încheiate numai cu aprobarea landurilor afectate.
3. Modificările granițelor în cadrul teritoriului federal se stabilesc prin legi speciale ale Federației și landurilor afectate. Granițele din cadrul teritoriului federal se aprobă prin legile speciale ale landurilor afectate.
4. Deciziile Consiliului Național cu privire la modificările granițelor în conformitate cu alineatele 2 și 3, în măsura în care acestea nu vizează aprobarea
granițelor, se adoptă în prezența a cel puțin jumătate din membrii săi și cu o majoritate de două treimi din voturile celor prezenți.1. Teritoriul federal este o zonă uniformă din punct de vedere monetar, economic și vamal.
2. Este interzisă instituirea unor limite vamale intermediare sau a altor restricții de circulație pe teritoriul federal.
1. Capitala federală și sediul autorităților federale supreme se află la Viena.
2. Pe durata unor circumstanțe extraordinare, la cererea Guvernului Federal, Președintele Federației poate stabili sediul autorităților federale supreme într-o altă locație de pe teritoriul federal.
1. Republica Austria se caracterizează prin tratamentul egal al tuturor cetățenilor.
2. Cetățenii austrieci sunt cetățeni ai landului în care aceștia au domiciliul; legislația landurilor poate prevedea, prin excepție, că și acei cetățeni care au reședință într-un anumit land sunt cetățeni ai acelui land.
3. Domiciliul unei persoane se află în locul în care aceasta s-a stabilit cu intenția, demonstrabilă sau decurgând din circumstanțe, de a conferi acelui loc calitatea de centru al relațiilor sale sociale. În cazul în care această cerință este îndeplinită de mai mult de un domiciliu, ținându-se seama, în ansamblu, de relațiile profesionale, economice și sociale ale unei persoane, persoana în cauză va desemna ca domiciliu al său locuința cu care are cea mai semnificativă relație.
4. Cu privire la organizarea alegerilor pentru Președintele Federației, pentru organele reprezentative și pentru Parlamentul European, alegerea primarului de cei competenți să aleagă Consiliul Municipal, dar și la organizarea de referendumuri, plebiscite și sondaje de opinie în temeiul Constituției federale sau al Constituțiilor landurilor, precum și în privința participării directe a celor competenți să aleagă Consiliul Municipal în gestionarea lucrărilor din propria lor sferă de competență a localității, pentru durata detenției sau a arestului în sensul Actului Constituțional Federal cu privire la protejarea libertății persoanei, Gazeta Federală de Drept nr. 684/1988, ultimele reședințe, în afară de locul de arest sau detenție, sau ultima reședință principală, în afară de locul de arest sau detenție, înainte de detenție sau arest se consideră reședințele, respectiv reședința principală a persoanei deținute sau arestate.
1. Toți cetățenii sunt egali în fața legii. Privilegiile în virtutea originii, sexului, averii, clasei sau religiei sunt interzise. Nimeni nu poate fi discriminat din cauza dizabilității sale. Republica (Federația, landurile și localitățile) se obligă să asigure tratamentul egal al persoanelor cu dizabilități și al persoanelor fără dizabilități în toate sferele vieții cotidiene.
2. Federația, landurile și localitățile aderă la principiul egalității între bărbați și femei. Sunt permise măsurile de promovare a egalității între femei și bărbați, în special prin eliminarea inegalităților existente.
3. Se pot aplica denumiri oficiale astfel încât acestea să indice sexul titularului funcției. Acela și principiu se aplică și în cazul titlurilor, al diplomelor universitare și al descrierilor ocupațiilor.
4. Exercitarea liberă a drepturilor politice este garantată angajaților din sistemul public, inclusiv membrilor armatei federale.
1. Limba germană este limba oficială a Republicii, respectând drepturile acordate prin legea federală minorităților lingvistice.
2. Republica (Federația, landurile și localitățile) își exprimă adeziunea cu privire la dezvoltarea diversității sale lingvistice și culturale, exprimată prin intermediul grupurilor etnice autohtone. Limba, cultura, existența și conservarea acestor grupuri etnice sunt respectate, protejate și sprijinite.
3. Limbajul semnelor este recunoscut ca limbaj independent, potrivit legii.
1. Culorile Republicii Austria sunt roșu și alb. Drapelul este compus din trei benzi orizontale cu lățime egală, cea din mijloc fiind albă, iar cea de sus și cea de jos fiind roșii.
2. Stema Republicii Austria (stema federală) reprezintă un vultur negru descătușat, cu un singur cap, cu picioare aurite și cu limbă roșie. Pe pieptul său se află un scut roșu, intersectat de un element argintiu. Vulturul poartă pe cap o coroană cu aspect mural, cu trei creneluri vizibile. De gheare atârnă un lanț de fier rupt. În gheara dreaptă, vulturul ține o seceră aurită cu lama înspre interior, iar în gheara stângă, acesta ține un ciocan aurit.
3. Legea federală include prevederi detaliate, în special cu privire la protejarea culorilor, a stemei și a sigiliului Republicii.
1. Regulile de drept internațional general recunoscute fac parte integrantă din dreptul federal.
2. În baza legii sau a unui tratat de stat aprobat în conformitate cu articolul 50, alineatul 1, se pot transfera competențe federale specifice către alte state sau organizații interguvernamentale. În acela și mod se poate reglementa activitatea agenților statelor străine sau ai organizațiilor interguvernamentale în Austria și activitatea agenților austrieci în străinătate și se poate prevedea transferul competențelor federale unice ale altor state sau ale organizațiilor interguvernamentale către agenții austrieci. În acest cadru, se poate prevedea că agenții austrieci se vor supune autorității agenților altor state sau ai organizațiilor interguvernamentale sau că agenții altor state sau cei internaționali se vor supune autorității agenților austrieci.
1. Austria adoptă o strategie globală în ce privește apărarea națională. Obiectivul acesteia este menținerea independenței teritoriului federal, precum și inviolabilitatea și unitatea acestuia, în special în ce privește menținerea și apărarea neutralității permanente. În acest cadru, instituțiile constituționale și capacitatea de funcționare a acestora, precum și libertățile democratice ale rezidenților vor fi, de asemenea, protejate și apărate împotriva unor atacuri armate din exterior.
2. Apărarea teritoriului național include apărarea militară, protecția integrității populației, protecția civilă și economică.
3. Toți cetățenii de sex masculin au obligația de a efectua serviciul militar. Cetățenii de sex feminin pot efectua serviciul militar în mod voluntar în cadrul armatei federale în calitate de soldați și au dreptul de a înceta acest serviciu.
4. Persoanele care, din motive de conștiință, refuză să îndeplinească obligația de serviciu militar și sunt scutite de această obligație, vor efectua un serviciu civil alternativ.
1. Federația are competențe legislative și executive în următoarele domenii:
1. Constituția federală, în special alegerea membrilor Consiliului Național și referendumurile prevăzute de Constituția federală; Curtea Constituțională; Curtea Administrativă, cu excepția organizării curților administrative de la nivelul landurilor;
1.a. alegerile pentru Parlamentul European; alegerile pentru grupurile de acțiune Europene;
2. afacerile externe, inclusiv reprezentarea politică și economică în legătură cu alte țări, în special încheierea de tratate internaționale, respectând competența landurilor în conformitate cu articolul 16, alineatul 1; demarcarea frontierelor; comerțul cu bunuri și animale cu alte țări; regimul vamal;
3. reglementarea și controlul intrărilor și ieșirilor de pe teritoriul federal; imigrația și emigrația; pașapoartele; interzicerea rezidenței, expulzarea și deportarea; azilul; extrădarea;
4. finanțele federale, în special impozitele care sunt colectate exclusiv sau parțial pentru Federație; monopolurile;
5. sistemul monetar, de creditare, bancar și bursele de valori; sistemul de mărimi fizice și unități de măsură, standarde și marcare;
6. dreptul civil, inclusiv normele privind asocierea economică, însă cu excepția reglementărilor referitoare la tranzacțiile imobiliare cu cetățeni străini și tranzacțiile cu proprietăți imobiliare construite sau care urmează a fi construite. Acestea sunt supuse restricțiilor impuse de autoritățile administrative, inclusiv dobândirea legală de bunuri în urma decesului de către persoane din afara cercului de moștenitori legali; aspectele legate de fondurile private; dreptul penal, cu excepția dreptului penal administrativ și procedurii penale administrative în domenii care se încadrează în sfera autonomă de competență a landurilor; înfăptuirea justiției; instituțiile pentru protecția societății împotriva unor persoane si grupări infracționale periculoase; dreptul de autor; presa; exproprierea, în măsura în care aceasta nu privește materii incluse în sfera autonomă de competență a landurilor; notari, avocați și profesii conexe;
7. menținerea păcii, a ordinii și a securității, inclusiv extinderea asistenței de bază în general, însă cu excluderea problemelor de siguranță publică locală; dreptul de asociere și de întrunire; starea civilă, inclusiv înregistrarea nașterilor, căsătoriilor și deceselor și schimbarea numelui; serviciul de poliție pentru cetățenii străini și înregistrarea reședinței acestora; armament, muniție și explozivi și regimul armelor de foc;
8. comerț și industrie; reclamele făcute public și brokerajul comercial; restrângerea concurenței neloiale; brevete și protecția desenelor, a mărcilor și a altor descrieri ale mărfurilor; consilierii în proprietate industrială; construcțiile civile; camerele de comerț și industrie; înființarea asociațiilor profesionale, în măsura în care acestea sunt reprezentative la nivelul întregului teritoriu federal, însă cu excepția celor din domeniul agriculturii și silviculturii;
9. transportul feroviar, transportul aerian și cel naval, în măsura în care ultimul dintre acestea nu intră în domeniul de aplicare al articolului 11; circulația rutieră; drumurile declarate, prin lege federală, autostrăzi federale ca urmare a importanței acestora pentru traficul de tranzit, cu excepția poliției autostrăzilor; poliția fluvială și navală, în măsura în care acestea nu intră în domeniul de aplicare al articolului 11; sistemul poștal și de telecomunicații; studiile de impact asupra mediului pentru proiectele referitoare la aceste domenii, în cazurile în care se anticipează efecte semnificative asupra mediului;
10. mineritul; silvicultura, inclusiv transportul prin plutirea materialului lemnos; drepturile privind apa; controlul și conservarea apelor pentru devierea sigură a inundațiilor sau pentru transportul naval și transportul flotabil; corectarea torenților; construirea și întreținerea căilor navigabile; reglementarea și standardizarea instituțiilor din domeniul energiei electrice și a centralelor electrice, precum și măsurile de siguranță în acest domeniu; prevederile privind transportul de energie electrică, în măsura în care acesta vizează teritoriul a două sau mai multe landuri; motoarele cu aburi și alte motoare acționate electric; topografia;
11. legislația muncii, în măsura în care aceasta nu intră în domeniul de aplicare al articolului 12; asigurările sociale și contractuale; camerele pentru lucrători și angajații salariați, cu excepția celor din domeniul agriculturii și silviculturii;
12. sănătatea publică, cu excepția serviciilor de pompe funebre și a serviciilor municipale de prim-ajutor și salubritate, însă numai supravegherea sanitară a spitalelor, a centrelor de îngrijire și asistență, a stațiunilor de tratament și a resurselor curative naturale; măsurile de contracarare a factorilor periculoși pentru mediu prin depășirea limitelor de emisie; menținerea curățeniei aerului, respectând competența landurilor în legătură cu instalațiile de încălzire; eliminarea deșeurilor periculoase, însă, în ce privește alte categorii de deșeuri, numai în măsura în care este necesară adoptarea unor reglementări uniforme; domeniul veterinar; nutriția, inclusiv inspecția produselor alimentare; reglementarea tranzacțiilor comerciale cu semințe și plante, nutreț și îngrășăminte, precum și cu conservanți pentru plante și cu aparatură de securitate pentru plante, inclusiv reglementarea procedurilor de admitere în cazul semințelor și a plantelor;
13. serviciile de arhivare și bibliotecă în scopuri științifice și de specialitate; colecțiile și instituțiile federale din domeniul artelor și al științelor; cteatrele federale, cu excepția aspectelor legate de construcții; conservarea monumentelor; cultele religioase; recensămintele, precum și alte activități de statistică – care permit landurilor să desfășoare pe propriul teritoriu orice tip de activitate statistică – în măsura în care acestea nu servesc doar interesele unui singur land; fondurile și fundațiile, în cazul în care scopurile acestora depășesc sfera de interes a unui singur land și acestea nu au fost până în prezent administrate autonom de către landuri;
14. organizarea și comanda poliției federale; stabilirea condițiilor privind înființarea și organizarea altor forțe de protecție, cu excepția jandarmeriilor municipale; stabilirea condițiilor privind înarmarea forțelor de protecție și dreptul acestora de utilizare a armelor.
15. domeniul militar; serviciul civil; daunele de război și măsurile de asistență pentru bunăstarea combatanților și a urma șilor acestora; îngrijirea cimitirelor militare; măsurile necesare, din cauza sau ca urmare a unui război, pentru a asigura desfășurarea uniformă a activităților economice, în special în legătură cu aprovizionarea populației cu bunuri de primă necesitate;
16. înființarea autorităților federale și a altor agenții federale; statutul și drepturile de reprezentare ale angajaților federali;
17. politica socială privind populația, în măsura în care aceasta se referă la acordarea alocațiilor pentru copii și la crearea unui sistem de egalizare a sarcinilor pentru familii;
18. Abrogat.
2. Prin legile federale cu privire la dreptul la succesiune în cazul proprietăților agricole indivize, precum și prin legile federale adoptate în conformitate cu alineatul 1, punctul 10 de mai sus, adunările legislative ale landurilor pot fi împuternicite să adopte norme de aplicare a unor prevederi individuale care trebuie să fie indicate în mod expres. Prevederile articolului 15, alineatul 6, se aplică prin analogie acestor legi ale landurilor. Executarea legilor de punere în aplicare adoptate în aceste cazuri revine Federației, însă regulamentele de aplicare, în măsura în care acestea se referă la normele de punere în aplicare ale legii landului, necesită consultarea prealabilă a guvernului landului în cauză.
3. Înainte de încheierea tratatelor care, în sensul articolului 16, impun măsuri de punere în aplicare sau afectează în alt fel sfera autonomă de competență a landurilor, Federația trebuie să acorde landurilor posibilitatea de a-si exprima opinia. În cazul în care Federația se află în posesia unui punct de vedere identic formulat de landuri, aceasta este obligată să țină seama de opinia landurilor la momentul încheierii tratatului de stat. Federația nu este obligată să țină seama de punctele de vedere ale landurilor decât în cazul existenței unor motive imperioase de politică externă; Federația informează de îndată landurile cu privire la aceste motive.
4. Abrogat.
5. Abrogat.
6. Abrogat.
1. Federația are competențe legislative, iar landurile au competențe executive în următoarele domenii:
1. cetățenia;
2. asociațiile profesionale, în măsura în care acestea nu intră în domeniul de aplicare al articolului 10, însă cu excepția celor din domeniul agriculturii și silviculturii, precum și a celor din domeniul serviciilor de orientare alpină și al serviciilor oferite de instructorii de ski și al celor oferite de instructorii de sport care sunt de competența autonomă a landurilor;
3. locuințele sociale, cu excepția promovării construcției de locuințe și a reabilitării locuințelor;
4. poliția rutieră;
5. salubritatea;
6. transportul naval intern, în legătură cu licențele de transport, facilitățile de transport și măsurile obligatorii privind aceste facilități, în măsura în care nu se aplică Dunării, Lacului Constance, Lacului Neusiedl și porțiunilor de graniță ale altor ape de frontieră; poliția fluvială și navală pe apele interioare, cu excepția Dunării, a Lacului Constance, a Lacului Neusiedl și a porțiunilor de graniță ale altor ape de frontieră;
7. studiile de impact asupra mediului pentru proiectele referitoare la aceste domenii, în cazurile în care se anticipează efecte semnificative asupra mediului; aprobarea acestor proiecte, în măsura în care se consideră că este necesară adoptarea unor reglementări uniforme.
8. protecția animalelor, în măsura în care aceasta nu este de competența legislației federale în conformitate cu alte reglementări, cu excepția vânătorii sau a pescuitului.
2. În măsura în care se consideră că este necesară adoptarea unor reglementări uniforme în domeniile privind procedura administrativă, prevederile generale de drept penal administrativ, procedura penală administrativă și executarea administrativă, chiar și în cazurile în care competența legislativă revine landurilor, în special în ce privește impozitarea, legea federală asigură reglementarea; legile federale sau legile landurilor care stabilesc sferele specifice de administrare pot include dispoziții derogatorii, numai în cazul în care acestea sunt necesare pentru a asigura reglementarea optimă.
3. Regulamentele de aplicare cu privire la legile federale enumerate la alineatele 1 și 2 de mai sus se adoptă de către Federație, cu excepția cazurilor în care aceste legi prevăd altfel. Modalitatea de publicare a regulamentelor de aplicare, adoptate de landuri în domeniile specificate la alineatul 1, punctele 4 și 6 de mai sus, în temeiul autorizării legii federale, este prevăzută de legea federală.
4. Aplicarea legilor adoptate în conformitate cu alineatul 2 și a regulamentelor de aplicare emise în legătură cu acestea revine Federației sau landurilor, în funcție de competența executivă a Federației sau a landurilor cu privire la obiectul procedurii.
5. Legile federale pot stabili limite uniforme de emisie pentru poluanții atmosferici, în măsura în care este necesară adoptarea unor reglementări uniforme. Acestea nu pot fi depășite prin reglementările federale și ale landurilor prevăzute pentru sectoarele individuale de administrare.
6. În măsura în care se consideră că este necesară adoptarea unor reglementări uniforme, legea federală va reglementa procedura de participare a cetățenilor cu privire la proiectele care urmează a fi guvernate de legea federală, participarea la procedurile administrative ulterioare procedurii de participare a cetățenilor și luarea în considerare a rezultatelor în urma procedurii de participare a cetățenilor la momentul emiterii acordurilor necesare cu privire la proiectele respective, precum și aprobarea proiectelor specificate la articolul 10, alineatul 1, punctul 9. Dispozițiile alineatului 4 se aplică în vederea punerii in executare a acestor reglementări.
7. În domeniile menționate la alineatul 1, punctele 7 și 8, Guvernul Federal și ministerele federale individuale au următoarele competențe față de Guvernul unui land:
1. prerogativa de a verifica, prin intermediul agențiilor federale, documentele emise de autoritățile landurilor;
2. prerogativa de a solicita transmiterea de rapoarte privind aplicarea legilor și regulamentelor adoptate de Federație;
3. prerogativa de a solicita toate informațiile necesare privind aplicarea unui proiect legislativ, în vederea pregătirii adoptării legilor și regulamentelor de Federație;
4. prerogativa de a solicita, în anumite cazuri, informații și prezentarea de documente, în măsura în care aceasta este necesară în vederea exercitării altor prerogative.
1. Federația are competențe legislative în domeniile principale, iar landurile au competențe de adoptare a legilor de aplicare și competențe executive în legătură cu:
1. asistența socială; politica privind populația, în măsura în care aceasta nu intră în domeniul de aplicare al articolului 10; instituțiile sociale publice și de asistență socială; ajutoarele sociale acordate mamelor, copiilor și tinerilor; spitalele și centrele de îngrijire medicală; cerințele ce urmează a fi impuse din motive de sănătate în legătură cu stațiunile de tratament, sanatoriile și centrele de sănătate; resursele curative naturale;
2. instituțiile publice, pentru soluționarea disputelor în afara instanței;
3. reforma funciară, în special măsurile de comasare a terenurilor și de retrocedare;
4. protecția plantelor împotriva bolilor și a dăunătorilor;
5. aspectele legate de energia electrică, în măsura în care acestea nu intră în domeniul de aplicare al articolului 10;
6. legislația muncii și protecția lucrătorilor și a angajaților, în măsura în care acestea vizează lucrătorii și angajații din domeniul agricol și silvic.
2. Legile fundamentale și prevederile fundamentale din legislația federală vor fi desemnate în mod expres ca atare.
1. Competențele Federației și ale landurilor în materie fiscală vor fi prevăzute de o lege constituțională federală specială („Legea constituțională a finanțelor”).
2. Federația, landurile și localitățile trebuie să urmărească asigurarea unui echilibru general și a unor bugete echilibrate sustenabile în desfășurarea activităților economice ale acestora. Acestea trebuie să țină seama de aceste obiective în cadrul activității de întocmire a bugetelor.
3. Federația, landurile și localitățile trebuie să urmărească respectarea egalității de șanse și tratament între femei și bărbați în cadrul activității de întocmire a bugetelor.
1. Federația deține competența legislativă și executivă în materia învățământului și a educației in probleme referitoare la căminele pentru elevi și studenți, cu excepția cazului în care prezenta Constituție prevede altfel. Aspectele reglementate de articolul 14a nu intră în domeniul învățământului și al educației în sensul prezentului articol.
2. Federația deține competența legislativă, iar landurile dețin competența executivă în legătură cu aspecte referitoare la codul privind statutul personalului didactic și drepturile de reprezentare ale cadrelor didactice din școlile publice obligatorii, cu excepția cazului în care alineatul 4 litera a de mai jos prevede altfel. Aceste legi federale pot autoriza legislativele landurilor să adopte norme de aplicare pentru prevederi individuale exprese si de strictă aplicare; prevederile articolului 15, alineatul 6, se aplică prin analogie în aceste cazuri. Federația adoptă regulamentele de aplicare cu privire la aceste legi federale, cu excepția cazului în care prezentul document prevede altfel.
3. Federația are competențe legislative în privința principiilor, iar landurile au competențe de adoptare a legilor de aplicare și competențe executive în legătură cu:
a. compunerea și dispunerea organelor colegiale care urmează a fi constituite în cadrul autorităților federale de învățământ de la nivelul landurilor și al districtelor politice, inclusiv numirea și remunerarea membrilor acestora; b. cadrul de organizare (structura, formele de organizare, înființarea, susținerea, desființarea, districtele locale, numărul de elevi și perioadele de învățământ) al școlilor publice obligatorii; c. cadrul de organizare al căminelor pentru elevi susținute din fonduri publice, destinate exclusiv sau în principal elevilor școlilor obligatorii; d. calificările profesionale ale educatorilor și asistenților educaționali care urmează a fi angajați de landuri, localități sau asociații municipale la centrele și căminele pentru elevi, destinate exclusiv sau în principal elevilor școlilor obligatorii.4. Landurile au competențe legislative și executive în următoarele materii:
a. competența autorităților de a exercita prerogativa de serviciu în legătură cu cadrele didactice din cadrul școlilor publice obligatorii, în baza legilor adoptate în temeiul alineatului 2 de mai sus; legile landurilor vor prevedea că autoritățile federale de învățământ din cadrul landurilor și al districtelor politice trebuie să participe la procedurile de numire, la alte proceduri de selecție pentru ocuparea posturilor, precum și la procedurile de atribuire, eligibilitate și disciplinare. Participarea la procedurile de numire, la alte proceduri de selecție pentru ocuparea posturilor, precum și la procedurile de atribuire va include, în toate situațiile, un drept de nominalizare din partea autorității federale de învățământ de nivel primar; b. sistemul de grădinițe și sistemul de centre de zi.5. Prin derogare de la prevederile alineatelor 2 – 4 de mai sus, Federația are competențe legislative și executive în următoarele domenii:
a. școlile publice pentru practică pedagogică, grădinițele pentru practică pedagogică, centrele de zi pentru practică pedagogică și căminele de elevi pentru practică pedagogică de pe lângă o școală publică, în scopul realizării instruirii practice, în conformitate cu prevederile programei de învățământ; b. căminele pentru elevi susținute din fonduri publice, destinate exclusiv sau în principal elevilor școlilor pentru practică pedagogică menționate la litera a de mai sus; c. statutul personalului didactic și drepturile de reprezentare ale cadrelor didactice, ale asistenților educaționali și ale educatorilor din cadrul instituțiilor publice menționate la literele a și b de mai sus. 5a. Valorile fundamentale ale învățământului sunt democrația, umanitatea, solidaritatea, pacea și dreptatea, precum și onestitatea și toleranța față de oameni, în baza cărora acesta asigură pentru întreaga populație, independent de origine, situație socială și financiară, un nivel educațional maxim, protejând și dezvoltând permanent calitatea optimă. În cadrul unei colaborări de tip parteneriat între elevi, părinți și cadre didactice, copiilor și tinerilor li se va da posibilitatea să se dezvolte intelectual, psihic și fizic la un nivel optim pentru a le permite să devină persoane sănătoase, încrezătoare în sine, fericite, orientate spre performanță, conștiincioase, talentate și creative, capabile să își asume responsabilitatea pentru propria persoană, pentru alte persoane, pentru mediul înconjurător și generațiile viitoare, cu valori sociale, religioase și morale. Tinerii vor fi îndrumați spre gândire independentă și înțelegere socială, spre deschidere față de ideile politice, religioase și de ideologiile altor persoane și pentru a deveni capabili să participe la viața culturală și economică a Austriei, a Europei și a lumii și pentru a participa la misiunile comune ale omenirii, prețuind libertatea și pacea, în conformitate cu propriul parcurs de dezvoltare și de educație.6. Școlile sunt instituții în care elevii vor fi educați colectiv, în conformitate cu o programă de învățământ comprehensivă stabilită și în care se are în vedere un obiectiv educațional comprehensiv în ce privește împărtășirea cunoștințelor și deprinderea abilităților. Școlile publice sunt acele școli înființate și susținute de autoritățile prevăzute de lege. Federația este autoritatea prevăzută de lege, în măsura în care Federația are competențe legislative și executive în legătură cu aspecte referitoare la înființarea, susținerea și desființarea școlilor publice. Landul sau, în conformitate cu prevederile legale ale landurilor, localitatea sau asocierea municipală este autoritatea prevăzută de lege în măsura în care landul are competențe legislative sau de aplicare a legii și competențe executive în legătură cu aspecte referitoare la înființarea, susținerea și desființarea școlilor publice. Școlile publice sunt accesibile tuturor, indiferent de origine, sex, rasă, avere, clasă, limbă și religie și în alte privințe în limitele cerințelor legale. Acelea și principii se aplică, prin analogie, grădinițelor, centrelor de zi și căminelor pentru elevi.
6a. Legislația trebuie să prevadă un sistem de învățământ diferențiat, organizat în conformitate cu programul educațional, cel puțin în școlile generale și școlile profesionale, și în conformitate cu nivelul de educație din cadrul școlilor primare și secundare, cu asigurarea unei diferențieri corespunzătoare suplimentare pentru școlile secundare.7. Școlile private se deosebesc de școlile publice; acestea dobândesc statutul de școală publică în conformitate cu prevederile legale.
7a. Durata învățământului obligatoriu este de minimum nouă ani, existând, de asemenea, o durată a învățământului profesional obligatoriu.8. În materii care, în conformitate cu alineatele 2 și 3, intră în sfera de competență executivă a landurilor, Federația are dreptul de a obține informații cu privire la respectarea legilor și regulamentelor emise în baza acestor alineate și poate delega, în acest scop, funcționari în cadrul școlilor și al căminelor pentru elevi. În cazul în care se observă deficiențe, Guvernatorul poate primi instrucțiuni (articolul 20, alineatul 1) în vederea remedierii acestor deficiențe într-un termen corespunzător. Guvernatorul va asigura remedierea deficiențelor în conformitate cu prevederile legale și, în vederea îndeplinirii acestor instrucțiuni, va utiliza toate mijloacele de care dispune în calitate de autoritate care acționează în numele landului în sfera sa autonomă de competență.
9. Normele cu caracter general din articolele 10 și 21, referitoare la alocarea competențelor legislative și executive cu privire la condițiile de lucru Federației, landurilor, localităților și asociațiilor de localități, se aplică în privința statutului cadrelor didactice, asistenților educaționali și educatorilor, cu excepția cazului în care alineatele anterioare prevăd altfel. Acelea și norme se aplică și drepturilor de reprezentare ale cadrelor didactice, ale asistenților educaționali și ale educatorilor.
10. În domenii referitoare la învățământul gratuit și la relația dintre învățământ și biserici (societăți religioase), inclusiv educația religioasă în cadrul unităților de învățământ, Consiliul Național adoptă legi federale numai în prezența a cel puțin jumătate dintre membrii săi și cu o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate, în măsura în care nu este vorba de aspecte ce țin de universități sau colegii. Aceea și regulă se aplică în cazul în care nu se ține seama de principiile de la alineatul 6a și în cazul ratificării tratatelor de stat negociate în legătură cu aspectele de mai sus și care se încadrează în categoria prevăzută de articolul 50.
11. Abrogat.
1. Cu excepția cazului în care următoarele alineate prevăd altfel, landurile au competențe legislative și executive cu privire la școlarizarea în domeniul agricol și silvic, precum și în legătură cu învățământul în domeniul agricol și silvic în ce privește aspectele referitoare la internate și în ce privește aspectele referitoare la statutul personalului didactic și drepturile de reprezentare ale cadrelor didactice și ale asistenților educaționali din școlile și internatele care intră în domeniul de aplicare al prezentului articol. Aspectele referitoare la învățământul din colegii și facultăți nu sunt incluse în categoria școlarizării din domeniul agricol și silvic.
2. Federația are competențe legislative și executive în următoarele materii:
a. școlile agricole și silvice secundare și școlile pentru formarea și perfecționarea cadrelor didactice care activează în școli agricole și silvice; b. colegiile tehnice pentru formarea lucrătorilor silvici; c. colegii tehnice publice agricole și silvice legate organizațional de una dintre școlile publice menționate la literele a și b de mai sus sau de un institut federal de cercetare în domeniul agricol și silvic pentru asigurarea stagiilor practice prevăzute de programele de învățământ; d. internatele destinate exclusiv sau în principal pentru elevii școlilor menționate la literele a și c de mai sus; e. statutul personalului didactic și drepturile de reprezentare ale cadrelor didactice și ale asistenților educaționali din instituțiile menționate la literele a și d de mai sus; f. subvențiile acordate pentru cheltuielile de personal ale școlilor confesionale din domeniul agriculturii și silviculturii; g. institutele agricole și silvice federale legate organizațional de o școală agricolă și silvică susținută de Federație pentru asigurarea stagiilor practice prevăzute de programele de învățământ ale acestor școli.3. Cu excepția situației în care este vorba de aspectele menționate la alineatul
2 de mai sus, Federația are competențe legislative, iar landurile au competențe executive în legătură cu aspecte referitoare la: a. educația religioasă; b. statutul personalului didactic și drepturile de reprezentare ale cadrelor didactice din cadrul colegiilor tehnice și al școlilor profesionale publice din domeniul agricol și silvic și ale asistenților educaționali din cadrul internatelor susținute din fonduri publice, destinate exclusiv sau în principal pentru elevii acestor școli, însă cu excepția aspectelor ce țin de competența oficială în vederea exercitării prerogativei de serviciu în legătură cu aceste cadre didactice și acești asistenți educaționali. Legislativele landurilor pot fi autorizate în baza unor legi federale, adoptate în temeiul prevederilor literei b de mai sus, să adopte norme de aplicare pentru reglementări individuale care vor fi specificate cu exactitate; în această privință, prevederile articolului 15, alineatul 6, se aplică prin analogie. Regulamentele de aplicare pentru legile federale vor fi adoptate de către Federație, cu excepția cazurilor în care acestea prevăd altfel.4. Federația are competențe legislative în privința principiilor, iar landurile au competențe de adoptare a legilor de aplicare și competențe executive:
a. în ce privește școlile profesionale din domeniul agricol și silvic, în legătură cu aspecte referitoare la definirea obiectivelor educative, materiile obligatorii și școlarizarea gratuită, precum și în legătură cu aspecte referitoare la învățământul obligatoriu și transferul de la o școală aflată într-un land la o școală din alt land; b. în ce privește colegiile tehnice agricole și silvice, în legătură cu aspecte referitoare la definirea condițiilor de admitere, obiectivul educativ, formele de organizare, volumul predării și materiile obligatorii, școlarizarea gratuită și transferul de la o școală aflată într-un land la o școală din alt land; c. în legătură cu aspecte referitoare la statutul public al școlilor profesionale și al colegiilor de formare private din domeniul agricol și silvic, cu excepția școlilor care se încadrează la alineatul 2, litera b, de mai sus; d. în ce privește organizarea și competența comitetelor consultative care, în legătură cu aspectele menționate la alineatul 1 de mai sus, participă la activitățile executive ale landurilor.5. Înființarea institutelor de cercetare și a colegiilor tehnice agricole și silvice specificate la alineatul 2, literele c și g, de mai sus este permisă numai dacă guvernul landului, în care școala profesională sau colegiul tehnic respectiv urmează să aibă sediul, a fost de acord cu aceasta. Acest acord nu este necesar dacă înființarea are legătură cu o școală agricolă și silvică care urmează a fi legată organizațional de o școală de formare și perfecționare a cadrelor didactice și de școli agricole și silvice, în vederea asigurării stagiilor practice prevăzute de programele de învățământ ale acestora.
6. Federația va asigura respectarea reglementărilor adoptate de aceasta în legătură cu aspecte a căror aplicare este de competența landurilor, în conformitate cu alineatele 3 și 4.
7. Prevederile articolului 14, alineatele 5a, 6, 6a, 7, 7a și 9, se aplică prin analogie domeniilor specificate.
8. Articolul 14, alineatul 10, se aplică prin analogie.
1. Federația are competențe legislative în domeniul licitațiilor publice, în măsura în care acestea nu se supun dispozițiilor alineatului 3.
2. Competențele executive în materiile menționate la alineatul 1:
1. Aparțin Federației în următoarele cazuri:
a. atribuirea contractelor de către Federație;
b. atribuirea contractelor prin intermediul unor fonduri și instituții în sensul articolului 126b, alineatul 1;
c. atribuirea contractelor de către întreprinderi în sensul articolului 126b, alineatul 2, în cazul în care participația financiară sau influența Federației, determinată de alte măsuri financiare sau economice sau organizaționale, este cel puțin egală cu participația financiară sau influența landurilor;
d. atribuirea contractelor de către persoane juridice autonome înființate în baza legii federale;
e. atribuirea contractelor de către entități juridice care nu sunt menționate la literele a – d și punctul 2, literele a – d:
aa. finanțate de Federație, în cazul în care contribuția financiară a Federației este cel puțin egală cu cea a landurilor;
bb. care, în ce privește conducerea, sunt controlate de Federație, în măsura în care atribuirea nu face obiectul subpunctului aa sau al punctului 2, litera e, subpunctul aa;
cc. ale căror organe administrative, de conducere sau de supraveghere sunt compuse din membri care au fost numiți de Federație, în cazul în care Federația a numit cel puțin un număr egal de membri precum landurile, în măsura în care atribuirea nu face obiectul subpunctului aa sau bb sau al punctului 2, litera e, subpunctul aa sau bb;
f. atribuirea comună de contracte de către Federație și landuri, în măsura în care aceasta nu face obiectul punctului 1, litera f, precum și atribuirea comună de contracte de către mai multe landuri.
g. atribuirea contractelor de către entități juridice care nu sunt menționate la literele a – f și la punctul 2;
2. Sunt de competența landurilor următoarele:
a. atribuirea contractelor de către landuri, localități și asociațiile de localități;
b. atribuirea contractelor prin intermediul unor fonduri și instituții în sensul articolului 127, alineatul 1, și al articolului 127a, alineatele 1 și 8;
c. atribuirea contractelor de către întreprinderi în sensul articolului 126b, alineatul 2, în măsura în care aceasta nu face obiectul punctului 1, litera c, precum și atribuirea contractelor de către întreprinderi în sensul articolului 127, alineatul 3, și al articolului 127a, alineatele 3 și 8;
d. atribuirea contractelor de către persoane juridice autonome înființate în baza legii landurilor;
e. atribuirea contractelor de către entități juridice care nu sunt menționate la punctul 1, literele a – d, și punctul 2 literele a – d:
aa. finanțate numai de landul respectiv sau împreună cu Federația sau alte landuri, în măsura în care acestea nu fac obiectul punctului 1, litera e, subpunctul aa;
bb. care, în ce privește conducerea sa, sunt controlate de landul respectiv, în măsura în care atribuirea nu face obiectul punctului 1, litera e, subpunctul aa sau bb, sau subpunctului aa;
cc. ale căror organe administrative, de conducere sau de supraveghere sunt compuse din membri care au fost numiți de land, în măsura în care acestea nu fac obiectul punctului 1, litera e, subpunctele aa – cc, sau subpunctul aa ori bb;
f. atribuirea comună de contracte de către Federație și landuri, în măsura în care aceasta nu face obiectul punctului 1, litera f, precum și atribuirea comună de contracte de către mai multe landuri. Localitățile sunt considerate, indiferent de numărul de locuitori, entități juridice care, în înțelesul punctului 1, literele b și c, și al punctului 2, literele b și c, intră în sfera de competență a oficiului public de audit. În cadrul punctului 1, literele b, c, e și f, contractanții în înțelesul punctului 1 vor fi alocați Federației, iar contractanții în înțelesul punctului 2 vor fi alocați landului respectiv. În cazul în care, în conformitate cu punctul 2, literele c, e sau f, sunt implicate mai multe landuri, competența executivă depinde de preponderența criteriului care este sau care, în conformitate cu litera respectivă (subpunctul respectiv) a punctului 1, ar fi relevant pentru delimitarea competenței executive a Federației de cea a landurilor, apoi de sediul contractantului, de locul principal de desfășurare a activității contractantului, de sediul (sediul principal) al instituției care atribuie contractul; în cazul în care competența nu poate fi stabilită astfel, este competent landul participant care, la momentul instituirii procedurii de atribuire, deține sau a deținut cel mai recent președinția Consiliului Federal.
3. Landurile au competențe legislative și executive în ceea privește aspectele care țin de reexaminarea cadrului de atribuire a contractelor de către contractanți în înțelesul alineatului 2, punctul 2.
4. Federația va da landurilor posibilitatea de a participa la pregătirea proiectelor de lege în legătură cu aspectele menționate la alineatul 1. Legile federale care urmează a fi adoptate în baza alineatului 1 și care vizează aspecte în legătură cu care landurile au competențe executive pot fi publicate numai în baza aprobării landurilor.
5. Regulamentele de punere în aplicare a legilor federale adoptate în baza alineatului 1 se vor adopta de către Federație, în măsura în care aceste legi nu prevăd altfel. Alineatul 4 se va aplica în conformitate cu aceste regulamente de aplicare.
6. Abrogat.
1. Domeniile care nu sunt date prin Constituția Federală în mod expres în competența exclusivă legislativă și executivă a Federației se află în sfera autonomă de competență a landurilor.
2. În materia administrării siguranței publice la nivel local, menținerea bunelor moravuri și apărarea liniștii publice care afectează exclusiv sau preponderent interesele comunității locale reprezentate de localitate și care se desfășoară în cadrul granițelor sale locale, Federația deține autoritatea de a superviza gestionarea acestor aspecte de către localitate și de a remedia orice deficiențe observate prin transmiterea unor instrucțiuni în acest sens Guvernatorului ( articolul 103). În acest scop, Guvernul Federal poate delega autorități de control ale Federației la nivelul localității respective, cu informarea Guvernatorului.
3. Prevederile legislației landurilor în legătură cu teatrele și cinematografele, spectacolele publice, reprezentațiile și spectacolele de divertisment vor atribui directoratelor federale de poliție din cadrul sferei locale de competență a acestora cel puțin supravegherea evenimentelor respective, în măsura în care aceasta nu se extinde asupra operațiunilor tehnice, a poliției care asigură paza clădirilor și a detașamentelor de pompieri, și vor dispune participarea de către administrație la etapa inițială de acordare a autorizațiilor, conform celor prevăzute de această legislație.
4. Măsura în care li se va atribui direcțiilor federale de poliție, în cadrul sferei locale de competență a acestora, responsabilitatea executivă în domeniul poliției rutiere, cu excepția poliției locale de circulație (articolul 118, alineatul 3, punctul 4) și a poliției fluviale și navale de pe Dunăre, Lacul Constance, Lacul Neusiedl și porțiunile de graniță ale altor ape de frontieră, va fi prevăzută de legile corespunzătoare ale Federației și ale landului în cauză.
5. Abrogat.
6. În măsura în care Federația are numai competențe legislative în ceea ce privește principiile, aplicarea detaliată în cadrul stabilit de legea federală revine legislativelor landurilor. Legea federală poate stabili un termen pentru adoptarea legislației de punere în aplicare care, fără acordul Consiliului federal, nu poate fi mai mic de șase luni și nu poate depăși un an. În cazul în care un land nu respectă acest termen, competența de adoptare a legislației de punere în aplicare este transferată Federației. De îndată ce landul a adoptat legislația de punere în aplicare, legislația federală de aplicare își încetează efectele. În cazul în care Federația nu a stabilit principii, legislația landului poate prevedea aceste aspecte. Când Federația a stabilit principiile, prevederile legislației landului trebuie adaptate la legislația federală într-un termen care urmează a fi stabilit de legea federală în acea privință.
7. Abrogat.
8. În legătură cu aspecte rezervate legislației federale în conformitate cu articolele 11 și 12, Federația are dreptul de a controla respectarea reglementărilor pe care le adoptă.
9. În cadrul domeniului de aplicare al legislației acestora, landurile sunt autorizate să introducă prevederi necesare de drept penal și civil pentru a reglementa relații sociale ce intră in competența sa de legiferare.
10. Legislația landurilor care modifică sau stabilește un cadru nou în legătură cu organizarea existentă a administrației publice ordinare a landurilor poate fi publicată numai cu acordul Guvernului Federal. Într-o astfel de legislație a landurilor cu cooperarea transfrontalieră a autorităților administrative districtuale, incluzând orașe cu statut propriu (articolul 116, alineatul 3) în special, poate fi dispus transferul de competență a autorităților:
1. dacă privește proceduri ce nu sunt folosite frecvent si care necesită un nivel înalt de expertiză;
2. pentru a facilita gestionarea competențelor în afara programului de lucru pentru publicul general.
1. Federația și landurile pot încheia acorduri între ele în legătură cu aspecte care se înscriu în sfera de competență a acestora. Încheierea acestor acorduri în numele Federației revine, în funcție de obiectul acestora, Guvernului Federal sau miniștrilor federali. Acordurile, care urmează a fi obligatorii și pentru autoritățile legislativului federal, pot fi încheiate de Guvernul Federal numai cu aprobarea Consiliului Național. Articolul 50, alineatul 3, se aplică, prin analogie, acestor decizii ale Consiliului Național; acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial Federal.
2. Se pot încheia acorduri între landuri numai în legătură cu aspecte care intră în sfera autonomă de competență a acestora și încheierea acestor acorduri trebuie imediat adusă la cunoștința Guvernului Federal.
3. Principiile de drept internațional privind tratatele se aplică acordurilor în înțelesul alineatului 1 de mai sus. Aceea și prevedere este valabilă pentru acordurile în înțelesul alineatului 2 de mai sus, cu excepția situației în care legile constituționale corespunzătoare ale landurilor în cauză prevăd altfel.
1. În legătură cu aspecte care se înscriu în sfera proprie de competență landurilor, acestea pot încheia tratate cu statele care se învecinează cu Austria sau cu statele care fac parte din acestea.
2. Guvernatorul va informa Guvernul Federal înainte de inițierea negocierilor în legătură cu un astfel de tratat. Înainte de încheierea acestora, Guvernatorul va obține aprobarea Guvernului Federal. Se consideră că s-a acordat această aprobare în cazul în care Guvernul Federal nu a comunicat Guvernatorului respingerea solicitării de aprobare în termen de opt săptămâni de la data la care s-a primit solicitarea de aprobare de către Cancelaria Federală. Autorizarea de a iniția negocieri și de a încheia tratatul aparține Președintelui Federal, în urma recomandării guvernului landului, cu contrasemnătura Guvernatorului.
3. Tratatele încheiate de un land în conformitate cu alineatul 1 de mai sus vor fi revocate la cererea Guvernului Federal. În cazul în care un land nu respectă această obligație, competența decizională în acest sens este transferată Federației.
4. Landurile au obligația de a lua măsuri care, în sfera lor autonomă de competență, devin necesare în vederea punerii în aplicare a tratatelor internaționale; în cazul în care un land nu respectă punctual această obligație, competența în legătură cu aceste măsuri, în special în legătură cu adoptarea legilor necesare, este transferată Federației. O măsură luată de Federație în conformitate cu această prevedere, în special adoptarea unei astfel de legi sau adoptarea unui astfel de regulament, devine nulă de îndată ce landul a întreprins acțiunile necesare.
5. În mod similar, Federația deține dreptul de supraveghere, în cazul punerii în aplicare a tratatelor internaționale, și în legătură cu aspecte care se înscriu în sfera proprie de competență a landurilor. Competențele atribuite Federației, spre deosebire de landuri, sunt, în această situație, acelea și precum cele care vizează aspecte ce țin de administrația federală indirectă (articolul 102).
6. Abrogat.
1. Întreaga administrație publică are la bază legea.
2. Fiecare autoritate administrativă poate adopta regulamente în baza legii, în cadrul sferei sale de competență.
3. În cazul în care adoptarea imediată a unor măsuri, care presupun emiterea unei decizii a Consiliului Național, în conformitate cu Constituția, devine necesară pentru a preveni prejudicii evidente și ireparabile la nivelul comunității într-un moment în care Consiliul Național nu este convocat, nu se poate întruni la timp sau este împiedicat să acționeze de circumstanțe în afara controlului său, Președintele Federal poate lua aceste măsuri, la recomandarea Guvernului Federal și cu asumarea propriei răspunderi și a răspunderii acestuia, prin intermediul unor regulamente provizorii de modificare a legii. Guvernul Federal își va prezenta recomandarea cu acordul subcomitetului permanent care urmează a fi numit de către Comitetul Principal al Consiliului Național (articolul 55, alineatul 2). Un astfel de regulament necesită contrasemnătura Guvernului Federal.
4. Fiecare regulament adoptat în conformitate cu alineatul 3 de mai sus va fi înaintat imediat de Guvernul Federal Consiliului Național, care, în cazul în care nu se află în sesiune la momentul respectiv, va fi convocat de Președintele Federal, iar în cazul în care se află în sesiune se convoacă de către Președintele Consiliului Național în una dintre următoarele opt zile de la prezentarea regulamentului. În termen de patru săptămâni de la depunerea regulamentului, Consiliul Național fie va vota o lege federală corespunzătoare în locul regulamentului, fie va emite o decizie prin care se solicită încetarea imediată a efectelor regulamentului. În al doilea caz, Guvernul Federal va duce la îndeplinire imediat această solicitare. Pentru ca decizia Consiliului Național să poată fi adoptată la timp, Președintele va supune propunerea la vot cel târziu în penultima zi înainte de expirarea termenului de patru săptămâni; legea federală va include prevederi detaliate cu privire la normele de procedură ale Consiliului Național. În cazul în care regulamentul este anulat de Guvernul Federal, în conformitate cu prevederile anterioare, prevederile legale invalidate de regulament reintră în vigoare la data intrării în vigoare a anulării.
5. Regulamentele prevăzute la alineatul 3 de mai sus nu pot include un amendament la prevederile legii constituționale federale și nu pot avea ca obiect instituirea unor sarcini financiare permanente asupra Federației sau a unei sarcini financiare asupra landurilor sau a localităților ori angajamente financiare pentru cetățeni sau înstrăinarea proprietății de stat sau măsuri referitoare la aspectele prevăzute de articolul 10, alineatul 1, punctul 11, sau care se referă la dreptul de asociere colectivă ori protecția chiriilor.
1. Autoritățile executive supreme sunt Președintele Federal, miniștrii federali, secretarii de stat și membrii guvernelor landurilor.
2. Admisibilitatea desfășurării unor activități în sectorul privat al economiei de către autoritățile prevăzute la alineatul 1 de mai sus și de către alți funcționari publici poate fi limitată prin lege federală.
1. Funcționarii publici numiți pe criterii profesionale sau funcționarii numiți pe bază contractuală desfășoară activitatea de administrare în conformitate cu prevederile legale sub conducerea autorităților supreme ale Federației și a funcționarilor aleși ai landurilor. Aceștia răspund în fața superiorilor ierarhici în legătură cu exercitarea mandatului lor și, cu excepția situației în care legislația prevede altfel în conformitate cu alineatul 2, au obligația de a se supune instrucțiunilor acestora. Funcționarul subordonat poate refuza să dea curs unei instrucțiuni în cazul în care aceasta a fost emisă de o autoritate care nu deține competența în legătură cu chestiunea respectivă sau în cazul în care respectarea acesteia ar conduce la o încălcare a Codului penal.
2. Prin lege:
1. în vederea unei reexaminări de specialitate,
2. în vederea verificării respectării legalității activității de administrare,
3. în cazul unei agende de arbitraj, mediere și reprezentare a intereselor economice,
4. în vederea protejării concurenței și a implementării controlului economic,
5. în vederea supervizării și reglementării mijloacelor de informare electronice și a susținerii media,
6. în vederea punerii în aplicare a anumitor aspecte ce țin de norme disciplinare și de serviciu,
7. în vederea implementării și organizării alegerilor sau
8. în măsura în care este necesar în conformitate cu legislația Uniunii Europene, funcționarii pot fi scutiți de obligația de a se supune instrucțiunilor superiorilor acestora. Legile constituționale ale landurilor pot institui și alte categorii de funcționari scutiți de obligația de a se supune instrucțiunilor. Legea va prevedea un drept de supraveghere al autorităților supreme în funcție de sarcina atribuită funcționarilor scutiți de obligația de a se supune instrucțiunilor, cel puțin dreptul de informare cu privire la toate actele aferente activității desfășurate de funcționarul scutit de obligația de a se supune instrucțiunilor și – în măsura în care instituțiile respective nu fac obiectul punctelor 2, 3 și 8 – dreptul de a demite funcționarii scutiți de obligația de a se supune instrucțiunilor.
3. Toți funcționarii cărora li se încredințează atribuții administrative la nivel municipal, de land sau federal, precum și funcționarii altor instituții de drept public, cu excepția situației în care legea prevede altfel, sunt obligați să păstreze confidențialitatea cu privire la toate informațiile obținute exclusiv în urma desfășurării activității oficiale a acestora și a căror confidențialitate trebuie păstrată în interesul menținerii liniștii, ordinii și siguranței publice, a apărării naționale în sens larg, a relațiilor externe, în interesul unui organism de drept public, în vederea pregătirii unei hotărâri sau în interesul predominant al părților implicate (discreție profesională). Discreția profesională nu se aplică funcționarilor numiți de un organism reprezentativ popular, în cazul în care acesta solicită în mod expres dezvăluirea acestor informații.
4. Toți funcționarii cărora li se încredințează atribuții administrative la nivel municipal, de land sau federal, precum și funcționarii altor instituții de drept public vor comunica informații cu privire la aspectele ce se înscriu în sfera de competență a acestora, în măsura în care aceasta nu contravine unei obligații legale de păstrare a confidențialității; obligația asociațiilor profesionale de a furniza informații se aplică numai membrilor organizațiilor respective și în măsura în care nu este împiedicată îndeplinirea funcțiilor statutare ale acestora. Federația are competențe legislative și executive în ceea privește reglementările detaliate privind autoritățile federale și autoadministrarea prevăzute de legea federală; în ceea ce privește autoritățile landurilor, autoritățile municipale și autoadministrarea prevăzută de legea landurilor, Federația are competențe privind legislația cadru aferentă acestora, în timp ce landurile au competențe legate de actele de punere în aplicare și competențe executive în acest sens.
1. Landurile au competențe legislative și executive în legătură cu aspecte ce țin de statutul profesional, inclusiv reglementările cu privire la contractele de muncă și drepturile de reprezentare a personalului ale angajaților landurilor, ai localităților și ai asociațiilor de localități, cu excepția situației în care se prevede altfel în cazul tuturor acestor aspecte la alineatul 2 de mai jos, la articolul 14, alineatul 2, alineatul 3, litera d, și alineatul 5, litera c, la articolul 14a, alineatul 2, litera e, și alineatul 3, litera b. Disputele care apar în legătură cu contractele de muncă sunt soluționate de instanțele judecătorești.
2. Landurile au competențe legislative și executive în ceea ce privește aspectele legate de protecția funcționarilor (alineatul 1) și reprezentarea personalului în legătură cu funcționarii landurilor, în măsura în care aceștia nu sunt angajați în cadrul unor întreprinderi. În măsura în care, în conformitate cu prima teză, landurile nu au competențe în acest sens, atribuțiile legislative menționate mai sus aparțin Federației.
3. Cu excepția cazului în care se prevede altfel prin prezenta lege, autoritatea asupra angajaților Federației se exercită de Guvernul Federal. Autoritatea asupra angajaților landurilor se exercită de Executivul landurilor; în măsura în care prezenta lege prevede excepții corespunzătoare în legătură cu statutul și activitatea angajaților Federației, legea constituțională a landurilor poate prevedea că autoritatea asupra angajaților landurilor se exercită de autoritățile echivalente.
4. Posibilitatea unei alternări a serviciului la nivel de Federație, landuri, localități și asociații de localități este garantată permanent angajaților din sectorul public. Prevederile legale, în conformitate cu care durata serviciului este luată în considerare diferit în funcție de încadrarea la nivel de Federație, land, localitate sau asociație de localități, sunt interzise. Pentru a permite dezvoltarea uniformă a statutului profesional, a reglementărilor privind reprezentarea personalului și a măsurilor de protecție a angajaților la nivel de Federație, landuri și Localități, Federația și landurile se vor informa reciproc în legătură cu planurile acestora în aceste privințe.
5. Legislația poate prevedea că:
1. funcționarii publici sunt numiți temporar în vederea îndeplinirii anumitor funcții de conducere sau în cazurile în care acest lucru este necesar, ținându-se seama de natura obligației de serviciu;
2. după expirarea termenului provizoriu sau în baza unei modificări la nivelul organizării autorităților sau a structurilor privind statutul profesional prin lege, nu este necesară nicio numire pentru revenirea pe funcția anterioară;
3. nu este necesară numirea în cazul unui transfer sau al unei modificări de serviciu în măsura în care competența de numire este atribuită în conformitate cu articolul 66, alineatul 1.
6. În cazurile prevăzute la alineatul 5, nicio altă persoană nu are dreptul de a ocupa funcția temporar vacantă.
1. Federația, landurile, localitățile și alte organisme și instituții de drept public răspund pentru prejudiciile cauzate din culpă oricăror persoane prin conduita ilegală a persoanelor care acționează în numele lor în aplicarea legilor.
2. Persoanele care acționează în numele uneia dintre entitățile prevăzute la alineatul 1 de mai sus răspund față de aceasta, în măsura în care se fac vinovate de neglijență gravă sau intenție, pentru prejudiciul în legătură cu care entitatea juridică a despăgubit partea vătămată.
3. Persoanele care acționează în numele uneia dintre entitățile prevăzute la alineatul 1 de mai sus răspund pentru prejudiciul cauzat direct entității juridice, în aplicarea legilor, prin conduita lor ilegală.
4. Legea federală va prevedea dispoziții detaliate cu privire la alineatele 1 – 3 de mai sus.
5. O lege federală poate, de asemenea, să stabilească măsura în care prevederile speciale, care se abat de la principiile stabilite la alineatele 1 – 3 de mai sus, se aplică în domeniul sistemului poștal și al sistemului de telecomunicații.
Secțiunea B: Uniunea Europeană1. În Austria, membrii Parlamentului European sunt aleși în conformitate cu principiile reprezentării proporționale în baza votului egal, direct, personal, liber și secret al bărbaților și al femeilor care, la data alegerilor, au vârsta de 16 ani împliniți și care, la data stabilită pentru desfășurarea alegerilor, fie dețin naționalitatea austriacă și nu sunt excluși de la vot în baza condițiilor prevăzute de legislația Uniunii Europene, fie dețin naționalitatea unui alt stat membru al Uniunii Europene și pot vota în baza condițiilor legislației Uniunii Europene.
2. În cazul alegerilor pentru Parlamentul European, teritoriul federal reprezintă o singură unitate electorală.
3. În Austria, toate persoanele cu drept de vot pentru Parlamentul European și care, la data alegerilor, au vârsta de 18 ani împliniți au dreptul de a fi alese.
4. Articolul 26, alineatele 5 – 8, se aplică în mod corespunzător.
5. Abrogat.
6. Abrogat.
1. Angajații din sectorul public care doresc să obțină un loc în Parlamentul European vor beneficia de timpul necesar pentru derularea campaniilor electorale. Pe durata mandatului, angajații din sectorul public care au fost aleși în Parlamentul European vor fi suspendați din funcțiile deținute, cu pierderea remunerației. Legea va prevedea dispoziții detaliate în acest sens.
2. Cadrele didactice universitare își pot continua activitatea de cercetare și predare, precum și activitatea de examinare pe durata mandatului în Parlamentul European. Remunerațiile acordate pentru această activitate se vor calcula în conformitate cu serviciile efectiv prestate, însă nu pot depăși 25% din salariul unui cadru didactic universitar.
3. În măsura în care prezenta lege constituțională federală prevede incompatibilitatea funcțiilor deținute cu calitatea de membru sau cu calitatea de fost membru al Consiliului Național, aceste funcții vor fi, de asemenea, incompatibile cu calitatea de membru sau cu calitatea de fost membru al Parlamentului European.
1. Guvernului Federal îi revin atribuții privind participarea Austriei la nominalizarea membrilor Comisiei, ai Curții de Justiție, ai Tribunalului de Primă Instanță, ai Curții de Conturi, ai Comitetului de direcție al Băncii Europene de Investiții, ai Comitetului Economic și Social și ai Comitetului Regiunilor din cadrul Uniunii Europene.
2. Guvernul Federal va ajunge la un acord cu Comitetul Principal al Consiliului Național în legătură cu membrii Comisiei, ai Curții de Justiție, ai Tribunalului de Primă Instanță, ai Curții de Conturi și ai Comitetului de direcție al Băncii Europene de Investiții. Guvernul Federal va informa în acela și timp Comitetul Principal al Consiliului Național și Președintele Federal cu privire la decizia sa.
3. Pentru desemnarea membrilor Comitetului Economic și Social, Guvernul Federal solicită propuneri din partea organismelor statutare și a altor organisme profesionale care fac parte din diversele grupuri ale comunității economice și sociale.
4. Participarea Austriei la nominalizarea membrilor Comitetului Regiunilor și a supleanților acestora se efectuează în baza propunerilor din partea landurilor și din partea Asociației Austriece a Orașelor (Federația Municipală a Austriei) și din partea Asociației Austriece a Localităților (Federația Comunală a Austriei). În acest sens, landurile vor propune un reprezentant, iar Asociația Austriacă a Orașelor și Asociația Austriacă a Localităților vor propune împreună trei reprezentanți.
5. Guvernul Federal va informa Consiliul Național cu privire la membrii nominalizați în conformitate cu alineatele 3 și 4 de mai sus. Guvernul Federal va informa Consiliul Federal cu privire la membrii nominalizați în conformitate cu alineatele 2 – 4 de mai sus.
1. Federația va informa imediat landurile cu privire la toate proiectele derulate la nivelul Uniunii Europene care afectează sfera autonomă de competență a landurilor sau care ar putea prezenta interes pentru acestea și le va da posibilitatea să formuleze un aviz într-un termen rezonabil care urmează a fi stabilit de Federație. Acest aviz va fi adresat Cancelariei Federale. Acela și lucru este valabil și pentru localități, în măsura în care sunt afectate sfera proprie de competență a acestora și alte drepturi semnificative ale localităților. Atribuțiile privind reprezentarea localităților în aceste chestiuni revin Asociației Austriece a Orașelor (Federația Municipală a Austriei) și Asociației Austriece a Localităților (Federația Comunală a Austriei) (articolul 115, alineatul 3).
2. În cazul în care landurile au formulat o recomandare uniformă cu privire la un proiect derulat în cadrul Uniunii Europene și cu privire la care landurile dețin competențe legislative, Federația va fi obligată să țină seama de aceasta recomandare în cadrul negocierilor și cu ocazia votului la nivelul Uniunii Europene. Federația poate ignora recomandarea landurilor numai din motive deosebite de politică externă și de integrare. Federația va informa imediat landurile în legătură cu aceste motive.
3. În măsura în care un proiect derulat la nivelul Uniunii Europene afectează și aspecte în legătură cu care landurile dețin competențe legislative, Guvernul Federal poate desemna un reprezentant nominalizat de landuri pentru a participa la formularea obiectivului Consiliului. Exercitarea acestei autorități se va realiza în cooperare cu membrul competent al Guvernului Federal, sub coordonarea celui din urmă. Alineatul 2 de mai sus se aplică unui astfel de reprezentant al landurilor. În legătură cu aspecte privind legislația federală, reprezentatul landurilor răspunde în fața Consiliului Național, iar în legătură cu aspecte privind legislația landurilor, acesta răspunde în fața legislativelor landurilor, în conformitate cu articolul 142.
4. Federația și landurile vor stabili prevederi mai detaliate cu privire la alineatele 1 – 3 de mai sus în cadrul unui acord între acestea (articolului 15a, alineatul 1).
5. În sfera lor autonomă de competență, landurile au obligația de a lua măsuri care devin necesare în vederea punerii în aplicare a actelor juridice în cadrul integrării europene; în cazul în care un land nu respectă punctual această obligație și nerespectarea unei astfel de obligații este stabilită de o instanță de la nivelul Uniunii Europene împotriva Austriei, competența cu privire la aceste măsuri, în special în legătură cu adoptarea legilor necesare, este transferată Federației. O măsură luată de Federație în conformitate cu această prevedere, în special adoptarea unei astfel de legi sau adoptarea unui astfel de regulament, își încetează efectele de îndată ce landul a întreprins acțiunile necesare.
1. Fiecare membru al Guvernului Federal, în limitele competențelor sale, va informa imediat Consiliul Național și Consiliul Federal cu privire la toate proiectele derulate la nivelul Uniunii Europene și le trimite acestora pentru dezbatere și pentru a-și exprima opinia în acest sens.
2. Ministrul federal competent trebuie să informeze Consiliul Național și Consiliul Federal expres și în timp util cu privire la o rezoluție viitoare a Consiliului European sau a Comisiei privind:
1. trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau
2. trecerea de la o procedură legislativă specială la cea obișnuită, astfel încât Consiliul Național și Consiliul Federal să fie în măsură să acționeze, potrivit prezentului articol, în conformitate cu competențele proprii.
3. În cazul în care Consiliul Național a formulat observații pentru un proiect care vizează adoptarea unui act juridic care ar afecta adoptarea legilor federale în domeniul reglementat de acel act juridic, ministrul competent federal poate deroga în cadrul negocierilor și la votul în cadrul Uniunii Europene doar cu scopul de a respecta motivații de politică externă. În cazul în care ministrul competent federal intenționează să se abată de la instrucțiunile Consiliului Național, acesta va contacta din nou Consiliul Național. În cazul în care proiectul are ca scop susținerea unui act juridic obligatoriu, care fie necesită votarea de reglementări constituționale federale, fie conține norme care pot fi adoptate numai prin astfel de reglementări, o astfel de abatere este admisibilă numai în cazul în care Consiliul Național nu se opune în termenul indicat. Ministrul federal competent trebuie să raporteze Consiliului Național imediat după ce are loc procesul de vot în Uniunea Europeană și în cele din urmă sa prezinte motivele pentru care el a deviat de la regulile de procedură stabilite.
4. Dacă Consiliul Federal a formulat observații pentru un proiect care vizează adoptarea unui act cu forță juridică obligatorie care necesită fie verificarea complementarității cu reglementările constituționale federale obligatorii, fie limitează competența landurilor în materie legislativă și executivă, în conformitate cu articolul 44, alineatul 2, sau care conține reglementări ce pot fi doar adoptate prin astfel de reglementări, ministrul competent federal se poate abate de la astfel de instrucțiuni în negocieri sau în cadrul votului în Uniunea Europeană numai pentru temeiuri internaționale și de politică externă. O abatere este, însă, admisibilă numai în cazul în care Consiliul Federal nu obiectează într-un termen adecvat. Ministrul federal competent trebuie să raporteze Consiliului Federal imediat după desfășurarea procesului de vot în Uniunea Europeană și pentru a numi în cele din urmă temeiurile pentru care a deviat de la astfel de observații.
1. Consiliul Național și Consiliul Federal exercită competențele prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană, în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și protocoalele aferente acestor tratate, astfel cum au fost preluate de parlamentele naționale in legislația internă.
2. Fiecare ministru federal raportează Consiliului Național și Consiliului Federal, la începutul fiecărui an, cu privire la proiectele Consiliului și ale Comisiei Europene din anul în curs și, de asemenea, cu privire la prezumtiva poziție austriacă referitor la astfel de proiecte.
3. Alte obligații de informare trebuie să fie stabilite de legea federală.
4. Consiliul Național și Consiliul Federal își pot exprima puncte de vedere referitoare la proiectele Uniunii Europene în comentarii adresate organelor Uniunii Europene.
1. Consiliul Național și Consiliul Federal își prezintă punctul de vedere într-un document bine motivat cu privire la un proiect de act juridic redactat în cadrul Uniunii Europene, precum și eventuale motive pentru care proiectul este incompatibil cu principiul subsidiarității.
2. Consiliul Național și Consiliul Federal poate solicita ministrului federal competent să facă o declarație cu privire la compatibilitatea proiectelor în conformitate cu alineatul 1, în raport cu principiul subsidiarității care, în general, trebuie să fie prezentată în două săptămâni de la data solicitării.
3. Consiliul Federal informează imediat parlamentele landurilor cu privire la toate proiectele în conformitate cu alineatul 1 și le oferă acestora posibilitatea de a face comentarii. Când adoptă o declarație fundamentată pe dispozițiile alineatului 1, Consiliul Federal trebuie să ia în considerare observațiile parlamentelor landurilor și să le informeze cu privire la astfel de rezoluții.
1. Consiliul Național și Consiliul Federal pot înainta plângeri împotriva unui act juridic din cadrul Uniunii Europene la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru încălcarea principiului subsidiarității.
2. Biroul Cancelarului Federal trimite de îndată cererea în numele Consiliului Național sau Consiliului Federal la Curtea Uniunii Europene.
1. Reprezentantul Austriei în Consiliul European poate fi de acord cu o inițiativă, pe baza articolului 8, alineatul 7, din Tratatul Uniunii Europene, amendat prin Tratatul de la Lisabona, numai după ce i-a fost permis de către Consiliul National, cu acceptul dat de către Consiliul Federal, pe baza unei propuneri a Guvernului Federal. Asemenea rezoluții ale Consiliului Național și ale Consiliului Federal au nevoie fiecare de cvorumul a jumătate din numărul membrilor și o majoritate de două treimi a voturilor exprimate.
2. În măsura în care legislația Uniunii Europene referitoare la parlamentele naționale asigură posibilitatea refuzului unei inițiative sau a unei propuneri care vizează:
1. schimbarea de la unanimitate la o majoritate calificată,
2. schimbarea de la o procedura legislativă specială la procedura legislativă ordinară, Consiliul Național, cu acceptul Consiliului Federal, poate refuza o asemenea inițiativă sau propunere în limitele impuse de legislația Uniunii Europene.
3. Rezoluțiile Consiliului prin care noi categorii de mijloace proprii de aducere la îndeplinire a actelor normative ale Uniunii Europene vor fi introduse au nevoie de o autorizație din partea Consiliului Național și permisiunea Consiliului Federal; articolul 50, alineatul 4, a doua frază va fi aplicată după cum este nevoie. Alte rezoluții ale Consiliului care determină modificări ale sistemului de mijloace proprii de aducere la îndeplinire a regulilor Uniunii Europene au nevoie de aprobarea Consiliului Național. Articolul 23e, alineatul 2, va fi aplicat după cum este necesar.
4. Articolul 50, alineatul 4, va fi aplicat în mod potrivit pentru alte rezoluții ale Consiliului European sau ale Consiliului, care se implementează conform dispozițiilor Uniunii Europene numai după aprobarea de către statele membre, ținând cont de perspectiva lor asupra normelor constituționale.
5. Rezoluțiile din partea Consiliului Național și din partea Consiliului Federal pe baza acestui articol vor fi publicate de către Cancelarul Federal în Gazeta Federală Juridică.
1. Austria participă la Politica Externă și de Securitate Comună a Uniunii Euro pene pe baza titlului V, capitolele 1 și 2, din Tratatul Uniunii Europene, amendat de Tratatul de la Lisabona, care stabilește în articolul 3, alineatul 5, și în articolul 21, alineatul 1, în mod deosebit ținerea sub observație a respectării principiilor din Carta Națiunilor Unite. Acest lucru presupune participarea la obligațiile care decurg din articolul 43, alineatul 1, din acest contract și suspendarea, restricționarea sau blocarea completă a relațiilor economice și financiare cu una sau mai multe țări terțe. Articolul 50, alineatul 4, va fi aplicat ținându-se seama de rezoluțiile Consiliului European referitoare la apărarea comună.
2. Articolul 23e, alineatul 3, se va aplica ținându-se seama de rezoluțiile din interiorul cadrului Politicii Externe și de Securitate Comună a Uniunii Europene, pe baza titlului V , capitolul 2, din Tratatul pentru Uniunea Europeană amendat de Tratatul de la Lisabona.
3. Dreptul de vot asupra rezoluțiilor ce țin de începerea unei misiuni în exteriorul Uniunii Europene, misiuni de consultare militară și susținere, misiuni pentru prevenirea conflictelor și menținerea păcii sau operațiuni armate în cadrul managementului crizelor, incluzând măsuri pentru stabilirea păcii și operațiuni pentru stabilirea situației după conflicte, de asemenea incluzând deciziile referitoare la articolul 42, alineatul 2, din Tratatul Uniunii Europene, amendat de Tratatul de la Lisabona, privind determinarea pas cu pas a unei politici comune de apărare, va fi pus în practică prin coordonarea dintre Cancelarul Federal și ministrul desemnat pentru Afacerile Externe.
4. Dacă decizia care va fi adoptată prevede posibilitatea unei obligații pentru Austria de a trimite unități sau persoane fizice în teatrele de operații, atunci măsurile luate în acord cu alineatul 3 pot fi aprobate numai cu rezerva că trebuie să se respecte procedurile constituționale care guvernează trimiterea de unități sau a persoanelor fizice în alte țări.
1. Dispoziții mai detaliate privind articolul 23e, articolul 23f, alineatele 1, 2 și 4, cât și articolele 23g – 23j vor fi prevăzute de legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național, respectiv al Consiliului Federal.
2. Competențele Consiliului Național prevăzute de articolul 23e, articolul 23f, alineatul 4, articolul 23g și articolul 23j, alineatul 2, revin Comitetului Principal al Consiliului Național. Legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național poate prevedea alegerea unui Subcomitet Permanent de către Comitetul Principal, subcomitet în legătură cu care articolul 55, alineatul 3, se va aplica corespunzător. Comitetul Principal poate conferi atribuții subcomitetului în temeiul primei teze a alineatului anterior menționat. O asemenea delegare poate fi oricând revocată în tot sau în parte. Conform legii federale privind regulamentul intern al Consiliului Național, pot fi delegate competențe ale Comitetului Principal către Consiliul Național sau Subcomitetul Permanent în temeiul celei de-a doua teze.
3. Competențele Consiliului Federal în temeiul articolului 23e, articolului 23f, alineatul 4, și articolul 23g pot fi transferate, conform regulamentului intern al Consiliului Federal, unei comisii alese de acesta.
1. Sediul Consiliului Național se află la Viena, care este capitala federală.
2. Pe durata unor circumstanțe extraordinare, la cererea Guvernului Federal, Președintele Federal poate convoca Consiliul Național într-o altă locație de pe teritoriul federal.
1. Consiliul Național este ales de populația Federației în conformitate cu principiile reprezentării proporționale în baza votului egal, direct, personal, liber și secret al bărbaților și al femeilor care, la data alegerilor, au vârsta de 16 ani împliniți.
2. Teritoriul federal va fi împărțit în circumscripții separate, ale căror granițe nu se pot suprapune cu granițele landurilor; aceste circumscripții vor fi subdivizate în circumscripții regionale separate. Numărul de deputați se va împărți între alegătorii calificați ai circumscripțiilor (unităților electorale) proporțional cu numărul de cetățeni care, în conformitate cu rezultatul ultimului recensământ, aveau domiciliul principal într-o anumită circumscripție, plus numărul celor care la data recensământului nu aveau domiciliul principal pe teritoriul federal, însă erau înscriși în registrul electoral al unei localități care aparține circumscripției respective; numărul de deputați alocați unei circumscripții se va împărți în acela și fel între circumscripțiile regionale. Normele electorale ale Consiliului Național vor prevedea o procedură finală de repartizare pentru întreg teritoriul federal prin care, în conformitate cu principiile reprezentării proporționale, să se asigure un echilibru între locurile alocate partidelor participante la alegeri în circumscripții și repartizarea locurilor rămase nealocate. Nu se admite împărțirea electoratului în alte unități electorale.
3. Ziua alegerilor va fi o zi de duminică sau altă zi liberă stabilită de lege. În cazul în care intervin circumstanțe care împiedică începerea, continuarea sau încheierea alegerilor, consiliul electoral poate prelungi alegerile până a doua zi sau poate suspenda alegerile.
4. Au dreptul de a fi alese persoanele cu drept de vot pentru Consiliul Național care au naționalitate austriacă la data relevantă potrivit legii și care au vârsta de 18 ani împliniți la data alegerilor.
5. Dreptul de vot și dreptul de a fi ales pot fi interzise numai prin hotărâre pronunțată de instanțele judecătorești în temeiul legii federale.
6. Persoanele cu drept de vot care, în ziua alegerilor, s-au aflat în imposibilitatea de a-și exprima votul în fața autorității electorale, ca urmare a absenței acestora, a unor motive de sănătate sau a faptului că locuiesc în străinătate, își pot exercita dreptul de vot prin vot poștal în baza unei cereri care să specifice motivele în acest sens. Identitatea solicitantului se va dovedi conform legii. Alegătorul calificat va declara sub semnătură în locul jurământului că votul a fost exprimat personal și în secret.
7. Registrul electoral se va întocmi de localități în cadrul sferei de competență alocate acestora.
8. Legea federală stabilește detalii suplimentare cu privire la procedura electorală.
1. Mandatul legislativ al Consiliului Național este de cinci ani, calculat de la data primei întruniri a acestuia, însă, în orice caz, până la data la care se întrunește noul Consiliu Național.
2. Consiliul Național nou-ales va fi convocat de Președintele Federal în termen de 30 de zile de la alegeri. Acestea vor fi organizate de Guvernul Federal astfel încât să permită Consiliului Național nou-ales să se întrunească în ziua de după expirarea celui de-al cincilea an al mandatului legislativ.
1. Președintele Federal convoacă în fiecare an Consiliul Național pentru o sesiune ordinară, care nu va începe înainte de 15 septembrie și care nu va depăși data de 15 iulie a anului următor.
2. De asemenea, Președintele Federal poate convoca în sesiune extraordinară Consiliul Național. În cazul în care Guvernul Federal sau cel puțin o treime dintre membrii Consiliului Național sau Federal solicită acest lucru, Președintele Federal va convoca în sesiune extraordinară Consiliul Național în vederea reunirii suplimentare a acestuia în termen de două săptămâni de la primirea solicitării; convocarea nu necesită contrasemnătură. O solicitare din partea membrilor Consiliului Național sau a Consiliului Federal nu necesită o recomandare din partea Guvernului Federal.
3. Președintele Federal declară închise sesiunile Consiliului Național în baza votului din cadrul acestuia.
4. La deschiderea unei noi sesiuni a Consiliului Național în acela și mandat legislativ, activitatea acestuia se va relua de la stadiul la care se ajunsese la momentul încheierii ultimei sesiuni. La finele unei sesiuni, comitetele individuale pot primi instrucțiuni din partea Consiliului Național în vederea continuării activității acestora. De la începutul mandatului legislativ, inițiativele populare și inițiativele cetățenești înaintate Consiliului Național sunt considerate ca făcând obiectul activității Consiliului Național nou-ales. Legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național poate stabili acelea și prevederi pentru alte activități.
5. Pe parcursul unei sesiuni, președintele Consiliului Național convoacă ședințe individuale. În cazul în care, pe parcursul unei sesiuni, numărul de membri prevăzut de legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național sau Guvernul Federal solicită acest lucru, Președintele va convoca o ședință. Legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național va include prevederi mai detaliate în acest sens și va prevedea, de asemenea, o perioadă pentru întrunirea Consiliului Național.
6. Legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național prevede dispoziții speciale pentru convocarea sa, în situația în care Președintele ales se află în imposibilitatea de a-și exercita funcția pe care o deține sau este privat de exercitarea acesteia.
1. Președintele Federal poate dizolva Consiliul Național, însă poate face uz de acest drept numai o singură dată în baza aceluia și motiv. Într-o astfel de situație, noile alegeri vor fi organizate de Guvernul Federal astfel încât să permită Consiliului Național nou-ales să se întrunească cel târziu în cea de-a 100-a zi de la dizolvare.
2. Înainte de expirarea unui mandat legislativ, Consiliul Național poate vota dizolvarea sa în baza unei legi ordinare.
3. După o dizolvare în conformitate cu alineatul 2 de mai sus, precum și după expirarea perioadei pentru care a fost ales Consiliul Național, mandatul legislativ durează până la data la care se întrunește Consiliul Național nou-ales.
1. Consiliul Național alege Președintele, Prim-vicepreședintele și Vicepreședintele din rândul membrilor săi.
2. Activitatea Consiliului Național se desfășoară în baza unei legi federale speciale. Legea federală cu privire la normele de procedură ale Consiliului Național poate fi adoptată numai în prezența a jumătate dintre membri și cu o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate.
3. Personalul parlamentar se subordonează Președintelui Consiliului Național și oferă asistență pentru sarcinile parlamentare și cu privire la aspecte de ordin administrativ din sfera de competență a autorităților legislaturii Federației, precum și în legătură cu sarcini similare și aspecte de ordin administrativ privind membrii Parlamentului European aleși în Austria. Organizarea internă a personalului parlamentar referitor la aspecte ce țin de Consiliul Federal va fi stabilită de comun acord cu Președintele Consiliului Federal care deține, în mod similar, autoritatea de a emite instrucțiuni cu privire la implementarea funcțiilor atribuite Consiliului Federal în baza legii.
4. Nominalizarea angajaților care alcătuiesc personalul parlamentar și toate celelalte competențe aferente personalului revin Președintelui Consiliului Național.
5. Președintele Consiliului Național poate detașa angajați care fac parte din personalul parlamentar la partidele parlamentare pentru a le ajuta să își îndeplinească îndatoririle parlamentare.
6. Președintele Consiliului Național este autoritatea administrativă supremă în legătură cu îndeplinirea aspectelor de ordin administrativ pentru care acesta este competent, în conformitate cu prezentul articol, exercitând aceste competențe după propria conștiință. Acesta poate emite regulamente în măsura în care ele vizează exclusiv aspectele de ordin administrativ reglementate de prezentul articol.
1. Ședințele Consiliului Național sunt publice.
2. Publicul va fi exclus în cazul în care Președintele sau numărul de membri stabilit de legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național solicită acest lucru și Consiliul Național votează în acest sens după retragerea publicului.
1. În temeiul următoarelor prevederi, landurile sunt reprezentate în Consiliul Federal proporțional cu numărul de cetățeni din fiecare land.
2. Landul cu cel mai mare număr de cetățeni deleagă 12 membri, iar fiecare dintre celelalte landuri un număr egal cu raportul dintre cetățenii săi și cei ai landului menționat prima dată, restul care depășește jumătate din coeficientul respectiv considerându-se un întreg. Fiecare land are însă dreptul de a fi reprezentat de cel puțin trei membri. Se va desemna un supleant pentru fiecare membru.
3. Numărul de membri care urmează a fi delegați de fiecare land va fi astfel stabilit, după fiecare recensământ general, de către Președintele Federal.
1. Membrii Consiliului Federal și supleanții acestora sunt aleși de către dietele landurilor pentru durata mandatelor legislative ale acestora în conformitate cu principiul reprezentării proporționale, dar cel puțin un loc va reveni partidului care deține cea de-a doua poziție ca număr de locuri într-o dietă sau, în cazul în care mai multe partide dețin acela și număr de locuri, cea de-a doua poziție ca număr de voturi obținute în cadrul ultimelor alegeri pentru dietă. În situația în care mai multe partide se află la egalitate, se va lua o decizie prin tragere la sorți.
2. Membrii Consiliului Federal nu trebuie să aparțină dietei care îi deleagă; aceștia trebuie însă să fie eligibili pentru dieta respectivă.
3. După expirarea mandatului legislativ al unei diete sau după dizolvarea acesteia, membrii delegați de aceasta în cadrul Consiliului Federal rămân în funcție până la momentul la care noua dietă organizează alegeri pentru Consiliul Federal.
4. Prevederile articolelor 34 și 35 pot fi modificate – exceptând majoritatea de voturi necesară în general pentru adoptarea unei decizii – în cazul în care, în Consiliul Federal, majoritatea reprezentaților din cel puțin patru landuri aprobă modificarea în cauză.
1. Landurile preiau, în ordine alfabetică, președinția Consiliului Federal la fiecare șase luni.
2. În calitate de președinte acționează primul reprezentant de pe listă, al landului desemnat să dețină președinția, al cărui mandat aparține partidului care deține cele mai multe locuri în dietă sau, în cazul în care mai multe partide dețin un număr egal de locuri, celui care a avut cei mai mulți alegători în cadrul celor mai recente alegeri pentru dietă; în caz de egalitate între mai multe partide, decizia se ia prin tragere la sorți. Cu toate acestea, dieta poate decide că funcția de președinte va fi deținută de un alt reprezentant al landului respectiv, al cărui mandat în Consiliul Federal aparține aceluia și partid; o astfel de rezoluție necesită însă aprobarea majorității acelor membri ai dietei ale căror mandate în cadrul dietei aparțin acestui partid. Numirea supleanților președintelui este reglementată de regulamentul intern al Consiliului Federal. Președintele deține titulatura de „Președinte al Consiliului Federal” , iar supleanții săi poartă titulatura de „ Vicepreședinte al Consiliului Federal” .
3. Consiliul Federal va fi convocat de Președintele acestuia la sediul Consiliului Național. Președintele va convoca imediat Consiliul Federal în cazul în care cel puțin un sfert dintre membrii săi sau Guvernul Federal solicită acest lucru.
4. Guvernatorii au dreptul de a participa la toate activitățile Consiliului Federal. În conformitate cu normele specifice prevăzute de regulamentul intern al Consiliului Federal, aceștia au întotdeauna dreptul, la cerere, de a lua cuvântul în legătură cu aspecte care privesc landul de care aparțin.
1. Cu excepția situației în care prezenta lege sau regulamentul intern al Consiliului Federal prevăd altfel în legătură cu chestiuni individuale de pe ordinea de zi, pentru o decizie a Consiliului Federal sunt necesare două condiții: prezența a cel puțin o treime dintre membri și o majoritate absolută a voturilor exprimate.
2. Consiliul Federal își adoptă regulamentul intern prin intermediul unei decizii. Această decizie poate fi adoptată numai în prezența a jumătate dintre membri și cu o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate. Regulamentul intern poate include, de asemenea, prevederi care să producă efecte în afara sferei interne de aplicare a Consiliului Federal, în măsura în care acest lucru este necesar pentru desfășurarea activității. Regulamentul intern are statut de lege federală; acesta se publică de către Cancelarul Federal în Monitorul Oficial Federal.
3. Ședințele Consiliului Federal sunt publice. Cu toate acestea, participarea publicului poate fi exclusă, în conformitate cu regulamentul intern, în baza unei decizii. Prevederile articolului 33 se aplică și ședințelor publice ale Consiliului Federal și ale comitetelor sale.
Secțiunea C: Adunarea Federală1. Cu excepția situațiilor prevăzute de articolul 60, alineatul 6, de articolul 63, alineatul 2, de articolul 64, alineatul 4, și de articolul 68, alineatul 2, Adunarea Federală este convocată de Președintele Federal. Președinția este deținută alternativ de către Președintele Consiliului Național și de către Președintele Consiliului Federal, începând cu cel dintâi.
2. Legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național se aplică prin analogie în cadrul Adunării Federale.
3. Prevederile articolului 33 se aplică, de asemenea, și ședințelor Adunării Federale.
1. Hotărârile Adunării Federale sunt autentificate de Președintele acesteia și contrasemnate de Cancelarul Federal.
2. Hotărârile Adunării Federale cu privire la o declarație de război sunt publicate oficial de Cancelarul Federal.
Secțiunea D: Procedura legislativă federală1. Propunerile legislative sunt înaintate Consiliului Național sub formă de propuneri de către membrii acestuia, de către Consiliul Federal sau de către o treime dintre membrii Consiliului Federal și sub formă de proiecte de lege de către Guvernul Federal.
2. Fiecare propunere susținută de 100.000 de alegători sau de o șesime dintre alegătorii din trei landuri (denumită în cele ce urmează „inițiativă populară”) se va înainta de către Consiliul Electoral Federal Consiliului Național pentru a lua o decizie cu privire la aceasta. Persoanele cu drept de vot pentru Consiliul Național în ultima de zi de înregistrare și cu domiciliul principal într-o municipalitate de pe teritoriul federal, au dreptul să își exprime votul în legătură cu inițiativele populare. Inițiativa populară trebuie să aibă ca obiect o problemă de larg interes care urmează a fi stabilită prin legea federală și poate fi înaintată sub forma unei propuneri legislative.
3. Legea federală va include norme detaliate cu privire la procedura referitoare la inițiativele populare.
1. Fiecare act normativ adoptat de către Consiliul Național va fi transmis imediat de Președintele acestuia Consiliului Federal.
2. Cu excepția situației în care legea constituțională prevede altfel, un act normativ adoptat poate fi autentificat și publicat numai în cazul în care Consiliul Federal nu a ridicat nicio obiecție întemeiată în legătură cu acesta.
3. Obiecția respectivă trebuie transmisă Consiliului Național în scris de către Președintele Consiliului Federal în termen de opt săptămâni de la sosirea actului normativ adoptat; Cancelarul Federal va fi informat în acest sens.
4. În cazul în care, în prezența a cel puțin jumătate dintre membrii săi, Consiliul Național își menține decizia, aceasta va fi autentificată și publicată. În cazul în care Consiliul Federal decide să nu ridice nicio obiecție sau în cazul în care nu se ridică nicio obiecție întemeiată în termenul prevăzut la alineatul 3 de mai sus, actul normativ adoptat va fi autentificat și publicat.
5. Consiliul Federal nu poate interveni în măsura în care deciziile Consiliului Național se referă la regulamentul intern al Consiliului Național, dizolvarea Consiliului Național, o lege federală care prevede reglementări detaliate în legătură cu adoptarea legii-cadru privind finanțele federale, a legii privind finanțele federale și, cu privire la administrarea finanțelor Federației, a unei legi privind finanțele federale, o prevedere temporară în conformitate cu articolul 51a, alineatul 4, sau o înstrăinare a proprietății federale, asumarea sau conversia unei obligații federale, contractarea sau conversia unei datorii monetare federale, aprobarea unui cont bugetar federal final.
1. Legile constituționale sau prevederile constituționale prevăzute de legi ordinare pot fi adoptate de Consiliul Național numai în prezența a cel puțin jumătate dintre membri și cu o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate; acestea vor fi desemnate explicit astfel: „lege constituțională” , „prevedere constituțională” .
2. Legile constituționale sau prevederile constituționale conținute de legile ordinare, prin care se limitează competența legislativă sau executivă a landurilor, necesită aprobarea suplimentară a Consiliului Federal, care va fi acordată în prezența a cel puțin jumătate dintre membrii săi și cu o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate.
3. Orice revizuire integrală a Constituției federale va fi supusă unui referendum al populației federale, la încheierea procedurii prevăzute de articolul 42 de mai sus, însă înainte de confirmarea sa de către Președintele Federal, în timp ce orice revizuire parțială impune acest lucru numai în cazul în care o treime dintre membrii Consiliului Național sau ai Consiliului Federal înaintează o solicitare în acest sens.
1. În cazul unui referendum este necesară întrunirea majorității absolute a voturilor valabil exprimate.
2. Rezultatul unui referendum se anunță oficial.
1. Referendumul se organizează în baza decretului Președintelui Federal.
2. Persoanele cu drept de vot pentru Consiliul Național la data referendumului au dreptul să voteze în cadrul referendumurilor.
3. Legea federală include prevederi detaliate referitoare la procedura privind referendumul. Articolul 26, alineatul 6, se aplică prin analogie.
1. Președintele Federal promulgă legile federale potrivit Constituției.
2. Supunerea spre promulgare este atribuția Cancelarului Federal.
3. Cancelarul Federal va contrasemna decretul de promulgare.
1. Legile federale sunt publicate de Cancelarul Federal în Monitorul Oficial Federal. Acestea intră în vigoare pe întreg teritoriul federal, la sfârșitul zilei publicării lor, cu excepția cazului în care se prevede altfel în mod expres.
2. Tratatele de stat, aprobate în conformitate cu articolul 50, alineatul 1, vor fi publicate de Cancelarul Federal în Monitorul Oficial Federal. În cazul în care un tratat de stat, potrivit articolului 50, alineatul 1, punctul 1, a fost întocmit autentic în mai mult de 2 limbi, este suficient dacă:
1. două versiuni lingvistice autentice și o traducere în limba germană,
2. versiunea în limba germană este cea autentică, aceasta și o versiune lingvistică autentică ulterioară sunt publicate. Cu prilejul aprobării tratatelor de stat în conformitate cu articolul 50, Consiliul Național poate hotărî că tratatul de stat sau anumite părți precis stabilite vor fi publicate în alt mod; aceste decizii ale Consiliului Federal vor fi publicate de Cancelarul Federal în Monitorul Oficial Federal. Cu excepția cazului în care se prevede altfel în mod expres, tratatele de stat, aprobate în conformitate cu articolul 50, alineatul 1, intră în vigoare pe întreg teritoriul federal la sfârșitul zilei publicării lor – în cazul celei de-a doua teze, la expirarea datei publicării deciziei Consiliului Național; această prevedere nu se aplică tratatelor care urmează a fi puse în aplicare prin adoptarea unor legi ( articolul 50, alineatul 2).
3. Textele publicate în Monitorul Oficial Federal în conformitate cu alineatul 2, teza a doua, trebuie să fie accesibile publicului larg și să aibă integral și în permanență forma publicată.
4. Reglementarea activității de publicare în Monitorul Oficial Federal se face prin lege federală.
1. Cancelarul Federal, împreună cu miniștrii federali competenți, este împuternicit să republice legile federale, cu excepția prezentei legi constituționale, precum și tratatele publicate în Monitorul Oficial Federal, în versiunea în vigoare a acestora, în Monitorul Oficial Federal.
2. Cu prilejul republicării:
1. se pot rectifica termeni învechiți și ortografii depășite pot fi actualizate la noul mod de scriere;
2. se pot rectifica trimiteri la alte reglementări care nu mai corespund legislației curente, precum și alte neconformități;
3. se pot declara caduce prevederi care au fost anulate de reglementări ulterioare sau care au fost declarate nule în alt mod;
4. se pot stabili prescurtări ale titlurilor și abrevieri alfabetice ale titlurilor;
5. se pot modifica denumirile articolelor, ale secțiunilor, ale alineatelor și ale altor subdiviziuni similare în cazul eliminării unora dintre ele sau a introducerii altora și, în acest sens, se pot rectifica referirile din cadrul textului reglementării în mod corespunzător;
6. se pot rezuma prevederi cu caracter provizoriu, precum și versiuni anterioare, aplicabile în continuare, ale legii federale (tratatului de stat), prin specificarea domeniului de aplicare a acestora.
3. Cu excepția cazului în care se prevede altfel în mod expres, legea federală republicată ori tratatul de stat republicat și celelalte reglementări conținute de anunțul oficial de republicare intră în vigoare la sfârșitul zilei în care au fost făcute publice oficial.
1. Consultarea populației cu privire la o problemă de importanță națională fundamentală care este de competența legislativului are loc în cazul în care Consiliul Național o aprobă în temeiul unei propuneri prezentate de membrii săi sau de Guvernul Federal. Alegerile și aspectele care sunt soluționate prin decizia unei instanțe judecătorești sau a unei autorități administrative nu pot face obiectul unei consultări a populației.
2. O problemă prezentată în conformitate cu alineatul 1 de mai sus va include o propunere de formulare a unei întrebări care urmează a fi adresată populației. Aceasta trebuie să reprezinte fie o întrebare la care se poate răspunde cu „Da” sau „Nu” sau să conțină două alternative de răspuns.
3. Consultările populației vor fi puse în aplicare într-o manieră similară celei prevăzute de articolele 45 și 46. Persoanele cu drept de vot pentru Consiliul Național în ziua stabilită pentru consultare pot vota cu prilejul consultărilor populației. Consiliul electoral federal va transmite rezultatul obținut în urma unei consultări a Consiliului Național și Guvernului Federal.
Secțiunea E: Participarea Consiliului Național și a Consiliului Federal în cadrul guvernării Federației1. Încheierea următoarelor categorii de tratate:
1. tratatelor de stat politice și a tratatelor de stat al căror conținut modifică și completează legile existente și care nu fac obiectul articolului 16, alineatul 1, precum și
2. tratatelor de stat prin care se modifică bazele contractuale ale Uniunii Europene se face cu aprobarea Consiliului Național.
2. Următoarele prevederi se aplică, de asemenea, tratatelor prevăzute la alineatul 1, punctul 1:
1. În cazul în care un tratat de stat prevede modificarea simplificată a acestuia, această modificare nu necesită aprobarea prevăzută la alineatul 1, cu excepția cazului în care Consiliul Național și-a rezervat dreptul la această aprobare.
2. Tratatele de stat aprobate în conformitate cu alineatul 1, punctul 1, necesită aprobarea Consiliului Federal, în măsura în care acestea reglementează materii care se încadrează în sfera autonomă de competență a landurilor.
3. În cazul în care un tratat a fost întocmit autentic în mai mult de două limbi, este suficient, dacă este dată aprobarea în temeiul alineatului 1:
a. în baza a două versiuni lingvistice autentice si o traducere în limba germană,
b. dacă, în orice caz, versiunea în limba germană este cea autentică, aceasta si o versiune lingvistică ulterioară.
4. La momentul aprobării unui tratat de stat, Consiliul Național poate stabili în ce măsură tratatul respectiv urmează a fi aplicat prin adoptarea unor legi.
3. Articolul 42, alineatele 1 – 4, se aplică prin analogie deciziilor Consiliului Național prevăzute la alineatul 1, punctul 1, și la alineatul 2, punctul 3, de mai sus.
4. Cu respectarea articolului 44, alineatul 3, tratatele de stat prevăzute la alineatul 1, punctul 2, pot fi încheiate numai cu aprobarea Consiliului Național și cu aprobarea Consiliului Federal. Fiecare dintre aceste decizii se adoptă în prezența a cel puțin jumătate dintre membri și cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate.
5. Consiliul Național și Consiliul Federal vor fi informate neîntârziat cu privire la începerea negocierilor unui tratat de stat prevăzut la alineatul 1.
1. unei propuneri pentru o rezoluție prin care să se acorde un ajutor în vederea stabilității unui stat membru,
2. unei modificări a capitalului social aprobat si a unei adaptări a plafonului pentru împrumuturi din cadrul Mecanismului European de Stabilitate, precum și dacă aportul de capital social nu a fost plătit, iar
3. modificările instrumentelor de ajutor financiar, în situația în care Consiliul Național l-a autorizat să procedeze astfel în temeiul propunerii Guvernului Federal. În cazurile urgente, ministrul federal responsabil se poate consulta cu Consiliul Național. Fără aprobarea Consiliului Național, reprezentantul Austriei trebuie să refuze propunerea pentru o astfel de rezoluție.
1. Ministrul federal responsabil trebuie să informeze imediat Consiliul Național în legătură cu lucrările ce țin de Mecanismul European de Stabilitate, conform reglementărilor din legea federală cu privire la normele de procedură ale Consiliului Național. Aceasta trebuie să prevadă dreptul Consiliului Național de a formula avize.
2. În măsura în care Consiliul Național a formulat avize în termen cu privire la lucrările ce țin de Mecanismul European de Stabilitate, reprezentantul Austriei în cadrul Mecanismului European de Stabilitate trebuie să le respecte pe parcursul negocierilor si votului. Ministrul federal responsabil trebuie să raporteze Consiliului Național imediat după încheierea votului si, dacă este cazul, să arate motivele pentru care reprezentantul Austriei nu a respectat avizele.
3. Ministrul federal responsabil raportează în mod regulat Consiliului Național în legătură cu măsurile luate în cadrul Mecanismului European de Stabilitate.
1. Detalieri ulterioare la articolul 50b și la articolul 50c, alineatele 2 și 3, vor fi realizate în legea federală cu privire la normele de procedură ale Consiliului Național.
2. Legea federală cu privire la normele de procedură ale Consiliului Național poate prevedea competențe suplimentare pentru acesta în cazul participării reprezentantului Austriei la Mecanismul European de Stabilitate prin exercitarea dreptului de vot.
3. Pentru participarea la lucrările ce țin de Mecanismul European de Stabilitate, Comitetul Consiliului Național responsabil de consultarea prealabilă asupra legilor federale financiare alege subcomitete permanente. Cel puțin un membru al fiecărui partid reprezentat în Comitetul Principal al Consiliului Național trebuie să aparțină fiecăruia din aceste subcomitete. Atribuțiile Consiliului Național conform articolului 50b, alineatul 2, și articolului 50c pot fi transferate acestor subcomitete permanente, în temeiul legii federale privind regulamentul intern al Consiliului Național. Legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național trebuie să prevadă posibilitatea permanentă a convocării si întrunirii acestor subcomitete. În cazul în care Consiliul Național este dizolvat de Președintele Federal în conformitate cu articolul 29, alineatul 1, participarea la lucrările ce țin de Mecanismul European de Stabilitate se va realiza prin subcomitetele permanente.
1. Consiliul Național votează legea-cadru privind finanțele federale și, în limitele prevăzute, legea privind finanțele federale. Proiectul respectiv de lege, propus de Guvernul Federal, reprezintă baza dezbaterilor.
2. Guvernul Federal trebuie să transmită anual Consiliului Național, cel mai târziu la termenul stabilit de legea federală, proiectul de lege al unei legi-cadru privind finanțele sau proiectul de lege al unei legi federale prin care se modifică legea-cadru privind finanțele federale. Legea-cadru privind finanțele federale trebuie să conțină limite superioare cu privire la mijloacele financiare care urmează a fi aprobate de Consiliul Național prin legea-cadru respectivă privind finanțele care urmează a fi aprobată pe baza categoriilor aferente, precum și elementele de bază ale planificării de personal; fac excepție utilizarea mijloacelor pentru rambursarea datoriilor financiare și a angajamentelor financiare pentru consolidarea temporară a fondurilor monetare, precum și utilizarea mijloacelor ca urmare a unui schimb de capital în cazul acordurilor cu privire la cursul de schimb. În legătură cu alte subcategorii, limitele superioare se vor stabili pentru exercițiul financiar viitor și pentru următoarele trei exerciții financiare.
3. Guvernul Federal va înainta Consiliului Național proiectul de lege privind finanțele federale pentru exercițiul fiscal viitor, în legătură cu care urmează a se adopta o lege privind finanțele federale cel târziu cu zece săptămâni înainte de începutul exercițiului fiscal. În mod excepțional, Guvernul Federal poate prezenta Consiliului Național un proiect de lege privind finanțele federale și pentru exercițiul financiar viitor și pentru următorul exercițiu financiar, separat pe ani.
4. În cazul în care se adoptă o lege privind finanțele federale pentru exercițiul financiar viitor și pentru exercițiul financiar care urmează după acesta, în cea de-a doua jumătate a exercițiului financiar viitor, Guvernul Federal va prezenta Consiliului Național proiectul de lege federală care modifică legea privind finanțele federale cel târziu cu 10 săptămâni înainte de începutul următorului exercițiu financiar. Modificările aduse legii privind finanțele federale conținute de aceasta se vor referi, în orice caz, la următorul exercițiu financiar. Proiectul de lege se va dezbate de Consiliul Național până la finele exercițiului financiar viitor. Articolul 51a, alineatele 1 – 2, se aplică în mod corespunzător.
5. Legea privind finanțele federale va include, sub formă de anexe, estimări bugetare federale și planificări de personal, precum și alte elemente semnificative pentru administrarea finanțelor.
6. În legătură cu administrarea finanțelor la nivel de Federație, se aplică următoarele reguli:
1. Limitele superioare ale categoriilor aferente legii-cadru privind finanțele federale nu pot fi depășite și nici nu se poate autoriza o astfel de soluție.
2. Limitele superioare ale subcategoriilor, care urmează a se stabili printr-o lege federală, în conformitate cu alineatul 7 din legea-cadru privind finanțele federale pentru exercițiul financiar viitor, nu trebuie depășite și nici nu se poate autoriza o astfel de soluție, cu excepția cazului în care o lege federală, prevăzută la alineatul 9, stipulează că aceste limite superioare pot fi depășite cu aprobarea Ministrului Federal de Finanțe. În cazul în care, în mod excepțional, se adoptă o lege privind finanțele federale pentru exercițiul financiar viitor și exercițiul financiar care urmează după acesta, se aplică prevederile alineatului 2, cu mențiunea că limitele superioare prevăzute la alineatul 2, ultima teză, se aplică în cazul exercițiului financiar viitor și al următorului exercițiu financiar.
7. Limitele superioare ale alineatului 6, punctele 1 și 2, pot fi extinse și la următoarele cazuri:
1. În cazul unui pericol iminent, pe baza unei ordonanțe a Guvernului Federal, în acord cu Comitetul Consiliului Național însărcinat să consulte legislația federală financiară, ipotezele adăugate, neprevăzute și acceptate, pot fi extinse la un maxim de 2/1000 de ipoteze acceptate de legislația federală financiară, dacă acoperirea este asigurată.
2. În caz de apărare, pentru o apărare militară cuprinzătoare ( articolul 9a), ipoteze adăugate acceptate în cadrul unui an financiar pot urca până la un total de 10/100 de metode implementate în legislația federală financiară, pe baza unei ordonanțe a Guvernului Federal, în acord cu Comitetul Consiliului Național.
8. În gestionarea bugetelor federale, principiul eficienței se evidențiază în principal în ceea ce privește egalitatea de tratament între femei și bărbați, transparență, eficiență și o imagine reală a situației financiare a federației și trebuie respectate.
9. Dispozițiile detaliate ale prevederilor referitoare la legea-cadru a finanțelor federale, legea finanțelor federale se stabilesc în conformitate cu principiile uniforme și cu prevederile alineatului 8 din legea federală. Aceasta din urmă prevede:
1. măsuri pentru o administrare eficientă, mai ales în ceea ce privește obiectivul egalității între femei și bărbați;
2. măsuri de garantare a transparenței, inclusiv obligația de a face rapoarte Comitetului Consiliului Național, care se ocupă de verificarea preliminară a legilor finanțelor federale;
3. realizarea, structurarea și efectul obligatoriu al cadrului federal al finanțelor;
4. structurarea bugetului federal;
5. efectul obligatoriu al legii finanțelor federale, în ceea ce privește aspectele de timp și cantitate;
6. argumente pentru datorii în avans, care necesită un ordin al ministrului federal pentru finanțe, în acord cu Comitetul Consiliului Național care se ocupă de verificarea prealabilă a legii finanțelor federale;
7. crearea de rezerve bugetare pozitive și negative;
8. dispoziții cu privire la activele federale, care, dacă sunt întrunite, necesită un ordin al ministrului federal al finanțelor, în acord cu Comitetul Consiliului Național, care se ocupă de verificarea prealabilă a legii finanțelor federale;
9. asumarea de pasive financiare de către federație;
10. preluarea sau convertirea datoriilor prin procurarea de mijloace financiare, care nu sunt răscumpărate în acela și an, ori prin finanțare pe termen lung (datorii financiare);
11. mijloace de sancționare și stimulare economică;
12. control financiar;
13. participarea Curții de Conturi pentru verificarea contabilității.
1. În cazul în care Guvernul Federal nu a prezentat în timp util Consiliului Național ( articolul 51, alineatele 2 și 3) un proiect de lege-cadru privind finanțele federale sau un proiect de lege privind finanțele federale, membrii Consiliului Național pot prezenta un proiect de lege-cadru privind finanțele federale sau un proiect de lege privind finanțele federale.
2. În cazul în care Guvernul Federal prezintă un proiect de lege-cadru privind finanțele federale sau un proiect de lege privind finanțele federale după prezentarea unei astfel de propuneri, Consiliul Național poate decide să țină seama de oricare dintre aceste proiecte în cadrul dezbaterilor sale.
3. În cazul în care Consiliul Național nu a adoptat o lege-cadru privind finanțele federale într-un exercițiu financiar, vor continua să se aplice limitele superioare ale celui mai recent exercițiu financiar pentru care s-au stabilit astfel de limite.
4. În cazul în care Consiliul Național nu adoptă o lege privind finanțele federale pentru un exercițiu financiar și, în mod similar, nu prevede nicio măsură temporară prin intermediul unei legi federale, administrarea finanțelor Federației se va realiza în conformitate cu prevederile celei mai recent adoptate legi privind finanțele federale. Se pot contracta, în acest caz, datorii monetare numai la jumătate din valorile limită anticipate și angajamente pe termen scurt pentru consolidarea temporară a disponibilităților de numerar.
1. Ministrul Federal al Finanțelor trebuie să prevadă ca, în gestionarea bugetului, primele obligații datorate să fie acoperite, iar apoi să se efectueze alte cheltuieli, cu condiția să poată fi acoperite și cu respectarea principiilor articolului 51, alineatul 8.
2. În cazul în care execuția bugetului federal impune acest lucru sau în cazul în care pe parcursul unui an financiar apare o schimbare esențială a dezvoltării economiei naționale, Ministrul Federal al Finanțelor, cu aprobarea Guvernului Federal, în scopul de a gestiona corect bugetul, poate aloca un anumit procent de cheltuieli de mijloace, prevăzute de legea federală a finanțelor, în măsura în care acest lucru nu influențează îndeplinirea obligațiilor asumate de federație. În termen de o lună după alocare trebuie să raporteze situația Comitetului Consiliului Național.
3. Ministrul Federal al Finanțelor trebuie să informeze periodic membrii Guvernului Federal și celelalte organe de conducere ale bugetului cu privire la implementarea acestuia.
1. Utilizarea de mijloace neprevăzute de legea federală a finanțelor sau depășirea utilizării mijloacelor aprobate de Consiliul Național se poate face numai în baza unei autorizații prevăzute de Legea federală a finanțelor.
2. Consiliul Național poate autoriza Ministrul Federal al Finanțelor să aprobe depășirea limitelor prevăzute în legea federală. O astfel de autorizare poate fi acordată numai în măsura în care este legată de condiții prealabile și dacă este specificată și determinată în prealabil. Cu acordul Ministerului Federal al Finanțelor, mijloacele utilizate prevăzute în Legea finanțelor federale pot fi depășite:
1. pe baza unei obligații legale;
2. în cazul unei datorii financiare existente sau pe baza acordului de schimb valutar;
3. pe baza unei alte obligații deja existente la data intrării în vigoare a legii finanțelor federale. Aprobarea în baza prezentului alineat poate fi acordată numai în cazul unei cerințe neprevăzute și doar în măsura în care acoperirea este ocrotită, iar respectivele limite superioare aplicabile și obligatorii, în conformitate cu articolul 51, alineatele 2 și 6, pentru exercițiul financiar în cauză nu sunt depășite. Ministrul Federal al Finanțelor poate transfera autorizațiile acordate în temeiul dispozițiilor acestui alineat pentru aprobarea depășirii utilizării mijloacelor care au fost prevăzute, cu excepția celor enumerate la alineatul 2 – în acord cu organele de conducere ale bugetului, la conducătorii autorităților oficiale, în măsura în care acest lucru este necesar pentru punerea în aplicare a unei administrații eficiente.
3. Ministrul Federal al Finanțelor trebuie să raporteze trimestrial Comitetului Consiliului Național, care se ocupă de consultări preliminare pentru legile finanțelor federale cu privire la măsurile luate în conformitate cu alineatul 2.
1. Participarea Consiliului Național în gestionarea bugetului incumbă Comitelui Consiliului Național, care se ocupă de consultările preliminare pentru legile finanțelor federale. Se pot transfera anumite atribuții de pe ordinea de zi unui subcomitet, a cărui participare la buget revine și în cazul în care Consiliul Național este dizolvat de Președintele Federației potrivit articolului 29, alineatul 1. Comitetul Consiliului Național și subcomitetul trebuie să fie convocate, dacă este necesar, chiar și atunci când Consiliul Național (articolul 28) nu este în sesiune. Legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național stabilește detalii suplimentare.
2. Orice alte rapoarte care ies din sfera de aplicare a articolului 51b, alineatul 2, și a articolului 51c, alineatul 3, vor fi prezentate Comitetului Consiliului Național însărcinat cu consultările preliminare pentru redactarea legii finanțelor federale pentru analiza unor prevederi speciale propuse.
1. Consiliul Național și Consiliul Federal au dreptul de a verifica administrarea afacerilor de către Guvernul Federal, de a adresa întrebări membrilor acestuia cu privire la toate aspectele legate de puterea executivă și de a solicita toate informațiile relevante, precum și de a-și exprima prin decizii modalitatea de exercitare a puterii executive.
1a. Comitetele competente ale Consiliului Național și ale Consiliului Federal au dreptul de a solicita prezența directorului unei instituții, căruia i se aplică o dispensă de instrucțiuni în conformitate cu articolul 20, alineatul 2, în cadrul ședințelor comitetelor, precum și dreptul de a-i adresa întrebări în legătură cu toate aspectele privind administrarea afacerilor.2. Drepturile de control prevăzute la alineatul 1 se exercită asupra Guvernului Federal și a membrilor săi, precum și asupra întreprinderilor în care Federația deține o participație de cel puțin 50% din capitalul social sau capitalul propriu al acesteia și care sunt supuse controlului Oficiului Public de Audit. Controlul întreprinderilor prin intermediul unor măsuri financiare punctuale sau al altor măsuri economice sau organizaționale care au incidență este considerat echivalent cu participarea financiară. Această prevedere se aplică și întreprinderilor de la orice alt nivel care îndeplinesc cerințele prevăzute de prezentul alineat.
3. Toți membrii Consiliului Național și ai Consiliului Federal au dreptul să adreseze verbal scurte întrebări membrilor Guvernului Federal, pe parcursul ședințelor Consiliului Național și ale Consiliului Federal.
4. Reglementările detaliate în legătură cu dreptul de a adresa întrebări se stabilesc prin lege federală, prin regulament intern al Consiliului Național, precum și prin regulament intern al Consiliului Federal.
1. Fiecare dintre comitetele competente ale Consiliului Național alege un subcomitet permanent de anchetă în vederea reexaminării măsurilor de protejare a agențiilor înființate constituțional, precum și a capacității operative a acestora și a măsurilor privind serviciile de informații în vederea asigurării apărării militare a țării. Fiecare subcomitet va include cel puțin un membru din fiecare partid reprezentat în Comitetul Principal al Consiliului Național.
2. Subcomitetele permanente sunt autorizate să solicite miniștrilor federali competenți toate informațiile relevante și accesul la toate materialele relevante. Această prevedere nu se aplică informațiilor și materialelor, în special în legătură cu sursele de informare, a căror dezvăluire ar periclita securitatea națională sau siguranța persoanelor fizice.
3. Dacă este necesar, subcomitetele permanente se pot întruni la alte date decât cele de desfășurare a sesiunilor Consiliului Național.
4. Legea federală cu privire la regulamentul intern al Consiliului Național reglementează detaliat în sensul de mai sus.
1. În vederea supravegherii unei anumite proceduri în legătură cu un aspect ce ține de administrarea financiară la nivel federal, Comitetul constituit în conformitate cu articolul 126d, alineatul 2, alege un subcomitet permanent. Cel puțin un membru din fiecare partid reprezentat în Comitetul Principal al Consiliului Național va face parte din acest subcomitet.
2. Legea federală cu privire la regulamentul intern al Consiliului Național
reglementează detaliat în sensul de mai sus.1. Consiliul Național poate constitui comitete de anchetă prin decizii pe care le emite în acest sens. În consecință, rezoluția de desfășurare a anchetei va fi pusă în aplicare la cererea unei pătrimi a membrilor săi.
2. Constituie obiect al anchetei o procedură sau activitate determinată din domeniul de responsabilitate al federației. Acesta include toate activitățile instituțiilor și autorităților federale în legătură cu care federația constată încălcarea legilor în domeniile protecției drepturilor și în cel economic, indiferent de nivelul prejudiciului. Hotărârile judecătorești nu fac obiectul acestor anchete parlamentare.
3. Toate instituțiile (autoritățile federale), ale landurilor, ale comunelor și ale asociațiilor comunale, precum și ale unităților administrative autonome (autoguvernărilor) pot constitui la cerere comitete de anchetă pentru a investiga cazuri și petiții în funcție de obiectul anchetei și în legătură cu dovezile prezentate în documentele dosarului. Aceste anchete nu pot face obiectul unor dosare și documente care divulgă sursele de informare, în sensul articolului 52a, alineatul 2.
4. Obligația ce derivă din alineatul 3 nu se aplică atâta timp cât voința legiuitorului sau opțiunile individuale ale unor membri ai Parlamentului sunt afectate.
5. Detalierea acestor dispoziții intră în domeniul de reglementare al legii federale conform regulamentului intern al Consiliului Național. În acest scop, se poate solicita sprijinul reprezentanților Avocatului Poporului, pe baza reglementărilor specifice privitoare la activitatea acestora. În derularea anchetei trebuie, de asemenea, avut în vedere scopul și gradul măsurii de coerciție aplicate de comisie astfel încât sancțiunea să poată fi pusă în aplicare.
1. Consiliul Național își alege Comitetul Principal dintre membrii săi, în conformitate cu principiul reprezentării proporționale.
2. Dacă este necesar, Comitetul Principal va fi convocat și între sesiunile Consiliului Național ( articolul 28).
3. Comitetul Principal alege dintre membrii săi un subcomitet permanent căruia îi atribuie competențele prevăzute de prezenta lege. Alegerile se desfășoară în conformitate cu principiul reprezentării proporționale; respectarea acestui principiu va permite însă includerea în subcomitet a cel puțin un membru din fiecare partid reprezentat în cadrul comisiei principale. Legea federală cu privire la regulamentul intern al Consiliului Național va prevedea că acest subcomitet permanent poate fi convocat și se poate întruni în orice moment. În cazul în care Consiliul Național este dizolvat de Președintele Federal în conformitate cu articolul 29, alineatul 2, participarea la puterea executivă care, în conformitate cu prezenta lege, aparține Consiliului Național (Comitetului Principal), revine subcomisiei permanente.
4. Legea federală poate prevedea că anumite acte cu caracter general ale Guvernului Federal sau ale unui ministru federal necesită acordul Comitetului Principal, precum și că Guvernul Federal sau un ministru federal trebuie să prezinte rapoarte comisiei principale. Legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național va include prevederi mai detaliate în acest sens, în special în cazul în care nu se ajunge la un acord.
5. Toate regulamentele emise de ministrul federal competent cu privire la măsurile de control pentru protejarea producției netulburate sau aprovizionarea populației și a altor consumatori cu bunuri esențiale economice și de consum trebuie să prevadă obținerea aprobării Comitetului Principal al Consiliului Național; reglementări speciale pot fi adoptate în caz de urgență și în vederea abrogării acestor regulamente. Deciziile Comitetului Principal pentru aprobarea acestor regulamente pot fi adoptate numai în prezența a cel puțin jumătate dintre membrii săi și cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate.
Secțiunea F: Statutul membrilor Consiliului Național și ai Consiliului Federal1. Membrii Consiliului Național și membrii Consiliului Federal nu pot deține și un mandat politic în timpul exercitării funcției elective în cadrul Parlamentului Federal.
2. În cazul în care un membru al Guvernului Federal sau un secretar de stat a renunțat la mandatul său de membru al Consiliului Național, consiliul electoral competent îi va reatribui mandatul, în cazul încetării funcției în circumstanțele prevăzute la articolul 71, după descărcarea de obligația de continuare a atribuțiilor administrative, cu condiția ca acesta să nu fi informat consiliul, în termen de opt zile, că renunță la reînnoirea mandatului său.
3. Această reatribuire încheie mandatul membrului Consiliului Național care a deținut locul unui membru retras temporar, în măsura în care un alt membru ulterior al Consiliului Național nu a declarat consiliului electoral, cu prilejul nominalizării pentru funcția respectivă în cadrul aceleia și circumscripții, dorința sa de exercitare a mandatului în calitate de supleant al membrului retras temporar din Consiliul Național.
4. Alineatele 2 și 3 se aplică și în situația în care un membru al Guvernului Federal sau un secretar de stat nu a acceptat alegerea sa în calitate de membru al Consiliului Național.
1. Membrii Consiliului Național nu pot fi trași la răspundere pentru voturile exprimate în exercitarea funcției pe care o dețin. În legătură cu opiniile exprimate verbal sau în scris în cursul exercitării funcției deținute aceștia pot fi trași la răspundere numai de Consiliul Național; această măsură nu se aplică în cazul desfășurării unei proceduri judiciare pentru calomnie și pentru infracțiuni privitoare la protecția informațiilor în cadrul Consiliului Național și al Parlamentului federal.
2. Membrii Consiliului Național nu pot fi arestați pentru suspiciuni privind comiterea unei infracțiuni – cu excepția cazului în care sunt prin și în flagrant – decât cu încuviințarea Consiliului Național. Perchezițiile la domiciliul membrilor Consiliului Național se efectuează, în mod similar, cu încuviințarea Consiliului Național.
3. Se pot declanșa proceduri judiciare împotriva membrilor Consiliului Național pentru comiterea unei infracțiuni, fără acordul Consiliului Național, în cazul în care aceasta nu are legătură, în mod evident, cu activitatea politică a membrului respectiv. Cu toate acestea, autoritatea în cauză va obține o decizie din partea Consiliului Național cu privire la existența vreunei legături de acest fel, în cazul în care membrul respectiv sau o treime dintre membrii comisiei permanente cu atribuții în acest sens solicită acest lucru. Toate procedurile judiciare vor înceta sau vor fi întrerupte imediat în acest caz.
4. În toate aceste situații, acordul Consiliului Național se consideră obținut în cazul în care, în termen de opt săptămâni, acesta nu a emis nicio decizie cu privire la solicitarea corespunzătoare a autorității competente pentru instituirea procedurilor judiciare; pentru adoptarea unei decizii în timp util de către Consiliul Național, Președintele Consiliului Național va supune solicitarea respectivă la vot cel târziu în penultima zi înainte de expirarea termenului. Cele de mai sus nu includ perioada în care Consiliul Național nu se află în sesiune de lucru.
5. În cazul prinderii unui membru în flagrant, autoritatea în cauză va notifica imediat Președintele Consiliului Național cu privire la arestarea respectivă. În cazul în care Consiliul Național sau atunci când Consiliul Național nu se află în sesiune, comitetul permanent cu atribuții în această privință solicită acest lucru, se va suspenda arestarea sau se va renunța la procedurile judiciare.6. Imunitatea membrilor încetează la data întrunirii Consiliului Național
nou-ales, iar cea a funcționarilor Consiliului Național al căror mandat se prelungește dincolo de această dată, la expirarea acestui mandat.7. Regulamentul intern al Consiliului Național, adoptat prin lege federală, va conține prevederi detaliate în acest sens.
1. Un angajat din sectorul public care dorește să obțină un loc în Consiliul Național va beneficia de timpul necesar pentru derularea campaniei electorale.
2. Un angajat din sectorul public, care este membru al Consiliului Național sau al Consiliului Federal, va beneficia de concediu sau se va retrage din funcție, la cererea acestuia, pe durata perioadei necesare pentru îndeplinirea obligațiilor care îi revin în această calitate. Pe parcursul concediului, remunerația va corespunde cu volumul muncii efectiv prestate în cadrul sarcinilor de serviciu, însă nu va depăși 75% din totalul salariului; această limită se aplică, de asemenea, în situația în care nu se recurge la concediu sau a retragerii din funcție. Retragerea din funcție implică încetarea tuturor plăților legate de serviciu.
3. În cazul în care un angajat din sectorul public nu poate fi numit în funcția deținută anterior ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor sale de membru, acesta va avea dreptul de a i se aloca o activitate în mod rezonabil echivalentă, iar în cazul în care acesta este de acord, o activitate care nu este echivalentă funcției deținute. Salariul se va stabili în funcție de activitatea efectiv desfășurată de angajatul respectiv.
1. În vederea controlului salariului angajaților din sectorul public care au fost aleși în calitate de membri ai Consiliului Național sau ai Consiliului Federal, se va constitui o comisie sub auspiciile personalului parlamentar. Comisia este formată din:
1. câte un reprezentant nominalizat de Președintele și vicepreședinții Consiliului Național;
2. doi reprezentanți nominalizați de Președintele Consiliului Federal cu acordul vicepreședinților;
3. doi reprezentanți ai landurilor;
4. doi reprezentanți ai localităților și
5. un membru care a deținut anterior o funcție în magistratură. Membrii prevăzuți în conformitate cu punctele 3 – 5 vor fi numiți de Președintele Federal; în cadrul recomandării sale (articolul 67) în legătură cu punctul 3, Guvernul Federal va ține seama de recomandarea comună din partea Guvernatorilor landurilor și, în legătură cu punctul 4, de o recomandare din partea Federației Austriece a Autorităților Locale și de o recomandare din partea
Uniunii Austriece a Orașelor. Membrii comisiei prevăzuți la punctele 1 – 4 vor fi persoane care au exercitat anterior o funcție în înțelesul articolului 19, alineatul 2. O persoană care desfășoară o activitate lucrativă nu poate fi membru al Comisiei. Calitatea de membru al comisiei încetează la expirarea mandatului legislativ, însă nu înainte de nominalizarea sau numirea unui nou membru.2. La cererea unui angajat din sectorul public care este membru al Consiliului Național sau al Consiliului Federal sau la cererea autorității sale de angajare, Comisia va emite un aviz cu privire la disputele dintre angajatul din sectorul public și autoritatea de angajare în aplicarea articolului 59a sau în legătură cu reglementările emise în cadrul aplicării sale. Comisia va emite, de asemenea, avize în legătură cu disputele dintre un judecător și o cameră sau o comisie în înțelesul articolului 87, alineatul 2, precum și în legătură cu disputele dintre un membru al Consiliului Național sau al Consiliului Federal și Președintele Consiliului Național în aplicarea articolului 30, alineatul 3.
3. Membrul Consiliului Național sau al Consiliului Federal care deține calitatea de angajat în sectorul public are obligația de a informa comisia anual cu privire la formalitățile întreprinse de acesta în legătură cu concediul său ori retragerea sa din funcție în conformitate cu articolul 59a și în legătură cu modalitatea de examinare a activității care urmează a fi desfășurată de acesta. Articolul 53, alineatul 3, se aplică, prin analogie, anchetelor desfășurate de comisie. Comisia își adoptă propriul regulament de funcționare. Anual, comisia va transmite un raport Consiliului Național – și, în legătură cu membrii Consiliului Federal, Consiliului Federal – care urmează a fi publicat.
1. Președintele Federal
1. Președintele Federal este ales de populația Federației în baza votului egal, direct, personal, liber și secret al bărbaților și al femeilor care dețin drept de vot pentru Consiliul Național. În cazul în care există un singur candidat la această funcție, alegerile vor avea loc sub forma unui referendum. Articolul 26, alineatele 5 – 8, se aplică în mod corespunzător.
2. Este ales candidatul care a obținut peste jumătate dintre toate voturile valabil exprimate. În cazul în care nu se obține o astfel de majoritate, are loc o a doua rundă de vot. Voturile în această rundă de vot pot fi exprimate valabil numai pentru unul dintre cei doi candidați care au obținut cele mai multe voturi în prima rundă de vot.
3. În funcția de Președinte Federal poate fi aleasă numai o persoană care deține drept de vot în legătură cu Consiliul Național și care are vârsta de 35 de ani împliniți la data alegerilor. Membrii caselor regale sau ale fostelor familii regale nu sunt eligibili pentru această funcție.
4. Rezultatul alegerilor organizate pentru funcția de Președinte Federal va fi publicat oficial de Cancelarul Federal.
5. Mandatul Președintelui Federal este de șase ani. Realegerea în această funcție pentru un mandat consecutiv este permisă numai o singură dată.
6. Președintele Federal poate fi pus sub acuzare, înainte de expirarea mandatului său, prin referendum. Referendumul se va organiza în cazul în care Adunarea Federală solicită acest lucru. Adunarea Federală va fi convocată de Cancelarul Federal în acest scop, în cazul în care Consiliul Național a adoptat o astfel de moțiune. Votul în cadrul Consiliului Național necesită prezența a cel puțin jumătate dintre membri și o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate.
În baza acestui vot al Consiliului Național, Președintele Federal este împiedicat să își exercite în continuare funcția. Respingerea punerii sub acuzare prin referendum reprezintă realegerea în funcție și conduce la dizolvarea Consiliului Național ( articolul 29, alineatul 1). În această situație, durata totală a mandatului Președintelui Federal nu poate depăși 12 ani.1. Pe parcursul mandatului său, Președintele Federal nu poate face parte din niciun organism reprezentativ general și nici nu poate exercita o altă funcție.
2. Titlul de „Președinte Federal” nu poate fi utilizat de nicio altă persoană – chiar dacă vine în completare sau se utilizează în contextul unei alte desemnări. Acesta este protejat prin lege.
1. La momentul preluării mandatului, Președintele Federal depune următorul jurământ în fața Adunării Federale: „Promit solemn că voi respecta întru totul Constituția și toate legile Republicii și că îmi voi dărui toată puterea și priceperea în vederea îndeplinirii îndatoririlor ce îmi revin. ”
2. Se permite adăugarea unei declarații religioase.
1. Instituirea de proceduri judiciare împotriva Președintelui Federal este permisă numai cu încuviințarea Adunării Federale.
2. Cererea de instituire a procedurilor judiciare împotriva Președintelui Federal se depune de autoritatea competentă la Consiliul Național, care votează în legătură cu gestionarea acestei situații de către Adunarea Federală. În cazul în care Consiliul Național se pronunță în favoarea acesteia, Cancelarul Federal va convoca imediat Adunarea Federală.
1. Toate responsabilitățile Președintelui Federal, în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a le îndeplini, vor reveni, în primă instanță, Cancelarului Federal. Șederea într-un alt stat membru al Uniunii Europene nu este considerată un impediment. În cazul în care impedimentul durează mai mult de 20 de zile sau în cazul în care, în conformitate cu articolul 60, alineatul 6, Președintele Federal nu își poate îndeplini obligațiile care îi revin, Președintele, Prim-vicepreședintele și Vicepreședintele Consiliului Național, acționând sub forma unui comitet, vor prelua responsabilitățile Președintelui Federal. Aceea și prevedere se aplică în cazul în care funcția Președintelui Federal este în continuare suspendată.
2. Comitetul căruia îi este încredințat exercițiul funcțiilor Președintelui Federal, în conformitate cu alineatul 1 de mai sus, decide cu majoritatea voturilor. Funcțiile de Președinte al comisiei și de reprezentare publică sunt deținute de Președintele Consiliului Național.
3. În cazul în care Președintele sau vicepreședinții Consiliului Național se află în imposibilitatea de a îndeplini responsabilitățile care le revin sau funcția acestora este în continuare suspendată, comitetul va întruni cvorumul necesar chiar și fără participarea lor; în caz de egalitate de voturi, Președintele sau, în absența sa, Prim-vicepreședintele are votul decisiv.
4. În cazul în care funcția Președintelui Federal este în continuare suspendată, Guvernul Federal va organiza imediat alegerea unui nou Președinte Federal; după alegeri, comitetul va convoca imediat Adunarea Federală pentru depunerea jurământului de către Președintele Federal.
1. Președintele Federal reprezintă Republica pe plan internațional, primește și acreditează ambasadori, aprobă numirea consulilor, numește reprezentanții consulari ai Republicii în străinătate și încheie tratate de stat. La încheierea unui tratat de stat care nu se încadrează la articolul 50 sau a unui tratat de stat în conformitate cu articolul 16, alineatul 1, care nu modifică și nu completează legi existente, acesta poate decide ca tratatul respectiv să fie pus în aplicare prin adoptarea unor regulamente.
2. Președintele Federal are și alte competențe, în afara celor acordate în conformitate cu alte prevederi ale prezentei Constituții:
a. numește funcționarii publici federali, inclusiv ofițerii, precum și alți funcționari federali și le acordă titluri oficiale;
b. instituie și acordă titluri profesionale;
c. în situații particulare: grațiază persoanele condamnate care au epuizat toate căile de atac, reduce și comută sentințe pronunțate de instanțele judecătorești, prin acte de grațiere, anulează sentințe și înlătură consecințele legale ale acestora și invalidează proceduri penale în cadrul acțiunilor care fac obiectul urmăririi penale din oficiu;
d. în baza petiției părinților, declară legitimi copiii nelegitimi.
3. Legile speciale prevăd măsura în care Președintelui Federal îi revin prerogative suplimentare în legătură cu acordarea privilegiilor onorifice, a gratificațiilor extraordinare, a indemnizațiilor și pensiilor, dreptul de a nominaliza și de a confirma persoane în funcții și de a exercita alte prerogative privind problemele personalului angajat.
1. Președintele Federal poate delega membrilor competenți ai Consiliului Federal dreptul de a desemna o serie de categorii de funcționari publici federali și îi poate împuternici să delege, în legătură cu anumite categorii de funcționari publici federali, această competență autorităților subordonate acestuia.
2. Președintele Federal poate autoriza Guvernul Federal sau membrii competenți ai Guvernului Federal să încheie anumite categorii de tratate de stat care nu fac obiectul prevederilor articolului 16, alineatul 1, sau al prevederilor articolului 50; această autorizare vizează, de asemenea, prerogativa de a dispune punerea în aplicare a acestor tratate prin adoptarea unor regulamente.
3. Președintele Federal poate autoriza, la propunerea guvernului unui land și cu contrasemnătura Guvernatorului, ca guvernul landului respectiv să încheie tratate în conformitate cu articolul 16, alineatul 1, în situația în care acestea nu modifică sau completează legi existente; această autorizare vizează, de asemenea, prerogativa de a dispune punerea în aplicare a acestor tratate prin adoptarea unor regulamente.
1. Cu excepția situației în care Constituția prevede altfel, toate actele oficiale ale Președintelui Federal vor avea la bază recomandarea Guvernului Federal sau a ministrului federal autorizat de acesta. Legea prevede măsura în care Guvernul Federal sau ministrul federal competent depind de recomandările altor autorități.
2. Cu excepția situației în care Constituția prevede altfel, toate actele oficiale ale Președintelui Federal trebuie să fie contrasemnate de Cancelarul Federal sau de ministrul federal competent pentru a fi valabile.
1. Cabinetul Președintelui Federal, fiind subordonat Președintelui Federal, îl asistă pe acesta în exercitarea activității sale oficiale. O normă de procedură emisă de Președintele Federal poate reglementa detaliile privind organizarea activității în cadrul Cabinetului Președintelui.
2. Articolul 67 nu se aplică regulamentului intern al cabinetului Președintelui în legătură cu numirea angajaților în cadrul cabinetului Președintelui și acordarea de titluri oficiale în cadrul exercitării autorității superioare.
1. Conform articolului 142, Președintele Federal răspunde în fața Adunării Federale în legătură cu exercitarea funcțiilor sale.
2. Adunarea Federală va fi convocată, în legătură cu această responsabilitate, de Cancelarul Federal în baza votului Consiliului Național sau al Consiliului Federal.
3. Sunt necesare prezența a peste jumătate dintre membrii fiecăreia dintre cele două organisme reprezentative și o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate pentru a se vota punerea sub acuzare, în conformitate cu articolul 142, a Președintelui Federal.
2. Guvernul Federal
1. Cancelarul Federal, Vicecancelarul și ceilalți miniștri federali dețin atribuțiile administrative supreme în legătură cu Federația, în măsura în care acestea nu aparțin Președintelui Federal. Aceștia constituie Guvernului Federal ca organism, sub coordonarea Cancelarului Federal.
2. Vicecancelarul are dreptul de a-l înlocui pe Cancelarul Federal în legătură cu întreaga sferă de competență a acestuia. În cazul în care Cancelarul Federal și Vicecancelarul se află, în acela și timp, în imposibilitatea de a îndeplini responsabilitățile care le revin, membrul cu cea mai mare vechime în funcție, în cazul egalității funcțiilor, respectiv membrul cel mai în vârstă al Guvernului Federal, care nu se află în imposibilitatea de a îndeplini îndatoririle care îi revin, îl va înlocui pe Cancelarul Federal.
3. Cvorumul Guvernului Federal este întrunit doar atunci când sunt prezenți peste jumătate dintre membrii săi.
1. Cancelarul Federal și, la recomandarea acestuia, ceilalți membri ai Guvernului Federal sunt numiți de Președintele Federal. Nu este necesară nicio recomandare în legătură cu revocarea Cancelarului Federal sau a întregului Guvern Federal; revocarea membrilor individuali ai Guvernului Federal are loc în urma recomandării Cancelarului Federal. Numirea Cancelarului Federal sau a întregului Guvern Federal este contrasemnată de Cancelarul Federal nou numit; revocarea nu necesită nicio contrasemnătură.
2. Numai persoanele care au dreptul de a fi alese în Consiliul Național pot fi numite în funcțiile de Cancelar Federal, vicecancelar sau ministru federal; membrii Guvernului Federal nu trebuie să facă parte din Consiliul Național.
3. În cazul în care Președintele Federal numește un nou Guvern Federal la o dată la care Consiliul Național nu se află în sesiune de lucru, acesta va convoca într-o sesiune extraordinară Consiliul Național ( articolul 28, alineatul 2), care se va întruni în termen de o săptămână, în scopul prezentării noului Guvern Federal.
1. Înainte de preluarea funcției, membrii Guvernului Federal depun jurământul în fața Președintelui Federal. Se permite adăugarea unei declarații religioase.
2. Actele de numire a Cancelarului Federal, a Vicecancelarului și a celorlalți miniștri federali sunt semnate de Președintele Federal în ziua depunerii jurământului și sunt contrasemnate de Cancelarul Federal nou-ales.
3. Aceste prevederi se aplică, prin analogie, situațiilor menționate la articolul 71 de mai sus.
1. În cazul în care un ministru federal se află temporar în imposibilitatea de a îndeplini responsabilitățile care îi revin, acesta va dispune, de comun acord cu un alt ministru federal, înlocuirea sa de către un secretar de stat de pe lângă acesta sau de către un înalt funcționar public din cadrul ministerului federal. Această dispoziție de înlocuire se va comunica Președintelui Federal și Cancelarului Federal. Reședința într-un alt stat membru al Uniunii Europene nu este considerată un impediment. În cazul în care un ministru federal nu poate proceda în conformitate cu prima teză, Cancelarul Federal, de comun acord cu vicecancelarul, dispune înlocuirea de către un alt ministru federal, secretar de stat de pe lângă ministrul federal respectiv aflat în situația de imposibilitate sau un înalt funcționar public al ministerului federal respectiv. Această dispoziție de înlocuire se va comunica Președintelui Federal. Supleantul va avea aceea și răspundere precum un ministru federal ( articolul 76).
2. Ministrul federal competent pe un anumit domeniu poate delega unui alt ministru federal sau unui secretar de stat dreptul de a participa la lucrările Consiliului Uniunii Europene și, în acest context, de a purta negocieri și de a vota în legătură cu un anumit proiect.
3. Un membru al Guvernului Federal care locuiește într-un alt stat membru al Uniunii Europene poate delega atribuțiile care îi revin în legătură cu Consiliul Național sau Consiliul Federal unui secretar de stat de pe lângă acesta sau unui alt ministru federal. Un membru al Guvernului Federal care nu are un supleant poate delega dreptul său de vot în cadrul Guvernului Federal unui alt ministru federal; aceasta nu îi înlătură răspunderea. Dreptul de vot poate fi delegat numai unui membru al Guvernului Federal căruia nu i s-a încredințat deja înlocuirea unui alt membru al Guvernului Federal și căruia nu i-a fost deja delegat un drept de vot.
1. În cazul în care Consiliul Național adoptă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Federal sau a membrilor individuali ai acestuia, Guvernul Federal sau ministrul federal respectiv vor fi revocați.
2. Moțiunea de cenzură se adoptă de Consiliul Național în prezența a cel puțin jumătate dintre membrii Consiliului Național. În cazul în care numărul de membri prevăzut de legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național impune acest lucru, votul va fi amânat pentru următoarea zi lucrătoare. O nouă amânare a votului poate surveni numai în baza unei decizii a Consiliului Național.
3. Respectând prerogativa cu care este învestit Președintele Federal în conformitate cu articolul 70, alineatul 1, Guvernul Federal sau membrii individuali ai acestuia vor fi revocați în situațiile prevăzute de lege sau în conformitate cu propria dorință a acestora.
1. Conform articolului 142, membrii Guvernului Federal ( articolele 69 și 71) răspund în fața Consiliului Național.
2. Propunerea de punere sub acuzare în conformitate cu articolul 142 necesită prezența a peste jumătate dintre membri.
1. Ministerele federale și autoritățile subordonate acestora desfășoară activitatea de administrare federală.
2. Numărul de ministere federale, competențele acestora și organizarea internă a acestora sunt prevăzute de legea federală.
3. Cancelarului Federal îi revine conducerea Cancelariei Federale și fiecare dintre celelalte ministere federale va fi condus de un ministru federal. Președintele Federal poate delega miniștrilor federali speciali gestionarea anumitor probleme care se încadrează în sfera de competență a Cancelariei Federale, inclusiv gestionarea personalului și organizarea acestei activități, însă Cancelaria Federală păstrează atribuțiile principale în acest domeniu; miniștrii federali anume desemnați vor deține statutul de ministru federal competent în legătură cu aceste aspecte.
4. Cancelarul Federal și alți miniștri federali pot deține, în mod excepțional, conducerea unui al doilea minister federal.
1. În situații speciale, pot fi numiți miniștri federali fără portofoliu, cărora nu li se repartizează, în acela și timp, conducerea unui minister federal anume.
2. Secretarii de stat, care sunt numiți și își încheie mandatul în acela și mod precum miniștrii federali, pot fi repartizați miniștrilor federali pentru a-i asista în cadrul activității desfășurate de aceștia și pentru a-i reprezenta în Parlament. Cancelarul Federal poate delega atribuțiile care îi revin în legătură cu Consiliul Național și Consiliul Federal, cu acordul vicecancelarului care deține conducerea unui minister federal, unui secretar de stat de pe lângă acesta. Vicecancelarul care deține conducerea unui minister federal poate delega atribuțiile care îi revin în legătură cu Consiliul Național și Consiliul Federal unui secretar de stat de pe lângă acesta, cu acordul Cancelarului Federal.
3. Ministrul federal poate, în mod similar, delega anumite atribuții secretarului de stat. În îndeplinirea lor, secretarul de stat este, de asemenea, subordonat ministrului federal și are obligația de a se supune instrucțiunilor acestuia.
3. Autoritățile federale în domeniul securității
1. Autoritatea supremă de securitate este Ministerul Federal al Afacerilor Interne. Acesteia i se subordonează directoratele de poliție ale landurilor, urmate de autoritățile administrative teritoriale, în calitate de autorități de securitate.
2. În cazul în care viața, sănătatea, libertatea sau bunurile persoanelor fizice se află în pericol sau acest pericol este iminent, autoritățile de securitate dețin competența, indiferent de competența unei alte autorități cu privire la îndepărtarea pericolului, de a acorda asistență primară până la momentul intervenției autorității competente respective.
3. Legile federale prevăd măsura în care autoritățile municipale au obligația de a acționa în calitate de autorități de securitate.
1. Fiecare land deține un directorat de poliție. Conducătorul acesteia este directorul în domeniul securității și poliției. În Viena, directorul poliției landului poartă denumirea de „Președinte al Poliției Landului” .
2. Ministrul Federal al Afacerilor Interne numește directorii în domeniul securității și poliției de comun acord cu Guvernatorul landului.
3. Ministrul Federal al Afacerilor Interne va informa Guvernatorul cu privire la orice instrucțiune care prezintă importanță la nivel național sau care este esențială pentru menținerea păcii, a ordinii și a securității pe teritoriul landului, pe care o emite în atenția unui director în domeniul securității și poliției.
1. Jandarmeriile sunt unități înarmate sau care poartă uniformă ori au caracter militar evidențiat în alt fel și care sunt învestite cu sarcini de natură polițienească. Nu fac parte din instituția jandarmeriei personalul de pază pentru asigurarea protecției în anumite domenii de cultivare a solului, cum ar fi agricultura și silvicultura (protecția terenurilor, a culturilor și a pădurilor), în domeniul mineritului, al vânătorii, al pescuitului sau în legătură cu alte utilizări autorizate ale apelor, personalul de supraveghere a piețelor și departamentele de pompieri.
2. Nicio altă autoritate regională nu poate înființa o jandarmerie în sfera locală de competență a unui directorat federal de securitate publică.
4. Armata Federală
1. Armata federală este responsabilă pentru apărarea militară a țării. Aceasta se va desfășura în baza principiilor unui sistem de poliție militară.
2. În măsura în care puterea civilă legală îi solicită cooperarea, armata federală are obligația de a asigura:
1. în afara apărării militare a țării:
a. protecția instituțiilor înființate constituțional, precum și a capacității acestora de a funcționa și a libertăților democratice ale populației;
b. menținerea generală a ordinii și securității pe teritoriul țării;
2. asistența în cazul catastrofelor și dezastrelor naturale de amploare.
3. Sarcinile suplimentare ale armatei federale vor fi prevăzute de legea constituțională federală.
4. Legea privind apărarea prevede organismele oficiale și autoritățile care pot solicita direct cooperarea armatei federale în scopurile menționate la alineatul 2 de mai sus.
5. Intervenția militară din proprie inițiativă, în scopurile menționate la alineatul 2 de mai sus, este permisă numai în cazul în care o serie de circumstanțe, care se află în afara controlului acestora, au determinat imposibilitatea autorităților competente de a recurge la intervenția militară și s-ar produce daune ireparabile comunității în cazul în care aceasta ar fi amânată în continuare sau în cazul în care aceasta se referă la respingerea unui atac real sau eliminarea rezistenței active direcționate împotriva unei unități a Armatei Federale.
1. Președintele Federal este Comandantul Suprem al Armatei Federale.
2. Cu excepția situației în care Legea privind apărarea prevede că Președintele Federal dispune în legătură cu Armata Federală, ministrul federal competent va dispune în legătură cu aceasta, în limitele de autoritate conferite acestuia de Guvernul Federal.
3. Comanda supremă a armatei federale este exercitată de ministrul federal competent (articolul 76, alineatul 1).
5. Autoritățile federale în domeniul educației
1. Activitatea de administrare la nivel federal în domeniul învățământului și al educației în legătură cu aspecte care privesc internatele revine ministrului federal competent și – în măsura în care nu se referă la sistemul universitar și postuniversitar, sistemul de învățământ în domeniul agriculturii și silviculturii și sistemul educațional agricol și silvic în legătură cu aspecte ce vizează internatele – autorităților școlare ale Federației subordonate ministrului federal competent. Localităților li se poate solicita, în cadrul sferei de competență atribuite la nivel federal, să țină evidența persoanelor care au vârsta necesară pentru frecventarea școlii.
2. Fiecare land și fiecare district politic va deține o autoritate școlară, fiind cunoscută sub denumirea de consiliul școlar al landului și, respectiv, consiliul școlar al districtului în cauză. În Viena, consiliul școlar al landului va prelua și atribuțiile consiliului școlar al districtului și se va numi Consiliul Școlar al Vienei. Sfera de competență aplicabilă membrilor consiliilor școlare ale landurilor și ale districtelor va fi prevăzută de legea federală.
3. Se vor aplica următoarele principii directoare în legătură cu înființarea, care urmează a fi prevăzută de lege, a autorităților școlare federale:
a. Se vor desemna comitete în cadrul structurii autorităților școlare federale. Membrii comitetelor consiliilor școlare ale landurilor, cu drept de vot, vor fi numiți proporțional cu participarea partidelor în dietă, iar membrii comitetelor din cadrul consiliilor școlare ale districtelor, cu drept de vot, proporțional cu voturile obținute în districtul respectiv de partidele reprezentate în dietă, la ultimele alegeri pentru dietă. Este posibilă numirea unora dintre sau a tuturor membrilor din cadrul comitetelor de către dietă.
b. Președintele consiliului școlar al unui land este Guvernatorul, iar președintele consiliului școlar al unui district este directorul autorității administrative a districtului respectiv. În cazul în care numirea unui președinte executiv al consiliului școlar al unui land este prevăzută de lege, acesta îi va ține locul președintelui în legătură cu toate atribuțiile pe care președintele nu și le rezervă sieși. În cazul în care numirea unui vicepreședinte este prevăzută de lege, acesta are dreptul de a examina documente și de a oferi îndrumări; acest vicepreședinte va fi numit, în orice caz, pentru cele cinci landuri care, în conformitate cu rezultatul ultimului recensământ realizat înainte de intrarea în vigoare a acestei legi constituționale federale, înregistrează cel mai ridicat număr de locuitori.
c. Mandatul comitetelor și al președinților consiliilor școlare ale landurilor și ale districtelor vor fi reglementate prin lege. Comitetele vor deține competența de a emite norme și instrucțiuni cu caracter general, de a numi funcționari și de a înainta propuneri de nominalizare, precum și de a-și exprima opinii în legătură cu proiectele de legi și regulamente.
d. În situații de urgență care nu suportă amânarea până la următoarea ședință a comitetului, președintele va acționa în conformitate cu sfera de competență alocată comitetului în legătură cu activitatea sa și va informa imediat comitetul în acest sens.
e. În cazul în care, pe parcursul unei perioade care depășește două luni, un comitet nu reușește să întrunească cvorumul necesar, atribuțiile comitetului respectiv, pe perioada următoare de neîndeplinire a cvorumului, vor reveni președintelui. În aceste cazuri, președintele înlocuiește comitetul.
4. Nu se pot emite instrucțiuni (articolul 20, alineatul 1) în legătură cu aspecte care se încadrează în sfera de competență a comitetelor. Această prevedere nu se aplică instrucțiunilor prin care se interzice punerea în aplicare a unei hotărâri a unui comitet care contravine legii sau care prevăd abrogarea unui regulament emis de comitetul respectiv. Se vor specifica motivele care stau la baza unor astfel de instrucțiuni.
5. Ministrul federal competent se poate convinge, în persoană sau prin intermediul funcționarilor oficiali ai ministerului federal aflat sub conducerea sa, cu privire la starea și nivelul de performanță ale școlilor și internatelor subordonate ministerului federal respectiv prin intermediul unui consiliu școlar al unui land. Deficiențele constatate – în măsura în care acestea nu se referă la cele vizate de articolul 14, alineatul 8 – vor fi notificate consiliului școlar al landului respectiv în vederea remedierii lor.
1. Consiliul școlar de land poate aproba trei categorii de propuneri succesive:
a. în vederea ocupării, la nivel federal, a posturilor vacante de director, precum și a posturilor de cadru didactic și asistent educațional în cadrul școlilor și al căminelor pentru elevi subordonate consiliilor școlare ale landurilor;
b. în vederea ocupării, la nivel federal, a posturilor vacante de inspectori școlari în cadrul consiliilor școlare ale landurilor și ale districtelor, precum și în vederea numirii cadrelor didactice în funcții de supraveghere școlară;
c. abrogat.
2. Propunerile prevăzute la alineatul 1 de mai sus se vor prezenta, în conformitate cu articolul 66, alineatul 1, sau cu articolul 67, alineatul 1, sau în baza altor prevederi, ministrului federal competent. Selecția persoanelor din cadrul celor propuse se va efectua de către ministrul federal.
3. Fiecare consiliu școlar al unui land va înființa consilii școlare de eligibilitate și disciplină de primă instanță pentru directori și alte cadre didactice, precum și pentru asistenții educaționali care sunt angajați ai Federației în baza dreptului public și care sunt angajați la o școală (un internat) subordonată consiliului școlar al landului respectiv. Detaliile în acest sens sunt prevăzute de legea federală.
6. Universitățile
1. Universitățile publice sunt instituții de cercetare științifică liberă, învățământ și cunoaștere a artelor. Acestea funcționează autonom în cadrul legii și pot elabora statute. Membrii organelor colegiale universitare își desfășoară activitatea pe principiul autonomiei universitare.
2. Legea federală poate prevedea că este admisibil ca persoanele care nu sunt de naționalitate austriacă să desfășoare activități în cadrul universităților, să participe în cadrul organelor universitare și să reprezinte studenții.
3. Abrogat.
Secțiunea B: Organizarea și funcționarea justiției1. Justiția se înfăptuiește pe baza jurisdicțiilor și de către instanțele judecătorești reglementate prin lege la nivel de Federație.
2. Hotărârile și deciziile instanțelor judecătorești sunt pronunțate și aplicate în numele Republicii.
1. Legea federală prevede organizarea și competența instanțelor judecătorești.
2. Nicio persoană nu poate fi privată de judecată în fața instanței competente.
3. Abrogat.
1. Cu excepția situației în care prezenta lege fundamentală prevede altfel, judecătorii sunt numiți, în baza propunerii Guvernului Federal, de către Președintele Federal sau, în urma autorizării date de acesta, de către ministrul federal competent; Guvernul Federal sau ministrul federal vor obține propuneri de numire din partea camerelor competente în baza legii privind organizarea instanțelor.
2. În cazul în care este disponibil un număr suficient de candidați, propunerea de numire care urmează a fi înaintată ministrului federal competent și transmisă de acesta Guvernului Federal va include numele a cel puțin trei persoane, însă, în cazul în care există mai multe locuri libere, cel puțin de două ori mai multe nume decât numărul de judecători care urmează a fi numiți.
1. Judecătorii își exercită funcția judecătorească în mod independent.
2. Un judecător se află în exercițiul funcției sale pe parcursul îndeplinirii oricărei funcții jurisdicționale care îi revine în baza legii și a repartizării atribuțiilor, însă cu excluderea activităților administrative ale puterii judecătorești care, în conformitate cu prevederile legii, nu vor fi îndeplinite de camere sau comisii.
3. Atribuțiile se vor aloca în avans judecătorilor unei instanțe pe perioada prevăzută de legea privind organizarea instanțelor. O cauză care este de competența unui judecător în conformitate cu această alocare poate fi eliminată din jurisdicția sa în baza unui decret al autorităților administrative ale puterii judecătorești numai în cazul în care acesta a fost împiedicat să își îndeplinească responsabilitățile care îi revin sau se află în imposibilitatea de a-și îndeplini îndatoririle într-un termen rezonabil, ca urmare a volumului acestora.
1. Anumite atribuții, care vor fi specificate cu exactitate și care sunt de competența unui tribunal de primă instanță, pot fi delegate prin legea federală unor persoane special instruite din cadrul Federației, care nu fac parte din categoria judecătorilor.
2. Judecătorul competent în conformitate cu repartizarea atribuțiilor poate, în orice moment, să își rezerve sau să preia îndeplinirea activităților respective.
3. Personalul din cadrul Federației care nu face parte din categoria judecătorilor este obligat să desfășoare activitățile specificate la alineatul 1 de mai sus numai în baza dispozițiilor judecătorului competent în conformitate cu repartizarea atribuțiilor. Sunt aplicabile dispozițiile articolului 20, alineatul 1, teza a treia.
1. Legea federală va stabili o limită de vârstă la împlinirea căreia judecătorii se pensionează.
2. Judecătorii pot fi eliberați din funcție sau transferați împotriva voinței acestora sau se pot pensiona numai în cazurile și modurile prevăzute de lege și în baza unei hotărâri judecătorești formale. Aceste prevederi nu se aplică, însă, transferurilor sau retragerilor din activitate care devin necesare ca urmare a operării unor modificări în cadrul organizării instanțelor judecătorești. Într-un astfel de caz, legea va stabili perioada în care judecătorii pot fi transferați sau se pot pensiona fără îndeplinirea formalităților prevăzute în acest sens.
3. Suspendarea temporară din funcție a judecătorilor poate avea loc numai în baza unui decret al președintelui instanței judecătorești sau al unei autorități judiciare superioare, cu sesizarea concomitentă a instanței competente.
1. Cu excepțiile prevăzute mai jos, instanțele judecătorești nu au dreptul de a examina valabilitatea regulamentelor, a anunțurilor oficiale de republicare a unei legi (a unui tratat de stat), a legilor și a tratatelor de stat publicate legal.
2. În cazul în care o instanță consideră că un regulament contravine legii, va sesiza Curtea Constituțională în vederea anulării regulamentului respectiv. În cazul în care Curtea Supremă sau o instanță de al doilea grad de jurisdicție, cu competență în acest sens, are îndoieli cu privire la aplicarea unei legi pe motiv că aceasta este neconstituțională, va sesiza Curtea Constituționale în vederea anulării legii respective.
3. În cazul în care reglementarea legală care urmează a fi aplicată nu mai este în vigoare, cererea instanței adresată Curții Constituționale va solicita pronunțarea unei decizii prin care să se specifice că reglementarea legală respectivă contravenea legii fundamentale, nu era constituțională sau era nelegală.
4. Legea federală va stabili efectele unei cereri în conformitate cu alineatul 2 sau alineatul 3 de mai sus asupra procedurilor legale în curs de desfășurare.
1. Ședințele de judecată pentru cauzele civile și penale au caracter oral și public. Excepțiile în acest sens sunt reglementate prin lege.
2. Procedurile penale prevăd punerea sub acuzare și judecata în procesul penal.
1. Cetățenii pot participa la desfășurarea procedurilor jurisdicționale.
2. Un juriu va da un verdict cu privire la vinovăția acuzatului în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedepse severe, care urmează a fi specificate prin lege, și în toate cazurile de infracțiuni politice.
3. În cadrul procedurilor penale în legătură cu alte infracțiuni care se pedepsesc potrivit legii, judecătorii consultanți participă la actul de înfăptuire a justiției în cazul în care pedeapsa care urmează a fi aplicată depășește o limită stabilită prin lege.
1. Curtea Supremă este instanța de ultim grad în cauzele civile și penale.
2. Membrii Guvernului Federal, ai unui guvern al unui land, ai unui organism general reprezentativ sau ai Parlamentului European nu pot fi membri ai Curții Supreme. Pentru membrii unui organism general reprezentativ sau ai Parlamentului European aleși pentru un mandat legislativ cu durată determinată, această incompatibilitate continuă până la expirarea mandatului legislativ respectiv chiar dacă aceștia renunță la mandat înainte de încheierea sa. Orice persoană care, pe parcursul ultimilor cinci ani, a exercitat una dintre funcțiile menționate anterior, nu poate fi numită în funcția de Președinte sau Vicepreședinte al Curții Supreme.
1. Puterile judecătorească și executivă sunt separate în cadrul tuturor nivelurilor de procedură.
2. Legea federală sau a landurilor poate stabili în anumite cazuri un apel de la autoritatea administrativă către o instanță de judecată, în loc de un apel către o instanță administrativă. În domeniile Federației reglementate de către autoritățile federale, precum și în domeniile articolelor 11 și 12, ale articolului 14, alineatele 2 și 3, ale articolului 14a, alineatele 3 și 4, legile federale pot, conform primei teze, să fie publicate doar după aprobarea landurilor. Se aplică și legilor landurilor conform primei teze din articolul 97, alineatul 2, al Legii constituționale federale.
1. Dietele exercită puterea legislativă în cadrul landurilor. Dietele sunt alese prin votul egal, direct, personal, liber și secret, în baza principiului de reprezentare proporțională a cetățenilor de sex masculin și feminin ai landurilor care, în conformitate cu normele electorale ale dietelor, au drept de vot. Legislația landurilor include prevederi detaliate privind procedura electorală și, dacă este cazul, votul obligatoriu. Legislația landurilor va prevedea, în special, motivele pentru care neparticiparea la alegeri, fără a se aduce atingere votului obligatoriu, este considerată justificată. Constituția unui land poate prevedea că acei cetățeni care au avut rezidența în landul respectiv înainte de a-și stabili domiciliul în străinătate au drept de vot pe durata acestei șederi în străinătate, pentru o perioadă de maximum zece ani.
2. Normele electorale ale dietelor nu pot impune condiții mai stricte în ce privește votul și eligibilitatea electorală decât cele impuse de Constituția Federală în legătură cu alegerile pentru Consiliul Național.
3. Alegătorii își exercită dreptul de vot în circumscripții separate care pot fi împărțite în circumscripții regionale separate. Numărul de deputați se va împărți între circumscripții proporțional cu numărul de locuitori. Normele electorale ale dietei pot prevedea o procedură finală de repartizare pentru întreg teritoriul landului respectiv prin care, în conformitate cu principiile reprezentării proporționale, să se asigure un echilibru între locurile alocate partidelor candidate în circumscripții și, în mod similar, o repartizare a locurilor rămase nealocate. Nu se admite împărțirea electoratului în alte unități electorale.
4. Reglementările detaliate cu privire la procedura electorală vor fi stabilite prin regulamentele interne ale dietelor. Articolul 26, alineatul 6, se aplică în mod corespunzător.
5. În legătură cu angajații din sectorul public care doresc să obțină un loc în dietă sau care sunt aleși membri ai unei diete se aplică articolului 59a, fiind permise reglementări mai stricte în privința acestora. Legea constituțională a landurilor poate crea o instituție cu acelea și competențe și aceea și obligație de a face public un raport precum cele ale Comisiei prevăzute la articolul 59b.
1. Membrii unei diete se bucură de aceea și imunitate conferită membrilor Consiliului Național; prevederile articolului 57 se aplică în mod corespunzător.
2. Prevederile articolelor 32 și 33 se aplică, de asemenea, ședințelor dietelor și ale comitetelor acestora.
3. Legea landurilor poate stabili o procedură, în conformitate cu articolul 56, alineatele 2 – 4, cu privire la membrii Dietei care renunță la funcția acestora cu ocazia alegerii lor ca membri ai Consiliului Federal sau ai guvernului unui land.
1. O lege a unui land impune votarea sa în dietă, confirmarea și contrasemnarea sa în conformitate cu prevederile landului respectiv și publicarea acesteia de către Guvernator în Monitorul Oficial al landului.
2. În măsura în care o lege a unui land prevede, în legătură cu aplicarea sa, cooperarea cu autoritățile federale, se va obține aprobarea Guvernului Federal în acest sens. Se consideră că s-a acordat această aprobare în cazul în care Guvernul Federal nu a comunicat Guvernatorului refuzul cu privire la cooperarea autorităților federale în termen de opt săptămâni de la data la care s-a primit actul normativ de către Cancelaria Federală. Înainte de expirarea acestui termen, actul normativ poate fi publicat numai dacă Guvernul Federal și-a dat acordul în mod expres.
3. În cazul în care devine necesară adoptarea imediată a măsurilor care impun prin constituție adoptarea unei rezoluții de către dietă pentru a evita aducerea unor prejudicii evidente, ireparabile comunității în ansamblu, în situații în care dieta nu se poate întruni în timp util sau este împiedicată să își exercite funcțiile de circumstanțe în afara controlului său, guvernul unui land poate lua aceste măsuri, de comun acord cu un comitet al dietei numit în conformitate cu principiul reprezentării proporționale, prin intermediul unor regulamente de modificare temporară a legii. Guvernul landului respectiv va informa imediat Guvernul Federal în acest sens. Dieta se va întruni de îndată ce impedimentul menționat a fost înlăturat. Articolul 18, alineatul 4, se aplică prin analogie.
4. Regulamentele prevăzute la alineatul 3 de mai sus nu pot prevedea, în orice caz, o modificare a prevederilor constituționale ale landului și nu pot include o sarcină financiară permanentă pentru landul respectiv sau o sarcină financiară pentru Federație sau localități ori angajamente financiare pentru cetățenii statului și nici înstrăinarea unei proprietăți a statului sau măsuri care au legătură cu cele specificate la articolul 12, alineatul 1, punctul 6, și nici, în cele din urmă, aspecte care vizează activitatea camerelor pentru lucrătorii și angajații din sectorul agriculturii și silviculturii.
1. Constituția unui land, care urmează a fi adoptată printr-o lege constituțională a landului respectiv, poate fi modificată, în măsura în care Constituția Federală nu este afectată de aceasta, în baza unei legi constituționale a landului în cauză.
2. O lege constituțională a unui land poate fi adoptată numai în prezența a jumătate dintre membrii dietei și cu o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate.
1. Orice dietă poate fi dizolvată de Președintele Federal la solicitarea Guvernului Federal și cu aprobarea Consiliului Federal; această dizolvare poate fi însă decretată numai o singură dată pentru acela și motiv, în cursul exercitării unui mandat. Moțiunea în cadrul Consiliului Federal va fi adoptată în prezența a jumătate dintre membri și cu o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate. Reprezentanții landului a cărui dietă urmează a fi dizolvată nu pot participa la vot.
2. În cazul unei dizolvări, se vor emite înscrisuri în vederea organizării unei noi runde de alegeri în termen de trei săptămâni, în conformitate cu constituția landului respectiv; convocarea dietei nou-alese va avea loc în termen de patru săptămâni de la alegeri.
1. Puterea executivă în fiecare land este exercitată de un Guvern al landului respectiv ales de dietă.
2. Membrii Guvernului unui land nu trebuie să facă parte din dietă. Cu toate acestea, numai persoanele eligibile pentru dietă pot fi alese ca membri ai guvernului unui land.
3. Guvernul unui land este compus dintr-un Guvernator, numărul necesar de adjuncți și alți membri.
4. Înainte de preluarea funcției, Guvernatorul depune jurământul în fața Președintelui Federal, iar ceilalți membri ai guvernului unui land depun jurământul în fața Guvernatorului în legătură cu Constituția Federală. Se permite adăugarea unei declarații religioase.
1. În ceea ce privește landurile, în măsura în care nu există autorități federale (administrație federală directă), Guvernatorul și autoritățile landului respectiv subordonate acestuia exercită puterea executivă a Federației (administrație federală indirectă). În măsura în care autorităților federale, în special directoratelor federale de poliție, le sunt încredințate atribuții executive în legătură cu aspecte ce țin de administrația federală indirectă, aceste autorități federale sunt subordonate Guvernatorului și au obligația de a se supune instrucțiunilor acestuia (articolul 20, alineatul 1); încredințarea și măsura în care se încredințează acestor autorități federale astfel de puteri executive sunt reglementate de legile federale; acestea pot fi publicate, în măsura în care nu vizează mandatul prevăzut la alineatul 2 de mai jos, numai cu aprobarea landurilor respective.
2. În cadrul sferei de competență stabilite constituțional, autoritățile federale pot acționa în mod direct în următoarele privințe: demarcarea frontierelor, comerțul cu bunuri și animale cu alte țări, vama, reglementarea și controlul intrărilor pe și ieșirilor de pe teritoriul federal, pașapoartele, exilarea, expulzarea și deportarea; azilul; extrădarea, finanțele federale, monopolurile, sistemul monetar, de creditare, bancar și bursele de valori, sistemul de mărimi fizice și unități de măsură, standarde și marcare, administrarea justiției, presa, menținerea păcii, a ordinii și a securității, inclusiv acordarea de asistență primară în general, însă cu excluderea aspectelor ce țin de administrația siguranței publice la nivel local public, aspecte legate de asociații și adunări, poliția pentru străini și aspecte legate de înregistrarea domiciliului, aspecte legate de arme, muniție și explozivi, precum și folosirea armelor de foc, aspecte legate de brevete și protecția desenelor, a mărcilor și a altor descrieri ale bunurilor, sistemul de transport, poliția fluvială și poliția navală, sistemul poștal și de telecomunicații, mineritul, controlul și conservarea Dunării, reglementări privind torenții, construirea și întreținerea căilor navigabile, topografie, legislația muncii, asigurările sociale și contractuale, tranzacții comerciale cu semințe și plante, furaje și îngrășăminte, precum și conservanți pentru plante și aparatură pentru siguranța plantelor, inclusiv admiterea lor și, în cazul semințelor și al plantelor, acceptarea acestora, conservarea monumentelor, organizarea și comanda poliției federale; aspecte de ordin militar, aspecte privind serviciul civil, măsurile de asistență pentru bunăstarea combatanților și a persoanelor aflate în întreținerea acestora, politica privind populația, în măsura în care aceasta se referă la alocațiile copiilor și crearea unui sistem de egalizare a sarcinilor pentru familii; școlarizarea, precum și educația în legătură cu aspecte referitoare la căminele pentru elevi și studenți, cu excepția învățământului în domeniul agricol și silvic în legătură cu internatele, procedurile de licitație publică.
3. Federația are dreptul de a delega Guvernatorului puterea executivă de care dispune și în legătură cu cele enumerate la alineatul 2 de mai sus.
4. Stabilirea autorităților federale în vederea gestionării altor aspecte decât cele menționate la alineatul 2 de mai sus poate avea loc numai cu aprobarea landurilor în cauză.
5. În cazul în care devine necesară, în cadrul unui land, adoptarea imediată a unor măsuri din sfera administrației federale directe pentru a evita prejudicii evidente și ireparabile la nivelul comunității per ansamblu într-un moment în care autoritățile supreme ale administrației federale sunt împiedicate să acționeze de circumstanțe în afara controlului acestora, Guvernatorul poate lua aceste măsuri în numele lor.
1. În legătură cu aspecte ce țin de administrația federală indirectă, Guvernatorul are obligația de a se supune instrucțiunilor Guvernului Federal și ale miniștrilor federali (articolul 20) și este obligat, în vederea aplicării acestor instrucțiuni, să se folosească de competențele de care dispune în calitate de funcționar în cadrul sferei de competență a landului respectiv.
2. La momentul elaborării regulamentului intern, un guvern al unui land poate decide că anumite categorii de activități ce țin de administrația federală indirectă vor fi desfășurate de membrii guvernului landului respectiv în numele Guvernatorului, având în vedere legătura fundamentală a acestora cu o serie de aspecte care se încadrează în sfera autonomă de competență a landului respectiv. În legătură cu aceste activități, membrii respectivi ai guvernului landului în cauză au obligația de a se supune instrucțiunilor Guvernatorului (articolul 20) în aceea și măsură în care acesta din urmă are obligația de a se supune instrucțiunilor Guvernului Federal sau ale miniștrilor federali.
3. Instrucțiunile emise de Guvernul Federal sau de miniștrii federali în conformitate cu alineatul 1 de mai sus se vor adresa, de asemenea, Guvernatorului în situațiile prevăzute la alineatul 2 de mai sus. Acesta din urmă, în cazul în care nu se ocupă personal de activitățile relevante aferente administrației federale indirecte, este responsabil (articolul 142, alineatul 2, paragraful e) pentru transmiterea instrucțiunii respective în scris imediat și fără modificări membrului guvernului landului în cauză și pentru supervizarea aplicării acesteia. În situația în care instrucțiunea respectivă nu este urmată, deși Guvernatorul a îndeplinit toate formalitățile necesare, membrul guvernului landului respectiv răspunde, în conformitate cu articolul 142, și în fața Guvernului Federal.
4. Abrogat.
1. Prevederile articolului 102 nu se aplică agențiilor care desfășoară activitățile federale prevăzute la articolului 17.
2. Cu toate acestea, ministrul federal însărcinat cu administrarea bunurilor federale poate delega aceste activități unui Guvernator și autorităților subordonate acestuia. O astfel de delegare poate fi revocată parțial sau integral în orice moment. Limitele în care, în situații excepționale, Federația compensează costurile acumulate în urma desfășurării acestor activități vor fi reglementate de legea federală. Articolul 103, alineatele 2 – 3, se aplică prin analogie.
1. Guvernatorul reprezintă landul. În legătură cu aspecte ce țin de administrația federală indirectă, acesta răspunde, în conformitate cu articolul 142, în fața Guvernului Federal. Un membru al guvernului landului va deține calitatea de supleant al Guvernatorului (viceguvernatorul), fiind desemnat de guvernul landului respectiv. Această numire va fi comunicată Cancelarului Federal. În cazul în care intervine necesitatea înlocuirii Guvernatorului, membrul guvernului landului respectiv, numit în calitate de supleant, răspunde, în legătură cu aspecte ce țin de administrația federală indirectă, în conformitate cu articolul 142, în fața Guvernului Federal. Guvernatorul sau membrul guvernului landului care îl înlocuiește nu pot fi exonerați de răspundere în aceste situații. De asemenea, membrul guvernului landului nu este exonerat de răspundere în cazul prevăzut la articolul 103, alineatul 3.
2. Membrii Guvernului unui land răspund în fața Dietei, în conformitate cu articolul 142.
3. Votul în legătură cu punerea sub acuzare, în înțelesul articolul 142, necesită prezența a jumătate dintre membrii acestuia.
1. În cadrul următoarelor articole, atunci când se folosește termenul localitate, acesta va însemna comunitatea locală.
2. Cu excepția situației în care se prevede expres competența Federației în acest sens, legislația landurilor va prevedea reglementări în legătură cu localitățile în conformitate cu principiile prevăzute de articolele acestei secțiuni. Competența în legătură cu soluționarea unor aspecte care, în conformitate cu articolele 118, 118a și 119, fac parte din atribuțiile localităților va fi stabilită în conformitate cu prevederile generale ale prezentei legi constituționale federale.
3. Asociația Austriacă a Orașelor (Federația Municipală a Austriei) și Asociația Austriacă a Localităților (Federația Comunală a Austriei) dețin competența de reprezentare a intereselor localităților.
1. Fiecare land este împărțit în localități. Localitatea este organul teritorial care deține dreptul de a se autoadministra, în acela și timp reprezentând un district local administrativ. Fiecare parcelă de teren va face parte din localitate.
2. Localitatea este o entitate economică independentă. Aceasta are dreptul, în limitele legislației generale a Federației și a landurilor, să dețină bunuri de orice fel, să dobândească și să le înstrăineze pe acestea în mod discreționar, să opereze întreprinderi economice, precum și să își gestioneze bugetul independent în cadrul prevederilor legilor constituționale privind finanțele și să perceapă impozite.
3. Unei localități cu cel puțin 20.000 de locuitori i se va acorda, la solicitarea sa, în cazul în care interesele landului nu sunt astfel periclitate, propriul statut în baza legislației landului (statut orășenesc). Acest act poate fi publicat numai cu aprobarea Guvernului Federal. Se consideră că s-a acordat această aprobare în cazul în care Guvernul Federal nu a comunicat Guvernatorului refuzul cu privire la aceasta în termen de opt săptămâni de la data la care s-a primit actul normativ de către ministerul federal competent. Un oraș care deține propriul statut va avea, de asemenea, atribuții de administrare districtuală, pe lângă atribuțiile sale administrative locale.
4. Abrogat.
1. În vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice din cadrul propriei sfere de competență, localitățile se pot asocia, în baza unui acord în acest sens, în cadrul unor asociații ale localităților. Acest acord necesită aprobarea din partea autorității de supraveghere. Aprobarea respectivă se va acorda printr-un regulament în cazul în care există un acord legal între localitățile în cauză, iar formarea asociației localităților:
1. nu periclitează, în cazul îndeplinirii sarcinilor care țin de administrarea suverană, funcția localităților respective în calitate de persoane juridice care se autoadministrează,
2. în cazul îndeplinirii sarcinilor care revin localităților în calitate de deținători ai unor drepturi private, aceasta este, din motive de eficiență economică, utilitate și economie, în interesul localităților respective.
2. În interesul utilității, legislația competentă (articolele 10 – 15) poate prevedea îndeplinirea unor sarcini specifice prin intermediul formării unor asociații de localități, însă funcția localităților în calitate de persoane juridice care se autoadministrează și districte locale administrative nu poate fi periclitată de aceasta. Localitățile în cauză vor beneficia, în baza unei măsuri de executare, de o audiere înainte de formarea asociațiilor de localități.
3. În măsura în care asociațiile de localități vor îndeplini atribuții care țin de sfera proprie de competență a localității, membrii asociației de localități vor avea o influență decisivă asupra îndeplinirii funcțiilor asociației de localități.
4. Legislația la nivel de land va prevedea organizarea asociației de localități și, în această privință, va prevedea constituirea unui consiliu al asociației, care va fi compus, în orice caz, din reprezentanți aleși ai tuturor localităților membre și un președinte ale asociației. Se vor stabili reguli, în cazul asociațiilor de localități constituite în baza unui acord, în legătură cu admiterea în cadrul și retragerea din aceasta, precum și în legătură cu dizolvarea ei.
5. Competența cu privire la reglementarea atribuțiilor care urmează să revină asociațiilor de localități este guvernată de prevederile generale ale prezentei legi constituționale federale.
6. Fuziunea localităților din diferite landuri în asociații de localități este permisă sub rezerva unui acord între respectivele landuri, în conformitate cu articolul 15a ce conține dispoziții privind aprobarea formării de asociații ale localităților și care trebuie respectat.
1. Autoritățile localității vor include, în orice situație:
1. consiliul local, care este un organism reprezentativ general ce urmează a fi ales de persoanele cu drept de vot la nivelul localității;
2. consiliul executiv municipal (consiliul local) sau în orașele care dețin propriul statut, senatul local;
3. primarul.
2. Consiliul local este ales prin votul egal, direct, personal și secret, în baza principiului de reprezentare proporțională a cetățenilor federali de sex masculin și feminin al căror domiciliu principal se află în localitatea respectivă. Legile privind regulamentele electorale pot însă prevedea că și acei cetățeni care au un domiciliu, dar nu domiciliul principal, în localitatea respectivă au drept de vot. Regulamentele electorale nu pot prevedea condiții privind votul și eligibilitatea electorală mai restrictive decât cele prevăzute de regulamentele electorale în ce privește Dieta; se poate însă prevedea că persoanele fizice care sunt rezidente ale localității respective de mai puțin de un an nu au dreptul de a vota sau de a candida la alegerile pentru consiliul local în cazul în care reședința acestora în cadrul localității este, în mod evident, temporară. Regulamentele electorale vor prevedea și dreptul la vot și eligibilitatea electorală a cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene. Regulamentul electoral poate prevedea exercitarea dreptului de vot al alegătorilor în cadrul unor circumscripții separate. Nu se admite împărțirea electoratului în alte unități electorale. Articolul 26, alineatul 6, se aplică în mod corespunzător. Regulamentele electorale pot decreta, în situațiile în care nu se înaintează propuneri electorale, că se vor considera alese persoanele ale căror nume apar cu cea mai mare frecvență pe buletinele de vot.
3. Este necesară majoritatea simplă a membrilor prezenți în număr suficient pentru întrunirea cvorumului în vederea exercitării votului în cadrul consiliului local; în legătură cu anumite aspecte, se pot prevedea alte cerințe pentru adoptarea de hotărâri.
4. Ședințele consiliului local sunt publice, însă se pot prevedea excepții în acest sens. Participarea publicului nu poate fi exclusă atunci când, pe ordinea de zi, se află bugetul local sau conturile municipale finale.
5. Partidele electorale reprezentate în cadrul consiliului local au dreptul să fie reprezentate în consiliul local executiv în conformitate cu puterea deținută de acestea.
6. Primarul va fi ales de consiliul local. Constituția landului poate însă prevedea că primarul va fi ales de persoanele cu drept de vot pentru alegerea consiliului local. În acest caz, articolul 26, alineatul 6, se aplică în mod corespunzător.
7. Atribuțiile localităților vor fi îndeplinite de biroul administrativ local (biroul administrativ orășenesc), iar cele ale orașelor care au propriul statut, de către administrația locală. Un funcționar public cu pregătire juridică va fi numit în funcția de director general, la nivelul administrației locale, în legătură cu serviciile interne ale administrației locale.
8. Legislația landului poate prevedea, în legătură cu aspecte ce țin de propria sferă de competență a unei localități, participarea directă și implicarea persoanelor cu drept de vot în cadrul alegerilor pentru consiliul local.
1. Orice localitate are propria sa sferă de competență și una atribuită acesteia de Federație sau de land.
2. Propria sa sferă de competență include, cu excepția celei prevăzute la articolul 116, alineatul 2, toate aspectele care privesc exclusiv sau preponderent comunitatea locală întruchipată de o localitate și potrivite pentru a fi gestionate de către comunitate în cadrul granițelor locale ale acesteia. Legislația va stabili în mod expres aspectele de acest fel care se vor încadra în propria sferă de competență a localității.
3. Unei localități i se garantează responsabilitatea oficială în cadrul propriei sfere de competență în legătură cu îndeplinirea următoarelor atribuții:
1. numirea autorităților locale, respectând competența consiliului electoral de nivel superior; stabilirea aranjamentelor interne în vederea îndeplinirii funcțiilor autorității locale;
2. numirea personalului municipal și exercitarea prerogativei de serviciu asupra acestuia, respectând competența comisiilor disciplinare, de eligibilitate și de examinare de nivel superior;
3. administrația siguranței publice locale (articolul 15, alineatul 2), controlul evenimentelor locale;
4. administrarea zonelor de trafic rutier la nivel municipal, poliția locală de circulație;
5. poliția care asigură protecția culturilor;
6. poliția piețelor locale;
7. poliția sanitară locală, în special în domeniul serviciilor de urgență și de acordare a primului ajutor, precum și în ce privește aspectele legate de decese și înmormântări;
8. bunele moravuri;
9. poliția care asigură paza clădirilor, cu excepția clădirilor federale utilizate în scop public (articolul 15, alineatul 5); detașamentul local de pompieri; planificarea dezvoltării locale;
10. servicii publice pentru soluționarea disputelor în afara instanțelor;
11. vânzarea voluntară a bunurilor mobile.
4. Localitatea își va îndeplini atribuțiile din sfera sa de competență în baza legilor și a regulamentelor Federației și landului, pe propria răspundere, autonom și – sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 119a, alineatul 5 – cu excluderea căilor de atac la autoritățile administrative din afara localității. Federația și landul dețin un drept de supraveghere (articolul 119a) asupra localității în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor din propria sferă de competență. Prevederile articolul 12, alineatul 2, nu sunt afectate de aceasta.
5. Primarul, membrii consiliului executiv municipal (consiliul local, senatul local) și, în cazul în care au fost numiți, alți funcționari locali răspund în fața consiliului municipal pentru îndeplinirea funcțiilor acestora care au legătură cu propria sferă de competență a localității.
6. Localitatea are dreptul de a emite, în legătură cu aspecte ce țin de propria sa sferă de competență, din proprie inițiativă, regulamente privind poliția locală în vederea prevenirii situațiilor iminente previzionate sau existente prin care este afectată negativ viața comunității locale, precum și de a declara nerespectarea acestora drept contravenție administrativă. Aceste regulamente nu pot contraveni legilor sau regulamentelor existente ale Federației și landurilor.
7. La solicitarea unei localități, îndeplinirea anumitor atribuții din propria sa sferă de competență poate fi delegată, în conformitate cu articolul 19a, alineatul 3, prin regulamentul guvernului landului sau prin regulamentul Guvernatorului, unei autorități de stat. În măsura în care un astfel de regulament vizează delegarea de competență unei autorități federale, aceasta necesită aprobarea Guvernului Federal. În măsura în care un astfel de regulament emis de un Guvernator vizează delegarea de competență unei autorități a unui land, aceasta necesită aprobarea guvernului landului respectiv. Un astfel de regulament va fi anulat de îndată ce motivul care a stat la baza emiterii sale a încetat. Delegarea nu vizează dreptul de a emite regulamente în conformitate cu alineatul 6 de mai sus.
8. Înființarea unei jandarmerii locale sau modificarea organizării sale se va comunica Guvernului Federal.
1. Legea federală sau legea la nivel de land poate prevedea că membrii unei jandarmerii locale pot fi autorizați, cu aprobarea localității, în vederea prestării de servicii executive pentru autoritatea competentă.
2. Cu aprobarea localității, autoritatea administrativă districtuală poate autoriza membrii unei jandarmerii locale în vederea participării la aplicarea legii administrative penale în aceea și măsură precum alte organe din cadrul serviciului de siguranță publică. Acest mandat poate fi acordat numai în măsura în care organele din cadrul serviciului de siguranță publică au obligația de a supraveghea respectarea reglementărilor administrative în privința aspectelor care fac obiectul procedurii administrative penale sau în măsura în care aceste aspecte se încadrează în sfera de competență a localității.
1. Sfera de competență delegată include acele acțiuni pe care localitatea este obligată să le întreprindă, în conformitate cu legile federale, la ordinul și în conformitate cu instrucțiunile Federației sau, în conformitate cu legile la nivel de land, la ordinul și în conformitate cu instrucțiunile landului respectiv.
2. Primarului îi vor reveni atribuțiile care se încadrează în sfera delegată de competență. În îndeplinirea acestora, primarul are obligația de a se supune instrucțiunilor autorităților federale competente în legătură cu aspectele care țin de puterea executivă la nivel federal, iar în legătură cu aspectele care țin de puterea executivă a landurilor, acesta are obligația de a se supune instrucțiunilor autorităților la nivel de land; acesta este responsabil în conformitate cu alineatul 4.
3. Primarul poate transfera – fără diminuarea răspunderii sale – în baza legăturii efective a acestora cu aspecte ce țin de propria sferă de competență a localității, categorii individuale de atribuții, care se încadrează în sfera delegată de competență, membrilor consiliului executiv local (consiliul local, senatul local), altor autorități constituite în conformitate cu articolul 117, alineatul 1, sau membrilor organismelor oficiale în vederea îndeplinirii acestora în numele său. În aceste privințe, autoritățile respective sau membrii acestora au obligația de a se supune instrucțiunilor primarului și sunt responsabile/responsabili în conformitate cu alineatul 4.
4. În măsura în care li se poate aduce o acuzație de neglijență gravă sau intenționată, autoritățile prevăzute la alineatele 2 și 3 de mai sus pot fi declarate decăzute din funcții, ca urmare a încălcării legii și a nerespectării unui regulament sau a unei instrucțiuni, de către Guvernator, în cazul în care au acționat în sfera de putere executivă a Federației, sau de către guvernul landului, în cazul în care acestea au acționat în sfera de putere executivă a landului. În cazul în care persoana în cauză face parte din consiliul municipal, calitatea de membru a acesteia nu este afectată de această situație.
1. Federația și landul exercită dreptul de supraveghere asupra unei localități în scopul stabilirii faptului că aceasta nu încalcă legi și regulamente în cadrul propriei sale sfere de competență, în special a faptului că aceasta nu își depășește propria sferă de competență și că își îndeplinește atribuțiile care îi revin în mod legal.
2. Landul are în plus dreptul de a verifica situația financiară a unei localități în legătură cu economia, eficiența și utilitatea acesteia. Rezultatul acestei verificări va fi transmis primarului spre înaintare către consiliul local. Primarul va informa autoritatea de supraveghere, în termen de trei luni, cu privire la măsurile luate în urma rezultatului verificării.
3. În măsura în care propria sferă de competență a unei localități include aspecte care derivă din sfera de putere executivă la nivel federal, dreptul de supraveghere și reglementarea sa legislativă aparțin Federației, iar în alte privințe, landurilor; dreptul de supraveghere va fi exercitat de autoritățile administrației publice ordinare. Autoritatea de supraveghere are dreptul de a se informa cu privire la orice activitate locală.
4. Localitatea va furniza informațiile solicitate în cazuri individuale de către autoritatea de supraveghere și va permite efectuarea unui control la fața locului.
5. Abrogat.
6. Localitatea va informa imediat autoritatea de supraveghere cu privire la regulamentele adoptate în propria sa sferă de competență. Autoritatea de supraveghere va anula, după consultarea localității, regulamentele care contravin legii și va informa concomitent localitatea cu privire la motivele care stau la baza acestei decizii.
7. În măsura în care legislația aplicabilă (alineatul 3) prevede dizolvarea consiliului local ca măsură de supraveghere, aceasta aparține guvernului landului în exercitarea dreptului de supraveghere al landului respectiv, Guvernatorul exercitând dreptul de supraveghere aparținând Federației. Admisibilitatea efectuării unei substituiri se va limita la situațiile de strictă necesitate. Măsurile de supraveghere se vor aplica avându-se în vedere drepturile dobândite ale terților.
8. Măsurile individuale care urmează a fi luate de o localitate în cadrul propriei sale sfere de competență, însă care, într-o anumită măsură, afectează interese din afara sferei locale, în special cele care au o semnificație financiară distinctă, pot fi condiționate de legislația aplicabilă (alineatul 3) de o aprobare din partea autorității de supraveghere. Ca motivare a refuzului de acordare a acestei aprobări, se poate avea în vedere numai o situație care justifică în mod clar prioritatea intereselor din afara sferei locale.
9. Localitatea deține calitatea de parte în cadrul procedurilor autorității de supraveghere; aceasta are dreptul de a înainta o plângere Curții Administrative (articolele 130 – 132) și Curții Constituționale (articolul 144) împotriva autorității de supraveghere.
10. Prevederile acestui articol se vor aplica în mod corespunzător activității de supraveghere a asociațiilor de localități, în măsura în care acestea desfășoară activități care se încadrează în sfera proprie de competență a localității.
1. În baza legii, populația și organismele de autoadministrare își pot uni eforturile în activitatea de administrare autonomă a intereselor publice aflate în sfera lor exclusivă sau predominantă de interes și care pot fi gestionate împreună de acestea.
2. Republica recunoaște rolul partenerilor sociali. Aceasta le respectă autonomia și susține dialogul cu partenerii sociali prin instituirea unor organisme de autoadministrare.
1. Organismele de autoadministrare sunt autorizate să își îndeplinească atribuțiile din sfera acestora de responsabilitate fără a fi obligate să se supună vreunor instrucțiuni, precum și să elaboreze statute în baza legii. Federația sau landul deține un drept de supraveghere asupra lor în baza reglementărilor legale cu privire la caracterul legal al activității de guvernare. Acest drept de supraveghere poate viza și eficacitatea activității de administrare, în cazul în care aceasta este necesară ca urmare a atribuțiilor organismului de autoadministrare. Legea poate prevedea modalități de participare a organismelor de autoadministrare la activitatea publică cu caracter executiv.
2. Organismelor de autoadministrare li se pot conferi atribuții administrative de stat. Legislația va indica în mod expres că aceste aspecte se încadrează în sfera delegată de responsabilitate executivă și va prevedea un efect obligatoriu al instrucțiunilor emise de autoritățile administrative supreme.
3. Legislația poate prevedea forme de participare a organismelor de autoadministrare în executarea afacerilor de stat.
1. Organele de conducere ale organismelor de autoadministrare se vor constitui în conformitate cu principiile democratice, compunându-se din membrii acestora.
2. Se va asigura îndeplinirea atribuțiilor organismelor de autoadministrare în mod economic și eficient, în baza reglementărilor legale, prin intermediul contribuțiilor membrilor acestora sau prin alte mijloace.
3. Organismele de autoadministrare sunt persoane juridice independente.
În baza legislației, în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora, ele pot dobândi, deține și înstrăina bunuri de diverse tipuri.1. Oficiul Public de Audit deține competența de verificare a modalității de administrare a fondurilor publice de către Federație, landuri, asociații municipale, localități și alte entități juridice stabilite prin lege.
2. Oficiul Public de Audit întocmește conturile bugetare finale la nivel federal și le transmite Consiliului Național.
3. Toate documentele cu privire la datoriile financiare ale Federației, în măsura în care acestea creează obligații pentru Federație, vor fi contrasemnate de Președintele Oficiului Public de Audit sau, în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a contrasemna documentele respective, de către adjunctul său. Contrasemnătura garantează numai legalitatea împrumutului și înregistrarea corectă în registrul de evidență a datoriei naționale.
4. La fiecare doi ani, Oficiul Public de Audit va stabili, în cazul întreprinderilor și agențiilor supuse controlului său și cu privire la care are obligația de a raporta Consiliului Național, prin intermediul unei solicitări de informații din partea acestor întreprinderi și agenții, veniturile medii, inclusiv toate plățile aferente serviciilor sociale, aporturile în natură și beneficiile suplimentare de pensionare ale membrilor consiliului de administrație și ale consiliului de supraveghere, precum și ale angajaților și va prezenta un raport în legătură cu acestea Consiliului Național. Veniturile medii ale categoriile de persoane menționate anterior vor fi evidențiate, în această privință, pe fiecare întreprindere și agenție în parte.
1. Oficiul Public de Audit este direct subordonat Consiliului Național. Acesta acționează ca agent al Consiliului Național în legătură cu aspecte care țin de administrarea federală a fondurilor publice și administrarea financiară a societăților profesionale, în măsura în care acestea se încadrează în sfera de autoritate executivă a Federației, ca agent al Dietei privind aspectele legate de landuri, asociații ale localităților și administrarea locală a fondurilor publice, precum și administrarea financiară a societăților profesionale în măsura în care acestea se încadrează în sfera de autoritate executivă a landurilor.
2. Oficiul Public de Audit este independent față de Guvernul Federal și guvernele landurilor și se supune numai prevederilor legale.
3. Oficiul Public de Audit este alcătuit dintr-un Președinte și funcționarii necesari, precum și personalul auxiliar.
4. Președintele Oficiului Public de Audit este ales la propunerea comisiei principale a Consiliului Național pentru un mandat de 12 ani; reînnoirea mandatului nu este permisă. Înainte de preluarea funcției, acesta depune jurământul în fața Președintelui Federal.
5. Președintele Oficiului Public de Audit nu poate face parte din niciun organism oficial reprezentativ sau din Parlamentul European și acesta nu trebuie să fi deținut, pe parcursul ultimilor cinci ani, o funcție în cadrul Guvernului Federal sau al guvernului unui land.
1. În ce privește responsabilitatea, Președintele Oficiului Public de Audit are acela și statut precum membrii Guvernului Federal sau membrii guvernului landului în cauză, în funcție de calitatea în care acționează Oficiul Public de Audit, respectiv ca agent al Consiliului Național sau al unei Diete.
2. Acesta poate fi eliberat din funcție în baza votului Consiliului Național.
1. Președintele Oficiului Public de Audit are dreptul de a participa la dezbaterile Consiliului Național și ale comitetelor sale (subcomitetelor sale) cu privire la rapoartele Oficiului Public de Audit, cu privire la conturile bugetare federale finale, cu privire la moțiuni în legătură cu implementarea unor acțiuni specifice în cadrul activității de verificare de către Oficiul Public Audit a modalității de administrare a fondurilor publice și în legătură cu subdiviziuni privind Oficiul Public de Audit din legea privind finanțele federale.
2. Președintele Oficiului Public de Audit are întotdeauna dreptul, în conformitate cu prevederile detaliate ale legii federale cu privire la normele de procedură ale Consiliului Național, la cererea sa, de a lua cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra subiectelor enumerate la alineatul 1.
1. În cazul în care Președintele Oficiului Public de Audit se află în imposibilitatea de a îndeplini responsabilitățile care îi revin, un înalt funcționar al Oficiului Public de Audit va acționa în locul acestuia. Această prevedere se aplică și în cazul în care postul de președinte este liber. Persoana care va acționa în Consiliul Național în locul președintelui Oficiului Public de Audit este stabilită de legea federală privind regulamentul intern al Consiliului Național.
2. În cazul în care o persoană îi ține locul Președintelui, acesteia i se aplică prevederile articolul 123, alineatul 1.
1. Funcționarii din cadrul Oficiului Public de Audit sunt numiți de Președintele Federal în baza recomandării și cu contrasemnătura Președintelui Oficiului Public de Audit; aceea și prevedere se aplică și în cazul conferirii de titluri oficiale. Cu toate acestea, Președintele Federal poate autoriza președintele Oficiului Public de Audit în vederea numirii funcționarilor din anumite categorii.
2. Președintele Oficiului Public de Audit numește personalul auxiliar.
3. Prerogativa de serviciu federal cu privire la angajații Oficiului Public de Audit se va exercita de Președintele Oficiului Public de Audit.
1. Oficiul Public de Audit verifică întreaga administrare a Federației și administrarea financiară a fondurilor și a instituțiilor administrate de autorități federale sau persoane (grupuri de persoane) numite în acest scop de autoritățile Federației.
2. Oficiul Public de Audit verifică, de asemenea, administrarea financiară a întreprinderilor în care Federația, fie ca acționar unic sau împreună cu alte entități juridice care se încadrează în sfera de competență a Oficiului Public de Audit, deține cel puțin 50% din capitalul social sau capitalul propriu al acestora sau în care Federația este fie unicul operator sau operatorul comun al acestora alături de alte astfel de entități juridice. Oficiul Public de Audit verifică, de asemenea, administrarea financiară a întreprinderilor în care Federația, fie ca acționar unic sau împreună cu alte entități juridice care se încadrează în sfera de competență a Oficiului Public de Audit, deține controlul de facto în baza altor măsuri financiare, economice sau organizaționale. Competența Oficiului Public de Audit se extinde și asupra întreprinderilor din orice categorie suplimentară în legătură cu care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezentul alineat.
3. Oficiul Public de Audit deține competența de verificare a administrării financiare a societăților de drept public care utilizează fonduri federale.
4. În baza votului Consiliului Național sau la solicitarea membrilor Consiliului Național, Oficiul Public de Audit va desfășura activități speciale de verificare a administrării financiare din sfera sa de competență. Legea federală cu privire la normele de procedură ale Consiliului Național va include reglementări mai detaliate în acest sens. Oficiul Public de Audit va desfășura, în mod similar, astfel de activități la cererea justificată a Guvernului Federal sau a unui ministru federal și va comunica rezultatul obținut autorității solicitante.
5. Verificarea Oficiului Public de Audit va viza corectitudinea aritmetică, respectarea reglementărilor existente și aplicarea principiilor de economie, eficiență și eficacitate.
1. Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, Oficiul Public de Audit înaintează un raport asupra activității sale Consiliului Național. Oficiul Public de Audit poate raporta în orice moment Consiliului Național observațiile sale în legătură cu o serie de aspecte particulare și, în cazul în care este necesar, poate înainta propuneri. Oficiul Public de Audit va informa Guvernul Federal cu privire la fiecare raport concomitent cu transmiterea acestuia Consiliului Național. Rapoartele Oficiului Public de Audit vor fi publicate după transmiterea acestora Consiliului Național.
2. Consiliul Național va numi un Comitet Permanent în vederea discutării rapoartelor Oficiului Public de Audit. Numirea acestuia va ține seama de principiul reprezentării proporționale.
1. Oficiul Public de Audit verifică administrarea financiară a landurilor în sfera autonomă de competență a acestora, precum și administrarea financiară a fondurilor și a instituțiilor administrate de autoritățile unui land sau de persoane (grupuri de persoane) numite în acest scop de autoritățile landului respectiv. Verificarea va viza corectitudinea aritmetică, respectarea reglementărilor existente și aplicarea principiilor de economie, eficiență și eficacitate în administrarea financiară; aceasta nu va include, însă, rezoluțiile adoptate de organele de reprezentare competente constituțional cu privire la administrarea financiară.
2. Guvernele landurilor vor transmite anual Oficiului Public de Audit estimările bugetare și conturile bugetare finale.
3. Oficiul Public de Audit verifică, de asemenea, administrarea financiară a întreprinderilor în care landul este fie acționar unic sau deține cel puțin 50% din capitalul social sau capitalul propriu al acestora împreună cu alte entități juridice care se încadrează în sfera de competență a Oficiului Public de Audit sau în care landul este fie unicul operator sau operatorul comun al acestora alături de alte astfel de entități juridice. În privința competenței de verificare în cazul controlului de facto, se aplică, prin analogie, articolul 126b, alineatul 2. Competența Oficiului Public de Audit se extinde și asupra întreprinderilor din orice categorie suplimentară în legătură cu care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezentul alineat.
4. Oficiul Public de Audit deține competența de verificare a administrării financiare a societăților de drept public care utilizează fonduri ale landurilor.
5. Rezultatul în urma verificării se va comunica de către Oficiul Public de Audit al landului respectiv. Acesta din urmă își va prezenta observațiile în legătură cu rezultatul înaintat și, în termen de trei luni, va informa Oficiul Public de Audit cu privire la măsurile luate în urma rezultatului verificării realizate.
6. Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, Oficiul Public de Audit înaintează Dietei un raport asupra activității sale care are legătură cu landul respectiv. Oficiul Public de Audit poate raporta în orice moment Dietei observațiile sale în legătură cu o serie de aspecte particulare. Oficiul Public de Audit va informa guvernul landului și Guvernul Federal cu privire la fiecare raport concomitent cu transmiterea acestuia Dietei. Rapoartele Oficiului Public de Audit vor fi publicate după transmiterea acestora Dietei.
7. În baza votului Dietei sau la solicitarea membrilor Dietei, numărul acestora fiind reglementat de legea constituțională a landului, însă neputând depăși o treime, Oficiul Public de Audit va desfășura activități speciale de verificare în cadrul sferei sale de competență. În situația în care Oficiul Public de Audit nu a mai comunicat un raport Dietei ca urmare a unei astfel de moțiuni, nu se va mai putea propune o altă astfel de moțiune. Oficiul Public de Audit va desfășura, în mod similar, astfel de activități la cererea justificată a guvernului landului și va comunica rezultatul obținut autorității solicitante.
8. Prevederile prezentului articol se aplică și în cazul verificării administrării financiare a Vienei, consiliul municipal luând locul Dietei și senatul local luând locul guvernului landului.
1. Oficiul Public de Audit verifică administrarea financiară a localităților cu cel puțin 10.000 de locuitori, precum și administrarea financiară a fondurilor și a instituțiilor administrate de autoritățile unei localități sau de persoane (grupuri de persoane) numite în acest scop de autoritățile unei localități. Verificarea va viza corectitudinea aritmetică, respectarea reglementărilor existente și aplicarea principiilor de economie, eficiență și eficacitate în administrarea financiară.
2. Primarul va transmite anual Oficiului Public de Audit și, în acela și timp, guvernului landului estimările bugetare și conturile bugetare finale.
3. Oficiul Public de Audit verifică, de asemenea, administrarea financiară a întreprinderilor în care o localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori este fie acționar unic sau deține cel puțin 50% din capitalul social sau capitalul propriu al acestora împreună cu alte entități juridice care se încadrează în sfera de competență a Oficiului Public de Audit sau în care localitatea este fie unicul operator sau operatorul comun al acestora alături de alte astfel de entități juridice. În privința competenței de verificare în cazul controlului de facto, se aplică, prin analogie, articolul 126b, alineatul 2. Competența Oficiului Public de Audit se extinde și asupra întreprinderilor din orice categorie suplimentară în legătură cu care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezentul alineat.
4. Oficiul Public de Audit deține competența de verificare a administrării financiare a societăților de drept public care utilizează fonduri ale unei localități cu cel puțin 10.000 de locuitori.
5. Rezultatul în urma verificării se va comunica de către Oficiul Public de Audit primarului. Acesta din urmă își va prezenta observațiile în legătură cu rezultatul înaintat și, în termen de trei luni, va informa Oficiul Public de Audit cu privire la măsurile luate în urma rezultatului verificării realizate. Oficiul Public de Audit va informa guvernul landului și Guvernul Federal cu privire la rezultatul verificării realizate de acesta asupra administrării financiare, împreună cu orice posibile observații din partea primarului.
6. Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, Oficiul Public de Audit înaintează consiliului municipal un raport asupra activităților sale, în măsura în care acestea au legătură cu localitatea respectivă. Oficiul Public de Audit va informa guvernul landului și Guvernul Federal cu privire la fiecare raport concomitent cu transmiterea acestuia consiliului municipal. Rapoartele vor fi publicate după transmiterea acestora consiliului municipal.
7. Oficiul Public de Audit va verifica, la cererea justificată a guvernului landului competent, în situații particulare, administrarea financiară a localităților cu mai puțin de 10.000 de locuitori și va informa guvernul landului cu privire la rezultatul obținut în urma verificării. Alineatele 1 și 3 – 6 ale prezentului articol se aplică prin analogie. Doar două asemenea cereri pot fi înaintate în decurs de un an. Astfel de cereri sunt permise numai în legătură cu acele localități care, prin comparație cu altele, se înregistrează creșteri d e datorii sau obligații.
8. Prevederile aplicabile verificării administrării financiare a localităților cu cel puțin 10.000 de locuitori se aplică, prin analogie, verificării administrării financiare a asociațiilor municipale. Astfel de solicitări sunt permise numai referitor la localități în care, prin comparație cu altele, se înregistrează creșteri de datorii sau obligații.
9. Prevederile potrivite pentru examinarea financiară a administrației localităților se vor aplica analog examinării financiare a asociațiilor municipale.
1. Oficiul Public de Audit deține competența de verificare a administrării financiare a societăților profesionale.
2. Societățile profesionale vor transmite anual Oficiului Public de Audit estimările bugetare și conturile bugetare finale.
3. Verificarea Oficiului Public de Audit va viza corectitudinea aritmetică, respectarea reglementărilor existente și aplicarea principiilor de economie și eficiență în administrarea financiară; această verificare nu include, însă, deciziile autorităților competente ale societăților profesionale care guvernează administrarea financiară în privința atribuțiilor care au legătură cu reprezentarea intereselor membrilor acestora.
4. Oficiul Public de Audit va notifica președintele autorității constitutive (al organului de reprezentare) al societății profesionale cu privire la rezultatul verificării, împreună cu orice posibilă opinie asupra acestuia aparținând autorității constitutive (organului de reprezentare) a societății profesionale. Oficiul Public de Audit va informa, în acela și timp, autoritatea competentă supremă de supraveghere a societății profesionale cu privire la rezultatul verificării întreprinse de acesta. Rapoartele Oficiului Public de Audit vor fi publicate după transmiterea acestora autorității constitutive (organului de reprezentare).
1. care să corespundă articolului 126a, prima teză. În acest caz, se aplică și a doua teză a articolului 126a;
2. care să corespundă articolului 127, alineatele 1 – 6, referitoare la localități mai mici de 10.000 de locuitori;
3. referitoare la articolul 127a, alineatele 7 și 8, privind localitățile cu cel puțin 10.000 de locuitori;
4. Abrogat.
1. Curțile Administrative pronunță hotărâri cu privire la plângeri:
1. împotriva legalității deciziilor și actelor administrative ale autorităților administrației publice;
2. împotriva exercitării regimului de putere publică în manieră ilegală;
3. împotriva contravențiilor aplicate de către autoritățile administrative;
4. împotriva regulilor menționate în articolul 81, alineatul 4.
1a. Curtea Administrativă de land se pronunță asupra punerii în aplicare a măsurilor coercitive împotriva unei persoane care face obiectul unei comisii de anchetă a Consiliului Național în baza reglementărilor legii federale și potrivit statutului Consiliului Național.2. Legislația landurilor sau cea federală poate oferi curților administrative putere de decizie asupra:
1. plângerilor împotriva legalității conduitei autorităților publice în executarea legii sau
2. plângerilor împotriva legalității unui contract încheiat de o autoritate publică ori
3. litigiilor privind funcționarii publici.
În materia privind conducerea Federației, aceasta nu face parte din jurisdicția autorităților Federale, de asemenea, în ceea ce privește articolele 11 și 12, articolul 14, alineatele 2 și 3, și articolul 14a, alineatele 3 și 4, legile federale aflate sub incidența punctului 1 nu pot fi publicate decât ulterior aprobării de către land.3. Cu excepția procedurilor penale în materie administrativă și în chestiuni ce intră sub competența Curții Federale Administrative de Finanțe, nelegalitatea nu există în măsura în care legea permite autorităților administrative să aplice discreționism, în limitele impuse de lege.
4. Curtea administrativă se va pronunța ea însă și în litigii cu privire la alineatul 1, punctul 1, în materia administrativă penală. Curtea administrativă se va pronunța în litigii privind acelea și articole enumerate în alte chestiuni asupra propriilor merite dacă:
1. au fost stabilite faptele relevante
2. recunoașterea faptelor relevante de către însă și curtea administrativă este în interesul simplificării procedurii ori duce la minimizarea costurilor.
5. Excluse de sub jurisdicția curților administrative sunt litigiile ce se află sub jurisdicția Curții de Justiție sau sub cea a Curții Administrative Federale în cazul în care nu este prevăzut altfel în lege.
1. Curțile administrative ale unui land se pronunță asupra litigiilor de sub incidența articolului 130 alineatul 1, atât timp cât nu se prevede altfel în alineatele 2 și 3.
2. Curtea Administrativă a Federației se pronunță asupra litigiilor ce se află sub incidența articolul 130, alineatul 1, în litigii legate de conducerea Federației, condusă în mod direct de către Autoritățile Federale, în măsura în care alineatul 3 nu prevede altfel. În măsura în care o lege prevede competența curților administrative în conformitate cu articolul 130, alineatul 2, punctul 2, Curtea Administrativă a Federației judecă litigiile privind contractele ce fac obiectul parteneriatelor public-private, ce sunt executate de către Federație, în conformitate cu articolul 14b, alineatul 2, punctul 1. În măsura în care o lege prevede competența curților administrative în conformitate cu articolul 130, alineatul 2, punctul 3, Curtea Administrativă a Federației judecă în ultimă instanță litigiile privind funcționarii publici.
3. Curtea Federală Administrativă de Finanțe judecă în conformitate cu articolul 130, alineatul 3, punctele 1 și 3, în litigii privind angajamentele publice (cu excepția taxelor administrative federale, ale landurilor și cele municipale) și în litigiile dreptului financiar penal, cât și asupra altor litigii izvorâte din lege, cu condiția ca aceste litigii să fie administrate de organele financiar-penale ale autorităților federale.
4. Pot fi prevăzute de către legea federală:
1. jurisdicția curților administrative ale landurilor în domeniul dreptului, în domenii prevăzute de alineatele 2 și 3;
2. jurisdicția curților administrative federale:
a. în litigii legate de studii de fezabilitate în ceea ce privește protejarea mediului, unde efectele materiale asupra mediului trebuie anticipate (articolul 10, alineatul 1, punctul 9, și articolul 11, alineatul 1, punctul 7);
b. în alte materii legale cu privire la Executivul Federal, ce nu se află sub conducerea directă a autorităților federale, cât și în materiile ce se află sub incidența articolelor 11 și 12, a articolului 14, alineatele 2 și 3, și a articolului 14a, alineatul 3. Legile federale ce se află sub incidența alineatului 1 și alineatului 2, litera b, pot fi publicate doar cu acordul landului.
5. Legislația landurilor poate stabili în competența Curții Administrative Federale unele atribuții judiciare, în materia sferei autonome de competență a landului. Articolul 97, alineatul 2, se aplică în mod corespunzător.
6. Curțile administrative competente în conformitate cu alineatele 1 și 4 ale prezentului articol se pronunță în litigiile izvorâte dintr-o lege care stabilește în competența unei curți administrative în conformitate cu articolul 130, alineatul 1, litera b. În măsura în care nu este prevăzută nicio astfel de competență, menționată în alineatul anterior, curtea administrativă a landului are competență jurisdicțională în aceste litigii.
1. O plângere având ca obiect încălcarea obligației autorităților administrative, inclusiv a tribunalelor de contencios administrativ independente, de a lua o decizie poate fi formulată de către:
1. partea care pretinde încălcarea drepturilor sale;
2. ministrul federal competent în domeniile reglementate de articolele 11 și 12, de articolul 14, alineatele 2 și 3, de articolul 14a, alineatele 3 și 4, sau domeniile în care decizia unei comisii școlare a unui land depinde de rezoluția unei comisii.
2. O astfel de plângere poate fi formulată și împotriva exercițiului puterii administrative sau a constrângerii administrative directe de către persoana care consideră că i-au fost încălcate drepturile din cauza acestora.
3. Calea de atac poate fi promovată de o persoană având calitatea de parte îndreptățită într-o procedură administrativă la obținerea unei decizii inclusiv pentru încălcarea obligației de a lua o decizie de către autoritatea administrativă.
4. Consiliul școlar al landului poate promova cale de atac împotriva instrucțiunilor conform articolul 81, alineatul 4, în temeiul unei hotărâri a comitetului.
5. Legea federală și cea a landului prevăd cine poate formula plângere pentru nelegalitate în alte cazuri decât cele menționate în alineatele 1 și 2, caz în care competența de soluționare este acordată curților administrative conform articolul 130, alineatul 2.
6. În problemele ce țin de propria sferă de competență a localității, poate fi înaintată o plângere în fața curții administrative doar după ce toate celelalte căi de atac au fost epuizate.
1. Curțile administrative judecă:
1. Revizuirile împotriva hotărârilor unei curți administrative, pentru motive de nelegalitate;
2. Cererea de stabilire a termenului limită de pronunțare în cazul în care o curte administrativă încalcă obligația legală de a pronunța o hotărâre;
3. Conflictele de competență dintre curțile administrative sau dintre o curte administrativă și Curtea Administrativă Federală.
2. Legea Federală sau de land poate atribui unei curți administrative competența de a decide asupra sesizărilor referitoare la legalitatea hotărârilor sau altor decizii pronunțate de o altă curte administrativă.
3. Nelegalitatea se prezumă că nu există în măsura în care instanța de contencios administrativ a exercitat puterea de apreciere în litera legii.
4. Revizuirea hotărârii unei curți administrative este admisibilă dacă se are în vedere soluționarea unei probleme juridice cu caracter fundamental și dacă hotărârea nu respectă practica judiciară stabilită de către curtea administrativă federală sau o astfel de practică a curții nu există ori problema juridică primită spre soluționare nu a primit o soluție identică în practica judiciară anterioară a Curții Administrative Federale. Dacă prin hotărâre se aplică o amendă de valoare mică, Legea Federală poate prevedea că hotărârea nu este supusă revizuirii.
5. Materia ce face obiectul judecății Curții Constituționale este exclusă jurisdicției Curții Administrative Federale.
6. Revizuirea împotriva unei hotărâri a unei curți administrative pe motiv de nelegalitate poate fi promovată:
1. de către subiectul de drept ce pretinde a-i fi fost lezat un drept sau interes legitim prin hotărârea respectivă;
2. de către autoritatea publică implicată în procedurile dinaintea sesizării curții administrative;
3. de către Ministerul Federal interesat, în ceea ce privește prevederile articolului 132, alineatul 1, punctul 2;
4. de către consiliul landului interesat, pe baza deciziei acestuia, cu privire la prevederile articolului 132, alineatul 4.
7. Persoana care s-a adresa unei autorități publice cu o cerere și căreia autoritatea sesizată refuză să îi răspundă potrivit legii se poate adresa curții administrative pentru a obliga autoritatea respectivă la recunoașterea dreptului invocat în cererea administrativă.
8. Legea Federală sau provincială (de land) stabilește care sunt subiectele de drept ce pot formula cerere de revizuire împotriva hotărârilor curților administrative, altele decât cele prevăzute la alineatul 6 al acestui articol.
9. Prevederile prezentului articol se vor aplica hotărârilor curților administrative. Legea Federală specială privind organizarea și procedura Curții Administrative Federale reglementează în ce măsură cererile de revizuire pot fi promovate împotriva hotărârilor curților administrative.
1. Curțile administrative și Curtea Federală Administrativă sunt constituite fiecare dintr-un Președinte, un Vicepreședinte și numărul necesar de alți membri.
2. Președintele, Vicepreședintele și ceilalți membri ai curții administrative a unui land sunt numiți de guvernul landului respectiv; în măsura în care nu se referă la posturile Președintelui sau Vicepreședintelui, trebuie să solicite propuneri din partea plenului adunării curții administrative sau a unei comisii alese din rândul membrilor acesteia, constând din Președintele, Vicepreședintele și minimum cinci alți membri ai curții administrative a landului, prezentând trei candidați. Membrii curților administrative ale landurilor trebuie să fi absolvit studii juridice sau studii juridice și politice și să aibă minimum cinci ani de experiență profesională în domeniul juridic.
3. Președintele, Vicepreședintele și ceilalți membri ai Curților Administrative ale Federației sunt numiți de Președintele Federal la propunerea Guvernului Federal; în măsura în care nu se referă la posturile Președintelui sau Vicepreședintelui, trebuie să solicite propuneri din partea plenului adunării Curții Administrative a Federației sau a unei comisii alese din rândul membrilor acesteia, constând din Președintele, Vicepreședintele și minimum cinci alți membri ai Curții Federale Administrative, prezentând trei candidați. Membrii Curții Administrative a Federației trebuie să fi absolvit studii juridice sau studii juridice și politice și să aibă minimum cinci ani de experiență profesională în domeniul juridic, membrii Curții Administrative de Finanțe a Federației trebuie să fi absolvit studii specifice și să aibă minimum cinci ani de experiență profesională în domeniul juridic.
4. Președintele, Vicepreședintele și ceilalți membri ai Curții Federale Administrative sunt numiți de Președintele Federal la propunerea Guvernului Federal; în măsura în care nu se referă la posturile Președintelui sau Vicepreședintelui își va concepe propunerile ținând cont de plenul adunării Curții Federale Administrative sau a unei comisii alese din rândul membrilor acesteia, constând din Președintele, Vicepreședintele și minimum cinci alți membri ai Curții Federale Administrative, prezentând trei candidați. Membrii Curții Federale Administrative trebuie să fi absolvit studii juridice sau studii juridice și politice și să aibă minimum zece ani de experiență profesională în domeniul juridic. Cel puțin 25% trebuie să provină din posturi profesionale din landuri, preferabil din aparatele administrative ale landurilor.
5. Membrii Guvernului Federal, guvernului unui land, Consiliului Național, Consiliul Federal, ai unei Diete sau ai Parlamentului European nu pot să facă parte din curțile administrative și din Curtea Administrativă Federală, de asemenea, membrii unui alt corp reprezentativ general nu pot face parte din Curtea Federală Administrativă; incompatibilitatea durează, pentru membrii unui corp reprezentativ general sau ai Parlamentului European, care au fost aleși pentru o anume legislatură sau o funcție periodică, până la sfârșitul legislaturii sau al mandatului funcției inclusiv în situația demisiei înainte de încheierea mandatului.
6. Persoanele care au deținut funcțiile încadrate în alineatul 5 nu pot fi alese Președinte sau Vicepreședinte al unei curți administrative sau al Curții Federale Administrative.
7. Membrii curții administrative și ai Curții Federale Administrative sunt judecători. Articolul 87, alineatele 1 și 2, și articolul 88, alineatele 1 și 2, se vor aplica, dar cu amendamentul că limita de vârstă la care membrii curților administrative ale landurilor se pensionează complet sau își finalizează activitatea în funcție este determinată de legile landurilor.
8. Președintele Curții Federale Administrative, respectiv președinții curților administrative își controlează angajații din subordine.
1. Curțile administrative pronunță hotărâri în complete formate dintr-un singur judecător. Legile de organizare a curților administrative, a Curții Administrative Federale și a curților administrative ale landurilor pot prevedea că hotărârile se pot pronunța în Camerele curților administrative. Mărimea unei Camere este determinată prin legea de organizare a curților administrative. Camerele vor fi constituite de către adunarea plenară sau de către un comitet ales dintre judecătorii membri ai acelei curți, format din Președinte, Vicepreședinte și un anumit număr de judecători, care urmează să fie stabilit prin lege, iar pe lângă membrii curții administrative, legile federale sau cele ale landurilor pot prevedea participarea unor magistrați experți în domenii stabilite prin lege. În măsura în care o lege federală prevede că o Curte administrativă de land poate pronunța hotărâri prin intermediul camerelor sau că magistrații experți iau parte la procedurile jurisdicționale, trebuie obținută aprobarea landului respectiv. Curtea Federală Administrativă pronunță hotărâri prin intermediul camerelor constituite de adunarea plenară a Curții sau un comitet ales dintre membrii săi, format din Președinte, Vicepreședinte și un număr de judecători ai Curții Federale Administrative prevăzut prin legea de organizare a acesteia.
2. Cauzele înregistrate pe rolul curților administrative se repartizează unui singur judecător și camerelor constituite anterior, potrivit legii, de către adunarea plenară a curții sau de un comitet format din membrii săi cuprinzând Președintele, Vicepreședintele și un număr determinat de lege de alți judecători ai fiecărei curți administrative. Cauzele de pe rolul Curții Administrative Federale se repartizează spre soluționare camerelor constituite anterior, potrivit legii, de către adunarea plenară sau de un comitet format din membrii săi cuprinzând Președintele, Vicepreședintele și un număr determinat de lege de alți membri ai Curții Administrative Federale.
3. O cauză repartizată unui judecător poate fi retrasă doar de organul decizional competent în conformitate cu alineatul 2 și numai dacă judecătorul desemnat inițial se abține sau este în imposibilitate de a soluționa cauza ori este împiedicat din cauza altor atribuții de serviciu să o instrumenteze în timp util.
4. Articolul 89 se va aplica în mod corespunzător curților administrative și Curții Federale Administrative.
1. Legea organizării și funcționării curților administrative poate prevedea că anumite dosare, ce vor fi specificate în mod explicit, pot fi atribuite unor profesioniști care nu sunt de profesie judecători.
2. Membrul desemnat al curții administrative se poate prevala de o astfel de sarcină.
3. Angajații care nu sunt judecători, specialiști în rezolvarea dosarelor anume prevăzute de lege, se supun doar instrucțiunilor judecătorului din cadrul curții administrative care a fost desemnat ca profesionist în cauza respectivă. Articolul 20, alineatul 1, teza a 3-a, se aplică în mod corespunzător.
1. Organizarea curților administrative ale landurilor este prescrisă de o lege adoptată la nivelul landurilor, iar organizarea curților administrative de la nivel federal, prin lege federală.
2. Procedura curților administrative, cu excepția Curții Administrative Federale de Finanțe, va fi supusă unei legi federale speciale. Federația trebuie să garanteze landurilor oportunitatea de a participa în pregătirea unei asemenea legi. Legea Federală sau a landurilor pot aduce prevederi în ce privește procedura curților administrative, în măsura în care este necesară adoptarea unei asemenea legislații.
3. Procedura Cur ții Administrative Federale de Finanțe se va supune legii federale. Aceasta poate să stabilească și bugetul curților administrative ale landurilor.
3a. Consiliul Național adoptă o lege federală prin care să stabilească procedurile aplicabile curților administrative.
4. Organizarea și procedura curții administrative Federale sunt supuse unei legi federale distincte.
5. Adunarea membrilor curților administrative și a curții administrative federale adoptă regulamente pe baza legilor adoptate în conformitate cu alineatele anterioare.
Secțiunea B: Curtea Constituțională1. Curtea Constituțională se pronunță asupra conflictelor de competență:
1. între orice instanță de judecată și autoritățile administrative;
2. între instanțele judecătorești de drept comun și curțile administrative de land sau Curtea Federală Administrativă, precum și între Curtea Constituțională și toate celelalte curți;
3. între Federație și un land sau între landuri.
2. Curtea Constituțională hotărăște dacă un anumit act legislativ sau executiv se încadrează în sfera de competență a Federației sau a landurilor, la sesizarea Guvernului Federal sau a Guvernului unui land.
1. Curtea Constituțională hotărăște, la sesizarea Guvernului Federal sau a guvernului landului în cauză, dacă există un acord în sensul articolului 15a, alineatul 1, și dacă obligațiile care decurg din acel acord, cu excepția celor pecuniare, au fost îndeplinite.
2. În cazul în care un acord în sensul articolului 15a, alineatul 2, conține prevederi în acest sens, Curtea hotărăște, la sesizarea guvernului landului în cauză, și dacă există un astfel de acord și dacă obligațiile care decurg din acel acord, cu excepția celor pecuniare, au fost îndeplinite.
1. Curtea Constituțională se pronunță asupra:
1. contestațiilor formulate împotriva punerii în aplicare a unor decizii ale comisiilor de anchetă ale Consiliului Național la sesizarea unei pătrimi a membrilor Consiliului Național; deciziile atacate pot fi desființate în întregime sau în parte pe motive de nelegalitate;
2. caracterului temeinic și concludent al probelor administrate de comisia de anchetă a Consiliului Național, la solicitarea unei pătrimi a membrilor săi conform punctului 1;
3. legalității unei decizii luate de comisia de anchetă a Consiliului Național, a cărei obiectivitate este contestată la solicitarea unei pătrimi a membrilor săi în vederea administrării unor probe noi;
4. diferenței de opinii referitoare la o decizie a comisiei de anchetă a Consiliului Național constatată de o pătrime a membrilor săi;
5. legalității deciziei comisiei de anchetă a Consiliului Național, care a fost solicitată de o pătrime a membrilor săi;
6. divergențelor de opinii privitoare la decizia comisiei de anchetă a Consiliului Național, exprimată între aceasta din urmă și Ministerul Federal al Justiției;
7. plângerile unor persoane privind conduita:
a. unui comitet de anchetă al Consiliului Național;
b. unui membru al comitetului de anchetă al Consiliului Național în exercitarea funcției sale;
c. unei persoane juridice în exercitarea funcției sale având un rol determinant în ancheta comitetului Consiliului Național.
2. Curtea Constituțională se pronunță, de asemenea, referitor la contestațiile împotriva deciziilor președinților Consiliului Național și Parlamentului Federal privitoare la nivelul de clasificare a informațiilor aflate la dispoziția Consiliului Național sau a Parlamentului Federal, din domeniul serviciilor de informații, pentru motive de nelegalitate.
1. Curtea Constituțională se pronunță asupra nelegalității ordonanțelor:
1. la cererea unei curți;
2. din oficiu în măsura în care Curtea va trebui să aplice ordonanța într-un proces aflat în derulare pe rolul său;
3. la cererea unei persoane care pretinde că i-au fost vătămate drepturile în mod nemijlocit prin nelegalitatea actului, dacă ordonanța a intrat în vigoare în absența pronunțării unei hotărâri judecătorești ori dacă a fost pronunțată o sentință ce și-a produs efectele față de acea persoană;
4. la cererea unei persoane ce se consideră vătămată în drepturile sale printr-o problemă de drept soluționată de o instanță pe fond prin aplicarea dispozițiilor ordonanței contestate, cerere înaintată cu ocazia apelului împotriva acestei hotărâri;
5. ale unei autorități federale la cererea guvernului unui land sau a Avocatului Poporului;
6. la solicitarea autorităților unui land, la cererea guvernului federal sau, în măsura în care legea constituțională a unui land a declarat Avocatul Poporului ca fiind competent în sfera teritorială a administrației landului respectiv, la solicitarea Avocatul Poporului ori a instituției cu privire la care se aplică articolul 148, alineatul 2;
7. la solicitarea unei autorități de supraveghere potrivit articolului 119a, alineatul 6, precum și la cererea unei localități a cărei ordonanță a fost anulată.
Articolul 89, alineatul 3, se va aplica în concordanță cu punctele 3 și 4.1a. În cazul în care este nevoie să se asigure scopul procedurilor în fața unei instanțe, cererea poate fi declarată nulă potrivit alineatului 1, punctul 4, prin lege federală. Legea federală stabilește efectele juridice ale petiției în ceea ce privește alineatul 1, a patra teză.
1b. Curtea Constituțională se poate pronunța împotriva luării în considerare a unei cereri potrivit alineatului 1, punctele 3 ori 4, până la proces în ordinea planificării, în caz că acțiunea promovată nu pare admisibilă.
2. Dacă într-un proces aflat în derulare pe rolul Curții Constituționale, ce implică rezolvarea de către Curtea Constituțională a cererii îndreptate împotriva unei ordonanțe, reclamantului îi este admisă acțiunea, atunci procedura începută pentru examinarea legalității ordonanței va continua.
3. Curtea Constituțională poate anula o ordonanță ca fiind nelegală numai în măsura în care anularea a fost expres solicitată ori ar fi trebuit să o aplice în procesul în derulare. Dacă Curtea ajunge la concluzia că întreg conținutul ordonanței:
1. nu are o bază legală,
2. a fost emisă de o autoritate fără această competență,
3. a fost publicată într-un mod nelegal, atunci va anula întreaga ordonanță ca fiind nelegală. Aceasta este fără temei dacă anularea întregii ordonanțe va aduce atingere interesului legitim al reclamantului ce a depus cererea în temeiul alineatului 1, punctele 3 ori 4, asupra ori al cărui proces a luat naștere pentru începerea ex officio a procedurilor de examinare a ordonanței.
4. Dacă la momentul pronunțării deciziei de către Curtea Constituțională ordonanța a fost deja respinsă de o altă autoritate, iar procedura a fost începută ex officio ori dacă cererea a fost înaintată de către o instanță ori un reclamant care pretinde că i-au fost atinse drepturile prin nelegalitatea ordonanței, Curtea trebuie să se pronunțe cu privire la legalitatea ordonanței. Alineatul 3 de mai sus se aplică prin analogie.
5. Decizia Curții Constituționale care anulează o ordonanță ca fiind nelegală impune obligația asupra celei mai înalte autorități Federale ori a landului să publice anularea fără întârziere. Aceasta se aplică prin analogie în cazul unei hotărâri în temeiul alineatului 4 de mai sus. Anularea intră în vigoare la sfârșitul zilei publicării dacă Curtea nu stabilește un termen, ce nu poate depăși șase luni ori, dacă dispoziții legale sunt necesare, 18 luni pentru anulare.
6. Dacă o ordonanță a fost anulată pentru nelegalitate ori dacă Curtea Constituțională, în temeiul alineatului 4 de mai sus, s-a pronunțat asupra unei ordonanțe ca fiind nelegală, toate instanțele și autoritățile administrative sunt obligate prin hotărârea Curții, ordonanțele vor continua să fie aplicate în circumstanțele dinaintea anulării, litigiul pendinte fiind exceptat în situația în care Curtea nu decide altfel în hotărârea ei. Dacă instanța constituțională prin decizia de anulare a stabilit un termen în temeiul alineatului 5 de mai sus, ordonanța va fi aplicată tuturor circumstanțelor de până la acel moment, litigiul pendinte fiind exceptat până la împlinirea termenului.
7. Pentru problemele juridice ce au cauzat înaintarea unei cereri potrivit alineatului 1, punctul 4, legea federală prevede că decizia Curții Constituționale, prin care a fost declarată nelegală ordonanța, permite luarea unei noi decizii în ceea ce privește această problemă juridică. Alineatul 4 se aplică în mod corespunzător pentru ipoteza reglementată în prezentul alineat.
1. Curtea Constituțională se pronunță asupra neconstituționalității:
1. legilor:
a. la cererea unei curți;
b. din oficiu în măsura în care va trebui sa aplice o astfel de lege într-un proces aflat pe rol;
c. la cererea unei persoane care se consideră vătămată în mod direct în drepturile sale de încălcarea Constituției, dacă legea a intrat în vigoare în lipsa pronunțării unei decizii judecătorești sau dacă o hotărâre care a fost pronunțată a început să își producă efectele pentru acea persoană;
d. la cererea unei persoane care se consideră vătămată ca parte în drepturile sale de o decizie a oricărei instanțe judecătorești luată în primă instanță prin aplicarea unei legi neconstituționale, prin apelul formulat împotriva deciziei;
2. legilor federale la cererea Guvernului unui District, a unei treimi din numărul membrilor Consiliului Național sau a unei treimi din numărul membrilor Consiliului Federal;
3. legilor unui land, la cererea Guvernului Federal sau, dacă legea constituțională a unui land permite, la cererea unei treimi din membrii Dietei. Articolul 89, alineatul 3, trebuie aplicat în conformitate cu dispozițiile alineatului 1, literele c și d.
1a. Dacă este necesar pentru protecția scopului procesului în fața unei curți generale, emiterea cererii conform alineatului 1, punctul 1, litera d, poate fi declarată nulă de legea federală. Legea federală poate să prevadă impactul unei cereri în conformitate cu alineatul 1, punctul 2.
1b. Curtea Constituțională poate respinge analiza unei cereri în conformitate cu alineatul 1, punctul 1, literele c sau d, în cazul în care nu are suficiente șanse de succes.
2. Dacă cererea părții litigante care implică aplicarea unei legi de către Curtea Constituțională este soluționată în favoarea ei, procedurile de examinare a constituționalității legii continuă.
3. Curtea Constituțională poate anula o lege ca fiind neconstituțională doar dacă anularea ei a fost cerută în mod expres sau în cazul în care Curtea ar trebui să aplice acea lege în procesul aflat pe rol. Dacă totuși Curtea decide că legea a fost emisă de o autoritate legislativă necalificată din punctul de vedere al competenței sau a fost publicată într-o manieră neconstituțională, va anula întreaga lege ca neconstituțională. Acest lucru nu rămâne valabil dacă anularea legii este contrară intereselor legitime ale reclamantului care a înaintat cererea conform alineatului 1, punctul 1, literele c sau d de mai sus, sau al cărui proces a fost supus inițierii din oficiu a examinării procedurii judiciare.
4. Dacă legea era deja abrogată înainte de pronunțarea Curții și procedura judiciară a fost inițiată din oficiu sau cererea a fost înaintată de o curte sau de o persoană care se consideră vătămată în drepturile sale prin neconstituționalitatea legii, Curtea trebuie să se pronunțe cu privire la neconstituționalitatea legii. Alineatul 3 de mai sus se aplică analog.
5. Decizia Curții Constituționale prin care se anulează o lege ca fiind neconstituțională impune Cancelarului General sau Guvernatorului competent obligația de a publica decizia anulării fără întârziere. Aceasta se aplică analog în cazul unei decizii conforme cu alineatul 4 de mai sus. Decizia anulării intră în vigoare de la expirarea zilei publicării în cazul în care Curtea nu stabilește un termen limită pentru anulare. Acest termen nu trebuie să depășească 18 luni.
6. Dacă o lege este considerată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, dispozițiile legale anulate prin decizia Curții devin valabile, din nou, în cazul în care Curtea nu stabilește contrariul, la data intrării în vigoare a anulării. Publicarea anulării legii trebuie să anunțe dacă și care dispoziții legale sunt din nou valabile.
7. Dacă o lege a fost anulată ca urmare a neconstituționalității sau în cazul în care Curtea Constituțională a pronunțat o decizie de neconstituționalitate pe baza alineatului 4 de mai sus, toate curțile și autoritățile administrative trebuie să respecte decizia Curții Constituționale. Cu toate acestea, legea continuă să se aplice circumstanțelor existente înainte de anulare, cu excepția situațiilor în care Curtea Constituțională decide altfel. În cazul în care Curtea a stabilit în decizia sa un termen limită în conformitate cu alineatul 5 de mai sus, legea se va aplica tuturor circumstanțelor menționate, până la expirarea datei limită.
8. Pentru problemele de legalitate care constituiau motivul cererii conform cu alineatul 1, punctul 1, litera d, trebuie să fie precizat de către legea federala că decizia Curții Constituționale prin care o lege e declarată neconstituțională permite o nouă judecată asupra acestei probleme. Aceasta se aplică analog pentru o decizie pronunțată în baza alineatului 4.
Art 140a Curtea Constituțională se pronunță asupra tratatelor care sunt considerate a fi contrare legii. Articolul 140 se aplică cu privire la tratatele politice, de modificare a legislației și de amendare prin lege a tratatelor de stat, precum și în privința modificărilor aduse tratatelor de stat pe baza prevederilor actelor normative ale Uniunii Europene. Articolul 139 este aplicabil pentru alte categorii de tratate de stat cu următoarele prevederi:1. un tratat de stat despre care Curtea Constituțională a stabilit că este contrar legii sau neconstituțional nu se mai aplică de către autoritățile competente în privința punerii sale în executare de la data publicării hotărârii Curții, cu excepția cazului în care Curtea Constituțională stabilește un termen limită până la care tratatul se poate aplica; termenul nu poate depăși doi ani pentru ipoteza tratatelor politice care determină modificări în legislație și a tratatelor de stat care aduc modificări în raporturile cu Uniunea Europeană, respectiv un an în cazul tuturor celorlalte tratate de stat;
2. de asemenea, o dispoziție potrivit căreia tratatul de stat urmează să fie pus în aplicare prin emiterea unei ordonanțe sau a unei rezoluții, respectiv că tratatul de stat urmează să fie pus în aplicare prin adoptarea unei legi, devine caducă la data publicării hotărârii Curții.
1. Curtea Constituțională se pronunță cu privire la:
a. cazurile care privesc alegerea Președintelui Federației și alegerea organelor reprezentative generale, Parlamentului European și a Autorităților Constituante (organe reprezentative), a asociațiilor profesionale statutare.
b. cazurile privind alegerea Guvernului unui District și autorităților municipale învestite cu putere executivă.
c. cererea formulată de un organ reprezentativ general pentru pierderea alegerilor de către unul dintre membrii săi; cererea a minimum jumătate din numărul membrilor Parlamentului European, care au fost aleși în Austria, pentru pierderea alegerilor de către un astfel de membru al Parlamentului European.
d. cererea unui Consiliu Municipal, pentru pierderea alegerilor de către un organ al localității, în cursul mandatului și de un organ constituant al asociației profesionale statutare pentru pierderea alegerilor de către unul dintre membrii săi.
e. cazurile legate de referendum, plebiscit, sondaje de opinie publice și Grupurile de Acțiune ale Cetățenilor Europeni.
f. înregistrarea persoanelor în registrele electorale și ștergerea acestor persoane din registrele electorale.
g. cazurile individuale susceptibile de apel și deciziile autorităților administrative și în limita stabilită de legile federale sau districtuale – a curților administrative în cazurile literelor a – f. Cazul aflat în legătură cu literele a, b, e, f și g poate fi bazat pe nelegalitatea pretinsă a procedurii, cererea în legătură cu literele c și d pe un motiv prevăzut de lege pentru pierderea statutului de membru într-un organ reprezentativ general, în Parlamentul European, într-o autoritate municipală învestită cu putere executivă, sau într-o autoritate constituantă (organ reprezentativ) a unei asociații profesionale statutare. Curtea Constituțională va permite desfășurarea procesului dacă nelegalitatea pretinsă a fost dovedită și dacă prezenta posibilitatea influențării rezultatului procesului. În procesele în fața autorității administrative organul reprezentativ general și organul statutar (organ reprezentativ) al asociației profesionale statutare are status litigios.
2. Dacă un proces în conformitate cu alineatul 1, litera a, este permis și este necesară desfășurarea alegerilor pentru un organ general reprezentativ, Parlamentul European, autoritatea constituantă a unei asociații profesionale statutare în tot sau în parte din nou, membrii organului reprezentativ implicați pierd alegerile în momentul în care locul lor revine celor aleși în cadrul scrutinului care trebuie desfășurat în 100 de zile de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale.
3. Abrogat.
1. Curtea Constituțională se pronunță asupra unor acțiuni judiciare care au ca obiect responsabilitatea constituțională a autorităților supreme la nivel federal și de land pentru încălcarea culpabilă a legii în exercitarea funcțiilor lor.
2. Aceste acțiuni pot fi formulate:
a. împotriva Președintelui Federal, pentru încălcarea Constituției Federale, în baza deciziei Adunării Federale;
b. împotriva membrilor Guvernului Federal și autorităților care au acela și statut în ce privește responsabilitatea, pentru încălcarea legii, în baza deciziei Consiliului Național;
c. împotriva unui reprezentant austriac în cadrul Consiliului, pentru încălcarea legii în materii cu privire la care Federația are competențe legislative: în baza votului Consiliului Național, pentru încălcarea legii în materii cu privire la care landurile au atribuții legislative, în baza deciziilor identice ale tuturor dietelor;
d. împotriva membrilor guvernului unui land și autorităților care au acela și statut în ce privește responsabilitatea în baza prezentei legi sau a Constituției landului respectiv, pentru încălcarea legii, în baza deciziei dietei competente;
e. împotriva unui Guvernator, adjunctului său (articolul 105, alineatul 1) sau împotriva unui membru al guvernului unui land (articolul 103, alineatele 2 și 3) pentru încălcarea legii, precum și pentru nerespectarea regulamentelor sau a altor dispoziții (instrucțiuni) ale Federației în domenii care țin de administrația federală indirectă, și în cazul unui membru al guvernului landului în legătură cu instrucțiunile primite din partea Guvernatorului în aceste materii, în baza deciziei Guvernului Federal;
f. împotriva autorităților capitalei federale Viena, în cazul în care acestea îndeplinesc atribuții din domeniul puterii executive federale în cadrul sferei lor autonome de competență, pentru încălcarea legii, în baza deciziei Guvernului Federal;
g. împotriva unui Guvernator pentru nerespectarea unei instrucțiuni prevăzute de articolul 14, alineatul 8, în baza deciziei Guvernului Federal;
h. împotriva unui președinte sau președinte executiv al unui consiliu școlar la nivel de land pentru încălcarea legii, precum și pentru nerespectarea regulamentelor sau a altor dispoziții (instrucțiuni) ale Federației, în baza deciziei Guvernului Federal.
i. împotriva membrilor guvernului unui land pentru încălcarea legii și pentru obstrucționarea puterilor conferite de articolul 11, alineatul 9, în măsura în care sunt vizate aspectele prevăzute la articolul 11, alineatul 1, punctul 8, în baza deciziei Consiliului Național sau a Guvernului Federal.
3. În cazul în care, în conformitate cu alineatul 2, litera e de mai sus, Guvernul Federal formulează o acțiune numai împotriva unui Guvernator sau a adjunctului acestuia și se dovedește că un alt membru al guvernului landului respectiv, cu atribuții în domeniul administrației federale indirecte în conformitate cu articolul 103, alineatul 2, se face vinovat de comiterea unei infracțiuni în înțelesul alineatului 2, litera e de mai sus, Guvernul Federal poate, în orice moment, până la pronunțarea unei decizii de către Curte, să extindă acțiunea formulată pentru a include acest membru al guvernului landului.
4. Condamnarea de către Curtea Constituțională va conduce la pierderea funcției și, în circumstanțe agravante speciale, și la pierderea temporară a drepturilor politice. În cazul unor încălcări minore ale legii, precum cele prevăzute de alineatul 2, literele c, e, g și h de mai sus, Curtea se poate limita la constatarea încălcării legii. Pierderea funcției de președinte al consiliului școlar la nivel de land conduce la pierderea funcției cu care aceasta este corelată în temeiul articolul 81a, alineatul 3, litera b.
5. Președintele Federal nu poate face uz de dreptul de care dispune în conformitate cu articolul 65, alineatul 2, litera c, decât la cererea organului reprezentativ sau a organelor reprezentative care au votat pentru introducerea acțiunii, însă, în cazul în care Guvernul Federal a votat pentru introducerea acțiunii respective, doar la cererea acestuia și, în toate cazurile, doar cu aprobarea inculpatului.
1. Curtea Constituțională se pronunță asupra hotărârilor date de către o instanță administrativă în măsura în care petentul invocă încălcarea prin hotărâre a unui drept constituțional garantat sau pronunțată în temeiul unei ordonanțe nelegale ori printr-o interpretare nelegală privind republicarea unei legi (tratat de stat) sau neconstituționalitatea unei legi ori a unui tratat.
2. Curtea Constituțională poate respinge audierea unei plângeri prin rezoluție în cazul în care nu pare ca sunt motive pentru a fi admisă sau dacă decizia nu ar putea clarifica o problemă constituțională.
3. În cazul în care Curtea Constituțională constată că decizia Curții Administrative nu a încălcat un drept în sensul alineatului 1, aceasta are dreptul, în baza recursului formulat de către petent, de a constata dacă a fost încălcat în alt drept și poate transmite plângerea Curții Administrative Federale. Textul se va aplica în mod corespunzător pentru rezoluțiile date conform alineatului 2, teza întâi a prezentului articol.
4. Pentru rezoluțiile instanțelor administrative prevederile prezentului articol vor fi aplicate în mod corespunzător. Legea care determină organizarea și procedura Curții Constituționale reglementează modul în care pot fi formulate plângeri împotriva rezoluțiilor curților administrative.
5. În măsura în care decizia sau rezoluția Curții Administrative se referă la admisibilitatea revizuirii, exercitarea unei căi de atac în conformitate cu alineatul 1 nu este admisibilă.
1. Deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în conformitate cu articolele 126a, 127c și 137 sunt puse în executare de instanțele ordinare.
2. Executarea altor decizii ale Curții Constituționale revine Președintelui Federal. Executarea va reveni, în conformitate cu instrucțiunile acestuia, autorităților federale sau ale landurilor, inclusiv armatei federale, desemnate în mod discreționar în acest scop. Curtea Constituțională va solicita Președintelui Federal executarea acestor decizii. Instrucțiunile menționate anterior ale Președintelui Federal nu necesită vreo contrasemnătură în conformitate cu articolul 67, în cazul în care este vorba de executarea unei decizii împotriva Federației sau împotriva autorităților federale.
1. Curtea Constituțională este compusă dintr-un Președinte, un Vicepreședinte, 12 membri ordinari și șase membri supleanți.
2. Președintele, Vicepreședintele, șase membri ordinari și trei membri supleanți sunt numiți de Președintele Federal, la recomandarea Guvernului Federal; acești membri și membrii supleanți vor fi selectați din rândul judecătorilor, al funcționarilor administrativi și al profesorilor de drept. Ceilalți șase membri ordinari și ceilalți trei membri supleanți sunt desemnați de Președintele Federal în baza propunerilor înaintate de Consiliul Național cu privire la trei membri ordinari și doi membri supleanți și de Consiliul Federal în legătură cu trei membri și un membru supleant. Trei membri ordinari și doi membri supleanți trebuie să aibă domiciliul în afara capitalei federale, Viena. Funcționarii administrativi care se află în serviciu activ și sunt numiți membri sau membri supleanți vor fi scutiți de îndeplinirea tuturor îndatoririlor oficiale, cu încetarea plății drepturilor salariale. Această prevedere nu se aplică funcționarilor administrativi numiți membri supleanți care, pe durata acestei scutiri, au fost degrevați de toate sarcinile pentru a căror îndeplinire au obligația de a se supune unor instrucțiuni.
3. Președintele, Vicepreședintele și ceilalți membri și membri supleanți trebuie să fi absolvit studii juridice sau studii de drept ori științe politice și să aibă cel puțin 10 ani de experiență profesională în domeniu.
4. Următoarele categorii de persoane nu pot deține calitatea de membru al Curții Constituționale: membrii Guvernului Federal, ai unui guvern al unui land, membrii unui organ general reprezentativ sau ai Parlamentului European; în cazul membrilor unui organ general reprezentativ sau ai Parlamentului European; aleși pentru o legislatură sau un mandat cu durată determinată, această incompatibilitate continuă până la expirarea mandatului legislativ respectiv. Persoanele angajate de un partid politic sau care exercită o funcție în cadrul acestuia nu pot deține calitatea de membru al Curții Constituționale.
5. Persoanele care, pe parcursul ultimilor cinci ani, au exercitat una dintre funcțiile menționate la alineatul 4 de mai sus nu pot fi numite în funcția de Președinte sau Vicepreședinte al Curții Constituționale.
6. Prevederile articolului 87, alineatele 1 și 2, și ale articolului 88, alineatul 2, se aplică membrilor și membrilor supleanți ai Curții Constituționale; legea federală prevăzută de articolul 148 va include prevederi detaliate în acest sens. Mandatul unui judecător se încheie la data de 31 decembrie a anului în care a împlinit vârsta de 70 de ani.
7. În cazul în care un membru sau un membru supleant nu dă curs unui număr de trei solicitări consecutive de a participa la o ședință a Curții Constituționale și nu oferă un motiv întemeiat, Curtea va constata formal acest fapt după audierea declarației sale. Constatarea acestui fapt va conduce la pierderea calității de membru sau a statutului de membru supleant.
8. Președintele Curții Constituționale supervizează activitatea angajaților Curții.
1. Oricine poate depune o plângere la Avocatul Poporului (Comisia pentru Plângerile din partea Publicului) împotriva unei presupuse administrări defectuoase de către Federație, inclusiv în activitatea sa ca titular de drepturi private, în principal pentru presupusa încălcare a drepturilor omului, cu condiția ca acestea să fie afectate de o astfel de administrare defectuoasă și în măsura în care acestea nu sunt subiectul unui recurs sau nu mai pot face obiectul vreunei căi de atac. Toate aceste plângeri trebuie să fie investigate de către Avocatul Poporului. Reclamantul va fi informat cu privire la rezultatul anchetei și ce măsuri, dacă a fost necesar, au fost luate.
2. Avocatul Poporului are din oficiu dreptul de a investiga orice suspiciuni de administrare defectuoasă realizată de către Federație inclusiv activitatea Federației ca titular de drepturi private, în special încălcări ale drepturilor omului.
3. Pentru protecția și promovarea drepturilor omului, este de datoria Om buds manului, consiliului său de administrație și a comisiilor desemnate de acesta (articolul 148h, alineatul 3) chiar și în domeniul administrării Federației, inclusiv activitatea sa ca titular de drepturi private:
1. să viziteze și să inspecteze locurile unde se execută măsurile privative de libertate,
2. dreptul de a viziona și a verifica, cu caracter consultativ, desfășurarea activităților organelor autorizate să exercite puterea administrativă directă și cea de constrângere, precum și
3. dreptul de a verifica și vizita unele instituții specializate și programele pentru persoanele cu handicap.
4. Respectând alineatul 1 oricine poate formula o plângere la Avocatului Poporului pentru a reclama o pretinsă întârziere a unei instanțe în audierea unui caz, în situatia în care a fost o vătămare personală. Alineatul 2 se aplică în mod corespunzător.
5. Este de datoria Avocatului Poporului să ajute la clarificarea petițiilor și memoriilor de grup prezentate în fața Consiliului National Federal. Legea federală referitoare la regulamentul intern al Consiliului Național Federal stabilește detaliile.
6. Avocatul Poporului este independent în exercitarea autorității sale.
1. Autoritățile federale, la nivel de land și municipale, trebuie să sprijine Avocatul Poporului în îndeplinirea atribuțiilor sale, să îi permită să le verifice evidențele și, la cerere, să îi pună la dispoziție informațiile necesare. Secretul profesional nu poate fi invocat în fața Avocatului Poporului.
2. Avocatul Poporului trebuie să păstreze secretul profesional în aceea și măsură în care procedează autoritatea interogată în îndeplinirea atribuțiilor sale. Avocatul Poporului are însă obligația de a păstra secretul profesional în rapoartele pe care le prezintă Consiliului Național numai în măsura în care este necesar în interesul părților implicate sau al siguranței naționale.
3. Alineatele 1 și 2 se aplică în mod corespunzător membrilor comisiilor, membrilor, dar și membrilor supleanți ai Consiliului pentru Drepturile Omului.
1. Avocatul Poporului va transmite anual Consiliului Național și Consiliului Federal un raport al activității sale. În plus Avocatul Poporului va da rapoarte pe probleme și observații punctuale către Consiliul Național și Consiliul Federal. Rapoartele Avocatului Poporului, după prezentarea către instituțiile amintite, vor fi publicate.
2. Membrii instituției Avocatului Poporului au dreptul să participe la dezbaterile din instituțiile controlate, iar comisiile și subcomisiile vor transmite rapoarte la fiecare solicitare de audiere. Membrii instituției Avocatului Poporului vor avea acest drept în orice fel de dezbateri în baza subcapitolelor din Legea Federală a Finanțelor. Detaliile sunt stipulate în regulamentul intern al Consiliului Național și cel al Consiliului Federal.
1. Avocatul Poporului are sediul în Viena și este format din trei membri care acționează pe rând ca Președinte. Mandatul durează șase ani. Realegerea membrilor Avocatului Poporului este posibilă doar o singură dată.
2. Membrii instituției Avocatului Poporului sunt aleși de Consiliul Național, în baza unei recomandări comune întocmite de Comitetul Principal, în prezența a cel puțin jumătate dintre membrii săi. Fiecare dintre cele trei partide cu cel mai mare număr de voturi în cadrul Consiliului Național are dreptul de a propune un membru pentru această recomandare. Înainte de preluarea funcției, membrii Instituției Avocatului Poporului depun jurământul în fața Președintelui Federal.
3. Președinția instituției Avocatului Poporului este preluată anual de unul dintre membrii săi, în ordinea puterii de vot deținute de partidele care i-au nominalizat. Această ordine rămâne neschimbată pe parcursul mandatului Avocatului Poporului.
4. În cazul în care un membru din cadrul instituției Avocatului Poporului se retrage mai devreme, partidul reprezentat în Consiliul Național care a nominalizat acest membru va propune un nou membru. Noile alegeri pentru restul de mandat vor avea loc în conformitate cu alineatul 2 de mai sus.
5. Membrii instituției Avocatului Poporului trebuie să aibă dreptul de a fi aleși în Consiliul Național; pe durata mandatului lor, aceștia nu pot exercita funcția de membru al Guvernului Federal, a guvernului unui land sau a unui organism reprezentativ popular și nu pot exercita nicio altă profesie.
1. Funcționarii instituției Avocatului Poporului sunt numiți de Președintele Federal în baza recomandării și cu contrasemnătura Președintelui instituției Avocatului Poporului. Președintele Federal poate autoriza Președintele instituției Avocatului Poporului să numească persoane în anumite categorii de funcții. Personalul auxiliar este numit de către Președinte, care este cea mai înaltă autoritate administrativă și exercită aceste atribuții potrivit aprecierii sale.
2. Președintele instituției Avocatului Poporului exercită prerogativele de autoritate federală asupra angajaților din cadrul instituției.
3. Pentru a îndeplini sarcinile în conformitate cu articolul 148a, alineatul 3, instituția Avocatului Poporului are dreptul de a numi comisii și de a crea un Consiliu pentru Drepturile Omului în calitate de consultant al său. Consiliul pentru Drepturile Omului constă dintr-un Președinte, un Vicepreședinte și alți membri și membri supleanți care sunt numiți de către Consiliul Avocatului Poporului. Legea federală prevede în ce măsură Consiliul Avocatului Poporului poate numi membri și membri supleanți ai Consiliului pentru Drepturile Omului și este ținut de propunerile altor instituții. Președintele, Vicepreședintele și ceilalți membri ai Consiliului pentru Drepturile Omului nu sunt subordonați altor autorități în exercitarea activității lor.
4. Avocatul Poporului soluționează petițiile cu care este sesizat în baza regulamentului, lucrările fiind repartizate către membrii comisiei care urmează să le gestioneze individual, după cum le sunt repartizate. Rezoluția privind regulamentul și alocarea de cazuri necesită unanimitatea membrilor consiliului Avocatului Poporului.
1. Landurile pot reglementa prin lege constituțională la nivelul landului faptul că Avocatul Poporului este competent, de asemenea, în sfera de administrare specială a landului. Într-un astfel caz articolul 148f se aplică în mod analog.
2. În cazul în care landurile își creează propriile instituții la nivelul landului cu sarcini similare Avocatului Poporului, acestea pot adopta dispoziții similare potrivit articolul 148f.
3. Un land care nu face uz de reglementările din alineatul 1 în ceea ce privește sarcinile stabilite în conformitate cu articolul 148a, alineatul 3, trebuie să creeze la nivelul landului, prin legea constituțională a landului, o instituție cu sarcini similare celor de la articolul 148a, alineatul 3, adoptând dispozițiile corespunzătoare pentru a putea îndeplini sarcinile conform articolelor 148c și 148d.
1. Pe lângă prezenta lege, se consideră legi constituționale în sensul articolul 44, alineatul 1, următoarele legi, cu modificările aduse de prezenta lege:
– Legea fundamentală din 21 decembrie 1867, Monitorul Oficial, paragraful 142, cu privire la drepturile generale ale cetățenilor din regatele și landurile reprezentate în cadrul Consiliului Imperiului;
– legea din 27 octombrie 1862, Monitorul Oficial, paragraful 88, cu privire la protecția domiciliului;
– hotărârea Adunării Naționale Provizorii din 30 octombrie 1918, Monitorul Oficial, paragraful 3;
– legea din 3 aprilie 1919, Monitorul Oficial, paragraful 209, cu privire la exilarea și exproprierea Casei Habsburg-Lorraine;
– legea din 3 aprilie 1919, Monitorul Oficial, paragraful 211, cu privire la abolirea nobilimii, a ordinelor cavalerești seculare, masculine și feminine și a anumitor titluri și demnități;
– secțiunea V din Partea a III-a a Tratatului de la Saint-Germain din 10 septembrie 1919, Monitorul Oficial, paragraful 303, din 1920.
2. Articolul 20 al Legii fundamentale din 21 Decembrie 1867, Monitorul Oficial nr. 142, precum și legea din 5 Mai 1869, Monitorul Oficial nr. 66, adoptată în baza acestui articol, încetează să mai producă efecte.
1. Trecerea la Constituția Federală introdusă prin prezenta lege este reglementată de o lege specială care intră în vigoare concomitent cu prezenta lege.
2. Se pot adopta legi, în conformitate cu noua formulare a prevederilor legii constituționale federale, de la data promulgării legii constituționale prin care modificarea devine aplicabilă. Acestea nu pot însă intra în vigoare înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi ale legii federale constituționale, în măsura în care acestea nu prevăd exclusiv măsuri necesare pentru aplicarea lor incipientă de la data intrării în vigoare a noilor prevederi ale legii federale constituționale.
1. Articolul 78d și articolul 118, alineatul 8, în versiunea din legea constituțională federală publicată în Monitorul Oficial. Paragraful 565 din 1991 intră în vigoare la 1 ianuarie 1992. Jandarmeriile existente la data de 1 ianuarie 1992 nu sunt afectate; această prevedere intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1992.
2. Articolul 10, alineatul 1, punctul 7, articolul 52a, articolele 78a – 78c, articolul 102, alineatul 2, precum și noile denumiri de la capitolul III, și articolul 102, în versiunea din legea constituțională federală publicată în Monitorul Oficial, paragraful 565 din 1991 intră în vigoare la data de 1 mai 1993.
3. Articolul 102, alineatul 5, a doua teză, precum și alineatele 6 și 7 se abrogă începând cu ora 24, data de 30 aprilie 1993. Cuvintele „cu excluderea administrației securității locale” de la articolul 102, alineatul 2, se abrogă începând cu ora 24, data de 30 aprilie 1993.
4. Articolul 26, articolul 41, alineatul 2, articolul 49b, alineatul 3, articolul 56, alineatele 2 – 4, art. 95, alineatele 1 – 3, articolul 96, alineatul 3, și noua denumire a alineatului 1 din articolul 56, în versiunea din legea constituțională federală publicată în Monitorul Oficial, paragraful 470 din 1992 intră în vigoare la data de 1 mai 1993.
5. Articolul 54, în versiunea din legea constituțională federală publicată în Monitorul Oficial. Paragraful 868 din 1992, intră în vigoare la 1 ianuarie 1993.
6. Următoarele prevederi, în versiunea din legea constituțională federală publicată în Monitorul Oficial. Paragraful 508 din 1993 intră în vigoare după cum
urmează:1. articolul 10, alineatul 1, punctul 9, articolul 11, alineatul 1, punctul 7, precum și articolul 11, alineatele 6 – 9 la data de 1 iulie 1994;
2. articolul 28, alineatul 5, articolul 52, alineatul 2, denumirea fostului articolul 52, alineatele 2 și 3, drept alineatele 3 și 4, precum și articolul 52b la data de 1 octombrie 1993;
3. abrogat.
7. Abrogat.
7a. Articolul 102, alineatul 2, în versiunea Legii Constituționale Federale Monitorul Oficial I nr. 2/1997, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1994. Articolul 102, alineatul 2, în versiunea Legii Federale publicată în Monitorul Oficial nr. 532/ 1993, încetează concomitent să mai producă efecte.
8. Articolul 54, în versiunea Legii Constituționale Federale publicată în Monitorul Oficial nr. 268/1994 intră în vigoare la data de 1 aprilie 1994.
9. Articolul 6, alineatele 2 și 3, articolul 26, alineatul 2, articolul 41, alineatul 2, articolul 49b, alineatul 3, și articolul 117 alineatul 2, prima teză, în versiunea Legii Constituționale Federale, publicată în Monitorul Oficial nr. 504/1994, intră în vigoare la 1 ianuarie 1995. În reglementările legale federale și ale landurilor, termenul „domiciliu” , cu toate formele sale gramaticale, este înlocuit cu termenul „reședință principală” de la data de 1 ianuarie 1996, dacă termenul „domiciliu” nu este înlocuit de termenul „reședință principală” până la ora 24, 31 decembrie 1995. De la 1 ianuarie 1996, este interzisă utilizarea termenului „domiciliu” în reglementările legale federale și ale landurilor; în cazul în care legea landului nu prevede că dreptul de vot cu privire la Dietă sau consiliul municipal depinde de reședința principală sau de reședință, acesta va depinde de domiciliu. În privința repartizării numărului de deputați în cadrul circumscripțiilor (unităților electorale) și în privința circumscripțiilor regionale (articolul 26, alineatul 2) și a reprezentării landurilor în Consiliul Federal (articolul 34), domiciliul stabilit la ultimul recensământ general este considerat domiciliu principal până la momentul la care devin disponibile rezultatele următorului recensământ general.
10. Articolul 87, alineatul 3, și articolul 88a în versiunea Legii Constituționale Federale publicată în Monitorul Oficial nr. 506/1994 intră în vigoare la 1 iulie 1994.
11. Intrarea în vigoare a prevederilor modificate sau introduse prin Legea Constituțională Federală publicată în Monitorul Oficial nr. 1013/1994, abrogarea prevederilor revocate prin aceea și Lege Constituțională Federală, precum și trecerea la noul statut juridic se supun dispozițiilor următoare:
1. Titlul prezentei legi, articolul 21, alineatele 6 și 7, articolul 56, alineatele 2 și 4, articolul 122, alineatele 3 – 5, articolul 123, alineatul 2, articolul 123a, alineatul 1, articolul 124, articolul 147, alineatul 2, a doua teză, precum și articolul 150, alineatul 2 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1995.
2. Titlul capitolului 1, titlul secțiunii A de la capitolul 1, articolul 10, alineatul 1, punctul 18, articolul 16, alineatul 4, secțiunea B a capitolului 1, articolul 30, alineatul 3, articolul 59, articolul 73, alineatul 2, articolul 117, alineatul 2, articolul 141, alineatele 1 și 2, articolul 142, alineatul 2, litera c, și denumirile noilor litere d – i, precum și articolul 142, alineatele 3 – 5, intră în vigoare concomitent cu Tratatul privind aderarea Republicii Austria la Uniunea Europeană.
3. Articolul 10, alineatele 4 – 6, și articolul 16, alineatul 6, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial nr. 276/1992, încetează să mai producă efecte concomitent cu intrarea în vigoare a prevederilor punctului 2.
4. Articolul 122, alineatul 1, și articolul 127b intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1997. Acestea se aplică actelor de administrare a fondurilor publice ulterioare datei de 31 decembrie 1994.
5. Atâta vreme cât reprezentanții Austriei în Parlamentul European nu sunt aleși în urma unor alegeri generale, aceștia vor fi delegați de Consiliul Național dintre membrii Adunării Federale. Această delegare are loc în baza unor propuneri din partea partidelor reprezentate, în conformitate cu puterea deținută de acestea în virtutea principiului reprezentării proporționale. Pe perioada delegării lor, membrii Consiliului Național și membrii Consiliului Federal pot fi concomitent membri ai Parlamentului European. În cazul în care un membru al Consiliului Național, delegat în Parlamentul European, renunță la mandatul său de membru al Consiliului Național, se aplică articolul 56, alineatele 2 și 3. Articolul 23b, alineatele 1 și 2, se aplică, de asemenea, prin analogie.
6. Paragraful 5 intră în vigoare la data de 22 decembrie 1994.
11a. Articolul 112, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial nr. 1013/1994, articolul 103, alineatul 3, și articolul 151, alineatul 6, punctul 3, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial nr. 8/1999, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1995.12. Articolul 59a, articolul 59b și articolul 95, alineatul 4, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial nr. 392/1996, intră în vigoare la 1 august 1996. Până la momentul adoptării reglementărilor legale la nivel de land în conformitate cu articolul 59a și articolul 95, alineatul 4, în landurile respective se aplică, prin analogie, reglementările legale federale corespunzătoare, cu excepția cazului în care landurile au adoptat deja reglementările prevăzute la articolul 59a și articolul 95, alineatul 4.
13. Articolul 23e, alineatul 6, și articolul 28, alineatul 5, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial nr. 437/1996, intră în vigoare la 15 septembrie 1996.
14. Articolul 49 și articolul 49a, alineatele 1 și 3, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial nr. 659/1996, intră în vigoare la 1 ianuarie 1997.
15. Articolul 55, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial nr. 2/1997, intră în vigoare la 1 ianuarie 1997. Articolul 54 se abrogă concomitent.
16. Articolul 147 alineatul 2, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial nr. 64/1997, intră în vigoare la 1 august 1997.
17. Articolul 69, alineatele 2 și 3, articolul 73, alineatul 1, articolul 73, alineatul 3, și articolul 148d, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial 1 87/1997, intră în vigoare la 1 septembrie 1997. Articolul 129, secțiunea B, a capitolului VI, articolul 131, alineatul 3, și noile denumiri ale secțiunilor din capitolul VI, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.
18. Articolul 9a, alineatul 4, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 30/1998, intră în vigoare la 1 ianuarie 1998.
19. Articolul 23f intră în vigoare concomitent cu Tratatul de la Nisa. Cancelarul Federal va anunța această dată în Monitorul Oficial Federal.
20. Se abrogă următoarele părți din articolul 149, alineatul 1:
1. adăugarea Legii Constituționale din 30 noiembrie 1945, Monitorul Oficial nr. 6 din 1946 privind legea privind protecția libertății personale din 27 octombrie 1862, Monitorul Oficial nr. 87, în procedurile derulate înaintea Instanței Populare la sfârșitul zilei de 30 decembrie 1955;
2. cuvintele „Legea din 8 mai 1919, StGBl. nr. 257, cu privire la stema și sigiliul Republicii Austriei Germane, cu modificările aduse de art. 2, 5 și 6 ale legii din 21 octombrie 1919, Monitorul Oficial nr. 484;” la sfârșitul zilei de 31 iulie 1981.
21. Cuvintele „sau prin exercitarea puterii directe de administrare și coerciție” de la articolul 144, alineatul 3, se abrogă începând cu ora 24, 31 decembrie 1990.
22. Prevederile articolului 10, alineatul 1, punctul 14, ale articolului 15, alineatele 3 și 4, ale articolului 18, alineatul 5, ale articolului 21, ale articolului 37, alineatul 2, ale articolului 51b, alineatul 6, ale articolului 52b, alineatul 1, ale articolului 60, alineatul 2, ale articolului 78d, alineatul 2, ale articolului 102, alineatul 1, noua denumire a articolului 102, alineatul 6, și articolul 118, alineatul 8, articolul 118a și articolul 125, alineatul 3, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 8/1999, intră în vigoare la 1 ianuarie 1999. Articolul 102, alineatul 5, este abrogat la sfârșitul zilei de 31 decembrie 1998.
23. Prevederile articolului 30, alineatul 3, prima teză, ale articolului 127c, ale articolului 129c, alineatul 4, ale articolului 147, alineatul 2, a patra și a cincea teză și ale articolul 147, alineatul 6, prima teză, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 148/1999, intră în vigoare la 1 august 1999.
24. Articolul 8, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 68/2000, intră în vigoare la 1 august 2000.
25. Articolul 11, alineatul 8, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 114/2000, intră în vigoare la 1 decembrie 2000. Articolul 151, alineatul 6, punctul 3, își încetează efectele la sfârșitul zilei de 24 noiembrie 2000.
26. În versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 121/2001, intră în vigoare:
1. articolul 18, alineatul 3, și articolul 23e, alineatul 5, la data de 1 ianuarie 1997;
2. articolul 21, alineatele 1 și 6, la data de 1 ianuarie 1999;
3. articolul 147, alineatul 2, prima teză, la data de 1 august 1999;
4. articolul 18, alineatul 4, articolul 23b, alineatul 2, articolul 39, alineatul 2, și articolul 91, alineatul 2, la 1 ianuarie 2002;
5. articolul 23f, alineatul I-3, concomitent cu Tratatul de la Nisa. Cancelarul Federal trebuie să publice această dată în Monitorul Oficial Federal I.
27. Articolul 14b, articolul 102, alineatul 2, și articolul 131, alineatul 3, în versiunea Legii Federale, Monitorul Oficial I nr. 99/2002, intră în vigoare la 1 ianuarie 2003. Sect. 2, Sect. 4 alineatul 1, Sect. 5 și Sect. 6, alineatele 1 și 2 din legea provizorie publicată în Monitorul Oficial nr. 368/1925 se aplică în mod corespunzător. O lege a landului, care a devenit lege federală în conformitate cu cea de-a doua teză la 1 ianuarie 2003, își încetează efectele la intrarea în vigoare a legii landului adoptate în baza articolului 14b, alineatul 3, cel târziu la sfârșitul zilei de 30 iunie 2003; în mod simultan, reglementările corespunzătoare ale legii federale privind licitațiile 2002, Monitorul Oficial I nr. 99/2002, intră în vigoare concomitent în această măsură.
28. Articolul 23a, alineatele 1 și 3, articolul 26, alineatele 1 și 4, articolul 41, alineatul 2, articolul 46, alineatul 2, articolul 49b, alineatul 3, și articolul 60, alineatul 3, prima teză, în versiunea legii federale publicate în Monitorul Oficial I nr. 90/2003, intră în vigoare la 1 ianuarie 2004.
29. Articolul 11, alineatul 8, în versiunea Legii Federale, Monitorul Oficial I nr. 114/2000, și Monitorul Oficial I nr. 100/2003, intră în vigoare la 1 Decembrie 2000, articolul 151, alineatul 7, în versiunea Legii Federale, Monitorul Oficial I nr. 100/2003, la sfârșitul zilei în care a fost publicată această lege federală. Articolul 7, alineatul 1, articolul 8, articolul 8a, articolul 9a, articolul 10, alineatul 1, punctul 10, articolul 13, alineatul 1, articolul 14, alineatul 1, alineatul 5, litera a și alineatul 8, articolul 14a, articolul 15, alineatul 4, articolul 18, alineatele 4 și 5, articolul 23, alineatele 1 și 5, articolul 23e, alineatul 6, articolul 26, articolul 30, alineatul 2, articolul 34, alineatul 2, articolul 35, alineatul 1, articolul 42, alineatul 4, articolul 47, alineatul 1, articolul 48, articolul 49, articolul 49a, articolul 51, articolul 51a, articolul 51b, articolul 51c, articolul 52b, articolul 57, articolul 71, articolul 73, articolul 81a, alineatele 1, 4 și 5, articolul 87a, articolul 88a, articolul 89, articolul 97, alineatele 1 și 4, articolul 102, alineatul 2, articolul 112, articolul 115, articolul 116, articolul l16a, articolul 117, articolul 118, articolul 118a, articolul 119, articolul 19a, articolul 126a, articolul 126b, alineatul 2, articolul 127, alineatul 3, articolul 127a, articolul 127c, articolul 134, alineatul 3, articolul 135, articolul 136, articolul 137, articolul 139, articolul 139a, articolul 140, articolul 140a, articolul 144, articolul 146, alineatul 1, articolul 147, alineatul 3, articolul 148, articolul 148a, articolul 148b, articolele 148e – 148j și articolul 149, precum și titlurile și celelalte reglementări, în versiunea legii federale, Monitorul Oficial nr. 100/2003, intră în vigoare la 1 ianuarie 2004.
30. Articolul 11, alineatul 1, punctele 7 și 8, precum și alineatul 9, în versiunea legii federale, Monitorul Oficial I nr. 118/2004, intră în vigoare la 1 ianuarie 2005, însă nu înainte de sfârșitul zilei de publicare a legii federale menționate în Monitorul Oficial Federal. În măsura în care legislația federală nu prevede altfel, reglementările existente la nivelul landurilor cu privire la aspectele prevăzute la articolul 11, alineatul 1, punctul 8, își încetează efectele concomitent.
31. Articolul 10, alineatul 1, punctul 9, și articolul 151, alineatul 7, în versiunea legii federale, Monitorul Oficial I nr. 153/2004, intră în vigoare la 1 ianuarie 2005.
32. Articolul 14, alineatele 5a, 6, 6a, 7a și 10, și articolul 14a, alineatele 7 și 8, intră în vigoare la sfârșitul zilei de publicare a Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 31/2005, în Monitorul Oficial Federal.
33. În versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 81/2005, intră în vigoare:
1. Articolul 151, alineatul 31, la sfârșitul zilei de 30 decembrie 2004;
2. Articolul 8, alineatul 3, la sfârșitul lunii de publicare a acestei Legi Constituționale Federale.
33a. Articolul 129 a, articolul 129b și articolul 129c, alineatele 1, 3, 5 și 7, în versiunea legii federale, Monitorul Oficial I nr. 100/2005, intră în vigoare la 1 ianuarie 2006.34. Articolul 9a, alineatele 3 și 4, articolul 10, alineatul 1, punctul 15, și articolul 102, alineatul 2, în versiunea Legii Federale, Monitorul Oficial I nr. 106/2005, intră în vigoare la 1 ianuarie 2006.
35. Articolul 88a, în versiunea Legii Federale, Monitorul Oficial I nr. 121/2005, intră în vigoare la 1 noiembrie 2005.
36. Intrarea în vigoare a reglementărilor modificate sau adăugate de Legea Constituțională Federală, Monitorul Oficial I nr 27/2007, și încetarea efectelor reglementărilor eliminate de această Lege Constituțională Federală, precum și trecerea la noua situație juridică se supun dispozițiilor următoare:
1. Articolul 23a, alineatele 1, 3 și 4, articolul 26, alineatele 1, 4, 6, și 8, articolul 30, alineatul 3, articolul 41, alineatul 3, articolul 46, articolul 49b, alineatul 1, prima teză, și alineatul 3, a doua teză, articolul 60, alineatul 1, și alineatul 3, prima teză, articolul 95, alineatele 1, 2, 4 și 5, articolul 117, alineatele 2 și 6, precum și articolul 151, alineatul 33a, intră în vigoare la 1 Iulie 2007; concomitent, articolul 23a, alineatele 5 și 6, își încetează efectele. Reglementările landurilor urmează să fie adaptate la noua situație juridică până la sfârșitul zilei de 31 decembrie 2007.
2. Articolul 26a intră în vigoare la 1 iulie 2007. Modificarea Consiliului Electoral Federal, în conformitate cu această prevedere, trebuie să aibă loc până la sfârșitul zilei de 31 august 2007; detaliile în această privință sunt stabilite de reglementările electorale privind Consiliul Național.
3. Articolul 27, alineatul 1, intră în vigoare la începutul perioadei legislaturii XXIV .
37. Intrarea în vigoare a reglementărilor adăugate sau nou stabilite de art. 1 al Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 1/2008, se supune următoarelor dispoziții:
1. Articolul 13, alineatele 2 și 3, articolul 51, în punctul 4, articolul 51a, articolul 51b, în punctele 7 – 9a, articolul 123a, alineatul 1, și articolul 148d intră în vigoare la 1 ianuarie 2009; Legea-cadru privind finanțele federale pentru exercițiile financiare 2009-2012 și legea privind finanțele federale pentru exercițiul financiar 2009 urmează a fi elaborate și adoptate deja în baza acestor reglementări, iar proiectul de lege-cadru privind finanțele federale pentru exercițiile financiare 2009-2012 urmează a fi înaintat Consiliului Național cel târziu concomitent cu proiectul de lege privind finanțele federale pentru exercițiul financiar 2009.
2. Articolul 51, punctul 5, articolul 51b, în versiunea paragrafului 10, articolele 51c și 51d intră în vigoare la 1 ianuarie 2013. Articolul 51, punctul 4, și articolul 5 1b, punctele 7 – 9a, își încetează efectele la sfârșitul zilei de 31 decembrie 2012. Această situație juridică se aplică deja elaborării legii-cadru privind finanțele federale pentru exercițiile financiare 2013-2016, precum și legii privind finanțele federale pentru exercițiul financiar 2013 și adoptării legii de către Consiliul Național.
3. Articolul 51a, în versiunea Legii Federale, Monitorul Oficial I nr. 100/2003, continuă să se aplice până la sfârșitul zilei de 31 decembrie 2012.
38. Articolul 2, alineatul 3, articolul 3, alineatele 2 – 4, articolul 9, alineatul 2, articolul 10, alineatul 3, a doua și treia teză, articolul 20, alineatul 1 și 2, articolul 23f, alineatul 1, ultima teză, și alineatul 3, articolul 50, articolul 52, alineatul 1a, așasea sub-secțiune a secțiunii A a celui de-al treilea capitol, articolul 67a, articolul 88, alineatul 1, articolul 90a, articolul 112, titlurile de deasupra articolului 115, secțiunea B a celui de-al cincilea (nou) capitol, titlurile de deasupra articolului 121 și articolul 129, articolul 134, alineatul 6, titlul de deasupra articolului 148a, articolul 148a, alineatele 3 – 5, articolul 148c ultima teză și titlul de deasupra articolului 149, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 2/2008, intră în vigoare la 1 ianuarie 2008. Legile federale și ale landurilor, necesare în vederea adaptării la articolul 20, alineatul 2, ultima teză, și articolul 120b, alineatul 2, urmează să fie adoptate cel târziu până la sfârșitul zilei de 31 decembrie 2009.
39. Articolul 10, alineatul 1, punctele 1, 3, 6 și 14, articolul 78d, alineatul 2, articolul 102, alineatul 2, articolul 129, secțiunea B a celui de-al șaptelea (nou) capitol, articolul 132a, articolul 135, alineatele 2 și 3, articolul 138, alineatul 1, articolul 140, alineatul 1, prima teză, și articolul 144a, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 2/2008, intră în vigoare la 1 iulie 2008. Următoarele dispoziții se aplică trecerii la noua situație juridică:
1. La 1 iulie 2008, fostul Tribunal Federal Independent în materie de azil devine Curtea competentă în materie de azil.
2. Până la numirea Președintelui, a Vicepreședintelui și a celorlați membri ai Curții competente în materie de azil, fostul Președinte, fostul Vicepreședinte și ceilalți foști membri ai Tribunalului Federal Independent în materie de azil își exercită în continuare funcțiile. Măsurile necesare pentru numirea Președintelui, a Vicepreședintelui și a celorlalți membri ai Curții competente în materie de azil, precum și angajarea personalului extrajudiciar pot fi deja luate la sfârșitul zilei de publicare a Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 2/2008.
3. Au dreptul să fie numiți în calitate de membri ai Curții competente în materie de azil membrii Tribunalului Federal Independent în materie de azil, care solicită numirea și care dețin calificările personale și profesionale pentru a fi numiți; se consideră că cerințele art. 129d, alineatul 3, sunt îndeplinite de acești solicitanți. Guvernul Federal decide cu privire la numirea acestor solicitanți.
4. Cauzele care la data de 1 Iulie 2008 se aflau pe rolul Tribunalului Federal Independent în materie de azil vor fi soluționate de Curtea competentă în materie de azil. Curtea Administrativă sau Curtea Constituțională continuă să judece cauzele care au ca obiect plângeri împotriva Tribunalului Federal Independent competent în materie de azil, dar Curtea competentă în materie de azil este considerată autoritate implicată.
5. Începând cu 28 Noiembrie 2007, în cauzele aflate pe rolul Tribunalului Federal Independent competent în materie de azil, plângerile cu privire la încălcarea obligației de a lua o decizie nu mai sunt admisibile. Cauzele care au ca obiect încălcarea obligației de a lua o decizie de către Tribunalul Federal Independent competent în materie de azil, care se află deja pe rolul Curții Administrative, se consideră suspendate la sfârșitul zilei de 30 iunie 2008; judecarea cauzelor al căror obiect este încălcarea obligației de a lua o decizie va fi continuată de Curtea competentă în materie de azil.
40. Articolul 27, alineatul 2, articolul 92, alineatul 2, articolul 122, alineatul 5, articolul 134, alineatele 4 și 5, precum și articolul 147, alineatul 4, prima teză, și alineatul 5, în versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial I nr. 2/2008, intră în vigoare la începutul perioadei legislaturii XXIV . Persoanelor care, la începutul perioadei legislaturii XXIV, dețin deja o funcție în înțelesul articolului 92, alineatul 2, articolului 122, alineatul 5, articolului 134, alineatele 4 și 5, precum și articolului 147, alineatul 4, prima teză, și alineatul 5, continuă să li se aplice reglementările aplicabile până la acea dată.
41. Articolul 28, alineatul 4, în versiunea Legii Constituționale Federale, Monitorul Oficial I nr. 31/2009, intră în vigoare la 1 aprilie 2009.
42. Articolul 20, alineatul 2, în versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial I nr. 50/2010 a intrat în vigoare la 1 octombrie 2010.
43. Articolul 23c, articolul 23d, alineatul 2, alineatul 3, prima și a doua teză, și alineatul 5, prima teză, articolele 23e – 23k și articolul 73, alineatul 2, din versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial I, nr 57/2010 intră în vigoare la 1 august 2010.
44. Articolul 127a, alineatele 1, 3, 4, 7 – 9, articolul 127c și articolul 146, alineatul 1, din versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial nr. 98/2010, intră în vigoare la 1 ianuarie 2011.
45. Articolul 6, alineatul 4, articolul 26, alineatul 5, și articolul 60, alineatul 3, în versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial nr. 43/2011 intră în vigoare la 1 octombrie 2011. Abrogarea articolului 60, alineatul 3, a doua teză, până acum, nu afectează legea privind expulzarea casei Habsburg Lothringen și preluarea activelor lor, Monitorul Oficial nr. 209/1919.
46. Articolul 10, alineatul 1, punctul 11, și articolul 102, alineatul 2, din versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial nr. 58/2011, intră în vigoare la 1 ianuarie 2012. Pentru trecerea la noua situație juridică se aplică:
1. Dispozițiile legilor care reglementează legile landurile referitoare la spălare de bani devin legi federale, în sensul prezentei legi.
2. Ordonanțele au fost pronunțate în baza legilor menționate în subparagraful 1 și devin ordonanțe ale Federației și sunt considerate a fi modificate în mod corespunzător în măsura pentru a nu contrazice organizațional dispozițiile acestei legi.
3. Legea federală prevede în ce măsură legilor și ordonanțelor menționate la punctele 1 și 2 continuă să se aplice în cadrul procedurilor în curs la data de 1 ianuarie 2012; punerea în aplicare a acestor proceduri este datoria landurilor. Prevederile prezentei legi care se aplică în domeniul articolului 11 și se aplică în mod corespunzător pentru prezenta măsură.
4. Legea federală pot prevedea norme detaliate pentru trecerea la noua situație juridică.
5. Ministrul Federal în rapoartele către Consiliului Național și Consiliul Federal târziu până la 31 decembrie 2014 privind executarea în chestiuni de spălare de bani.
47. Articolul 15, alineatul 10, a doua teză, articolul 116a, alineatul 1, prima teză, articolul 116a, alineatul 1, punctele 1 și 2, articolul 116a, alineatul 2, punctele 3 și 6, și articolul 116b în versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial nr. 60/2011, intră în vigoare la 1 octombrie 2011.
48. Articolul 22, articolul 148a, articolul148b, alineatul 1, prima teză, și alineatul 3, articolul 148c, ultima teză, articolul 148d, articolul 148g, alineatele 2 – 5, articolul 148h, alineatele 3 și 4, și articolul 148i, alineatul 3, în versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial nr 1/2012 intră în vigoare la 1 iulie 2012. Măsurile organizatorice și personale necesare pentru începutul activității comisiilor și a Consiliului pentru Drepturile Omului poate fi deja adoptată de consiliul Avocatului Poporului la data publicării Legii federale BGBl. I nr 1/2012. În cazul în care într-un land o lege constituțională a landului este in vigoare la 1 iulie 2012, prin care consiliul Avocatului Poporului a fost declarat de asemenea, competent pentru administrația landului în conformitate cu art 148i alineatul 1, acesta este considerat a fi un land care a făcut uz de această autorizație. De asemenea, în ceea ce privește sarcinile conform articolului 148a, alineatul 3, în versiunea din Legea federală, Monitorul Oficial I nr 1/2012. Legile constituționale ale landurilor conform articolului 148i, alineatul 3, trebuie să fie transmise cel târziu până la data de 31 decembrie 2012.
49. Articolul 10, alineatul 1, subpunctele 1a și 17, articolul 26, alineatul 3, prima teză, articolul 26a, prima teză, și articolul 141, alineatul 3, prima teză, în versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial nr. 12/2012, intră în vigoare la 1 aprilie 2012. Simultan, articolul 10, alineatul 1, punctul 18, se abrogă.
50. Articolul 15, alineatele 3 și 4, articolul 78a, alineatul 1, articolul 78b, articolul 78c, articolul 78d, alineatul 2, și articolul 102, alineatul 1, în versiunea Legii Federale Constituționale, Monitorul Oficial nr 49/2012, intră în vigoare la 1 septembrie 2012; în acela și timp, Ordonanța Guvernul Federal privind constituirea direcțiilor Poliției Federale și determinarea competenței regionale (Ordonanța Direcției de Poliție Federală, Monitorul Oficial II nr. 56/1999, se abrogă.
51. Pentru intrarea în vigoare a dispozițiilor care au fost modificate sau introduse prin Legea federală, Monitorul Oficial I nr 51/2012, și pentru invalidarea dispozițiilor abrogate prin prezenta lege federală, precum și trecerea la noua situație juridică, următoarele prevederi urmează să se aplice:
1. măsurile organizaționale și personale necesare pentru începerea activității instanțelor administrative pot fi luate deja la data publicării Legii în Monitorul Oficial I nr. 51/2012. Pentru desemnarea membrilor instanțelor administrative înainte de 1 Ianuarie 2014, articolul 134, alineatele 2, 3, 5 și 6, în versiunea din Legea federală, Monitorul Oficial I nr 51/2012, se aplică cu condiția ca propunerile triple pentru adunarea plenară a Curții Administrative, respectiv ale unui comitet ales dintre membrii săi, nu sunt necesare.
2. dreptul de a fi numit în calitate de membru al Curții Administrative a Federației aparține:
a. celui care este președintele, vicepreședinte sau președinte de cameră al Biroului Federal de licitații la 1 iulie 2012 și solicită să fie numit membru al Curții de administrație al Federației și are calificare personală și profesională pentru a îndeplini sarcinile legate de ocuparea forței de muncă în poziția planificată;
b. celui care este membru al Senatului Finanțelor Independente la 1 iulie 2012 și solicită să fie numit membru al Curții de administrație al Federației pentru Finanțe și are calificare personală și profesională pentru a îndeplini sarcinile legate de ocuparea forței de muncă în poziția planificată.
3. Președintele și Vicepreședintele Curții Administrative a Federației vor fi numiți de către guvernul federal în șase săptămâni după expirarea de la data publicării în Legea Federală, Monitorul Oficial I nr. 51/2012.
4. Cererea de a fi numit în calitate de alt membru al respectivei Curți Administrative a Federației poate fi depusă până la data de 31 decembrie 2012. Prerogativele articolului 134, alineatul 3, ultima teză, sunt considerate a fi îndeplinite pentru astfel de solicitanți. Guvernul Federal decide in privința numirii unor astfel de solicitanți până la data de 28 februarie 2013. Persoanele a căror aplicație este refuzată au dreptul de a depune plângere împotriva hotărârii de refuz în conformitate cu articolul 130, alineatul 1, litera a, la instanța administrativă federală și în conformitate cu articolul 144 la Curtea Constituțională.
5. Dreptul de a numi membri în instanțele administrative ale landurilor și procedura privind numirea urmează să fie stabilite de către landuri în baza unor principii similare.
6. Articolul 10, alineatul 1, punctul 3, articolul 10, alineatul 1, punctul 8, articolul 11, alineatul 2, articolul 14a, alineatul 5, prima teză, articolul 14b, alineatul 5, teza a doua, articolul 15, alineatul 6 integral, mai puțin ultima teză, articolul 18, alineatul 5, articolul 22, articolul 23f, alineatul 2, articolul 42a, articolul 43, articolul 49, alineatul 2, articolul 50, alineatele 2 și 3, articolul 97, alineatele 2 și 4, articolul 101a, articolul 102, alineatul 2, articolul 117, alineatul 8, articolul 118, alineatul 3, punctul 9, articolul 127c, punctul 3, articolul 140a, articolul 147, alineatul 3, articolul 148a, alineatul 3, punctul 3, și articolul 148b, alineatul 1, prima teză, în versiunea Legii Federale, Monitorul Oficial I nr 51/2012, precum și articolul 131, alineatul 3, în versiunea de articol 1, subparagraful 61, și articolul 134, alineatul 3, în versiunea articolului 1, subparagraful 62, din prezenta lege federală intră în vigoare la o lună de la publicare; în acela și timp articolul 15, alineatul 5, articolul 98 și articolul 127c, punctul 4, vor deveni lipsite de efecte; articolul 10, alineatul 1, punctul 1, articolul 11, alineatul 9 (punctul 7 nou), articolul 12, alineatul 4, alineatul 2 (nou), articolul 20, alineatul 2, articolul 21, alineatul 1, ultima teză, articolul 81b, alineatul 3, prima teză, titlul capitolului B din al treilea – partea principală, articolul 82, alineatul 1, articolul 83, alineatul 1, articolul 86, alineatul 1, articolul 87, alineatul 3, articolul 88, alineatele 2 și 3, articolul 88a, articolul 89, alineatele 1 – 3 și 5, articolul 90, alineatul 1, articolul 90a, articolul 94, articolul 109, articolul 112, articolul 115, alineatul 2, articolul 118, alineatul 4, articolul 119a, punctul 9, articolele 129 – 136, inclusiv titlurile capitolelor (capitolul A nou din a șaptea parte principală), titlul capitolului D (capitolul B nou) din partea principală a șaptea, articolul 138, alineatul 1, punctul 2, articolul 139, alineatele 1, 3 și 4, prima teză, articolul 139a, articolul 140, alineatul 1, alineatul 3, ultima teză, și alineatul 4, prima teză, articolul 141, alineatul 1, articolul 144, articolul 147, alineatul 8, articolul 148i, alineatele 1 și 2, și preambulul în versiunea legii federale, Monitorul Oficial I nr 51/2012, intră în vigoare la 1 ianuarie 2014; simultan articolul 11, alineatele 7 și 8, articolul 12, alineatele 2 și 3, articolul 14b, alineatul 6, articolul 15, alineatul 7, articolul 81a, alineatul 4, ultima teză, articolul 81c, alineatul 3, articolul 103, alineatul 4, articolul 111, articolul 119a, alineatul 5, articolul 141, punctul 3, articolul 144a și articolul 148e nu se mai aplică.
7. La 1 ianuarie 2014, Curtea de azil devine Curtea Administrativă a Federației; membrii Curții de azil devin membri ai Tribunalul Administrativ al Federației.
8. La 1 ianuarie 2014, Senatele administrative independente din landuri, Biroul Federal de licitație și Senatul Independent al finanțelor (autorități administrative independente) se dizolvă; în plus autoritățile administrative numite în preambul (alte autorități administrative independente) se dizolvă. Competența de a continua procedura pendinte la data de 31 decembrie 2013 din cadrul acestor autorități, precum și procedura în curs la Autoritățile de Supraveghere cu privire la interpretări (articolul 119a, alineatul 5) trece la instanțele administrative; acest lucru este valabil și pentru procedurile în curs la alte autorități în care aceste autorități pot avea calitatea de autoritate superioară administrativă sau autoritate superioară în cadrul recursului, cu excepția organelor localităților.
9. Instanțele administrative înlocuiesc autoritățile administrative independente, alte autorități administrative independente și, în plângerile pe rol, toate celelalte autorități administrative cu excepția celor care au decis în prima și ultimă instanță sau care au avut sarcina de a decide, precum și cu excepția organelor municipale, înlocuiesc instanțele administrative în procedurile pendinte la Tribunalul Administrativ (Federal) și la Curtea Constituțională la data de 31 decembrie 2013. După încetarea procedurii în fața Curții Administrative privind lipsa de decizie a unei autorități administrative independente sau în fața Curții Constituționale cu privire la astfel de hotărâri, procedura va fi continuată în fața Curții Administrative.
10. Articolul 131, alineatul 3, în versiunea articolului 1, paragraful 61 din Legea federală 51/2012, continuă să se aplice în procedurile cu reclamații în curs la la Tribunalul Administrativ Federal, până la data 31 decembrie 2013.
11. Mai multe detalii cu privire la transferul de jurisdicție (competență) vor fi stabilite de Legea federală.
52. Articolele 50a – 50d, în versiunea Legii federale, publicate în Monitorul Oficial I nr. 65/2012, intră în vigoare simultan cu acordul de constituire a Mecanismului European de Stabilitate.
53. Articolul 10, alineatul 1, punctele 11 și 15, precum și articolul 102, alineatul 2, astfel cum au fost modificate prin legea federală, Monitorul Oficial I nr. 59/2013, se emit până la sfârșitul lunii de la promulgarea acestei legi federale.
54. Conform legii constituționale publicate în Monitorul Oficial I nr. 114/2013 cu modificările ulterioare, validează sau lipsește de efecte după caz următoarele:
1. Articolul 51, alineatele 4 și 6, din 06 iunie 2012;
2. Articolul 49, alineatul 2, punctul 1, de la 1 iulie 2012;
3. Articolul 7, alineatul 4, articolul 12, alineatul 1, punctul 1, articolul 14a, punctul 1, articolul 16, alineatul 5, articolul 52, alineatul 4, articolul 59b, alineatul 1, punctul 2, articolul 81, punctul 1, articolul 127 punctul 8, articolul 147, alineatul 6, articolul 148f, precum și nota de subsol de la alineatul 11, punctul 2, și nota de subsol referitoare la reglementarea cu aplicare până la sfârșitul lunii de la data proclamării acestei legi federal constituționale;
4. Articolul 94, alineatul 2, de la 1 ianuarie 2014;
5. Articolul 89, alineatele 2 – 4, articolul 139, alineatele 1 și 1a, alineatul 1b, a treia teză, alineatele 4 și 7, și articolul 140, alineatele 1 și 1a, alineatul 1b, a treia și ultima teză, alineatele 4 și 8, de 1 ianuarie 2015.
55. Articolul 6, alineatul 4, articolul 10, alineatul 1, punctul 1, articolul 130, alineatul 5, și articolul 141, alineatul 1, litera g, astfel cum a fost modificat prin legea federală constituțională publicată în Monitorul Oficial I nr. 115/2013 care devine valabil la 1 ianuarie 2014.
56. Odată cu legea de reformă a autorității și administrației școlare în 2013, Monitorul Oficial I nr. 164/2013 intră în vigoare:
1. Articolul 14, alineatul 5, literele a și b, precum și introducerea sintagmei din articolul 81b, alineatul 1, cu data publicării în gazeta oficială federală,
2. Articolul 81a, alineatul 1, la data de 1 septembrie 2013,
3. Articolul 14, alineatul 3, litera a, punctul 4, litera a, articolul 81 alineatele 2 și 3, articolul 81b, alineatul 1 (atâta timp cât aceasta nu este vizată de punctul 1), articolul 132, alineatele 1 și 4, precum și articolul 133, alineatul 6, la 1 august 2014.
57. Articolele 53 și 57, articolul 130, alineatul 1, articolul 136, alineatul 3, și articolul 138b, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 101/2014, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2015.
58. Articolul 30a, cum a fost modificat prin Legea nr. 102/2014 publicată în Monitorul Oficial Federal, intră în vigoare la 1 ianuarie 2015.
Sub denumirea de Regatul Belgiei, această țară este o monarhie constituțională ereditară, având o structură federativă. De fapt, este un stat federativ nou, unde regulile federalismului se aplică doar parțial. De aceea este caracterizat ca un federalism informal. Din anul 1993 Belgia este un stat federal compus din trei comunități (franceză, Flamandă, germanofonă) și din trei regiuni (valonă, Flamandă, bruxelleză). Există patru regiuni lingvistice (de limbă franceză, de limbă neerlandeză, regiunea bilingvă Bruxelles-Capitală și cea de limbă germană). 1 Potrivit lui Marc A. Lejeune, „Restructurarea statului belgian nu este deci un fenomen izolat, ea se înscrie din contră într-o perspectivă mai largă, aceea a regionalizării, care cuprinde în realitate întreaga Europă. ” 2
Dacă la crearea sa (1830) Belgia era un stat unitar descentralizat, această structură a cedat sub presiunea unei mișcări de fond puternice: afirmarea comunităților și regiunilor. 3
Constituția Belgiei, una dintre cele mai vechi constituții, a fost adoptată la 7 februarie 1831 și este în vigoare și astăzi, cu unele modificări, cele mai importante fiind cele din 1970, 1980, 1988, 1989, 1993, 2014.
Constituția, marcând independența noului stat, trebuia să realizeze o sinteză durabilă a tradițiilor politice locale și naționale. Transformările au exprimat divizarea teritoriului Belgiei și repartizarea competențelor între stat și celelalte colectivități publice. Aceasta a prezentat inconveniente pentru revizuirile succesive ale textului inițial, inconveniente ce fac mai delicată lectura textului, precum și interpretarea naturii exacte a statului belgian, unitar sau mai degrabă federal. 4
Sistematizarea Constituției 6 este realizată pe titluri, capitole, secțiuni și articole. Titlurile sunt următoarele: I. Belgia federală, componentele și teritoriul; II. Belgienii și drepturile lor; III. Puterile; IV . Relațiile internaționale; V . Finanțele; VI. Forța publică; VII. Dispoziții generale; VIII. Revizuirea Constituției; IX. Intrarea în vigoare și dispoziții tranzitorii.
Belgia este un stat federal, cu o construcție constituțională proprie, specifică. Este o monarhie constituțională contemporană, fondată pe principii democratice solide. Întreaga construcție statală este fondată pe principiul că toate puterile emană de la națiune. Exercițiul puterilor poate fi atribuit printr-un tratat sau printr-o lege instituțiilor de drept internațional public.
Cu tot specificul evoluției statului belgian, Constituția dă o organizare care se înscrie pe sistemul clasic și acceptat. În acest sens se reglementează puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească.
Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege, Camera Reprezentanților și Senat. Referendumul nu este prevăzut în sistemul juridic ca tehnică normativă. Dar, începând cu anul 1999, materiile de interes comunal sau provincial pot face obiectul consultării populare în comune sau în provincii. Parlamentul are o structură bicamerală , datorată tradiției, dar și structurii federative. Deputații și senatorii sunt aleși pentru un mandat de patru ani. Dizolvarea Parlamentului este automată:
Dizolvarea este decisă de către Rege.
Senatul cuprinde trei categorii de senatori: aleși direct, senatori ai comunităților , senatori cooptați, aleși chiar de către senatori. În fine, copiii Regelui sau, în caz de deces, descendenții belgieni din ramura familiei regale cu drept de succesiune sunt senatori de drept de la 18 ani, având vot deliberativ de la vârsta de 21 ani.
Regele dispune de drept de inițiativă legislativă, sancționează legile. Suntem în prezența unei monarhii constituționale, pe principiul eredității. Regele nu are puteri absolute, deoarece toate puterile emană de la națiune. Regele nu răspunde politic. Orice act al Regelui trebuie contrasemnat de cel puțin un ministru, care își asumă astfel răspunderea politică pentru acesta.
Trebuie adăugat că, după reforma din anul 1993, s-a realizat o repartizare a atribuțiilor între Cameră și Senat. Senatul a devenit Cameră de reflecție. Puterea executivă este bicefală, cuprinzând Regele și miniștrii săi. Miniștrii sunt numiți de Rege. Guvernul Federal este condus de Prim-ministru. Regele și miniștrii asigură funcționarea guvernării la nivel federal.
Aceasta nu deține monopolul funcției jurisdicționale, deoarece legiuitorul a creat jurisdicțiile administrative, având în frunte Consiliul de Stat.
Judecătorii sunt independenți, sunt numiți de Rege pe viață, sunt irevocabili și inamovibili. Se disting: judecătorii de pace (la nivelul cantoanelor judiciare); tribunalul de poliție, tribunalul de primă instanță, tribunalul de muncă, tribunalul comercial (la nivelul arondismentelor); Curtea cu Juri (la nivelul provinciei); Curtea de Apel (cinci la număr), Curtea de Muncă.
În fruntea sistemului judecătoresc se găsește Curtea Supremă , care asigură unitatea jurisprudenței. Există un Înalt Consiliu de Justiție ca garant al independenței judecătorești. În categoria magistraților intră și membrii Ministerului Public (procurorii), care însă nu au puterea de a judeca.
Pentru caracterizarea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice, doctrina precizează că trei trăsături marchează instituțiile belgiene:
Ele corespund dispozițiilor constituționale potrivit cărora Belgia este un stat federal format din comunități și din regiuni (art. 1). Regiunile sunt în număr de trei și le-am nominalizat deja alături de comunități. Lor li s-au atribuit competențe statale pe care le exercită în mod autonom, fiind competențe exclusive. Statul federal nu poate interveni în sfera de competență a acestora. Ele sunt conduse de adunări numite Parlamente, alese direct de populație, care au competența de a emite norme, și de un Executiv care răspunde în fața acestora. Funcțiile Parlamentelor entităților federale sunt asemănătoare cu cele ale Parlamentului federal, desigur, la nivel local. Localitățile (orașe și comune) sunt conduse de consilii locale alese. Comunitățile și regiunile aleg Parlamente la nivel regional.
În sistemul statal belgian, un sistem asimetric, există și provincii . Provincia este o colectivitate politică descentralizată, autonomă, care se subordonează legii și interesului general. Sunt conduse de către un Consiliu provincial, Deputăția permanentă și Guvernator. Guvernatorul este numit pe viață de către Rege și este reprezentantul Guvernului Federal în provincie.
Acestea își găsesc o consacrare completă în titlul II al Constituției, denumit „Belgienii și drepturile lor” . Suntem în prezența unor reglementări moderne, în acord cu marile instrumente juridice internaționale și europene în materie.
Constituția dă o reglementare frumoasă raporturilor dintre dreptul național și dreptul Uniunii Europene. Conform doctrinei, regulile care emană de la instituțiile naționale nu sunt singurele reguli aplicabile în Belgia, trebuie avute în vedere tratatele internaționale și dreptul european derivat (Marc A. Lejeune, op. cit., p. 179). Se face o distincție în funcție de faptul că tratatele intervin în materii care privesc exclusiv competențe federale, exclusiv competențe comunitare sau regionale, ori ambele (Marc A. Lejeune, op. cit., p. 179). Potrivit Constituției, Regele încheie tratate, cu unele excepții, iar aceste tratate au efecte după ce au primit aprobarea Camerelor; guvernele comunităților și regiunilor încheie tratate în domeniul lor; aceste tratate au efecte numai după ce au primit aprobarea Consiliului. Normele care fac parte din dreptul european derivat (ale instituțiilor europene) sunt direct aplicabile.
Acesta cunoaște un specific în Belgia. A existat o Curte de Arbitraj pentru întreaga țară. Curtea era compusă din 12 judecători, numiți pe viață de către Rege: șase de expresie franceză și șase de expresie olandeză. O parte dintre judecători trebuiau să aibă experiență juridică (înalți magistrați sau profesori universitari), o altă parte o experiență parlamentară. Erau desemnați doi președinți – un valon și un Flamand – care exercitau conducerea, prin rotație, câte un an la Curtea de Arbitraj.
Curtea de Arbitraj putea anula în tot sau în parte legi, decrete, ordonanțe contrare Constituției și hotăra asupra chestiunilor provenind de la jurisdicțiile ordinare. Constituția, în redactarea actuală, consacră o Curte Constituțională care realizează controlul de constituționalitate.
Regiunea Flamandă include următoarele provincii: Anvers, Brabantul Flamand, Flandra de Vest, Flandra de Est și Limburg. Regiunea Valonă include următoarele provincii: Brabantul Valon, Hainaut, Liège, Luxemburg și Namur.
Prin lege, anumite teritorii, ale căror limite sunt stabilite prin aceasta, pot fi excluse de la divizarea în provincii, respectivele teritorii fiind direct subordonate autorităților executive federale, având un statut propriu. Această lege trebuie să fie adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat.
Orice persoană are dreptul să ducă o viață conformă cu demnitatea umană. În acest scop, legile, legile federale și normele menționate la articolul 134 garantează drepturile economice, sociale și culturale, ținând seama de obligațiile corespunzătoare și stabilesc condițiile pentru exercitarea acestora. Aceste drepturi includ, printre altele:
1. dreptul la ocuparea unui loc de muncă și la libera alegere a activității profesionale în contextul politicii generale privind ocuparea locurilor de muncă, menită, printre altele, să asigure un nivel cât mai stabil și cât mai ridicat posibil de ocupare a locurilor de muncă, dreptul la condiții echitabile de angajare și la o remunerație echitabilă, precum și dreptul la informare, consultare și negociere colectivă;
2. dreptul la securitate socială, la îngrijirea sănătății și la asistență socială, medicală și juridică;
3. dreptul la o locuință decentă;
4. dreptul la protecția unui mediu sănătos;
5. dreptul la împlinire pe plan cultural și social;
6. dreptul la prestații familiale.
1. Învățământul este liber; orice măsură prin care se încearcă împiedicarea acestuia este interzisă; sancționarea infracțiunilor este reglementată numai prin lege sau prin lege federală. Comunitatea oferă părinților dreptul la liberă alegere. Comunitatea organizează învățământul neconfesional. Acesta implică în special respectarea convingerilor filosofice, ideologice și religioase ale părinților și elevilor. Școlile organizate de autoritățile publice oferă, până la sfârșitul ciclului de învățământ obligatoriu, posibilitatea alegerii între studiul uneia dintre religiile recunoscute și studiul eticii neconfesionale.
2. În cazul în care o autoritate publică, în calitate de autoritate organizatoare, dorește să își delege competențele către unul sau mai multe organe, poate face acest lucru numai în baza unei legi federale adoptate cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate.
3. Orice persoană are dreptul la educație, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale. Accesul la educație este gratuit până la sfârșitul ciclului de învățământ obligatoriu. Toți elevii de vârstă școlară au dreptul la educație morală sau religioasă pe cheltuiala statului.
4. Toți elevii sau studenții, părinții, personalul sau instituțiile didactice sunt egali în fața legii și a legii federale. Legea și legea federală iau în considerare diferențele obiective, în special caracteristicile fiecărei autorități organizatoare care garantează un tratament adecvat.
5. Organizarea, recunoașterea și subvenționarea învățământului de către stat sunt reglementate prin lege sau lege federală.
1. În situațiile prevăzute de Constituție, membrii aleși ai fiecărei Camere sunt împărțiți în grupul lingvistic olandez și grupul lingvistic francez, în modul stabilit prin lege.
2. În situațiile prevăzute de Constituție, senatorii, cu excepția senatorului desemnat de Parlamentul comunității germanofone, sunt împărțiți într-un grup lingvistic francez și un grup lingvistic olandez. Senatorii menționați la articolul 67, paragraful 1, alineatul 1, punctele 1 și 6, formează grupul lingvistic olandez al Senatului. Senatorii menționați la articolul 67, paragraful 1, alineatul 1, punctele 2 – 4 și 7, formează grupul lingvistic francez al Senatului.
Prezentul articol va intra în vigoare în ziua alegerilor vizând reînnoirea integrală a Parlamentelor comunitare și regionale în 2014.Până la această dată, sunt aplicabile următoarele prevederi:
1. În situațiile prevăzute de Constituție, membrii aleși ai fiecărei Camere sunt împărțiți într-un grup lingvistic francez și un grup lingvistic olandez, în modul stabilit prin lege.
2. Senatorii menționați în articolul 67, paragraful 1, alineatul 1, punctele 1, 3 și 6, formează grupul lingvistic olandez al Senatului. Senatorii vizați în articolul 67, paragraful 1, alineatul 1, punctele 2, 4 și 7, formează grupul lingvistic francez al Senatului. ”
Cea de-a doua teză a alineatului 2 intră în vigoare în ziua alegerilor vizând reînnoirea integrală a Parlamentelor comunității și regional în 2014.
1. fie respinge o moțiune de încredere în Guvernul Federal și nu propune Regelui numirea unui succesor al Prim-ministrului în termen de trei zile de la respingerea moțiunii;
2. fie adoptă o moțiune de cenzură a Guvernului Federal și nu propune în acela și timp Regelui numirea unui succesor al Prim-ministrului.
Moțiunile de încredere și de cenzură pot fi votate numai în termen de 48 de ore de la depunerea acestora. În plus, în cazul demisiei Guvernului Federal, Regele poate dizolva Camera Reprezentanților, după primirea acordului acesteia, exprimat de majoritatea absolută a membrilor săi. Prin actul de dizolvare, electoratul este convocat în termen de 40 de zile, iar Camerele în termen de trei luni. În cazul dizolvării celor două Camere, în conformitate cu articolul 195, Camerele sunt convocate în termen de trei luni. În cazul dizolvării anticipate, noul legislativ federal va funcționa până la data primelor alegeri pentru Parlamentul European. Dispoziție tranzitorie Data intrării în vigoare a alineatului 6 este determinată prin lege, adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, după data alegerilor pentru Parlamentul European din 2014. Această dată corespunde datei intrării în vigoare a articolului 65, alineatul 3, și a articolului 118, paragraful 2, alineatul 4. Alineatele 4 și 5 intră în vigoare la data alegerilor vizând reînnoirea integrală a Parlamentelor comunitare și regionale în 2014. Până la această dată, în locul alineatelor 4 și 5 se aplică următoarele dispoziții: „Dizolvarea Camerei Reprezentanților implică dizolvarea Senatului. Actul prevăzând dizolvarea prevede convocarea electorilor în termen de 40 de zile și convocarea Camerelor în cele două luni. Dizolvarea Camerei Reprezentanților care ar conduce la alegeri legislative federale ce ar avea loc la aceeași dată cu alegerile pentru Parlamentele comunitare și regionale în 2014, implică dizolvarea Senatului. Electorii pentru Camera Reprezentanților sunt convocați în 40 de zile. Camerele sunt convocate în cele trei luni. ”1. Camera Reprezentanților este compusă din 150 de membri.
2. Numărul locurilor din fiecare circumscripție electorală este egal cu rezultatul împărțirii numărului de locuitori ai circumscripției electorale la divizorul federal, obținut prin împărțirea numărului de locuitori ai Regatului la 150.Restul locurilor rămase sunt repartizate circumscripțiilor electorale cu cel mai mare surplus de populație nereprezentată încă.
3. Distribuția membrilor Camerei Reprezentanților la nivelul circumscripțiilor electorale este stabilită de Rege, proporțional cu numărul de locuitori. Numărul de locuitori din fiecare circumscripție electorală este stabilit la fiecare zece ani printr-un recensământ sau prin orice alt mijloc definit prin lege. Regele publică rezultatele în termen de șase luni. În termen de trei luni de la publicare, Regele stabilește numărul de locuri care urmează să fie repartizate fiecărei circumscripții electorale. Noua distribuție este aplicată începând cu următoarele alegeri generale.
4. Circumscripțiile electorale sunt stabilite prin lege; aceasta stabilește, de asemenea, condițiile impuse pentru alegători, precum și modul în care se desfășoară alegerile. Cu toate acestea, legea prevede norme speciale în vederea protejării intereselor legitime ale populației francofone și neerlandofone din fosta provincie Brabant.
Prevederile care stabilesc aceste norme speciale pot fi modificate numai printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat.1. să fie cetățean belgian;
2. să se bucure de drepturi civile și politice;
3. să aibă vârsta de 21 de ani;
4. să aibă reședința în Belgia.
Nicio altă condiție de eligibilitate nu poate fi impusă. Dispoziție tranzitorie Punctul 3 al primului alineat intră în vigoare la data alegerilor vizând reînnoirea integrală a Parlamentelor comunitare și regionale în 2014. Până la această dată, fără a aduce atingere articolului 64, alineatul 1, punctele 1, 2 și 4, trebuie să fi împlinit 21 de ani.1. Senatul este compus din 60 de senatori, dintre care:
1. 29 de senatori numiți dintre membrii săi de Parlamentul Flamand sau dintre membrii grupului lingvistic olandez din Parlamentul Regiunii Bruxelles-Capitală;
2. zece senatori numiți dintre membrii săi de către Parlamentul Comunității Franceze;
3. opt senatori numiți dintre membrii săi de către Parlamentul Valon;
4. doi senatori numiți dintre membrii săi de către grupul lingvistic francez din Parlamentul Regiunii Bruxelles-Capitală;
5. un senator numit dintre membrii săi de către Parlamentul Comunității Germanofone;
6. șase senatori numiți de către senatorii indicați la punctul 1;
7. patru senatori numiți de către senatorii indicați la punctele 2 și 4.
2. Cel puțin unul dintre senatorii indicați la paragraful 1, punctul 1, trebuie să aibă reședința legală în Regiunea bilingvă a Bruxelles-Capitală în ziua alegerii sale. Trei dintre senatorii indicați la paragraful 1, punctul 2, sunt membri ai grupului lingvistic francez din Regiunea Bruxelles-Capitală. Prin derogare de la paragraful 1, punctul 2, unul din acești trei senatori nu trebuie să fie membru al Parlamentului Comunității franceze.
3. Senatul nu poate conține mai mult de două treimi senatori din aceeași categorie.
4. În cazul în care lista prevăzută la articolul 68, paragraful 2, nu este reprezentată de senatorii prevăzuți la paragraful 1, punctul 1, sau la paragraful 1, punctele 2, 3 sau 4, desemnarea senatorilor prevăzuți la paragraful 1, punctul 6, sau la paragraful 1, punctul 7, se poate face de către deputații aleși pe lista sus-menționată.
Dispoziție tranzitorie Prezentul articol intră în vigoare în ziua alegerilor vizând reînnoirea integrală a Parlamentelor comunitare și regionale în 2014. Până la această dată sunt aplicabile următoarele dispoziții: „Cu respectarea articolului 72, Senatul este compus din 71 de senatori, dintre care:1. 25 de senatori aleși, în conformitate cu articolul 61, de comitetul electoral olandez;
2. 15 senatori aleși, în conformitate cu articolul 61, de comitetul electoral francez;
3. zece senatori numiți dintre membrii săi de Parlamentul Comunității Flamande, denumit Parlamentul Flamand;
4. zece senatori numiți dintre membrii săi de către Parlamentul Comunității Franceze;
5. un senator numit dintre membrii săi de către Parlamentul Comunității Germanofone.
6. șase senatori numiți de către senatorii indicați la punctele 1 și 3;
7. patru senatori numiți de către senatorii indicați la punctele 2 și 4.
Atunci când Parlamentul lor este reales în întregime și această realegere nu coincide cu reînnoirea Senatului, senatorii indicați la primul alineat, punctele 3 – 5, care nu mai dețin un loc în Parlament, își păstrează mandatul de senator până la deschiderea primei sesiuni după realegerea Parlamentului lor.2. Cel puțin unul dintre senatorii indicați la paragraful 1, primul alineat, punctele 1, 3 și 6, trebuie să aibă reședința legală în Regiunea bilingvă Bruxelles Capitală, în ziua alegerii sale.
Cel puțin șase dintre senatorii indicați la paragraful 1, primul alineat, punctele 2, 4 și 7, trebuie să aibă reședința legală în Regiunea bilingvă Bruxelles-Capitală, în ziua alegerii lor. Dacă cel puțin patru dintre senatorii indicați la paragraful 1, primul alineat, punctul 2, nu au reședința legală în Regiunea bilingvă a capitalei Bruxelles în ziua alegerii lor, cel puțin doi dintre senatorii indicați la paragraful 1, primul alineat, punctul 4, trebuie să aibă reședința legală în Regiunea bilingvă Bruxelles-Capitală, în ziua alegerii lor. ”1. Numărul total de senatori menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctul 1, este împărțit între liste în funcție de suma cifrelor electorale din liste, obținute în diferitele circumscripții electorale la alegerile pentru Parlamentul Flamand, conform legii și sistemului de reprezentare proporțională stabilit prin lege. Listele ale căror cifre electorale sunt adunate conform alineatului 1, nu sunt luate în considerare în ceea ce privește repartizarea locurilor în Senat, prevăzută la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctul 1, decât dacă pe baza lor a fost obținut cel puțin un loc în Parlamentul Flamand. Listele ale căror cifre electorale sunt adunate conform alineatului 3, nu sunt luate în considerare în ceea ce privește repartizarea locurilor în Senat, prevăzută la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 2 – 4, decât dacă pe baza lor a fost obținut cel puțin un loc în Parlamentul Comunității Franceze, în Parlamentul Valon și în grupul lingvistic francez din Parlamentul Comunității Bruxelles-Capitală. Desemnarea senatorilor menționați în articolul 76, paragraful 1, primul alineat, punctele 1 – 4, este realizată prin lege, cu excepția aspectelor prevăzute printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, care sunt reglementate prin decret de Parlamentele comunitare, fiecare în ceea ce îl privește. Acest decret trebuie adoptat cu majoritatea a două treimi din voturile exprimate, cu condiția ca majoritatea membrilor Parlamentului menționați, să fie prezentă. Senatorul la care se face referire la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctul 5, este desemnat de Parlamentul Comunității Germanofone cu majoritatea absolută a voturilor exprimate.
2. Locurile în Senat prevăzute la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 6 și 7, sunt împărțite între liste în funcție de suma cifrelor electorale din liste, obținute la alegerile pentru Camera Reprezentanților, conform legii și sistemului de reprezentare proporțională stabilit prin lege. Acest sistem este cel prevăzut la articolul 63.Circumscripțiile teritoriale ale căror voturi sunt luate în considerare pentru repartizarea locurilor de senatori prevăzute la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 6 și 7, din grupul lingvistic olandez, respectiv din grupul lingvistic francez din Senat, sunt prevăzute prin lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat. O listă poate fi luată în considerare exclusiv pentru repartizarea locurilor unui singur grup lingvistic. Desemnarea senatorilor menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 6 și 7, este prevăzută prin lege.
Dispoziție tranzitorie Prezentul articol intră în vigoare în ziua alegerilor vizând reînnoirea integrală a Parlamentelor comunitare și regionale în 2014. Până la această dată sunt aplicabile următoarele dispoziții: „Numărul total de senatori menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 1 – 4, 6 și 7, este împărțit, conform sistemului de reprezentare proporțională stabilit prin lege, între grupurile lingvistice pe baza numărării voturilor pentru listele obținute la alegerea senatorilor indicați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 1 și 2. Pentru numirea senatorilor menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 3 și 4, vor fi luate în considerare numai acele liste pe care este ales cel puțin un senator dintre cei menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 1 și 2, cu condiția ca un număr suficient de membri aleși aflați pe această listă să ocupe un loc, după caz, în Parlamentul Comunității Flamande sau în Parlamentul Comunității Franceze. Pentru numirea senatorilor menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 6 și 7, vor fi luate în considerare numai acele liste pe care este ales cel puțin un senator din cei menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 1 și 2.2. Pentru alegerea senatorilor menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 1 și 2, votul este obligatoriu și secret. Votul este organizat la nivel de municipiu, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
3. Pentru alegerea senatorilor menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 1 și 2, legea stabilește circumscripțiile electorale și structura comitetelor electorale; aceasta stabilește, de asemenea, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi alegător, precum și modul în care se desfășoară alegerile. Legea stabilește regulile pentru numirea senatorilor menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 3 și 5, cu excepția regulilor detaliate prevăzute de legea adoptată cu majoritatea indicată la articolul 4, ultimul alineat, stabilite de Parlamentele comunitare, fiecare pentru comunitatea respectivă, prin lege federală. Legea federală trebuie adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, cu condiția ca majoritatea membrilor Parlamentului în cauză să fie prezentă.
Senatorul menționat la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctul 5, este numit de Parlamentul Comunității Germanofone cu majoritatea absolută a voturilor exprimate. Legea reglementează numirea senatorilor menționați la articolul 67, paragraful 1, primul alineat, punctele 6 și 7. ”1. să fie cetățean belgian;
2. să se bucure de drepturi civile și politice;
3. să aibă vârsta de 18 ani;
4. să aibă reședința în Belgia.
Dispoziție tranzitorie Prezentul articol intră în vigoare în ziua alegerilor vizând reînnoirea integrală a Parlamentelor comunitare și regionale în 2014. Până la această dată sunt aplicabile următoarele dispoziții: „Pentru a putea fi aleasă sau numită ca senator, o persoană trebuie:1. să fie cetățean belgian;
2. să se bucure de drepturi civile și politice;
3. să aibă vârsta de 21 de ani;
4. să aibă reședința în Belgia. ”
1. acordarea naturalizării;
2. legile legate de răspunderea civilă și penală a miniștrilor Regelui;
3. bugetele și conturile de stat, fără a se aduce atingere articolului 174, primul alineat, cea de-a doua teză;
4. stabilirea contingentelor militare. ”
1. declararea faptului că există motive de revizuire a prevederilor constituționale, precum și cu privire la revizuirea și coordonarea Constituției;
2. chestiunile care trebuie stabilite de ambele Camere legislative în baza Constituției;
3. legile care trebuie adoptate cu majoritatea prevăzută la articolul 4;
4. legile vizând instituțiile Comunității Germanofone și finanțarea acesteia;
5. legile vizând finanțarea partidelor politice și controlul cheltuielilor electorale;
6. legile privind organizarea Senatului și statutul de senator.
O lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, poate prevedea alte legi cu privire la care Camera Reprezentanților și Senatul dispun de competențe egale. Dispoziție tranzitorie Prezentul articol intră în vigoare în ziua alegerilor vizând reînnoirea integrală a Parlamentelor comunitare și regionale în 2014. Până la această dată sunt aplicabile următoarele dispoziții: „Camera Reprezentanților și Senatul dispun de competențe egale cu privire la:1. declararea faptului că există motive de revizuire a prevederilor constituționale, stabilite de acestea, și cu privire la o astfel de revizuire constituțională;
2. deciziile care trebuie luate de ambele Camere legislative în baza Constituției;
3. legile descrise la articolele 5, 39, 43, 50, 68, 71, 77, 82, 115, 117, 118, 121, 123, 127 – 131, 135 – 137, 140 – 143, 145, 146, 163, 165, 166, 167, paragraful 1, alineatul 3, paragrafele 4 și 5, la articolele 169, 170, paragraful 2, alineatul 2, paragraful 3, alineatele 2 și 3, paragraful 4, alineatul 2, și de articolele 175 – 177, precum și toate legile adoptate în vederea executării legilor și articolelor sus-menționate;
4. legile care trebuie adoptate cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, precum și legile adoptate în vederea punerii în aplicare a unor astfel de legi;
5. legile menționate la articolul 34;
6. legile de aprobare a tratatelor;
7. legile adoptate în conformitate cu articolul 169, în vederea garantării respectării angajamentelor internaționale sau supranaționale;
8. legile privind Consiliul de Stat;
9. organizarea instanțelor judecătorești;
10. legile care aprobă acordurile de cooperare încheiate între stat, comunități și regiuni.
O lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, poate prevedea alte legi cu privire la care Camera Reprezentanților și Senatul dispun de competențe egale. ”1. Cu excepția chestiunilor descrise la articolul 77, proiectele de lege adoptate de Camera Reprezentanților sunt trimise la Senat în ceea ce privește următoarele chestiuni:
1. legile adoptate în executarea legilor adoptate cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat;
2. legile vizate la articolele 5, 39, 115, 117, 118, 121, 123, 127 – 129, 131, 135c – 137, 141 – 143, 163, 165, 166, 167, paragraful 1, alineatul 3, 169, 170, paragraful 2, alineatul 2, 175 și 177, cât și legile adoptate pentru punerea în aplicare a legilor și articolelor sus-menționate, cu excepția legislației vizând votul electronic;
3. legile adoptate în conformitate cu articolul 169 cu scopul de a garanta respectarea obligațiilor internaționale sau supranaționale;
4. legile privind Consiliul de Stat și jurisdicțiile administrative federale;
O lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, poate prevedea alte materii pe care Senatul le poate examina conform procedurii descrise în prezentul articol.2. Senatul examinează proiectul de lege la cererea majorității membrilor săi și cu cel puțin o treime din membrii fiecărui grup lingvistic. Această cerere este formulată în termen de 15 zile de la primirea proiectului de lege.
În interval de maximum 30 de zile, Senatul poate:– decide să nu modifice proiectul de lege;
– adopta proiectul de lege după modificarea acestuia.
În cazul în care Senatul nu se pronunță cu privire la proiectul de lege în intervalul de timp alocat sau dacă Senatul a informat Camera Reprezentanților cu privire la decizia sa de a nu modifica, proiectul este trimis de Camera Reprezentanților către Rege. Dacă proiectul de lege a fost modificat, Senatul îl trimite la Camera Reprezentanților, care ia hotărârea finală prin adoptarea sau amendarea proiectului de lege. Dispoziție tranzitorie Prezentul articol intră în vigoare în ziua alegerilor vizând reînnoirea integrală a Parlamentelor comunitare și regionale în 2014. Până la această dată sunt aplicabile următoarele dispoziții: „Cu excepția chestiunilor descrise la articolele 74 și 77, proiectele de lege adoptate de Camera Reprezentanților sunt trimise la Senat. La cererea a cel puțin 15 senatori, Senatul examinează proiectele de lege. Această cerere trebuie făcută în termen de 15 zile de la primirea proiectului de lege. În interval de maximum 60 de zile, Senatul poate:– decide să nu modifice proiectul de lege;
– adopta proiectul de lege după modificarea acestuia.
În cazul în care Senatul nu se pronunță cu privire la proiectul de lege în intervalul de timp alocat sau dacă Senatul a informat Camera Reprezentanților cu privire la decizia sa de a nu modifica, proiectul este trimis de Camera Reprezentanților către Rege. Dacă proiectul de lege a fost modificat, Senatul îl trimite la Camera Reprezentanților, care ia hotărârea finală prin adoptarea sau prin respingerea tuturor amendamentelor adoptate de Senat sau a unei părți a acestora. ”1. Există un Parlament al Comunității Flamande, denumit Parlamentul Flamand, și un Parlament al Comunității Franceze, a căror structură și modalitate de funcționare sunt stabilite printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat. Există un Parlament al Comunității Germanofone, a cărui structură și modalitate de funcționare sunt stabilite prin lege.
2. Cu respectarea articolului 137, autoritățile regionale menționate la articolul 39 includ un Parlament pentru fiecare regiune.
1. Parlamentele comunitare și regionale sunt compuse din reprezentanți aleși.
2. Fiecare Parlament comunitar este compus din membri aleși direct ca membri al Parlamentului comunitar în cauză sau ca membri ai unui Parlament regional.
Cu excepția cazului în care se aplică articolul 137, fiecare Parlament regional este compus din membri aleși direct ca membri al Parlamentului regional în cauză sau ca membri ai unui Parlament comunitar.1. Alegerile menționate la articolul 116, paragraful 2, precum și structura și modul de funcționare ale Parlamentelor comunitare și regionale sunt reglementate prin lege. Cu excepția cazului Parlamentului Comunității Germanofone, această lege este adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat.
2. Legea adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, desemnează toate aspectele legate de alegerea, structura și funcționarea Parlamentului Comunității Flamande, a Parlamentului Comunității Franceze și ale Parlamentului Regiunii Valone, pe care aceste Parlamente le reglementează, fiecare pentru sine, fie printr-o lege federală sau prin norma menționată la articolul 134, după caz. Această lege federală sau norma menționată la articolul 134 sunt adoptate cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, cu condiția ca majoritatea membrilor Parlamentului în cauză să fie prezenți.
Legea prevăzută la primul alineat prevede condițiile suplimentare privind majoritatea de vot în ceea ce privește Parlamentul Regiunii Bruxelles. Chestiunile privind alegerea, compoziția și funcționarea Parlamentului Comunității Germanofone, care sunt adoptate de acesta prin decret, sunt prevăzute prin lege. Acest decret este adoptat cu majoritatea a două treimi din voturile exprimate, cu condiția ca majoritatea membrilor Parlamentului în cauză să fie prezenți. Legea prevăzută la alineatul 1 sau la alineatul 3, după caz, poate conferi Parlamentelor comunitare sau regionale competența de a reglementa asupra duratei propriei legislaturi, precum și cu privire la data alegerilor parlamentare, fiecare în ceea ce îl privește, prin decret sau norma prevăzută la articolul 134, după caz. Acest decret sau norma vizată la articolul 134 sunt adoptate cu majoritățile prevăzute la alineatele 1 – 3. Dispoziție tranzitorie Prin lege, adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, se determină, după alegerile pentru Parlamentul European din 2014, data intrării în vigoare a articolului 46, alineatul 6, și a articolului 65, alineatul 3.1. Există un Guvern al Comunității Flamande și un Guvern al Comunității Franceze, a căror structură și modalitate de funcționare sunt stabilite printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat. Există un Guvern al Comunității Germanofone, a cărui structură și modalitate de funcționare sunt stabilite prin lege.
2. Fără a aduce atingere articolului 137, autoritățile regionale menționate la articolul 39 includ un Guvern pentru fiecare regiune.
1. Legea prevede structura și modul de funcționare al Guvernelor comunitare și regionale. Cu excepția cazului Guvernului Comunității Germanofone, această lege este adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat.
2. Legea adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, desemnează toate aspectele legate de alegerea, structura și funcționarea Guvernului Regiunii Bruxelles, Guvernului Comunității Flamande, a Guvernului Comunității Franceze și a Guvernului Regiunii Valone, reglementate de Parlamentele corespunzătoare, fiecare pentru sine, printr-o lege federală sau prin norma menționată la articolul 134, după caz. Această lege federală sau norma menționată la articolul 134 sunt adoptate cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, cu condiția ca majoritatea membrilor Parlamentului în cauză să fie prezenți. Legea prevăzută la primul alineat prevede condițiile suplimentare privind majoritatea de vot în ceea ce privește Parlamentul Regiunii Bruxelles.
Chestiunile privind alegerea, compoziția și funcționarea Parlamentului Comunității Germanofone, care sunt adoptate de acesta prin decret, sunt prevăzute prin lege. Acest decret este adoptat cu majoritatea a două treimi din voturile exprimate, cu condiția ca majoritatea membrilor Parlamentului în cauză să fie prezenți.1. Parlamentele comunităților Flamandă și franceză, fiecare cu privire la aspectele de competența sa, reglementează prin legi federale:
1. aspectele culturale;
2. învățământul, cu excepția:
a. stabilirii începutului și sfârșitului ciclului de învățământ obligatoriu;
b. standardelor minime pentru acordarea diplomelor;
c. sistemului de pensii;
3. cooperarea dintre comunități, precum și cooperarea internațională, inclusiv încheierea de tratate cu privire la aspectele menționate la punctele 1 și 2.O lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, desemnează aspectele culturale menționate la punctul 1 și stabilește formele de cooperare menționate la punctul 3, precum și modalitățile specifice de încheiere a tratatelor menționate la punctul 3.
2. Aceste legi federale au putere de lege în regiunile neerlandofone și, respectiv, francofone, precum și în acele instituții constituite în Regiunea bilingvă Bruxelles, care, ca urmare a activităților desfășurate, trebuie considerate ca aparținând exclusiv unei singure comunități.
1. Parlamentele comunităților Flamandă și franceză, fiecare cu privire la aspectele de competența sa, reglementează prin legi federale aspectele legate de persoane, precum și, în legătură cu acestea, cooperarea dintre comunități și cooperarea internațională, inclusiv încheierea tratatelor. O lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, desemnează astfel de aspecte legate de persoane și stabilește formele de cooperare, precum și modalitățile specifice pentru încheierea tratatelor.
2. Aceste legi federale au putere de lege în regiunile neerlandofone și, respectiv, francofone, precum și, cu excepția cazului în care o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, prevede contrariul, cu privire la acele instituții constituite în Regiunea bilingvă Bruxelles, care, ca urmare a organizării lor, trebuie considerate ca aparținând exclusiv unei singure comunități.
1. Parlamentele comunităților Flamandă și franceză reglementează prin excluderea legiuitorilor federali, fiecare cu privire la aspectele de competența sa, folosirea limbilor în:
1. aspecte administrative;
2. învățământul desfășurat în instituțiile înființate, subvenționate sau recunoscute de autoritățile publice;
3. relațiile sociale dintre angajatori și angajați, precum și actele și documentele societăților comerciale, prevăzute prin lege și prin reglementări.
2. Aceste legi federale au putere de lege în regiunile neerlandofone și, respectiv, francofone, cu excepția următoarelor:
– municipiile sau grupurile de municipii care se învecinează cu o altă regiune lingvistică și în care legea prevede sau permite folosirea unei alte limbi decât cea a regiunii în care sunt localizate. Pentru aceste municipii, se poate efectua o schimbare a normelor care guvernează folosirea limbilor în cazurile descrise la paragraful 1, numai printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat;
– serviciile a căror activitate se extinde dincolo de regiunea lingvistică în care sunt situate;
– instituțiile federale și internaționale desemnate de lege care desfășoară activități comune mai multor comunități.
1. Parlamentul Comunității Germanofone reglementează pe bază de lege federală:
1. aspectele culturale;
2. aspectele legate de persoane;
3. învățământul, în limitele prevăzute de articolul 127, paragraful 1, primul alineat, punctul 2;
4. cooperarea dintre comunități, precum și cooperarea internațională, inclusiv încheierea de tratate cu privire la aspectele menționate la punctele 1 – 3;
5. folosirea limbilor în scop educațional în instituțiile înființate, subvenționate sau recunoscute de autoritățile publice.
Prin lege sunt desemnate aspectele culturale menționate la punctele 1 și 2 și sunt stabilite formele de cooperare menționate la punctul 4, precum și modul de încheiere a tratatelor.2. Aceste legi federale au putere de lege în regiunea germanofonă.
1. conflictele menționate la articolul 141;
2. încălcarea articolelor 10, 11 și 24 de către o lege, o lege federală sau o normă menționată la articolul 134;
3. încălcarea articolelor constituționale stabilite în mod legal printr-o lege, o lege federală sau o normă menționată la articolul 134.
O sesizare poate fi înaintată Curții de orice autoritate desemnată prin lege, de către orice persoană care poate dovedi că are un interes sau, pe cale prejudiciară, de orice instanță. Curtea se pronunță prin hotărâre, în condițiile și în conformitate cu termenii prevăzuți de lege, în legătură cu orice referendum menționat în art. 39bis înainte de a fi organizat. Legea, în condițiile pe care le va reglementa expres, poate da Curții Constituționale competența de a se pronunța prin hotărâre și asupra contestațiilor îndreptate împotriva deciziilor adunărilor sau autorităților legislative referitoare la controlul cheltuielilor efectuate în cadrul alegerilor pentru Camera Reprezentanților. Legile menționate la primul alineat, la alineatul 2, punctul 3, și la al treilea alineat sunt adoptate cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat. Secțiunea III: Despre prevenirea și soluționarea conflictelor de interese1. În cursul exercitării responsabilităților care le revin, statul federal, comunitățile, regiunile și Comisia Comunitară Comună acționează cu loialitate față de statul federal, în vederea prevenirii conflictelor de interese.
2. Senatul ia decizii, pe baza unor avize motivate, cu privire la conflictele de interese care pot apărea între adunările care legiferează prin legi, legi federale sau normele menționate la articolul 134, conform condițiilor și în modul stabilit prin legea adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat.
3. O lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, organizează o procedură care are în vedere prevenirea și soluționarea conflictelor de interese între Guvernul Federal, guvernele comunitare și regionale și Comitetul Unit al Comisiei Comunitare Comune.
4. Procedurile menționate la paragrafele 2 și 3 nu se aplică legilor, decretelor, reglementărilor, actelor și deciziilor statului federal în ceea ce privește fundamentele taxelor, ale cotelor de impozitare și scutirilor, cât și oricărui alt element cu rol în calcularea impozitului pe venit.
1. Judecătorii își exercită competențele jurisdicționale în mod independent. Procurorul public efectuează anchetele și procedurile de urmărire penală în mod independent, fără a se aduce atingere drepturilor ministrului competent care poate ordona începerea urmăririi penale și poate prevedea directive cu caracter obligatoriu privind politica în materie penală, inclusiv politica privind anchetele și procedura de urmărire penală. Prin intermediul ministrului menționat la alineatul 1, Guvernele comunitare și regionale dispun, printre altele, fiecare în ceea ce îl privește, de dreptul de a ordona începerea urmăririi penale în chestiunile ce țin de competențele lor. Modalitățile de exercitare a acestui drept sunt prevăzute într-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută de articolul 4, ultimul alineat. Prin lege adoptată cu majoritatea prevăzută de articolul 4, ultimul alineat, este prevăzută participarea comunităților și regiunilor, în chestiunile ce țin de competențele lor, la elaborarea directivelor menționate la alineatul 1 și la planificarea politicii de securitate, precum și participarea, în ceea ce privește aceleași chestiuni, a reprezentanților lor la reuniunile Colegiului procurorilor generali.
2. Există un Înalt Consiliu de Justiție pentru întreg teritoriul Belgiei. În exercitarea competențelor sale, Înaltul Consiliu de Justiție respectă independența menționată la paragraful 1.Înaltul Consiliu de Justiție este compus din Colegiul neerlandofon și Colegiul francofon. Fiecare colegiu include un număr egal de membri și este constituit, în proporții egale, pe de o parte din judecători și procurori ai Parchetului aleși direct de către colegii lor în condițiile și în modul stabilit prin lege și, pe de altă parte, din membri numiți de Senat cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, în condițiile stabilite prin lege. În cadrul fiecărui colegiu există un comitet de desemnare și numire, precum și un comitet de consiliere și investigare, care sunt constituite pe bază de reprezentare egală, conform prevederilor alineatului anterior. Legea specifică structura Înaltului Consiliu de Justiție, a colegiilor și comitetelor acestora, precum și condițiile și modul de exercitare a competențelor acestora.
3. Înaltul Consiliu de Justiție exercită competențe în următoarele domenii:
1. nominalizarea candidaților care urmează să fie numiți ca judecători, așa cum se prevede la paragraful 4, primul alineat sau ca procurori ai Parchetului;
2. nominalizarea candidaților care urmează să fie numiți în funcțiile menționate la paragraful 5, primul alineat sau în funcția procuror -șef în cadrul Parchetului;
3. accesul la funcția de judecător sau de procuror al Parchetului;
4. formarea judecătorilor și a procurorilor Parchetului;
5. elaborarea profilurilor generale pentru funcțiile menționate la punctul 2;
6. acordarea de consultanță și elaborarea propunerilor cu privire la funcționarea și organizarea generală a sistemului judiciar;
7. supravegherea generală și promovarea folosirii mijloacelor de control intern;
8. excluderea oricărui fel de competențe disciplinare și penale:
– primirea și urmărirea reclamațiilor legate de funcționarea sistemului judiciar;
– conducerea unei anchete cu privire la funcționarea sistemului judiciar.
În condițiile și în modul stabilit prin lege, competențele menționate la punctele 1 - 4 sunt atribuite comitetului relevant de nominalizare și numire, iar competențele menționate la punctele 5 - 8 sunt atribuite comitetului relevant de consiliere și anchetă. Legea stabilește cazurile și modul în care comitetele de nominalizare și numire și comitetele de consiliere și anchetă își exercită împreună competențele. O lege care urmează să fie adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, stabilește celelalte competențe ale acestui Consiliu.4. Judecătorii de pace și judecătorii instanțelor și ai Curții Supreme sunt numiți de către Rege în condițiile și în modul stabilite prin lege. O astfel de numire se face, pe baza nominalizării motivate, de către comitetul relevant de nominalizare și numire, cu o majoritate de două treimi din voturi, în conformitate cu termenii specificați prin lege și după evaluarea calificărilor și aptitudinilor respective. O nominalizare poate fi respinsă numai motivat și în modul stabilit prin lege. În cazul numirii unui judecător al instanței de apel sau al Curții Supreme, instanța în cauză emite, în adunare generală, un aviz motivat, în modul stabilit prin lege, înainte de nominalizarea menționată la alineatul anterior.
5. Prim-președintele Curții Supreme, primii președinți ai instanțelor de apel și președinții instanțelor inferioare sunt numiți în funcție de către Rege, în condițiile și în modul stabilite prin lege.
O astfel de numire se face, pe baza nominalizării motivate, de comitetul relevant de nominalizare și numire, cu o majoritate de două treimi din voturi, în conformitate cu termenii prevăzuți prin lege și după evaluarea calificărilor și aptitudinilor respective. O nominalizare poate fi respinsă numai motivat și în modul stabilit prin lege. În cazul numirii în funcția de Prim-președinte Curții Supreme sau de Prim-președintele unei instanțe de apel, adunarea generală a Curții relevante emite un aviz motivat, în modul stabilit prin lege, înainte de nominalizarea menționată la alineatul anterior. Președintele Curții Supreme, președinții diferitelor secții ale acestei curți, președinții diviziilor instanțelor de apel și vicepreședinții instanțelor inferioare sunt numiți în funcție de către instanțe, dintre membrii acestora, în condițiile și în modul stabilit prin lege. Fără a se aduce atingere prevederilor articolului 152, legea prevede durata pe care se face numirea în aceste funcții.6. Judecătorii, titularii posturilor menționate la paragraful 5, alineatul 4, și procurorii din cadrul Parchetului sunt supuși unei evaluări, în modul stabilit prin lege.
1. cea de la Bruxelles, care are jurisdicție asupra provinciilor din Brabantul Flamand, Brabantul Valon și asupra regiunii bilingve a Bruxelles;
2. cea de la Gent, care are jurisdicție asupra provinciilor Flandra de Vest și Flandra de Est;
3. cea de la Anvers, care are jurisdicție asupra provinciilor Anvers și Limburg;
4. cea de la Liege, care are jurisdicție asupra provinciilor Liege, Namur și Luxemburg;
5. cea de la Mons, care are jurisdicție asupra provinciei Hainaut.
1. alegerea directă a membrilor consiliilor provinciale și municipale;
2. atribuirea către consiliile provinciale și municipale a tuturor aspectelor care țin de interesele provinciale și municipale, fără a se aduce atingere aprobării actelor lor, în cazurile și în modul prevăzute prin lege;
3. descentralizarea competențelor instituțiilor provinciale și municipale;
4. natura publică a ședințelor consiliilor municipale și provinciale, în limitele stabilite prin lege;
5. divulgarea de informații privind conturile și bugetele;
6. intervenția autorității de control sau a puterii legislative federale în vederea prevenirii încălcării legii și vătămării intereselor publice.
Conform unei legi adoptate cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, organizarea și exercitarea activității de control administrativ pot fi reglementate de Parlamentele comunitare și regionale. Conform unei legi adoptate cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, legea federală sau norma menționată la articolul 134 prevede condițiile și modul în care mai multe provincii sau municipii pot coopera sau forma asociații. Totuși, consiliile provinciale sau municipale nu pot delibera în ședință comună.1. Districtele metropolitane și federațiile de municipii sunt înființate prin lege. Aceasta stabilește modul de organizare și competențele acestora și, în acest fel, garantează aplicarea principiilor descrise la articolul 162. Fiecare district metropolitan dispune de un consiliu și de un comitet executiv. Președintele comitetului executiv este ales de consiliu dintre membrii acestuia; alegerea Președintelui este ratificată de Rege; statutul său este stabilit prin lege. Articolele 159 și 190 se aplică cu privire la deciziile și reglementările districtelor metropolitane și ale federațiilor de municipii. Granițele districtelor metropolitane și ale federațiilor de municipii pot fi modificate sau corectate numai printr-o lege.
2. Legea creează organul prin care fiecare district metropolitan și cele mai apropiate federații de municipii se pot consulta, în condițiile și în modul stabilit prin lege, în vederea analizării problemelor comune de natură tehnică care sunt de competența acestora.
3. Mai multe federații de municipii pot coopera sau pot forma asociații unele cu altele sau cu unul ori mai multe districte metropolitane, în conformitate cu condițiile și în modul prevăzute prin lege, pentru a reglementa în comun și pentru a gestiona aspectele care sunt de competența acestora. Consiliile lor nu pot însă delibera în ședință comună.
1. Articolul 165 se aplică districtului metropolitan de care aparține capitala Regatului, cu excepția celor prevăzute în continuare.
2. Competențele districtului metropolitan de care aparține capitala Regatului sunt exercitate, conform modului descris de legea adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, de către organele Regiunii Bruxelles înființate în baza articolului 39.
3. Autoritățile descrise la articolul 136:
1. dispun, fiecare pentru comunitatea respectivă, de acelea și competențe ca și celelalte autorități cu atribuții organizatorice în ceea ce privește aspectele culturale, educaționale și referitoare la persoane;
2. exercită, fiecare pentru comunitatea respectivă, competențele care le sunt delegate de Parlamentul Comunității Flamande și de Parlamentul Comunității Franceze;
3. reglementează împreună problemele de interes comun descrise la punctul 1.
1. Regele se ocupă de gestionarea relațiilor internaționale, fără a aduce atingere competenței Comunităților și Regiunilor de a reglementa cooperarea internațională, inclusiv încheierea de tratate cu privire la aspectele care sunt de competența acestora, în conformitate cu sau în baza prevederilor Constituției. Regele comandă forțele armate; acesta declară starea de război sau încetarea ostilităților. Regele notifică Camerele prin mesaje suplimentare adecvate, imediat ce interesele și securitatea statului permit acest lucru. Cedarea, schimbul sau extinderea teritoriilor se poate face numai în baza unei legi.
2. Regele încheie tratate, cu excepția celor referitoare la aspectele descrise la paragraful 3. Aceste tratate intră în vigoare numai după ce primesc aprobarea celor două Camere.
3. Guvernele comunitare și regionale descrise la articolul 121 încheie, fiecare în domeniul său de interes, tratatele referitoare la aspectele care sunt de competența Parlamentului respectiv. Aceste tratate intră în vigoare numai după ce primesc aprobarea Parlamentului.
4. O lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, fixează normele specifice pentru încheierea tratatelor descrise la paragraful 3 și a tratatelor care nu se referă exclusiv la aspecte ce țin de competența regiunilor sau comunităților, în conformitate cu sau în baza prevederilor Constituției.
5. Regele, în baza acordului comun al Guvernelor comunitare sau regionale implicate, poate denunța tratatele încheiate înainte de 18 mai 1993, care privesc aspectele descrise la paragraful 3.
Regele denunță aceste tratate, dacă Guvernele comunitare sau regionale implicate îi propun să facă acest lucru. O lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, stabilește procedura de urmat în cazul în care Guvernele comunitare și regionale implicate nu se pun de acord. Dispoziție tranzitorie A doua teză a alineatului 2 intră în vigoare la data alegerilor pentru reînnoirea integrală a Parlamentelor regionale și comunitare în 2014. Până la această dată, tratatele menționate la alineatul 2 nu au Efect decât după obținerea acordului ambelor Camere.1. Impozitele datorate statului pot fi impuse numai prin lege.
2. Impozitele datorate unei comunități sau regiuni pot fi impuse numai printr-o lege federală sau prin norma prevăzută la articolul 134. Prin lege sunt stabilite, de asemenea, excepțiile necesare cu privire la impozitele menționate la primul alineat.
3. O taxă sau un impozit pot fi impuse de către o provincie numai printr-o decizie a consiliului acesteia.
Prin lege sunt stabilite, de asemenea, excepțiile necesare cu privire la impozitele descrise la primul alineat. Prin lege pot fi desființate, integral sau parțial, impozitele menționate la primul alineat.4. O taxă sau un impozit poate fi impuse de către districtele metropolitane, de federațiile de municipii sau de municipii numai printr-o decizie a consiliului acestora.
Prin lege sunt stabilite, de asemenea, excepțiile necesare cu privire la impozitele menționate la primul alineat.1. Salariile și pensiile preoților sunt plătite de către stat; sumele respective sunt suportate anual de la buget.
2. Salariile și pensiile reprezentanților organizațiilor recunoscute prin lege ca furnizând sprijin moral pe baza unui concept filosofic neconfesional sunt plătite de stat; sumele respective sunt suportate anual de la buget.
1. Articolele 5, alineatul 2, 11bis, 41, alineatul 5, 159 și 190, în vederea garantării exercitării complete a autonomiei regiunilor față de provincii, fără a se aduce nicio atingere prezentelor prevederi specifice ale legii din 9 august 1988 care modifică legea municipiilor, legii electorale privind municipiile, legii privind organizarea centrelor publice de bunăstare socială, legii privind provinciile, Codului electoral, legii electorale privind provinciile și legii privind organizarea de alegeri simultane pentru Camerele legislative și consiliile provinciilor, și nici celor referitoare la funcția de guvernator, precum și în vederea limitării înțelesului termenului „provincie” folosit în Constituție doar în înțelesul teritorial al acestuia, fără niciun înțeles instituțional;
2. Articolul 23, în vederea garantării dreptului la alocație pentru creșterea copilului;
3. Titlul III, în vederea introducerii în acesta a unei prevederi care vizează interzicerea modificării legilor electorale cu mai puțin de un an înainte de data la care urmează să se organizeze alegeri;
4. Articolele 43, paragraful 1, 44, alineatul 2, 46, alineatul 5, 69, 71, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83 și 168, în vederea implementării reformei privind sistemul bicameral și încredințării puterii legislative reziduale Camerei Reprezentanților;
5. Articolele 46 și 117, în vederea prevederii faptului că alegerile parlamentare la nivel federal vor avea loc în aceea și zi ca și alegerile pentru Parlamentul European și că, în cazul în care Parlamentul Federal se dizolvă înainte de încheierea mandatului său, noul mandat al Parlamentului Federal nu poate fi extins mai mult de data la care au loc alegerile pentru Parlamentul European care urmează după o astfel de dizolvare, precum și pentru a permite promulgarea unei legi adoptate cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat care să dea dreptul regiunilor și comunităților să stabilească, pe baza unui decret sau ordonanțe speciale, durata mandatului Parlamentelor respective și data la care se vor desfășura aceste alegeri și să prevadă ca o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, să stabilească data intrării în vigoare a noilor norme prevăzute în această diviziune, cu privire la alegeri;
6. Articolul 63, paragraful 4, în vederea completării acestuia cu o literă prin care să se prevadă că, pentru alegerea Camerei Reprezentanților, legea stabilește norme speciale în vederea protejării intereselor legitime ale locuitorilor neerlandofoni și francofoni din fosta provincie Brabant și, de asemenea, prin care să se prevadă că dispozițiile care stabilesc aceste norme speciale nu pot fi modificate decât printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat;
7. Titlul III, capitolul IV , secțiunea II, subsecțiunea III, în vederea introducerii în acesta a unui articol care să permită ca o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, să aloce Regiunii Bruxelles-Capitală, pentru Regiunea bilingvă Bruxelles-Capitală, atribuții care nu au fost alocate comunităților cu privire la aspectele menționate la articolul 127, paragraful 1, alineatul 1, punctul 1, și în acela și alineat, la punctul 3, în măsura în care punctul 3 privește aspecte menționate la punctul 1 indicat mai sus;
8. Titlul III, capitolul IV , secțiunea II, sub-secțiunea III, pentru a permite adoptarea unei legi cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, în vederea simplificării procedurilor de cooperare între entități;
9. Articolul 143, în vederea completării acestuia cu un alineat care exclude inițierea procedurii aplicabile în cazul conflictelor de interese cu privire la o lege sau decizie a autorității federale care modifică baza de impozitare, cota de impozitare, scutiri sau orice alte elemente care joacă un rol în calculul impozitului pe venit;
10. Titlul III, capitolul VI, în vederea introducerii în acesta a unei prevederi conform căreia orice modificare adusă caracteristicilor esențiale ale reformei privind folosirea limbilor în probleme judiciare în districtul judiciar Bruxelles, precum și orice modificare a caracteristicilor legate de acest aspect și cu privire la Parchet, la magistratură și la sfera de jurisdicție pot fi făcute numai printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat;
11. Articolul 144, pentru a prevedea faptul că Consiliul de Stat și, după caz, instanțele federale de contencios administrativ, pot delibera referitor la efectele pe care hotărârile lor le au cu privire la dreptul privat;
12. Articolul 151, paragraful 1, pentru a prevedea faptul că regiunile și comunitățile au dreptul să dispună urmărirea penală cu privire la aspectele care intră în sfera lor de responsabilitate, prin intermediul Ministerului Justiției, care va executa imediat procedura respectivă, și pentru a permite ca o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat, să prevadă participarea comunităților și regiunilor la deciziile legate de politica de anchetă și urmărire penală a procurorilor publici, cu privire la aspectele care intră în sfera lor de responsabilitate, îndrumările cu caracter obligatoriu cu privire la politica în materie penală, reprezentarea în cadrul Colegiului Procuraturii Generale și deciziile legate de Îndrumarul privind Securitatea Generală și Programul Național de Securitate;
13. Articolul 160, în vederea adăugării unui alineat care să prevadă că orice modificare adusă noilor atribuții acordate adunării generale a Secției de contencios administrativ a Consiliului de Stat și orice modificare adusă normelor de deliberare în cadrul acestei adunări se pot face numai printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat;
14. Titlul IV , în vederea introducerii în acesta a unui articol care să prevadă că, în ceea ce privește alegerea Parlamentului European, legea stabilește norme speciale în vederea protejării intereselor legitime ale locuitorilor neerlandofoni și francofoni din fosta provincie Brabant și, de asemenea, care să se prevadă că dispozițiile care stabilesc aceste norme speciale nu pot fi modificate decât printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat;
15. Articolul 180, pentru a prevedea faptul că adunările care legiferează prin intermediul legilor federale sau al normelor menționate la articolul 134 pot încredința sarcini Curții de Conturi, pentru care se poate percepe o taxă.
Camerele pot organiza o dezbatere numai cu privire la aspectele menționate la primul alineat, cu condiția ca măcar cel puțin două treimi dintre membrii fiecărei Camere să fie prezenți și nicio o modificare să nu poate fi adoptată decât dacă este susținută de cel puțin două treimi din voturile exprimate. Această prevedere tranzitorie nu este considerată ca reprezentând o declarație în înțelesul articolului 195, alineatul 2.1. Abrogat.
2. Abrogat.
3. Personalul și bunurile provinciei Brabant vor fi împărțite între provincia Brabantul Flamand, provincia Brabantul Valon , Regiunea Bruxelles-Capitală, autoritățile și instituțiile descrise la articolele 135 și 136, precum și autoritatea federală, conform termenilor stabiliți printr-o lege adoptată cu majoritatea prevăzută la articolul 4, ultimul alineat. După următoarea reînnoire a consiliilor provinciilor și până când sunt împărțite, personalul și bunurile comune rămase vor fi gestionate împreună de provincia Brabantul Flamand, provincia Brabantul Valon și de către autoritățile competente din Regiunea bilingvă Bruxelles-Capitală.
4. Abrogat.
5. Abrogat.
Regat independent, proclamat ca urmare a victoriei luptei antiotomane, Bulgaria a avut o organizare de stat monarhică ce s-a menținut până în anul 1947, odată cu abolirea monarhiei și instaurarea regimului comunist. După 1947, organizarea de stat a Bulgariei a fost reglementată prin Constituția de la 4 decembrie 1947, înlocuită ulterior printr-o Lege fundamentală, la 18 mai 1971. Constituția de la 1947 consacra calitatea Bulgariei de republică populară, specificându-se că întreaga putere emană de la popor.
Ca urmare a prăbușirii blocului comunist în toate statele central și est europene, Bulgaria a trecut și ea prin ample și profunde transformări politice, juridice, economice și sociale după 1989, adoptând prin referendum, la 12 iulie 1991, o nouă Constituție în locul celei comuniste din 18 mai 1971.
Constituția din 1991 a suferit mai multe modificări în cei 24 de ani de existență. Astfel, ea a fost revizuită în anii 2003, 2005, 2006 și 2007, în special pentru a crea cadrul legal necesar aderării Bulgariei la Uniunea Europeană.
Constituția Bulgariei proclamă atașamentul față de valorile juridice universale ale libertății, păcii, egalității, echității și toleranței. În chiar preambulul său, Constituția ridică la rang de principiu suprem drepturile individului, demnitatea și securitatea sa, proclamând hotărârea de a crea un stat democratic și social, guvernat de principiul statului de drept.
Constituția este structurată în zece capitole, conținând 169 de articole. Primul capitol stabilește principiile fundamentale de organizare și funcționare a statului. Astfel, Bulgaria este o republică parlamentară unde întreaga putere a statului provine de la popor. Republica Bulgaria este un stat unitar, cu autonomie locală, iar limba bulgară este limba oficială a Republicii. Bulgaria este un stat de drept în care viața, demnitatea și drepturile persoanei sunt garantate.
Politica externă a Republicii Bulgaria are ca obiectiv principal securitatea națională și independența țării, bunăstarea, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor bulgari, precum și promovarea unei ordini internaționale echitabile. De asemenea, economia Bulgariei se bazează pe libera inițiativă economică, statul stabilind și garantând condiții legale echitabile pentru activitatea economică a tuturor cetățenilor și persoanelor juridice, prin prevenirea oricărui abuz de tip monopol și a concurenței neloiale și prin protejarea consumatorului.
În activitatea politică, Constituția Bulgariei promovează principiul pluralismului politic, toate partidele având rolul de a facilita formarea și exprimarea voinței politice a cetățenilor. Constituția interzice partidele politice bazate pe principii etnice, rasiale sau religioase și partidele care ar încerca preluarea puterii statului prin violență. Capitolul II reglementează drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, toți cetățenii bulgari, indiferent de locul în care se află, având toate drepturile și îndatoririle ce rezultă din Constituție.
Capitolul III reglementează activitatea Adunării Naționale (Parlamentul) Bulgariei. Adunarea Națională este învestită cu autoritate legislativă și exercită controlul parlamentar. Ea este formată din 240 de membri și este aleasă pentru un mandat de patru ani. Alegerile pentru noua Adunare Națională sunt organizate în termen de două luni de la expirarea mandatului adunării precedente. În Adunarea Națională poate fi ales orice cetățean bulgar care nu are o altă cetățenie, care are minimum 21 de ani, care nu se află sub interdicție judiciară și care nu are de executat o pedeapsă cu închisoarea. Membrii Adunării Naționale reprezintă nu doar circumscripțiile lor, ci întreaga națiune. Așadar, mandatul este unul reprezentativ și nu imperativ.
Constituția stabilește incompatibilitatea dintre calitatea de membru al Adunării Naționale și cea de membru al Guvernului. Un membru al Adunării Naționale, ales în calitate de ministru, încetează să mai aibă calitatea de membru al Parlamentului pe durata mandatului său de ministru. Membrii Adunării Naționale nu răspund penal pentru opiniile sau voturile lor exprimate în Adunarea Națională. Un membru al Adunării Naționale are imunitate pentru cazurile de reținere sau urmărire penală, cu excepția comiterii unei infracțiuni, iar într-un asemenea caz este necesar acceptul Adunării Naționale sau, între sesiuni, al Președintelui Adunării Naționale. Nu este necesar acest accept, dacă un membru al Adunării Naționale este surprins în flagrant. De asemenea, nu este necesar acceptul pentru începerea urmăririi penale, dacă membrul Adunării Naționale și-a exprimat consimțământul privitor la aceasta, în scris.
În materie legislativă, Adunarea Națională adoptă legi, hotărâri, declarații și mesaje cu o majoritate de cel puțin jumătate dintre membrii prezenți, cu excepția cazului când Constituția impune o majoritate calificată. Legile și hotărârile adoptate de Adunarea Națională sunt obligatorii pentru toate organele de stat, toate organizațiile și toți cetățenii.
Având în vedere structura unicamerală a Parlamentului bulgar, proiectele de lege sunt citite și votate de două ori, în cadrul unor ședințe diferite. În mod excepțional, Adunarea Națională poate decide organizarea ambelor citiri în timpul unei singure ședințe. Toate celelalte acte ale Adunării Naționale se adoptă după o singură citire. Ulterior, fiecare lege adoptată este promulgată și publicată în Monitorul Oficial în termen de 15 zile de la adoptare.211 Constituția Republicii Bulgaria. Prezentare generală În capitolul IV sunt reglementate atribuțiile Președintelui Republicii. Președintele este șeful statului. Acesta întruchipează unitatea națiunii și reprezintă Statul în relațiile sale internaționale. Președintele este asistat în activitatea sa de un Vicepreședinte. Președintele este ales direct de cetățeni, pentru o perioadă de cinci ani. Poate fi ales Președinte oricare cetățean bulgar prin naștere, cu vârsta peste 40 de ani, care are dreptul de a fi ales în Adunarea Națională și care a locuit în țară în ultimii cinci ani dinaintea alegerilor.
Pentru a fi ales din primul tur, un candidat are nevoie de cel puțin jumătate din voturile valabil exprimate, cu condiția ca cel puțin jumătate dintre alegători să fi votat la alegeri. Dacă niciunul dintre candidați nu este ales în primul tur, se organizează un al doilea tur de vot, în termen de șapte zile, între primii doi candidați. Câștigătorul este candidatul care obține majoritatea voturilor. Alegerile prezidențiale sunt organizate cu cel mult trei luni înaintea și cu cel mult două luni după expirarea mandatului Președintelui în funcție.
Vicepreședintele este ales în acela și timp și pe același buletin de vot cu Președintele, în acelea și condiții și prin aceea și procedură ca acesta. Atât Președintele, cât și Vicepreședintele pot fi realeși doar pentru un singur mandat. Președintele și Vicepreședintele nu pot fi membri ai Adunării Naționale, nu se pot angaja în altă activitate de stat, publică sau economică și nici nu pot participa la conducerea vreunui partid politic.
Președintele este Comandantul Suprem al Forțelor Armate, numește și revocă Comandantul Forțelor Armate și acordă toate rangurile militare înalte, la cererea Consiliului de Miniștri. El prezidează Consiliul Consultativ pentru Securitate Națională și proclamă mobilizarea generală sau parțială la propunerea Consiliului de Miniștri, proclamă starea de război în cazul unui atac armat asupra Bulgariei sau oricând se impun acțiuni urgente, în baza unui angajament internațional, sau proclamă legea marțială ori altă stare de urgență atunci când Adunarea Națională nu este în sesiune și nu poate fi convocată. În acest caz, Adunarea Națională este convocată imediat pentru a aviza decizia.
În materie legislativă, Președintele are dreptul să ceară motivat reexaminarea de către Parlament a unui proiect de lege. În acest caz, pentru a fi adoptat, proiectul de lege are nevoie de votul a cel puțin jumătate din numărul total al membrilor Adunării Naționale. Ca urmare a noii adoptări a proiectului de lege de către Adunarea Națională, Președintele este obligat să îl promulge în șapte zile de la primirea acestuia.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Președintele emite decrete, apeluri și mesaje. Decretele Președintelui sunt contrasemnate de Prim-ministru sau de ministrul de resort. Unele decrete, precum cele pentru numirea unui guvern interimar, desemnarea unui candidat la funcția de Prim-ministru, dizolvarea Adunării Naționale sau promulgarea legilor, nu se contrasemnează.
Atât Președintele, cât și Vicepreședintele beneficiază de imunitate. Ei nu răspund pentru acțiunile comise în îndeplinirea îndatoririlor lor, cu excepția înaltei trădări sau a încălcării Constituției. Punerea sub acuzare pentru înaltă trădare sau încălcarea Constituției se poate face la propunerea a cel puțin un sfert dintre membrii Adunării Naționale și este adoptată cu votul a cel puțin două treimi dintre membrii Adunării Naționale. Punerea sub acuzare a Președintelui sau a Vicepreședintelui este judecată de Curtea Constituțională într-o lună de la propunere. Dacă Curtea Constituțională îl condamnă pe Președinte sau pe Vicepreședinte de înaltă trădare sau de încălcarea Constituției, prerogativele Președintelui sau ale Vicepreședintelui încetează.
În capitolul V este reglementată activitatea Consiliului de Miniștri. Acesta coordonează și conduce politica internă și externă a statului. Consiliul de Miniștri este format din Prim-ministru, viceprim-miniștri și miniștri. Prim-ministrul conduce, coordonează și poartă răspunderea pentru politica generală a Guvernului. Acesta numește și revocă miniștrii. Fiecare membru al Consiliului de Miniștri conduce un minister, cu excepția cazului în care Adunarea Națională decide altfel. Fiecare ministru răspunde pentru activitatea sa. În Consiliul de Miniștri poate fi numit oricare cetățean bulgar apt pentru a fi ales în Adunarea Națională.
Capitolul VI tratează sistemul judiciar, iar în capitolul VII sunt reglementate administrația locală și autonomia locală. Ultimele trei capitole au în vedere modul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, procedura revizuirii Constituției și stabilirea elementelor de identitate ale statului (stema, sigiliul, drapelul, imnul și capitala).
În ceea ce privește formarea Guvernului, ca urmare a consultărilor cu grupurile parlamentare, Președintele Republicii desemnează un candidat pentru funcția de Prim-ministru, nominalizat de partidul care are cel mai mare număr de locuri în Adunarea Națională, în vederea formării Guvernului. Dacă acest candidat desemnat nu reușește formarea Guvernului în intervalul de șapte zile, Președintele încredințează această sarcină unei alte persoane, nominalizate de cel de-al doilea cel mai mare grup parlamentar. Dacă nici acesta nu reușește să formeze Guvernul în intervalul de șapte zile de la desemnare, Președintele încredințează această sarcină unei persoane nominalizate de unul dintre grupurile parlamentare mici.
Dacă persoana desemnată să formeze Guvernul reușește acest lucru în termenul de șapte zile de la desemnare, Președintele cere Adunării Naționale să aleagă Prim-ministrul desemnat. Dacă nu se ajunge la un acord privitor la formarea Guvernului, Președintele numește un guvern interimar, dizolvă Adunarea Națională și declanșează alegeri anticipate.
În ceea ce privește raportul dintre Parlament și puterea executivă, Consiliul de Miniștri informează Adunarea Națională cu privire la chestiunile referitoare la obligațiile Bulgariei rezultate din apartenența acesteia la Uniunea Europeană, coordonează execuția bugetului de stat, organizează administrarea activelor statului și încheie, confirmă sau denunță tratate internaționale atunci când legea îl autorizează să procedeze astfel. Membrii Consiliului de Miniștri depun în fața Adunării Naționale un jurământ de credință.
Consiliul de Miniștri răspunde în fața Parlamentului și de asemenea își poate angaja răspunderea în fața acestuia. Consiliul de Miniștri poate cere votul de încredere al Adunării Naționale pentru politica sa generală, pentru o declarație sau un program ori pentru o anumită chestiune. O hotărâre se ia cu votul majorității membrilor prezenți ai Adunării Naționale. În cazul în care Consiliul de Miniștri nu primește votul de încredere solicitat, Prim-ministrul își depune demisia și Guvernul este demis în întregime. În privința raportului dintre Președintele Republicii și Parlament, aceștia au în mod egal legitimitate populară. Adunarea Națională îl poate pune însă sub acuzarea de înaltă trădare sau încălcare a Constituției pe Președintele Republicii. Punerea sub acuzare se poate iniția de un număr de cel puțin un sfert dintre membrii Adunării Naționale și poate fi adoptată de cel puțin două treimi dintre membrii acesteia. Judecata aparține Curții Constituționale.
Constituția Bulgariei prevede că activitatea judiciară este exercitată de către Curtea Supremă de Casație, Curtea Supremă Administrativă, curțile de apel, tribunalele departamentale, cele militare și de arondisment. Prin lege, se pot crea tribunale speciale, dar nu pot fi înființate instanțe extraordinare.
Curtea Supremă de Casație supraveghează instanțele judecătorești cu privire la aplicarea corectă și echitabilă a legii de către toate instanțele, iar Curtea Supremă Administrativă supraveghează instanțele judecătorești cu privire la aplicarea corectă și echitabilă a legii în justiția administrativă. Curtea Supremă Administrativă are rolul de a decide asupra tuturor contestațiilor cu privire la legalitatea actelor Consiliului de Miniștri și ale miniștrilor și a oricăror alte acte prevăzute prin lege.
Structura parchetelor corespunde structurii instanțelor, iar Procurorul General supraveghează legalitatea și oferă îndrumare metodologică tuturor celorlalți procurori. Parchetul asigură respectarea legalității.
De asemenea, Constituția prevede independența autorității judecătorești, stabilind că judecătorii, procurorii și judecătorii de instrucție, în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor lor, se supun numai legii.
Judecătorii, procurorii și judecătorii de instrucție sunt numiți, promovați, retrogradați, transferați și revocați din funcție de către Consiliul Judiciar Suprem. Orice hotărâre a Consiliului Judiciar Suprem de a numi, promova, retrograda, transfera sau revoca un judecător, un procuror sau un judecător de instrucție este adoptată prin vot secret.
Președintele Curții Supreme de Casație, Președintele Curții Supreme Administrative și Procurorul General sunt numiți și revocați de către Președintele Republicii, la propunerea Consiliului Judiciar Suprem, pentru o perioadă de șapte ani, și nu pot deține un al doilea mandat.
După încheierea unui mandat de cinci ani în calitate de judecător, procuror sau judecător de instrucție și în baza atestării, urmate de o decizie a Consiliului Judiciar Suprem, judecătorii, procurorii și judecătorii de instrucție devin inamovibili. Consiliul Judiciar Suprem este format din 25 de membri. Unsprezece membri ai Consiliului Judiciar Suprem sunt aleși de către Adunarea Națională, iar ceilalți unsprezece sunt aleși de organele sistemului judiciar. Președintele Curții Supreme de Casație, Președintele Curții Supreme Administrative și Procurorul General fac parte de drept din acest Consiliu.
Pot fi aleși în Consiliul Judiciar Suprem juriști cu o înaltă ținută profesională și integritate morală și care au cel puțin 15 ani de experiență. Mandatul membrilor Consiliului Judiciar Suprem este de cinci ani și nu poate fi reînnoit. Reuniunile Consiliului Judiciar Suprem sunt prezidate de Ministrul Justiției, care nu are drept de vot.
Teritoriul Bulgariei se împarte în localități și regiuni. Localitatea este unitatea administrativ-teritorială la nivelul căreia se exercită autonomia locală. Granițele unei localități sunt stabilite printr-un referendum al populației. Localitatea are personalitate juridică.
Organismul prin care se exercită autonomia locală, din cadrul unei localități, este consiliul local, ales direct de către populație pentru un mandat de patru ani. Primarul reprezintă puterea executivă într-o localitate și este ales pentru un mandat de patru ani. Regiunea este unitatea administrativ-teritorială pentru derularea politicii regionale, implementarea politicilor guvernamentale ale statului la nivel local și asigurarea armonizării intereselor naționale cu cele locale. Fiecare regiune este guvernată de un guvernator regional sprijinit de administrația regională. Guvernatorul regional este numit de Consiliul de Miniștri. Guvernatorul regional asigură implementarea politicii statului, protejarea intereselor naționale, a legii și a ordinii publice și exercită controlul administrativ.
Întreg capitolul II al Constituției tratează drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor (art. 25 – 61). Sunt instituite ca drepturi fundamentale o serie de drepturi precum: dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, inviolabilitatea persoanei, dreptul la viață intimă, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenței, libertatea de circulație, libertatea conștiinței și libertatea de gândire. O prevedere importantă este cea referitoare la studierea și utilizarea limbii bulgare, ce reprezintă atât un drept, cât și o obligație a fiecărui cetățean bulgar.
Cetățenii a căror limbă maternă nu este limba bulgară au dreptul să studieze și să folosească propria limbă simultan cu studierea obligatorie a limbii bulgare, iar cazurile în care se folosește doar limba oficială sunt stabilite prin lege.
În materia drepturilor exclusiv politice, Constituția prevede că orice cetățean care a împlinit vârsta de 18 ani, cu excepția acelora care se află sub interdicție judecătorească sau care execută o pedeapsă cu închisoarea, are dreptul să aleagă autoritățile de stat și locale și să voteze la referendumuri.
Toate drepturile fundamentale sunt garantate de către Constituție, iar abuzul de drept este interzis, drepturile neputând fi exercitate împotriva drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Ca urmare a declarării stării de război, a instituirii legii marțiale sau a instituirii stării de urgență, exercitarea drepturilor individuale poate fi restrânsă temporar prin lege, cu excepția dreptului la viață, la integritate fizică și psihică, a dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție, a inviolabilității persoanei și a libertății de gândire și conștiință.
Constituția Bulgariei nu are un capitol special dedicat raportului dintre dreptul național și dreptul Uniunii Europene. Sunt menționate doar câteva reguli referitoare la participarea Bulgariei la construirea și dezvoltarea Uniunii Europene sau la conferirea unor atribuții Uniunii Europene. Atunci când statul decide încredințarea unor atribuții Uniunii Europene, Adunarea Națională trebuie să adopte o lege, iar această lege trebuie adoptată cu o majoritate de două treimi din totalul membrilor Parlamentului.
Tot în materia relațiilor dintre instituțiile naționale și cele ale Uniunii Europene, Constituția prevede că toate problemele referitoare la obligațiile Bulgariei rezultate din apartenența acesteia la Uniunea Europeană sunt aduse la cunoștința Adunării Naționale de către Consiliul de Miniștri.
Curtea Constituțională a Bulgariei este compusă din 12 judecători numiți pentru un mandat de nouă ani ce nu poate fi reînnoit. O treime dintre judecători sunt numiți de Președintele statului, o treime de către Adunarea Națională și o treime de adunarea judecătorilor de la Curtea Supremă de Casație și Curtea Supremă Administrativă. Structura Curții Constituționale este reînnoită la fiecare trei ani, printr-o ordine a rotației stabilită prin lege.
Judecătorii Curții Constituționale sunt juriști cu o înaltă ținută profesională și integritate morală și care au cel puțin 15 ani de experiență profesională. Președintele Curții se alege prin vot secret, pentru o perioadă de trei ani, de către judecătorii Curții.
Statutul de judecător al Curții Constituționale este incompatibil cu mandatul de reprezentare sau cu orice altă funcție publică sau privată, ori cu calitatea de membru al unui partid politic sau sindicat.
Pe întreg mandatul, un judecător al Curții Constituționale se bucură de aceea și imunitate conferită unui membru al Adunării Naționale. Numai Curtea Constituțională poate ridica imunitatea unui judecător sau stabili incapacitatea de facto a acestuia de a-și îndeplini atribuțiile, printr-un vot secret care necesită o majoritate de cel puțin două treimi din voturile tuturor judecătorilor.
Ca atribuții, Curtea Constituțională:
Curtea Constituțională se pronunță numai la inițiativa a cel puțin o cincime dintre membrii Adunării Naționale, la inițiativa Președintelui, a Consiliului de Miniștri, a Curții Supreme de Casație, a Curții Supreme Administrative sau a Procurorului General. De asemenea, Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituțională cu solicitarea de a declara ca neconstituțională o lege care încalcă drepturile și libertățile omului.
În cazul în care Curtea Supremă de Casație sau Curtea Supremă Administrativă consideră că există o discrepanță între lege și Constituție, sesizează Curtea Constituțională și suspendă procesul.
Judecătorii Curții Constituționale iau hotărâri numai cu votul majorității membrilor Curții, iar hotărârile Curții sunt publicate în Monitorul Oficial, în termen de 15 zile de la data emiterii lor. O hotărâre intră în vigoare la trei zile de la publicarea acesteia. Orice act a cărui neconstituționalitate a fost constatată încetează să mai fie aplicat de la data la care hotărârea intră în vigoare.
Noi, Membrii celei de-a Șaptea Mari Adunări Naționale, condu și de dorința de a exprima voința poporului bulgar, declarându-ne loialitatea față de valorile umane universale de libertate, pace, umanism, egalitate, justiție și toleranță; considerând drepturile, demnitatea și siguranța persoanei drept cele mai înalte principii;
fiind conștienți de datoria noastră irevocabilă de a păstra integritatea națională și statală a Bulgariei, proclamăm aici hotărârea noastră de a crea un stat democratic și social, guvernat de statul de drept, instituind prezenta Constituție
1. Forma de guvernământ a Bulgariei este republica parlamentară.
2. Întreaga putere a statului provine de la popor. Poporul își exercită această putere direct și prin intermediul organelor înființate prin prezenta Constituție.
3. Nicio parte a poporului, niciun partid politic și nicio altă organizație, instituție de stat sau persoană nu poate uzurpa exprimarea suveranității populare.
1. Republica Bulgaria este un stat unitar cu autonomie locală. Nicio formațiune teritorială autonomă nu poate exista în cadrul statului.
2. Integritatea teritorială a Republicii Bulgaria este inviolabilă.
1. Republica Bulgaria este un stat guvernat de statul de drept. Republica Bulgaria este guvernată potrivit Constituției și legilor țării.
2. Republica Bulgaria garantează viața, demnitatea și drepturile persoanei și creează condițiile propice dezvoltării libere a persoanei și a societății civile.
3. Republica Bulgaria participă la construcția și dezvoltarea Uniunii Europene.
1. Constituția reprezintă legea supremă și nicio altă lege nu poate contraveni acesteia.
2. Prevederile Constituției sunt direct aplicabile.
3. Nicio persoană nu poate fi condamnată pentru o faptă care, la momentul săvârșirii acesteia, nu constituia infracțiune.
4. Tratatele internaționale ratificate în conformitate cu procedura constituțională, publicate și care au intrat în vigoare cu privire la Republica Bulgaria, fac parte din dreptul intern. Acestea au prioritate în fața oricărei dispoziții contrare din legile interne.
5. Toate legile se publică și intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării lor sau la o dată ulterioară prevăzută în textul acestora.
1. Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi.
2. Toți cetățenii
2 sunt egali în fața legii. Privilegiile sau restrângerea exercitării drepturilor pe motive de rasă, origine națională sau socială, identitate etnică, sex, religie, educație, opinie, apartenență politică, statut personal sau social ori avere sunt interzise.1. Forțele armate garantează suveranitatea, securitatea și independența țării și apără integritatea teritorială a acesteia.
2. Activitatea forțelor armate este stabilită prin lege.
1. În Republica Bulgaria, activitatea politică se bazează pe principiul pluralismului politic.
2. Niciun partid politic sau ideologie nu poate fi proclamat(ă) sau afirmat(ă) ca fiind un partid sau o ideologie a statului.
3. Toate partidele facilitează formarea și exprimarea voinței politice a cetățenilor. Procedura aplicabilă înființării și dizolvării partidelor politice și condițiile în care acestea își desfășoară activitatea sunt stabilite prin lege.
4. Nu se pot constitui partide politice bazate pe principii etnice, rasiale sau religioase și nici partide care încearcă preluarea puterii statului prin violență.
1. Asociațiile de cetățeni servesc la îndeplinirea și ocrotirea intereselor acestora.
2. Asociațiile, inclusiv sindicatele, nu pot urmări obiective politice și nici nu
pot desfășura activități politice care aparțin exclusiv domeniului partidelor politice.1. Practicarea oricărei religii este liberă.
2. Instituțiile religioase sunt separate de stat.
3. În Republica Bulgaria, creștinismul ortodox răsăritean este considerat religia tradițională.
4. Instituțiile și comunitățile religioase, precum și convingerile religioase nu pot fi utilizate în scopuri politice.
1. Dreptul la proprietate și moștenire este garantat și ocrotit de lege.
2. Proprietatea este privată și publică.
3. Proprietatea privată este inviolabilă.
4. Regimul bunurilor proprietate a statului și a municipalităților este stabilit prin lege.
5. Exproprierea forțată pentru cauză de utilitate publică se efectuează potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire și cu condiția ca această cauză de
utilitate publică să nu poată fi satisfăcută în alt mod.1. Statul deține dreptul exclusiv de proprietate asupra resurselor subsolului, plajelor și arterelor de circulație naționale, precum și asupra apelor, pădurilor și parcurilor de importanță națională, dar și asupra rezervațiilor naturale și arheologice stabilite prin lege.
2. Statul exercită pe platforma continentală și în zona economică exclusivă maritimă drepturile suverane de a prospecta, dezvolta, utiliza, proteja și administra resursele biologice, minerale și energetice ale acestora.
3. Statul exercită drepturile suverane cu privire la spectrul de frecvențe radio și la pozițiile orbitale geostaționare alocate Republicii Bulgaria prin acordurile internaționale.
4. Legea stabilește monopolul de stat asupra transportului feroviar, rețelelor naționale de poștă și telecomunicații, utilizării energiei nucleare, fabricării produselor radioactive, a armamentului, explozibililor și a substanțelor puternic toxice.
5. Condițiile și procedura în conformitate cu care statul acordă concesiuni pentru bunurile publice și licențe pentru activitățile enumerate în cele două alineate anterioare sunt stabilite prin lege.
6. Statul utilizează și administrează toate bunurile sale în beneficiul cetățenilor și al societății.
1. Economia Republicii Bulgaria se bazează pe libera inițiativă economică.
2. Statul stabilește și garantează tuturor cetățenilor și persoanelor juridice condiții legale echitabile pentru a desfășura activități economice, prin prevenirea abuzului unei poziții de monopol și a concurenței neloiale și prin protejarea consumatorului.
3. Toate investițiile și activitățile economice desfășurate de cetățeni și de persoanele juridice beneficiază de protecția legii.
4. Legea stabilește condiții favorabile pentru înființarea cooperativelor și a altor forme de asociere a cetățenilor și persoanelor juridice, în vederea realizării prosperității economice și sociale.
1. Solul, în calitate de bun național principal, beneficiază de protecție specială din partea statului și a societății.
2. Terenul arabil este folosit doar în scopuri agricole. Modificarea utilizării este permisă doar în situații excepționale, dacă s-a dovedit necesitatea acesteia, în condițiile și conform procedurii stabilite prin lege.
1. Cetățenii străini și persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor în condițiile rezultate din aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană sau în temeiul unui tratat internațional care a fost ratificat, publicat și care a intrat în vigoare cu privire la Republica Bulgaria, precum și prin moștenire legală.
2. Legea de ratificare a tratatului internațional prevăzut la alineatul 1 trebuie adoptată cu o majoritate de două treimi din membrii Parlamentului.
3. Regimul juridic al terenurilor este stabilit prin lege.
1. Republica Bulgaria își conduce politica externă conform principiilor și normelor dreptului internațional.
2. Politica externă a Republicii Bulgaria are ca obiectiv principal securitatea națională și independența țării, bunăstarea, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor bulgari, precum și promovarea unei ordini internaționale echitabile.
1. Este cetățean bulgar orice persoană născută din cel puțin un părinte care deține cetățenia bulgară sau persoana născută pe teritoriul Republicii Bulgaria, dacă aceasta nu are dreptul la o altă cetățenie, pe baza originii sale. Cetățenia bulgară poate fi dobândită și prin naturalizare.
2. Persoanele de origine bulgară dobândesc cetățenia bulgară printr-o procedură simplificată.
3. Niciunei persoane nu i se poate retrage cetățenia bulgară dacă a dobândit-o prin naștere.
4. Niciun cetățean bulgar nu poate fi predat unui alt stat sau unui tribunal internațional, în vederea efectuării urmăririi penale împotriva acestuia decât în baza unui tratat internațional ratificat, publicat și care produce efecte cu privire la Republica Bulgaria.
5. Republica Bulgaria acordă protecție cetățenilor bulgari aflați în afara frontierelor țării.
6. Condițiile și procedura pentru dobândirea, păstrarea sau pierderea cetățeniei bulgare sunt prevăzute prin lege.
1. Indiferent de locul în care se află, toți cetățenii Republicii Bulgaria au toate drepturile și îndatoririle care decurg din prezenta Constituție.
2. Cetățenii străini care locuiesc în mod legal în Republica Bulgaria au toate drepturile și obligațiile care decurg din prezenta Constituție, cu excepția acelor drepturi și îndatoriri rezervate exclusiv cetățenilor bulgari prin prezenta Constituție sau prin alte legi.
1. Cetățenii străini care locuiesc în mod legal în țară nu pot fi expulzați sau extrădați în alt stat împotriva voinței lor decât în conformitate cu prevederile și procedurile stabilite prin lege.
2. Republica Bulgaria acordă azil cetățenilor străini persecutați pentru opiniile sau activitatea lor, desfășurată în apărarea drepturilor și libertăților recunoscute internațional.
3. Condițiile și procedura pentru obținerea azilului sunt prevăzute prin lege.
1. Nicio persoană nu va fi supusă torturii, tratamentului crud, inuman sau degradant ori asimilării forțate.
2. Nicio persoană nu va fi supusă experimentelor medicale, științifice sau de altă natură fără consimțământul liber al acesteia, exprimat în scris.
1. Toate persoanele au dreptul la libertate personală și inviolabilitate.
2. Nicio persoană nu poate fi reținută sau supusă controlului, percheziției sau oricărei alte încălcări a inviolabilității personale, cu excepția cazurilor și în modurile stabilite prin lege.
3. În cazuri urgente, prevăzute în mod expres de lege, autoritățile statului pot să rețină un cetățean, informând neîntârziat autoritățile judecătorești în acest sens. Autoritățile judecătorești decid asupra legalității reținerii în termen de 24 de ore.
4. Orice persoană are dreptul la un avocat din momentul reținerii sau din momentul acuzării.
5. Orice persoană are dreptul să își întâlnească avocatul într-un spațiu privat. Secretul discuțiilor lor este inviolabil.
1. Persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni trebuie trimise în judecată în termenul stabilit de lege.
2. Nicio persoană nu poate fi forțată să pledeze vinovată și nici nu poate fi condamnată doar pe baza mărturiei sale.
3. Persoana inculpată este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale prin hotărâre definitivă.
4. Restrângerile drepturilor persoanei inculpate sunt admise în măsura în care sunt necesare în vederea administrării justiției.
5. Persoanelor private de libertate li se asigură condiții favorabile exercitării drepturilor fundamentale care nu au fost restrânse în baza sentinței.
6. Pedeapsa cu închisoarea este executată doar în locurile stabilite prin lege.
7. Nu se poate stabili un termen de prescripție pentru urmărirea penală și executarea unei pedepse pentru crime împotriva păcii și umanității.
1. Viața privată a cetățenilor este inviolabilă. Orice persoană are dreptul la protecție împotriva intervenției ilegale în viața sa privată sau de familie și împotriva încălcării onoarei, demnității și reputației sale.
2. Nicio persoană nu poate fi urmărită, fotografiată, filmată, înregistrată sau supusă unei alte activități similare, fără cunoștința acesteia sau contrar dezacordului său expres, cu excepția cazurilor în care aceste acțiuni sunt permise de lege.
1. Locuința este inviolabilă. Nicio persoană nu poate intra sau rămâne în interiorul unei locuințe, fără acordul locatarului acesteia, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres de lege.
2. Intrarea sau șederea într-o locuință, fără acordul locatarului acesteia sau fără autorizația autorităților judiciare, este permisă doar în scopul prevenirii unei infracțiuni iminente sau a unei infracțiuni în derulare, în vederea capturării infractorului ori într-un caz de necesitate extremă.
1. Libertatea, precum și secretul corespondenței și al tuturor celorlalte mijloace de comunicare sunt inviolabile.
2. Excepțiile de la această prevedere sunt admise doar cu permisiunea autorităților judecătorești, în scopul descoperirii sau prevenirii unei infracțiuni grave.
1. Orice persoană este liberă să își aleagă reședința și are dreptul la libertatea de mișcare pe teritoriul țării și de a părăsi țara. Acest drept poate fi restrâns doar prin lege, pentru apărarea securității naționale, a sănătății publice și a drepturilor și libertăților altor cetățeni.
2. Toți cetățenii bulgari au dreptul să se întoarcă în țară.
1. Studierea și utilizarea limbii bulgare reprezintă un drept și o obligație a fiecărui cetățean bulgar.
2. Cetățenii a căror limbă maternă nu este limba bulgară au dreptul să studieze și să folosească propria limbă simultan cu studierea obligatorie a limbii bulgare.
3. Cazurile în care se folosește doar limba oficială sunt stabilite prin lege.
1. Libertatea de conștiință, libertatea de gândire și alegerea religiei și a opiniilor religioase sau ateiste sunt inviolabile. Statul sprijină menținerea toleranței și a respectului între credincioșii diverselor culte religioase și între credincioși și laici.
2. Libertatea de conștiință și a credințelor religioase nu poate fi îndreptată împotriva securității naționale, ordinii publice, sănătății publice și moralei sau împotriva drepturilor și libertăților altor persoane.
1. Orice persoană are dreptul să-și exprime opinia sau să o facă publică prin cuvinte, în mod scris sau oral, prin sunet sau imagine ori prin alte moduri.
2. Acest drept nu poate afecta drepturile și reputația altor persoane și nu poate fi folosit pentru incitarea la schimbarea forțată a ordinii constituționale, pentru comiterea unei infracțiuni sau pentru incitarea la ură ori violență.
1. Presa și celelalte mijloace de informare în masă sunt libere și nu pot fi supuse cenzurii.
2. Suspendarea apariției sau confiscarea unui material tipărit sau a unui mijloc de informare poate fi dispusă doar de autoritățile judecătorești, în cazul în care acestea încalcă morala publică, incită la schimbarea prin forță a ordinii constituționale, la comiterea unei infracțiuni sau la violență împotriva unei persoane. În cazul în care, în termen de 24 de ore, materialele nu sunt confiscate, ordinul de suspendare își încetează efectele.
1. Orice persoană are dreptul să caute, să obțină și să distribuie informații. Acest drept nu poate afecta drepturile și reputația altor persoane și nu poate fi folosit împotriva securității naționale, a ordinii, sănătății și moralei publice.
2. Orice persoană are dreptul să obțină informații de la organele și agențiile statului cu privire la problemele care prezintă un interes legitim pentru aceasta, care nu constituie secret de stat sau oficial și care nu aduc atingere drepturilor altor persoane.
1. Orice cetățean care a împlinit vârsta de 18 ani, cu excepția acelora care se află sub interdicție judecătorească sau care execută o pedeapsă cu închisoarea, are dreptul să aleagă autoritățile de stat și locale și să voteze la referendumuri.
2. Organizarea și procedura pentru desfășurarea alegerilor și a referendumurilor sunt stabilite prin lege.
3. Alegerile pentru membrii Parlamentului European și participarea cetățenilor Uniunii Europene la alegerile pentru autoritățile locale sunt reglementate prin lege.
1. Toți cetățenii au dreptul să se întrunească în mod pașnic și fără arme în vederea organizării de mitinguri și demonstrații.
2. Procedura pentru organizarea și desfășurarea mitingurilor și a demonstrațiilor este stabilită prin lege.
3. Nu este necesară informarea autorităților municipale în cazul mitingurilor organizate în spații închise.
1. Toți cetățenii sunt liberi să se asocieze.
2. Activitatea unei organizații nu trebuie să contravină suveranității și integrității naționale a țării sau unității națiunii și nici să incite la ură rasială, națională, etnică sau religioasă ori să încalce drepturile și libertățile cetățenilor; nicio organizație nu poate înființa structuri clandestine sau paramilitare ori să încerce să își atingă obiectivele prin violență.
3. Legea stabilește organizațiile care au obligația să se înregistreze, procedura pentru desființarea acestora și raporturile lor cu statul.
1. Căsătoria reprezintă uniunea liberă între un bărbat și o femeie. Doar căsătoria civilă este obligatorie.
2. Soții au drepturi și obligații egale în cadrul căsătoriei și familiei.
3. Forma căsătoriei, condițiile și procedura pentru încheierea și desfacerea acesteia, precum și toate raporturile private și materiale dintre soți sunt stabilite prin lege.
1. Creșterea și educarea copiilor, până când aceștia împlinesc vârsta legală, reprezintă un drept și o obligație a părinților și sunt sprijinite de stat.
2. Statul acordă o protecție specială mamelor și le garantează concediu prenatal și postnatal, îngrijire obstetrică gratuită, condiții de muncă mai ușoare și alte tipuri de asistență socială.
3. Copiii născuți în afara căsătoriei se bucură de drepturi egale cu cele ale copiilor născuți din căsătorie.
4. Copiii abandonați se bucură de protecția statului și a societății.
5. Condițiile și procedura pentru restrângerea sau suspendarea drepturilor părintești sunt prevăzute prin lege.
1. Cetățenii au dreptul la muncă. Statul asigură condițiile pentru exercitarea acestui drept.
2. Statul creează condiții favorabile pentru exercitarea dreptului la muncă de către persoanele cu handicap fizic sau mental.
3. Toate persoanele au dreptul să își aleagă profesia și locul de muncă.
4. Nicio persoană nu poate fi obligată să efectueze muncă forțată.
5. Lucrătorii și angajații au dreptul la condiții de muncă sănătoase și nepericuloase, la salariul minim garantat și la remunerație pentru munca prestată efectiv, dar și dreptul la odihnă și concediu, conform condițiilor și procedurilor stabilite prin lege.
1. Lucrătorii și angajații sunt liberi să se asocieze în sindicate și alianțe pentru apărarea intereselor lor legate de muncă și de securitatea socială.
2. Angajatorii sunt liberi să se asocieze în vederea apărării intereselor lor economice.
1. Cetățenii au dreptul la securitate socială și la asistență socială.
2. Statul oferă securitate socială persoanelor aflate în șomaj temporar, conform condițiilor și procedurilor stabilite prin lege.
3. Persoanele în vârstă, fără rude și incapabile să se întrețină singure, precum și persoanele invalide și cele vulnerabile din punct de vedere social beneficiază de protecție specială din partea statului și a societății.
1. Cetățenii au dreptul la asigurare medicală, care le garantează îngrijire medicală accesibilă, și îngrijire medicală gratuită, conform condițiilor și procedurilor stabilite prin lege.
2. Îngrijirea medicală este finanțată de la bugetul de stat, de către angajatori, prin intermediul sistemelor de asigurări de sănătate private și colective și din alte surse, în conformitate cu condițiile și procedurile stabilite prin lege.
3. Statul protejează sănătatea tuturor cetățenilor și promovează dezvoltarea sporturilor și a turismului.
4. Nicio persoană nu poate fi supusă unui tratament medical sau unor măsuri sanitare forțate, cu excepția cazurilor prevăzute prin lege.
5. Statul exercită controlul asupra tuturor unităților medicale și asupra producției și comerțului cu produse farmaceutice, cu substanțe biologic active și cu echipamente medicale.
1. Toate persoanele au dreptul la educație.
2. Învățământul este obligatoriu până la vârsta de 16 ani.
3. Învățământul primar și secundar în școlile de stat și municipale este gratuit. În cazurile prevăzute prin lege, învățământul superior este gratuit.
4. Instituțiile de învățământ superior se bucură de autonomie universitară.
5. Cetățenii și organizațiile pot să înființeze școli, în conformitate cu condițiile și procedurile stabilite prin lege. Învățământul oferit de acestea trebuie să respecte cerințele statului.
6. Statul promovează educația prin înființarea și finanțarea școlilor, prin susținerea elevilor și studenților capabili și prin acordarea oportunităților pentru formare și recalificare profesională. Statul exercită controlul asupra tuturor tipurilor și nivelurilor de școlarizare.
1. Toate persoanele au dreptul de a avea acces la valorile culturale umane naționale și universale și de a-și dezvolta propria cultură, conform identității lor etnice, care este recunoscută și garantată prin lege.
2. Creativitatea artistică, științifică și tehnologică este recunoscută și garantată prin lege.
3. Statul protejează drepturile inventatorilor, drepturile de autor și drepturile conexe.
1. Drepturile civile fundamentale sunt irevocabile.
2. Abuzul de drept este interzis și aceste drepturi nu pot fi exercitate împotriva drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
3. Ca urmare a declarării stării de război, a instituirii legii marțiale sau a instituirii stării de urgență, exercitarea drepturilor civile individuale poate fi restrânsă temporar prin lege, cu excepția drepturilor prevăzute de articolul 28, articolul 29, articolul 31, alineatele 1, 2 și 3, articolul 32, alineatul 1 și articolul 37.
1. Toți cetățenii trebuie să respecte și să aplice Constituția și legile. Aceștia trebuie să respecte drepturile și interesele legitime ale altor persoane.
2. Îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Constituție și legi nu poate fi refuzată pe motive religioase sau din cauza altor convingeri.
1. Apărarea țării reprezintă o datorie și o problemă de onoare pentru toți cetățenii bulgari. Înalta trădare și trădarea țării sunt considerate infracțiuni extrem de grave și sunt pedepsite cu toată severitatea legii.
2. Pregătirea cetățenilor pentru apărarea țării este stabilită prin lege.
1. Cetățenii plătesc impozite și taxe stabilite prin lege, proporțional cu venitul și averea lor.
2. Orice scutire de impozit sau suprataxă este stabilită prin lege.
1. Adunarea Națională este investită cu autoritate legislativă și exercită controlul parlamentar.
2. Adunarea Națională beneficiază de un buget propriu.
1. Adunarea Națională este aleasă pentru un mandat de patru ani.
2. În caz de război, ostilități armate sau altă stare de urgență care are loc în timpul sau după expirarea mandatului Adunării Naționale, mandatul acesteia va fi prelungit până la încetarea împrejurărilor respective.
3. Alegerile pentru noua Adunare Națională sunt organizate în termen de două luni de la expirarea mandatului adunării precedente.
1. Poate fi ales în Adunarea Națională orice cetățean bulgar care nu deține o altă cetățenie, care a împlinit vârsta de 21 ani, care nu se află sub interdicție judecătorească și care nu execută o pedeapsă cu închisoarea.
2. Candidatul pentru un loc în Adunarea Națională, care deține o funcție publică, își suspendă exercitarea acesteia după momentul înregistrării candidaturii sale.
1. Membrii Adunării Naționale reprezintă nu doar circumscripțiile lor, ci întreaga națiune. Orice mandat imperativ este nul.
2. Membrii Adunării Naționale acționează pe baza Constituției și a legilor și în conformitate cu conștiința și convingerile lor.
1. Membrii Adunării Naționale nu pot exercita o altă funcție publică și nu pot desfășura o activitate incompatibilă, potrivit legii, cu calitatea de membru al Adunării Naționale.
2. În cazul în care un membru al Adunării Naționale este ales ministru, calitatea de membru al Adunării Naționale este suspendată pe perioada în care membrul respectiv îndeplinește mandatul de ministru. Pe perioada respectivă, acesta va fi înlocuit în Adunarea Națională conform procedurii prevăzute de lege.
1. Membrii Adunării Naționale pot fi reținuți sau urmăriți penal doar în cazul comiterii unei infracțiuni, cu încuviințarea Adunării Naționale sau a Președintelui Adunării Naționale, în cazul în care Adunarea Națională nu se află în sesiune. În caz de flagrant delict, încuviințarea nu este necesară; Adunarea Națională sau Președintele Adunării Naționale, în cazul în care Adunarea Națională nu se află în sesiune, este informată neîntârziat.
2. Încuviințarea începerii urmăririi penale nu este necesară, dacă membrul Adunării Naționale și-a exprimat consimțământul referitor la aceasta, în scris.
1. Mandatul unui membru încetează înainte de termen, în cazurile următoare:
1. depunerea demisiei în fața Adunării Naționale;
2. la data rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești prin care s-a aplicat pedeapsa cu închisoarea pentru o infracțiune comisă cu intenție sau dacă executarea pedepsei cu închisoarea nu a fost suspendată;
3. constatarea ineligibilității sau a incompatibilității;
4. deces.
2. În cazurile menționate la punctele 1 și 2, Adunarea Națională adoptă o hotărâre; în cazurile menționate la punctul 3, Curtea Constituțională adoptă o decizie.
1. Prima ședință a Adunării Naționale este deschisă de cel mai în vârstă membru prezent.
2. În cadrul primei ședințe, membrii depun următorul jurământ: „Jur, în numele Republicii Bulgaria, să respect Constituția și legile țării și, în toate acțiunile mele, să urmăresc interesele poporului. Am jurat” .
3. Adunarea Națională își alege Președintele și vicepreședinții în cadrul aceleia și sesiuni.
1. Președintele Adunării Naționale:
1. reprezintă Adunarea Națională;
2. propune ordinea de zi a fiecărei sesiuni;
3. deschide, prezidează și închide sesiunile Adunării Naționale și menține ordinea în cadrul lucrărilor;
4. atestă, prin semnătura sa, conținutul actelor adoptate de Adunarea Națională;
5. publică toate hotărârile, declarațiile și mesajele adoptate de Adunarea Națională;
6. organizează contactele internaționale ale Adunării Naționale.
2. Vicepreședinții Adunării Naționale îl ajută pe Președinte și desfășoară activitățile delegate de acesta.
1. la inițiativa sa;
2. la cererea unei cincimi din membrii acesteia;
3. la cererea Președintelui Republicii;
4. la cererea Consiliului de Miniștri.
1. Adunarea Națională își constituie comisiile permanente și ad-hoc din rândul membrilor săi.
2. Comisiile permanente contribuie la lucrările Adunării Naționale și exercită controlul parlamentar în numele acesteia.
3. Comisiile ad-hoc sunt alese pentru a conduce anchetele și investigațiile.
1. Adunarea Națională își deschide sesiunile și adoptă hotărâri doar în prezența a mai mult de jumătate din membrii săi.
2. Adunarea Națională adoptă legi și alte acte cu votul majorității membrilor prezenți, cu excepția cazului în care Constituția prevede o majoritate calificată.
3. Votul este personal și deschis, cu excepția cazului în care Constituția prevede sau Adunarea Națională decide că votul este secret.
1. Miniștrii pot participa la ședințele Adunării Naționale și ale comisiilor parlamentare. Acestora li se acordă prioritate în ceea ce privește adresarea către membrii Adunării.
2. Adunarea Națională și comisiile parlamentare pot solicita miniștrilor să participe la ședințele lor și să răspundă la întrebări.
1. adoptă, modifică, completează și abrogă legi;
2. adoptă bugetul de stat și raportul privind bugetul;
3. stabilește impozitele și fixează cuantumul acestora;
4. stabilește data alegerilor pentru Președintele Republicii;
5. adoptă hotărârea referitoare la desfășurarea unui referendum național;
6. numește și revocă din funcție Prim-ministrul și, la propunerea acestuia, membrii Consiliului de Miniștri; efectuează modificări ale Guvernului, la propunerea Prim-ministrului;
7. înființează, transformă și desființează ministere la propunerea Prim-ministrului;
8. numește și revocă din funcție guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei și conducătorii altor instituții prevăzute de lege;
9. aprobă acordurile de împrumut ale statului;
10. decide cu privire la declararea războiului și încheierea păcii;
11. aprobă desfășurarea și utilizarea forțelor armate bulgare în afara granițelor țării și desfășurarea trupelor străine pe teritoriul țării sau traversarea teritoriului de către acestea;
12. la cererea Președintelui sau a Consiliului de Miniștri, introduce legea marțială sau starea de urgență pe întreg teritoriul țării sau doar într-o parte a acestuia;
13. acordă amnistie;
14. instituie ordine și medalii;
15. stabilește sărbătorile legale;
16. organizează o audiere și primește rapoartele anuale ale Curții Supreme de Casație, ale Curții Supreme Administrative și ale Procurorului General, depuse de Consiliul Juridic Suprem, cu privire la aplicarea legii și activitatea instanțelor judecătorești, a parchetului și a organelor de anchetă;
17. organizează o audiere și adoptă rapoarte cu privire la activitatea organelor numite, total sau parțial, de Adunarea Națională, în cazurile prevăzute de lege.
1. Adunarea Națională ratifică sau denunță prin lege tratatele internaționale care:
1. sunt de natură politică sau militară;
2. se referă la participarea Republicii Bulgaria la organizațiile internaționale;
3. prevăd modificări ale granițelor Republicii Bulgaria;
4. conțin obligații financiare pentru trezorerie;
5. prevăd participarea statului la arbitraje internaționale sau la proceduri judiciare;
6. se referă la drepturile fundamentale ale omului;
7. afectează acțiunea legii sau necesită o nouă legislație pentru a fi puse în aplicare;
8. prevăd în mod expres ratificarea;
9. conferă Uniunii Europene atribuții care decurg din prezenta Constituție.
2. Legea de ratificare a tratatului internațional prevăzut la alineatul 1, punctul 9 se adoptă cu o majoritate de două treimi din numărul total al membrilor Parlamentului.
3. Tratatele ratificate de Adunarea Națională pot fi modificate sau denunțate doar conform procedurii prevăzute de acestea sau conform normelor de drept internațional, universal recunoscute.
4. Încheierea unui tratat internațional, care impune revizuirea Constituției, este precedată de adoptarea respectivei propuneri de revizuire a Constituției.
1. Adunarea Națională adoptă legi, hotărâri, declarații și mesaje.
2. Legile și hotărârile adoptate de Adunarea Națională sunt obligatorii pentru toate organele de stat, toate organizațiile și toți cetățenii.
1. Dreptul la inițiativă legislativă aparține membrilor Adunării Naționale și Consiliului de Miniștri.
2. Proiectul de lege referitor la bugetul de stat este întocmit și prezentat Adunării Naționale de către Consiliul de Miniștri.
1. Proiectele de lege sunt examinate și votate în două lecturi, care se desfășoară în cadrul unor ședințe diferite. În mod excepțional, Adunarea Națională poate dispune ca ambele runde de vot să fie organizate în cadrul acelea și ședințe.
2. Celelalte acte ale Adunării Naționale sunt adoptate într-o singură rundă de vot.
3. Toate actele adoptate se publică în Monitorul Oficial în termen de 15 zile de la data adoptării.
1. O moțiune de cenzură împotriva Consiliului de Miniștri poate fi inițiată de cel puțin o cincime dintre membrii Adunării Naționale. Moțiunea de cenzură se adoptă cu votul majorității membrilor Adunării Naționale.
2. Dacă Adunarea Națională adoptă o moțiune de cenzură împotriva Prim-ministrului sau a Consiliului de Miniștri, Prim-ministrul depune demisia guvernului său.
3. Dacă Adunarea Națională respinge moțiunea de cenzură împotriva Consiliului de Miniștri, o altă moțiune de cenzură, bazată pe acelea și motive, nu mai poate fi depusă în următoarele șase luni.
1. Membrii Adunării Naționale pot adresa întrebări și interpelări Consiliului de Miniștri și miniștrilor în mod individual, iar aceștia sunt obligați să răspundă.
2. În baza propunerii formulate de minimum o cincime dintre membrii Adunării Naționale, interpelarea se supune dezbaterii și votului.
1. Adunarea Națională înființează Biroul Național de Audit care supraveghează execuția bugetului.
2. Organizarea, atribuțiile și procedurile în baza cărora funcționează Biroul Național de Audit sunt stabilite prin lege.
1. Adunarea Națională alege Avocatul Poporului, care apără drepturile și libertățile cetățenilor.
2. Atribuțiile și activitățile Avocatului Poporului sunt reglementate prin lege.
1. Președintele este șeful statului. Acesta întruchipează unitatea națiunii și reprezintă statul în relațiile sale internaționale.
2. Președintele este ajutat la îndeplinirea atribuțiilor sale de către un
Vicepreședinte.1. Președintele este ales direct de către cetățeni, pentru o perioadă de cinci ani, conform procedurii prevăzute de lege.
2. Poate fi ales Președinte oricare cetățean bulgar prin naștere, care a împlinit vârsta de 40 de ani și are dreptul de a fi ales în Adunarea Națională și care a locuit în țară în ultimii cinci ani dinaintea alegerilor.
3. Un candidat este declarat ales cu cel puțin jumătate din voturile valabil exprimate, cu condiția ca minimum jumătate dintre alegătorii cu drept de vot să fi votat la alegeri.
4. Dacă niciunul dintre candidații la președinție nu este declarat ales, se organizează un al doilea tur de scrutin în termen de șapte zile, între primii doi candidați. Candidatul care obține majoritatea voturilor este declarat câștigător.
5. Alegerile prezidențiale sunt organizate, cel mai devreme, cu trei luni înaintea și, cel mai târziu, cu două luni înainte de expirarea mandatului Președintelui în funcție.
6. Curtea Constituțională hotărăște asupra oricărei contestații care are ca obiect legalitatea alegerilor prezidențiale, în cel mult o lună de la alegeri.
1. Președintele și Vicepreședintele pot fi realeși doar pentru încă un singur mandat.
2. Președintele și Vicepreședintele nu pot deține calitatea de membru al Adunării Naționale, nu pot desfășura altă activitate de stat, publică sau privată, și nu pot exercita o funcție de conducere în cadrul unui partid politic.
1. Mandatul Președintelui sau al Vicepreședintelui încetează înainte de termen, în cazurile următoare:
1. depunerea demisiei în fața Curții Constituționale;
2. incapacitate permanentă de facto de a-și îndeplini îndatoririle din cauza unei boli grave;
3. conform art. 103;
4. deces.
2. În cazurile menționate la punctele 1 și 2, prerogativele Președintelui sau ale Vicepreședintelui sunt suspendate în urma constatării de către Curtea Constituțională a existenței situațiilor respective;
3. În cazurile menționate la alineatul 1, Vicepreședintele exercită atribuțiile Președintelui până la expirarea mandatului.
4. Dacă Vicepreședintele nu poate exercita atribuțiile Președintelui, acestea sunt preluate de Președintele Adunării Naționale, până la alegerea unui nou Președinte și Vicepreședinte. În acest caz, alegerile pentru Președinte și Vicepreședinte sunt organizate în termen de două luni.
1. stabilește data alegerilor pentru Adunarea Națională și pentru autoritățile prin care se realizează autonomia locală și stabilește data referendumurilor naționale, în baza unei hotărâri a Adunării Naționale;
2. se adresează națiunii și Adunării Naționale;
3. încheie tratate internaționale în cazurile prevăzute de lege;
4. promulgă legile;
5. la propunerea Consiliului de Miniștri, stabilește granițele unităților administrativ-teritoriale și reședințele acestora;
6. la propunerea Consiliului de Miniștri, numește și revocă șefii misiunilor diplomatice și permanente ale Republicii Bulgaria din cadrul organizațiilor internaționale și primește scrisorile de acreditare și scrisorile de rechemare ale reprezentanților diplomatici străini în această țară;
7. numește și eliberează din funcție alți funcționari publici stabiliți prin lege;
8. acordă ordine și medalii;
9. acordă, restabilește, aprobă renunțarea la cetățenie și retrage cetățenia bulgară;
10. acordă azil;
11. exercită dreptul de grațiere;
12. anulează datoriile nerecuperabile ale statului;
13. denumește obiective și comunități de importanță națională;
14. informează Adunarea Națională cu privire la problemele principale din cadrul prerogativelor sale.
1. În urma consultărilor cu grupurile parlamentare, Președintele desemnează candidatul la funcția de Prim-ministru în persoana celui nominalizat de partidul care deține cel mai mare număr de locuri în Adunarea Națională, în vederea formării Guvernului.
2. Dacă acest candidat desemnat nu formează Guvernul în termen de șapte zile, Președintele încredințează această sarcină unui alt candidat, nominalizat de al doilea cel mai mare grup parlamentar.
3. Dacă nici acest candidat desemnat nu formează Guvernul în termenul prevăzut la alineatul precedent, Președintele încredințează această sarcină unui candidat la funcția de Prim-ministru, nominalizat de unul dintre grupurile parlamentare mici.
4. În cazul în care consultările se încheie cu succes, Președintele cere Adunării Naționale să numească Prim-ministrul desemnat.
5. Dacă nu se ajunge la un acord privitor la formarea guvernului, Președintele numește un Guvern interimar, dizolvă Adunarea Națională și programează noi alegeri în termenul prevăzut de articolul 64, alineatul 3. Decretul Președintelui cu privire la dizolvarea Adunării Naționale prevede și data noilor alegeri generale.
6. Procedura pentru formarea Guvernului prevăzută la alineatele anterioare se aplică și în cazurile prevăzute de articolul 111, alineatul 1.
7. În cazurile prevăzute la alineatele 5 și 6, Președintele nu poate dizolva Adunarea Națională pe durata ultimelor trei luni ale mandatului său. Dacă Parlamentul nu formează Guvernul în intervalul stabilit, Președintele numește un guvern interimar.
1. Președintele este Comandantul Suprem al Forțelor Armate ale Republicii Bulgaria.
2. Președintele numește și revocă din funcție Comandantul Forțelor Armate și acordă toate rangurile militare înalte, la propunerea Consiliului de Miniștri.
3. Președintele prezidează Consiliul Consultativ pentru Securitate Națională al cărui statut este stabilit prin lege.
4. Președintele declară mobilizarea generală sau parțială la propunerea Consiliului de Miniștri, în conformitate cu legea.
5. Președintele declară starea de război în cazul unui atac armat asupra Bulgariei sau oricând se impun acțiuni urgente, în baza unui angajament internațional, sau instituie legea marțială ori altă stare de urgență atunci când Adunarea Națională nu este în sesiune și nu poate fi convocată. În acest caz, Adunarea Națională este convocată imediat pentru a aviza decizia.
1. În termenul prevăzut de articolul 88, alineatul 3, Președintele poate retrimite motivat spre reexaminare Adunării Naționale un proiect de lege, pentru dezbateri ulterioare, care nu pot fi refuzate.
2. Acest proiect de lege se adoptă cu votul majorității membrilor Adunării Naționale.
3. După noua adoptare a proiectului de lege de către Adunarea Națională, Președintele îl promulgă în termen de șapte zile de la primirea acestuia.
1. În baza prerogativelor cu care este învestit, Președintele emite decrete, apeluri și mesaje.
2. Decretele Președintelui sunt contrasemnate de Prim-ministru sau de ministrul de resort.
3. Nu se contrasemnează decretele referitoare la:
1. numirea unui guvern interimar;
2. numirea unui candidat la funcția de Prim-ministru;
3. dizolvarea Adunării Naționale;
4. retrimiterea unui proiect de lege la Adunarea Națională pentru dezbateri ulterioare;
5. organizarea și modul de funcționare a serviciilor Președinției și numirea personalului acestora;
6. programarea unor alegeri sau a unui referendum;
7. promulgarea legilor.
1. Președintele și Vicepreședintele nu răspund pentru acțiunile întreprinse cu ocazia îndeplinirii îndatoririlor lor, cu excepția înaltei trădări sau a încălcării Constituției.
2. Propunerea de punere sub acuzare poate fi inițiată de cel puțin un sfert din membrii Adunării Naționale și este adoptată cu votul a mai mult de două treimi din membri.
3. Competența de judecată a cererii de punerea sub acuzare a Președintelui sau a Vicepreședintelui aparține Curții Constituționale, care se pronunță în termen de o lună de la data depunerii cererii de punere sub acuzare. În cazul în care Curtea Constituțională constată că Președintele sau Vicepreședintele a săvârșit un act de înaltă trădare sau a încălcat Constituția, prerogativele Președintelui sau ale Vicepreședintelui sunt suspendate.
4. Președintele sau Vicepreședintele nu poate fi reținut sau urmărit penal.
1. Consiliul de Miniștri coordonează și conduce politica internă și externă a statului conform Constituției și legilor.
2. Consiliul de Miniștri asigură ordinea publică și securitatea națională și exercită coordonarea generală a administrației statului și a forțelor armate.
3. Consiliul de Miniștri informează Adunarea Națională cu privire la aspectele referitoare la obligațiile Republicii Bulgaria care decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene.
4. Atunci când participă la elaborarea și adoptarea deciziilor la nivelul Uniunii Europene, Consiliul de Miniștri informează în prealabil Adunarea Națională și descrie detaliat acțiunile sale.
1. Consiliul de Miniștri este format din Prim-ministru, viceprim-miniștri și miniștri.
2. Prim-ministrul conduce, coordonează și răspunde pentru politica generală a Guvernului. Prim-ministrul numește și revocă miniștrii adjuncți.
3. Fiecare membru al Consiliului de Miniștri conduce un minister, cu excepția cazului în care Adunarea Națională decide altfel. Fiecare ministru răspunde pentru activitatea sa.
1. Mandatul Consiliului de Miniștri încetează în următoarele situații:
1. când a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Consiliului de Miniștri sau a Prim-ministrului;
2. prin demisia Consiliului de Miniștri sau a Prim-ministrului;
3. prin decesul Prim-ministrului.
2. Consiliul de Miniștri își depune demisia în fața Adunării Naționale nou-alese.
3. În cazurile de mai sus, Consiliul de Miniștri continuă să își îndeplinească atribuțiile până la alegerea unui nou Consiliu de Miniștri.
1. Consiliul de Miniștri poate cere votul de încredere al Adunării Naționale asupra politicii sale generale, asupra declarației program sau asupra unei anumite probleme. Hotărârea se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți ai Adunării Naționale.
2. În cazul în care Consiliul de Miniștri nu primește votul de încredere solicitat, Prim-ministrul depune demisia Guvernului său.
1. Membrii Consiliului de Miniștri nu pot exercita o funcție și nu pot desfășura o activitate incompatibilă cu calitatea de membru al Adunării Naționale.
2. Adunarea Națională poate stabili orice altă funcție sau activitate pe care un membru al Consiliului de Miniștri nu o poate exercita sau desfășura.
1. Angajații statului îndeplinesc voința și interesele națiunii. În exercitarea atribuțiilor lor, aceștia se supun doar legii și sunt neutri din punct de vedere politic.
2. Condițiile pentru numirea și revocarea angajaților statului și condițiile în care aceștia pot face parte din partide politice și sindicate și să exercite dreptul la grevă sunt stabilite prin lege.
1. Puterea judecătorească protejează drepturile și interesele legitime ale tuturor cetățenilor, persoanelor juridice și statului.
2. Puterea judecătorească este independentă. În exercitarea atribuțiilor lor, judecătorii, jurații, procurorii și judecătorii de instrucție se supun doar legii.
3. Puterea judecătorească are un buget propriu.
1. Justiția se realizează prin Curtea Supremă de Casație, Curtea Supremă Administrativă, curțile de apel, instanțele regionale, curțile marțiale și instanțele districtuale.
2. Instanțele specializate pot fi înființate prin lege.
3. Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.
1. Instanțele judecătorești controlează legalitatea actelor și acțiunilor organelor administrative.
2. Cetățenii și persoanele juridice pot contesta orice act administrativ care îi prejudiciază, cu excepția celor prevăzute în mod expres de lege.
1. Instanțele judecătorești asigură echitatea și șanse egale tuturor părților la un proces, astfel încât acestea să își poată susține cauza.
2. Procedurile judiciare asigură stabilirea adevărului.
3. Ședințele de judecată sunt publice, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
4. Hotărârile judecătorești se motivează.
1. Cetățenii și persoanele juridice au dreptul la apărare în toate etapele procesului.
2. Procedura prin care se exercită dreptul la apărare este stabilită prin lege.
1. Curtea Supremă Administrativă exercită controlul judiciar suprem cu privire la aplicarea corectă și uniformă a legii de către toate instanțele de contencios administrativ.
2. Curtea Supremă Administrativă se pronunță asupra tuturor contestațiilor cu privire la legalitatea actelor Consiliului de Miniștri, ale miniștrilor și oricăror alte acte prevăzute de lege.
1. Structura parchetului corespunde structurii instanțelor judecătorești.
2. Procurorul General supraveghează respectarea legii și oferă îndrumare metodologică tuturor celorlalți procurori.
1. prin coordonarea anchetelor și supravegherea legalității acestora;
2. prin efectuarea anchetelor;
3. prin formularea de acuzații la adresa persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni și prin susținerea acuzațiilor în cazurile supuse urmăririi penale;
4. prin supravegherea executării pedepselor și a altor măsuri coercitive;
5. acționând în vederea anulării actelor ilegale;
6. prin participarea la procesele civile și administrative, în cazurile prevăzute de lege.
1. Judecătorii, procurorii și judecătorii de instrucție sunt numiți, promovați, retrogradați, transferați și eliberați din funcție de către Consiliul Judiciar Suprem.
2. Președintele Curții Supreme de Casație, Președintele Curții Supreme Administrative și Procurorul General sunt numiți și eliberați din funcție de Președintele Republicii, la propunerea Consiliului Judiciar Suprem, pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Președintele nu poate respinge numirea sau eliberarea din funcție decât o singură dată.
3. După o vechime de cinci ani ca judecător, procuror sau judecător de instrucție și în baza unui examen, urmat de o decizie a Consiliului Judiciar Suprem, judecătorii, procurorii și judecătorii de instrucție devin inamovibili. Judecătorii, procurorii și judecătorii de instrucție, inclusiv persoanele menționate la alineatul 2, sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:
1. la împlinirea vârstei de 65 ani;
2. ca urmare a demisiei;
3. la data rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești prin care li se aplică pedeapsa cu închisoarea pentru o infracțiune comisă cu intenție;
4. ca urmare a incapacității de facto permanentă de a-și îndeplini atribuțiile pentru o perioadă mai mare de un an;
5. ca urmare a încălcării grave sau a neglijării sistematice a atribuțiilor oficiale, precum și în cazul acțiunilor care subminează prestigiul sistemului judiciar.
4. În cazurile prevăzute la alineatul 3, punctul 5, președintele Curții Supreme de Casație, Președintele Curții Supreme Administrative și Procurorul General sunt eliberați din funcție de către Președintele Republicii sau la propunerea unei pătrimi din membrii Adunării Naționale, adoptată cu o majoritate de două treimi din membrii Adunării Naționale. Președintele nu poate respinge eliberarea din funcție decât o singură dată. (text declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 7/2006 – M. Of. 78/2006)
5. În cazurile de eliberare din funcție prevăzute la alineatul 3, punctele 2 și 4, persoana care a devenit inamovibilă poate fi reintegrată în urma numirii ulterioare în funcția de judecător, procuror sau judecător de instrucție.
6. Șefii instanțelor judecătorești și ai parchetelor, cu excepția celor prevăzuți la alineatul 2, sunt numiți pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit.
1. Consiliul Judiciar Suprem este format din 25 de membri. Președintele Curții Supreme de Casație, Președintele Curții Supreme Administrative și Procurorul General participă de drept la ședințele acestuia.
2. Juriștii practicanți cu o înaltă reputație profesională și morală și cu experiență profesională de cel puțin 15 ani pot fi aleși în Consiliul Judiciar Suprem, pe lângă membrii de drept ai acestuia.
3. Unsprezece membri ai Consiliului Judiciar Suprem sunt aleși de Adunarea Națională, iar ceilalți unsprezece sunt aleși de organele sistemului judiciar.
4. Mandatul membrilor aleși ai Consiliului Judiciar Suprem este de cinci ani. Aceștia nu pot fi realeși pentru un mandat succesiv.
5. Ședințele Consiliului Judiciar Suprem sunt prezidate de Ministrul Justiției, care nu are drept de vot.
6. Consiliul Judiciar Suprem:
1. numește, promovează, transferă și eliberează din funcție judecătorii, procurorii și judecătorii de instrucție;
2. aplică sancțiunile disciplinare „retrogradare” și „eliberare din funcție” judecătorilor, procurorilor și judecătorilor de instrucție;
3. organizează cursuri de calificare a judecătorilor, procurorilor și judecătorilor de instrucție;
4. adoptă proiectul de buget al sistemului judiciar;
5. stabilește domeniul și structura rapoartelor anuale prevăzute de articolul 84, punctul 16.
7. Consiliul Judiciar Suprem organizează o dezbatere și adoptă rapoartele anuale ale Curții Supreme de Casație, ale Curții Supreme Administrative și ale Procurorului General cu privire la aplicarea legii și activitatea instanțelor judecătorești, a parchetului și a organelor de anchetă și le depune la Adunarea Națională.
8. Mandatul unui membru ales în Consiliul Judiciar Suprem expiră în următoarele cazuri:
1. prin demisie;
2. ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive cu privire la o infracțiune comisă;
3. în cazul incapacității permanente de facto de a-și îndeplini atribuțiile pentru o perioadă mai mare de un an;
4. prin eliberare din funcție pe motive disciplinare sau interzicerea dreptului de a exercita profesia sau activitatea juridică.
9. În cazul încetării mandatului unui membru ales al Consiliului Judiciar Suprem, se alege un nou membru din acela și contingent, pe restul de mandat, care exercită funcția până la expirarea mandatului.
1. propune proiectul de buget al sistemului judiciar și îl depune la Consiliul Judiciar Suprem pentru analiză;
2. administrează bunurile sistemului judiciar;
3. face propuneri pentru numirea, promovarea, retrogradarea, transferul și eliberarea din funcție a judecătorilor, procurorilor și anchetatorilor;
4. participă la organizarea cursurilor de formare pentru judecători, procurori și anchetatori.
1. În cadrul Consiliului Judiciar Suprem se înființează un Inspectorat alcătuit dintr-un inspector-șef și zece inspectori.
2. Inspectorul-șef este ales de Adunarea Națională cu o majoritate de două treimi din membri, pentru un mandat de cinci ani.
3. Inspectorii sunt aleși de Adunarea Națională pentru un mandat de patru ani, conform procedurii prevăzute la alineatul 2.
4. Inspectorul-șef și inspectorii pot fi realeși, dar nu pentru două mandate succesive.
5. Bugetul Inspectoratului este adoptat de Adunarea Națională în cadrul bugetului sistemului judiciar.
6. Inspectoratul verifică activitatea organelor judiciare, fără a aduce atingere independenței judecătorilor, a juraților, a procurorilor și a judecătorilor de instrucție pe parcursul exercitării atribuțiilor lor. Inspectorul-șef și inspectorii sunt independenți și se supun doar legii în exercitarea atribuțiilor lor.
7. Inspectoratul acționează din oficiu, la inițiativa cetățenilor, a persoanelor juridice sau a organelor de stat, inclusiv la inițiativa judecătorilor, procurorilor și a judecătorilor de instrucție.
8. Inspectoratul depune la Consiliul Judiciar Suprem un raport anual asupra activității sale.
9. Inspectoratul trimite observații, propuneri și rapoarte altor organe ale statului, inclusiv organelor judiciare competente. Inspectoratul comunică informații publice cu privire la activitatea sa.
10. Condițiile și procedura aplicabile alegerii și eliberării din funcție a inspectorului-șef și a inspectorilor, precum și organizarea și atribuțiile Inspectoratului sunt stabilite prin lege.
1. Baroul este liber, independent și autonom. Acesta sprijină cetățenii și persoanele juridice în apărarea drepturilor și intereselor lor legitime.
2. Organizarea și modul de funcționare al baroului sunt stabilite prin lege.
1. Teritoriul Republicii Bulgaria se împarte în localități și regiuni. Împărțirea administrativ-teritorială și prerogativele capitalei și ale altor orașe mari sunt stabilite prin lege.
2. Celelalte unități administrativ-teritoriale și organe prin care se realizează autonomia locală sunt stabilite prin lege.
1. Localitatea este unitatea administrativ-teritorială la nivelul căreia se realizează autonomia locală. Cetățenii participă la guvernarea localității atât prin intermediul organelor alese prin care se realizează autonomia locală, precum și direct, prin referendum sau adunarea generală a populației.
2. Granițele unei localități sunt stabilite prin referendum al populației.
3. Localitatea este persoană juridică.
1. Localitățile pot să se asocieze în vederea soluționării problemelor comune.
2. Legea stabilește condițiile favorabile asocierii localităților.
1. Primarul reprezintă puterea executivă în cadrul localității. Acesta este ales de către populație sau de către consiliul local, pentru un mandat de patru ani, conform procedurii prevăzute de lege.
2. În activitatea sa, primarul se supune legii, actelor consiliului local și deciziilor populației.
1. Localitatea are propriul buget.
2. Sursele permanente de venit ale localității sunt stabilite prin lege.
3. Consiliul local stabilește cuantumul impozitelor locale în condițiile, conform procedurii și în cadrul stabilit prin lege.
4. Consiliul local stabilește cuantumul taxelor locale conform procedurii prevăzute de lege.
5. Statul asigură funcționarea normală a localităților prin alocări bugetare și prin alte mijloace.
1. Fiecare regiune este guvernată de un guvernator regional sprijinit de administrația regională.
2. Guvernatorul regional este numit de Consiliul de Miniștri.
3. Guvernatorul regional asigură punerea în aplicare a politicii statului, protejarea intereselor naționale, a legii și a ordinii publice și exercită controlul administrativ.
1. Curtea Constituțională este formată din 12 judecători, dintre care o treime sunt aleși de Adunarea Națională, o treime sunt numiți de Președinte și o treime sunt aleși de adunarea comună a judecătorilor Curții Supreme de Casație și ai Curții Supreme Administrative.
2. Judecătorii Curții Constituționale sunt aleși sau numiți pentru o perioadă de nouă ani și nu pot fi aleși sau numiți pentru un alt mandat. Curtea Constituțională se reînnoiește la fiecare trei ani din fiecare contingent, ordinea rotației fiind stabilită prin lege.
3. Judecătorii Curții Constituționale sunt juriști cu o înaltă reputație profesională și morală și experiență profesională de cel puțin 15 ani.
4. Judecătorii Curții Constituționale aleg, prin vot secret, președintele acesteia, pentru o perioadă de trei ani.
5. Calitatea de judecător al Curții Constituționale este incompatibilă cu mandatul reprezentativ sau cu oricare altă funcție de stat sau publică sau cu calitatea de membru al unui partid politic sau al unui sindicat ori cu practicarea unei profesii liberale, comerciale sau a altei profesii remunerate.
6. Un judecător al Curții Constituționale se bucură de aceea și imunitate conferită membrilor Adunării Naționale.
1. Mandatul unui judecător al Curții Constituționale se încheie în următoarele cazuri:
1. la expirarea mandatului;
2. prin depunerea demisiei în fața Curții Constituționale;
3. de la data rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești care aplică pedeapsa cu închisoarea pentru o infracțiune comisă cu intenție;
4. prin incapacitatea de facto permanentă de a îndeplini atribuțiile pentru o perioadă mai mare de un an;
5. în cazul intervenirii unei incompatibilități cu o funcție sau activitate prevăzută de articolul 147, alineatul 5;
6. prin deces.
2. Curtea Constituțională ridică imunitatea judecătorilor sau constată incapacitatea de facto a acestora de a-și îndeplini atribuțiile, prin vot secret, cu o majoritate de cel puțin două treimi din voturile tuturor judecătorilor.
3. În termen de o lună de la încheierea mandatului unui judecător al Curții
Constituționale, un alt judecător, din acela și contingent, este numit sau ales.1. Curtea Constituțională:
1. oferă interpretări obligatorii ale textelor Constituției;
2. se pronunță asupra constituționalității legilor și a altor acte adoptate de Adunarea Națională, precum și asupra constituționalității actelor Președintelui;
3. soluționează conflictele de competență între Adunarea Națională, Președinte și Consiliul de Miniștri și între organele prin care se realizează autonomia locală și organele executive centrale ale Guvernului;
4. se pronunță asupra constituționalității tratatelor internaționale încheiate de Republica Bulgaria, înaintea ratificării acestora și asupra compatibilității legilor interne cu normele de drept internațional universal recunoscute și cu tratatele internaționale la care Bulgaria este parte;
5. hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea partidelor politice și a asociațiilor;
6. hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect legalitatea alegerii Președintelui și a Vicepreședintelui;
7. hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect legalitatea alegerii unui membru al Adunării Naționale;
8. se pronunță asupra cererii de punere sub acuzare formulate de Adunarea Națională împotriva Președintelui sau a Vicepreședintelui.
2. Atribuțiile Curții Constituționale nu pot fi retrase sau suspendate prin lege.
1. Curtea Constituțională se pronunță la sesizarea a cel puțin o cincime din numărul total al membrilor Adunării Naționale, la sesizarea Președintelui Republicii, a Consiliului de Miniștri, a Curții Supreme de Casație, a Curții Supreme Administrative sau a Procurorului General. Consiliile municipale pot sesiza Curtea Constituțională cu privire la conflictele de competență prevăzute de alineatul 1, punctul 3 din articolul precedent.
2. În cazul în care constată o neconcordanță între dispozițiile unei legi și Constituție, Curtea Supremă de Casație sau Curtea Supremă Administrativă suspendă judecarea cauzei și sesizează Curtea Constituțională.
3. Avocatul Poporului poate cere Curții Constituționale să se pronunțe asupra neconstituționalității unei legi care încalcă drepturile și libertățile omului.
1. Deciziile Curții Constituționale se adoptă cu votul majorității judecătorilor Curții.
2. Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial în termen de 15 zile de la data pronunțării lor. Deciziile intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării. Actele declarate neconstituționale încetează să își mai producă efectele de la data intrării în vigoare a deciziei.
3. Dispozițiile unei legi, care nu au fost declarate neconstituționale, rămân în vigoare.
1. Revizuirea Constituției poate fi inițiată de un sfert din membrii Adunării Naționale și de Președinte.
2. Proiectul de revizuire este dezbătut de către Adunarea Națională nu mai devreme de o lună și nu mai târziu de trei luni de la data depunerii acestuia.
1. Propunerea de revizuire a Constituției se adoptă cu o majoritate de trei sferturi din voturile tuturor membrilor Adunării Naționale, în cadrul a trei scrutine organizate în trei zile diferite.
2. Un proiect de revizuire care a obținut mai puțin de trei sferturi, dar mai mult de două treimi din voturile tuturor membrilor poate fi redepus spre dezbatere și adoptare după cel puțin două luni, dar în cel mult cinci luni. La această nouă lectură, proiectul se adoptă cu o majoritate de două treimi din voturile tuturor membrilor.
1. adoptă noua Constituție;
2. hotărăște asupra modificărilor teritoriale ale Republicii Bulgaria și ratifică tratatele internaționale care prevăd aceste modificări;
3. hotărăște asupra tuturor modificărilor cu privire la forma structurii statului sau cu privire la forma de guvernare;
4. hotărăște asupra revizuirii articolului 5, alineatele 2 și 4, și articolului 57, alineatele 1 și 3, din această Constituție;
5. hotărăște asupra revizuirii capitolului IX din Constituție.
1. Revizuirea dispozițiilor constituționale prevăzute la articolul precedent poate fi inițiată doar de Președinte sau de cel puțin jumătate din membrii Marii Adunări Naționale.
2. Proiectul unei noi constituții sau proiectul de revizuire a Constituției în vigoare și proiectele de lege referitoare la modificarea teritoriului țării, conform articolului 158, sunt dezbătute de Adunarea Națională nu mai devreme de două luni și nu mai târziu de cinci luni de la data depunerii acestora.
1. Hotărârea Adunării Naționale, care stabilește alegeri pentru Marea Adunare Națională, se adoptă cu o majoritate de două treimi din voturile tuturor membrilor.
2. Președintele stabilește alegerile pentru Marea Adunare Națională în termen de trei luni de la data adoptării hotărârii Adunării Naționale.
3. Mandatul Adunării Naționale se încheie odată cu organizarea alegerilor pentru Marea Adunare Națională.
1. Marea Adunare Națională hotărăște doar asupra proiectelor de revizuire a Constituției pentru care a fost aleasă.
2. În caz de urgență, Marea Adunare Națională îndeplinește atribuțiile Adunării Naționale.
3. Prerogativele Marii Adunări Naționale încetează după ce aceasta a decis asupra tuturor chestiunilor pentru care a fost aleasă. În acest caz, Președintele stabilește alegerile conform procedurii prevăzute de lege.
1. Marea Adunare Națională se autodizolvă după adoptarea Constituției.
2. Până la alegerea unei noi Adunări Naționale, Marea Adunare Națională continuă să funcționeze ca Adunare Națională. În cadrul acestui mandat, aceasta adoptă proiecte de lege pentru alegerea noii Adunări Naționale, a Președintelui, a organelor prin care se realizează autonomia locală și alte proiecte de lege. Curtea Constituțională și Consiliul Judiciar Suprem sunt înființate în cadrul aceluia și mandat.
3. Membrii Adunării Naționale, Președintele, Vicepreședintele și membrii Consiliului de Miniștri depun jurământul prevăzut de această Constituție în cadrul primei ședințe a Adunării Naționale, constituită ca urmare a intrării în vigoare a acestei Constituții.
§ 2 Până la alegerea Curții Supreme de Casație și a Curții Supreme Administrative, prerogativele acestora, conform articolului 130, alineatul 3, și articolului 147, alineatul 1 din Constituție, sunt exercitate de Curtea Supremă a Republicii Bulgaria. § 31. Prevederile legilor existente se aplică în măsura în care nu contravin Constituției.
2. În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei Constituții, Adunarea Națională abrogă acele prevederi ale legilor existente care nu au fost abrogate în virtutea aplicării directe a Constituției, în conformitate cu articolul 5, alineatul 2.
3. Legile prevăzute în mod expres de prezenta Constituție sunt adoptate de către Adunarea Națională în termen de trei ani.
§ 4 Organizarea sistemului judiciar prevăzută de Constituție intră în vigoare prin adoptarea noilor legi-cadru, în termenul prevăzut la alineatul 2 al § 3. § 5 Judecătorii, procurorii și judecătorii de instrucție devin inamovibili, dacă, în termen de trei luni de la înființarea sa, Consiliul Judiciar Suprem nu decide că aceștia nu posedă atributele profesionale necesare. § 6 Până la adoptarea noii legislații referitoare la Televiziunea națională bulgară, Radioul național bulgar și Agenția de presă bulgară, Adunarea Națională exercită prerogativele acordate Marii Adunări Naționale cu privire la aceste instituții naționale. § 71. Alegerile pentru Adunarea Națională și pentru organele prin care se realizează autonomia locală se organizează în termen de trei luni de la autodizolvarea Marii Adunări Naționale. Data alegerilor este stabilită de Președintele Republicii, conform prerogativelor sale prevăzute de articolul 98, punctul 1 din Constituție.
2. Alegerile pentru Președinte și Vicepreședinte se organizează în termen de trei luni de la alegerile pentru Adunarea Națională.
3. Până la alegerea noului Președinte și a noului Vicepreședinte, atribuțiile acestora, prevăzute de prezenta Constituție, sunt îndeplinite de Președintele Adunării Naționale (pentru Președintele Republicii) și Vicepreședintele Adunării Naționale (pentru Vicepreședintele Republicii).
§ 8 Până la formarea unui nou guvern, Guvernul continuă să își îndeplinească atribuțiile conform prezentei Constituții. § 9 Prezenta Constituție intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial de către Președintele Marii Adunări Naționale și înlocuiește Constituția Republicii Bulgaria adoptată la 18 mai 1971 (Publicată în Monitorul Oficial nr. 39/1971; modificată prin legile publicate în M. Of. nr. 6/1990, M. Of. nr. 29/1990, M. Of. nr. 87/1990, M. Of. nr. 94/1990 și M. Of. nr. 98/1990).1. În termen de trei luni de la data intrării în vigoare a Legii de revizuire a Constituției Republicii Bulgaria, Adunarea Națională adoptă legile referitoare la punerea în aplicare a acestor modificări și completări.
2. În termen de trei luni de la data intrării în vigoare a § 1, punctul 3, Consiliul Judiciar Suprem numește șefii instanțelor judecătorești și ai parchetelor.
§ 5 Șefii instanțelor judecătorești și ai parchetelor care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, au ocupat funcția administrativă respectivă pentru o perioadă mai mare de 5 ani, pot fi numiți în aceea și funcție doar pentru încă un mandat. § 6 Judecătorii, procurorii și judecătorii de instrucție care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au încheiat un mandat de 3 ani în funcția respectivă, devin inamovibili, în conformitate cu § 1, punctul 1, din prezenta lege. § 7 § 1, punctul 3, intră în vigoare la 1 ianuarie 2004.a. declară neconstituționale legile sau anumite prevederi ale acestora, în cazul în care acestea contravin ordinii constituționale;
b. declară neconstituționale alte acte juridice sau anumite prevederi ale acestora, în cazul în care ele contravin ordinii constituționale sau unei legi;
c. se pronunță asupra plângerilor constituționale formulate de organele reprezentative ale unei regiuni prin care se realizează autonomia împotriva unei intervenții ilegale a statului;
d. se pronunță asupra plângerilor constituționale formulate împotriva deciziilor definitive sau a altor încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Constituție, săvârșite de către autoritățile publice;
e. se pronunță asupra hotărârilor referitoare la confirmarea alegerilor de deputați sau de senatori;
f. soluționează cazurile referitoare la pierderea dreptului de a fi ales deputat sau senator sau cele referitoare la incompatibilitatea cu calitatea de deputat sau senator;
g. hotărăște asupra plângerilor constituționale formulate de Senat împotriva Președintelui Republicii;
h. hotărăște asupra petițiilor formulate de Președintele Republicii prin care se solicită anularea unei hotărâri comune a Camerei Deputaților și Senatului;
i. hotărăște asupra măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a unei decizii a unui tribunal internațional, care este obligatorie pentru Republica Cehă, în cazul în care aceasta nu poate fi pusă în aplicare în alt mod;
j. se pronunță asupra constituționalității și legalității deciziilor cu privire la dizolvarea unui partid politic sau ale altor decizii referitoare la activitățile unui partid politic;
k. soluționează conflictele de competență între organele de stat și organele regiunilor prin care se realizează autonomia locală, cu excepția cazului în care această competență nu este atribuită prin lege altui organ.
Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru toate autoritățile statului și pentru orice persoană și sunt executorii de la data publicării lor.Preambul
Noi, cetățenii Republicii Cehe din Boemia, Moravia și Silezia, la momentul restaurării statului independent ceh, loiali bunelor tradiții ale îndelungatei statalități a teritoriilor Coroanei Cehe, cât și statalității cehoslovace, deci și să construim, să protejăm și să dezvoltăm Republica Cehă în spiritul inviolabilității demnității umane și libertății, ca patrie a cetățenilor liberi care beneficiază de drepturi egale, conștienți de îndatoririle lor față de ceilalți și de responsabilitatea lor față de comunitate, ca stat liber și democratic fondat pe respectarea drepturilor omului și a principiilor societății civile, ca parte a familiei democrațiilor europene și din alte părți ale lumii, deci și să păstrăm și să dezvoltăm împreună bogăția naturală, culturală, materială și spirituală transmisă nouă, deci și să respectăm toate principiile verificate ale unui stat guvernat de statul de drept, prin reprezentanții noștri liber aleși, adoptăm prezenta Constituție a Republicii Cehe.
1. Republica Cehă este un stat suveran, unitar și democratic, guvernat de
statul de drept, fondat pe respectarea drepturilor și libertăților omului și ale cetățenilor.2. Republica Cehă respectă obligațiile care decurg din dreptul internațional.
1. Întreaga putere a statului provine de la popor; poporul exercită această putere prin intermediul autorităților legislative, executive și judecătorești.
2. Legea constituțională stabilește condițiile în care poporul exercită direct puterea statului.
3. Puterea statului răspunde nevoilor tuturor cetățenilor și poate fi exercitată doar în cazurile, în limitele și în maniera prevăzute de lege.
4. Cetățenii pot face tot ceea ce nu este interzis prin lege; nicio persoană nu poate fi obligată să facă ceva ce nu-i este impus prin lege.
1. Prezenta Constituție poate fi completată sau revizuită doar prin legi constituționale.
2. Este interzisă orice modificare a cerințelor esențiale ale unui stat democratic, guvernat de principiul statului de drept.
3. Normele juridice nu pot fi interpretate în așa fel încât să dea posibilitatea oricărei persoane să elimine sau să pericliteze bazele democratice ale statului.
1. Anumite competențe ale autorităților Republicii Cehe pot fi transferate prin tratat unei organizații sau instituții internaționale.
2. Tratatul prevăzut la alineatul 1 este ratificat de Parlament, cu excepția cazului în care o lege constituțională prevede că tratatul este ratificat prin referendum.
1. Guvernul informează Parlamentul, în mod regulat și în prealabil, cu privire la aspecte legate de obligațiile care decurg din calitatea Republicii Cehe de membru al unei organizații sau instituții internaționale.
2. Camerele Parlamentului emit opinii cu privire la deciziile respectivei organizații sau instituții internaționale, conform procedurii prevăzute de regulamentele lor.
3. Exercitarea de către Camerele Parlamentului a competențelor prevăzute la alineatul 2 se poate stabili în sarcina unui organ comun al ambelor Camere prin legea care reglementează principiile raporturilor între ambele Camere și al relațiilor lor interne și externe.
1. Condițiile pentru dobândirea sau pierderea cetățeniei Republicii Cehe sunt prevăzute de lege.
2. Nicio persoană nu poate fi privată de cetățenia sa împotriva voinței sale.
1. Stema mică și stema mare, drapelul statului, drapelul Președintelui Republicii, sigiliul de stat și imnul național sunt simbolurile de stat ale Republicii Cehe.
2. Simbolurile de stat și utilizarea acestora sunt reglementate de lege.
1. Puterea legislativă a Republicii Cehe aparține Parlamentului.
2. Parlamentul este alcătuit din două Camere: Camera Deputaților și Senat.
1. Camera Deputaților este alcătuită din 200 de deputați, care sunt aleși pentru un mandat de patru ani.
2. Senatul este alcătuit din 81 de senatori, care sunt aleși pentru un mandat de șase ani. La fiecare doi ani se organizează alegeri pentru înnoirea unei treimi din senatori.
1. Alegerile pentru ambele Camere au loc cu cel mult 30 de zile înainte de expirarea mandatului fiecărei Camere.
2. În cazul în care Camera Deputaților este dizolvată, alegerile pentru aceasta sunt organizate în termen de 60 de zile de la dizolvare.
1. Camera Deputaților este aleasă prin vot secret, universal, egal și direct, conform principiului reprezentării proporționale.
2. Senatul este ales prin vot secret, universal, egal și direct, conform principiului majorității.
3. Cetățenii Republicii Cehe au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniți.
1. Au dreptul de a fi aleși în Camera Deputaților cetățenii Republicii Cehe cu drept de vot, care au împlinit vârsta de 21 de ani.
2. Au dreptul de a fi aleși în Senat cetățenii Republicii Cehe cu drept de vot care au împlinit vârsta de 40 de ani.
3. Mandatul de deputat și de senator se obține în urma alegerilor.
1. Calitatea de deputat sau senator este incompatibilă cu funcția de Președinte al Republicii, cu cea de judecător și cu alte funcții prevăzute prin lege.
2. Mandatul unui deputat sau senator expiră în ziua când acesta preia funcția de Președinte al Republicii, pe cea de judecător sau alte funcții incompatibile cu calitatea de deputat sau senator.
1. Deputații depun jurământul în cadrul primei ședințe a Camerei Deputaților la care aceștia participă.
2. Senatorii depun jurământul în cadrul primei ședințe a Senatului la care aceștia participă.
3. Deputații și senatorii depun următorul jurământ: „Jur loialitate Republicii Cehe. Jur să-i respect Constituția și legile. Jur, pe onoarea mea, că îmi voi îndeplini toate îndatoririle în interesul tuturor oamenilor, conform cunoștințelor de care dispun și conștiinței mele. ”
a. în cazul refuzului acestora de a depune jurământul sau în cazul depunerii jurământului cu rezerve;
b. la sfârșitul perioadei pentru care au fost aleși;
c. în caz de demisie a acestora;
d. în cazul pierderii dreptului de a fi ales deputat sau senator;
e. în cazul deputaților, la data dizolvării Camerei Deputaților;
f. dacă apare un caz de incompatibilitate prevăzut de articolul 22.
1. Nu se pot formula acțiuni în justiție împotriva deputaților și senatorilor pentru voturile exprimate în Camera Deputaților sau Senat, ori în cadrul organelor acestora.
2. Deputații și senatorii nu pot fi urmăriți penal pentru discursurile prezentate în Camera Deputaților sau în Senat, ori în fața organelor acestora. Deputații și senatorii se supun doar comisiei disciplinare a Camerei ai cărei membri sunt.
3. În cazul contravențiilor, deputații și senatorii se supun doar comisiei disciplinare a Camerei ai cărei membri sunt, cu excepția cazului în care legea nu conține dispoziții contrare în acest sens.
4. Deputații și senatorii nu pot fi urmăriți penal fără încuviințarea Camerei ai cărei membri sunt. Dacă respectiva Cameră nu încuviințează, urmărirea penală este întreruptă pe durata mandatului respectivilor deputați sau senatori.
5. Deputații și senatorii pot fi arestați doar dacă sunt prin și în timpul comiterii infracțiunii ori imediat după aceea. Autoritatea care efectuează arestarea trebuie să-l anunțe imediat pe Președintele Camerei al cărei membru este persoana reținută cu privire la arestare; dacă, în termen de douăzeci și patru de ore de la arestare, Președintele Camerei nu încuviințează trimiterea în judecată a persoanei reținute, autoritatea care a efectuat arestarea este obligată să o elibereze. Hotărârea cu privire la urmărirea penală a persoanei în cauză trebuie adoptată la proxima ședință a Camerei al cărei membru este și este definitivă.
1. Camera Deputaților alege și revocă din funcție Președintele și vicepreședinții săi.
2. Senatul alege și revocă din funcție Președintele și vicepreședinții săi.
1. În cazul investigațiilor cu privire la chestiuni de interes public, Camera Deputaților poate înființa comisii de anchetă, la propunerea a cel puțin o cincime din deputați.
2. Procedurile în fața comisiilor sunt reglementate de lege.
1. Fiecare Cameră își stabilește comitetele și comisiile.
2. Activitățile comitetelor și comisiilor sunt reglementate de lege.
1. În cazul în care Camera Deputaților este dizolvată, Senatul este autorizat să adopte acte cu putere de lege cu privire la probleme care nu suportă amânare și cu privire la care se prevede adoptarea unei legi.
2. Senatul nu poate adopta totuși astfel de acte în domeniul constituțional, în domeniul bugetului de stat, în domeniul execuției bugetare, în domeniul electoral sau în domeniul ratificării tratatelor prevăzute la articolul 10.
3. În acest caz, doar Guvernul poate exercita inițiativa legislativă prin transmiterea proiectelor către Senat.
4. Actele cu putere de lege adoptate de Senat sunt semnate de Președintele Senatului, de Președintele Republicii și de Prim-ministru; acestea sunt promulgate în aceea și manieră ca și legile.
5. Actele cu putere de lege adoptate de Senat trebuie aprobate de Camera
Deputaților, în cadrul primei ședințe a acesteia. În cazul în care Camera Deputaților nu le aprobă, acestea încetează să își mai producă efectele.1. Camerele se întrunesc în sesiuni cu caracter permanent. Președintele Republicii convoacă în sesiuni Camera Deputaților astfel încât aceste sesiuni să poată fi deschise în cel mult 30 de zile de la alegeri. Dacă Președintele nu procedează astfel, Camera Deputaților este convocată de drept în a 30-a zi de la alegeri.
2. Sesiunile unei Camere pot fi suspendate prin hotărâre. O sesiune nu poate fi suspendată mai mult de 120 de zile pe an.
3. Pe perioada în care sesiunea este suspendată, Președintele Camerei Deputaților sau al Senatului poate convoca respectiva Cameră înainte de termenul prevăzut pentru reluarea sesiunii. Aceștia sunt obligați să convoace Camerele dacă Președintele Republicii, Guvernul sau cel puțin o cincime din membrii Camerei respective depun o solicitare în acest sens.
4. Sesiunile Camerei Deputaților se încheie la data expirării mandatului electoral sau la data dizolvării Camerei.
1. Președintele Republicii poate dizolva Camera Deputaților dacă:
a. Camera Deputaților nu acordă un vot de încredere pentru formarea unui nou Guvern, al cărui Prim-ministru a fost desemnat de Președintele Republicii în baza propunerii Președintelui Camerei Deputaților;
b. Camera Deputaților nu ia o decizie, în termen de trei luni, cu privire la un proiect de lege al Guvernului asupra căruia acesta și-a angajat răspunderea;
c. o sesiune a Camerei Deputaților a fost suspendată pentru o perioadă de timp mai mare decât cea permisă;
d. Camera Deputaților nu a întrunit cvorumul de lucru o perioadă mai mare de trei luni, chiar dacă sesiunea acesteia nu a fost suspendată și a fost convocată în mod repetat în acest interval.
2. Președintele Republicii dizolvă Camera Deputaților numai pe baza pro punerii acesteia, exprimată printr-o hotărâre adoptată cu majoritatea a trei cincimi
din deputați.3. Camera Deputaților nu poate fi dizolvată în ultimele trei luni ale mandatului său.
1. Președintele Camerei Deputaților convoacă ședințele comune ale Camerelor .
2. Ședințele comune ale Camerelor se desfășoară potrivit regulamentului
Camerei Deputaților.1. Membrii Guvernului au dreptul să participe la ședințele Camerelor, ale comitetelor sau comisiilor acestora. Aceștia pot lua cuvântul oricând solicită.
2. Participarea membrilor Guvernului la o ședință a Camerei Deputaților este obligatorie, dacă li se solicită prezența. Aceea și prevedere se aplică ședințelor comitetelor, comisiilor sau comisiilor de anchetă, însă în acest caz membrul Guvernului poate desemna un adjunct sau un alt membru al Guvernului care să îl reprezinte, dacă prezența sa nu a fost solicitată în mod expres.
1. Cvorumul de lucru este reprezentat de o treime din membrii oricărei Camere.
2. Cu excepția cazului în care prezenta Constituție nu prevede dispoziții contrare, fiecare Cameră adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a deputaților sau a senatorilor.
3. Hotărârile prin care se declară starea de război, prin care se aprobă trimiterea forțelor armate ale Republicii Cehe în afara teritoriului Republicii Cehe sau staționarea forțelor armate ale altor state pe teritoriul Republicii Cehe, precum și hotărârile cu privire la participarea Republicii Cehe la sistemele de apărare ale unei organizații internaționale la care Republica Cehă este parte sunt adoptate cu majoritatea absolută a tuturor deputaților și cu majoritatea absolută a tuturor senatorilor.
4. Legile constituționale și legile pentru ratificarea tratatelor prevăzute la articolul 10a, alineatul 1 se adoptă cu trei cincimi din numărul deputaților și cu trei cincimi din numărul senatorilor.
1. Proiectele de lege sunt depuse la Camera Deputaților.
2. Inițiativa legislativă aparține deputaților, grupurilor de deputați, Senatului, Guvernului sau organelor reprezentative ale regiunilor mari prin care se realizează autonomia locală.
1. Inițiativa legislativă aparține exclusiv Guvernului în cazul proiectelor de lege care privesc bugetul de stat și execuția bugetară.
2. Aceste proiecte de lege sunt dezbătute în ședință publică și numai Camera Deputaților poate hotărî în legătură cu acestea.
1. Parlamentul poate decide cu privire la declararea stării de război, în cazul în care Republica Cehă este atacată, sau dacă această declarare este necesară pentru îndeplinirea obligațiilor care revin Republicii Cehe în temeiul tratatelor internaționale cu privire la autoapărarea colectivă împotriva agresiunii.
2. Parlamentul decide cu privire la participarea Republicii Cehe la sistemele de apărare ale unei organizații internaționale al cărei membru este Republica Cehă.
3. Parlamentul își exprimă acordul:
a. pentru trimiterea forțelor armate ale Republicii Cehe în afara teritoriului Republicii Cehe;
b. pentru staționarea forțelor armate ale altor state pe teritoriul Republicii Cehe, dacă Guvernul nu deține competența decizională în acest domeniu.
4. Guvernul poate decide să trimită forțele armate ale Republicii Cehe în afara teritoriului Republicii Cehe și să permită staționarea forțelor armate ale altor state pe teritoriul Republicii Cehe, pentru o perioadă care nu poate depăși 60 de zile, în cazurile referitoare la:
a. îndeplinirea obligațiilor care revin în temeiul tratatelor cu privire la autoapărarea colectivă împotriva agresiunii;
b. participarea la operațiunile de menținere a păcii în baza deciziei unei organizații internaționale al cărei membru este Republica Cehă, dacă statul de destinație își exprimă acordul;
c. participarea la operațiunile de salvare în caz de catastrofă naturală, accidente de muncă sau ecologice.
5. Guvernul poate decide și cu privire la:
a. trecerea forțelor armate ale altor state pe teritoriul Republicii Cehe și survolarea de către acestea a teritoriului Republicii Cehe;
b. participarea forțelor armate ale Republicii Cehe la exercițiile militare din afara teritoriului Republicii Cehe și la participarea forțelor armate ale altor state la exercițiile militare desfășurate pe teritoriul Republicii Cehe.
6. Guvernul informează, fără întârziere, ambele Camere ale Parlamentului cu privire la deciziile pe care le ia în temeiul alineatelor 4 și 5. Parlamentul poate anula deciziile Guvernului; aceste decizii ale Guvernului sunt anulate printr-o hotărâre de respingere, adoptată de una dintre Camere cu majoritatea absolută a membrilor săi.
1. Guvernul are dreptul să-și exprime punctul de vedere asupra tuturor proiectelor de lege.
2. Dacă Guvernul nu-și exprimă punctul de vedere asupra unui proiect de lege în termen 30 de zile de la trimiterea acestuia, se consideră că este de acord cu acesta.
3. Guvernul are dreptul să solicite Camerei Deputaților să încheie dezbaterile asupra unui proiect de lege inițiat de Guvern, în termen de trei luni de la depunerea acestuia, cu condiția ca Guvernul să își asume răspunderea cu privire la acesta.
1. Senatul dezbate proiectele de lege și decide cu privire la acestea în termen de 30 de zile de la data trimiterii.
2. Senatul adoptă proiectele de lege, le respinge, le retrimite la Camera Deputaților împreună cu amendamentele propuse sau declară că nu le va supune dezbaterii.
3. Dacă Senatul nu se pronunță în termenul prevăzut la alineatul 1, se consideră că Senatul a adoptat proiectul de lege.
1. Dacă Senatul respinge un proiect de lege, Camera Deputaților îl supune din nou votului. Proiectul de lege este adoptat cu votul majorității absolute a deputaților.
2. Dacă Senatul retrimite un proiect de lege la Camera Deputaților, împreună cu amendamentele propuse, Camera Deputaților votează varianta proiectului de lege aprobată de Senat. Camera Deputaților decide definitiv cu privire la aceste proiecte de lege.
3. În cazul în care Camera Deputaților nu aprobă varianta proiectului adoptată de Senat, Camera Deputaților va vota din nou varianta proiectului de lege depusă la Senat. Proiectul de lege este adoptat cu votul majorității absolute a deputaților.
4. Camera Deputaților nu poate propune amendamente pe parcursul dezbaterii unui proiect de lege care a fost respins sau care i-a fost retrimis.
a. care aduc atingere drepturilor sau îndatoririlor persoanelor;
b. de alianță, de pace sau de altă natură politică;
c. prin care Republica Cehă devine membră a unei organizații internaționale;
d. de natură economică generală;
e. referitoare la alte domenii pentru care se prevede acest lucru prin lege.
1. Cu excepția legilor constituționale, Președintele Republicii are dreptul să trimită la reexaminare legile adoptate, împreună cu o decizie motivată, în termen de 15 zile de la data la care acestea i-au fost trimise.
2. Camera Deputaților supune din nou votului legile trimise spre reexaminare. Cu ocazia reexaminării nu pot fi propuse amendamente. Legea este promulgată în cazul în care Camera Deputaților o aprobă din nou cu votul majorității absolute a deputaților. În caz contrar, se consideră că legea nu a fost adoptată.
1. Pentru ca o lege să își producă efectele, aceasta trebuie publicată.
2. Modul de publicare a legilor și a tratatelor este prevăzut de lege.
1. Deputații au dreptul să formuleze interpelări la adresa Guvernului sau a membrilor acestuia în domenii care intră în sfera acestora de competență.
2. Membrii Guvernului sunt obligați să răspundă interpelărilor care le-au fost adresate în termen de 30 de zile de la data formulării interpelării.
1. Președintele Republicii este șeful statului.
2. Președintele Republicii este ales direct prin vot popular național.
3. Președintele Republicii nu poate fi tras la răspundere cu privire la îndeplinirea atribuțiilor sale.
1. Președintele este ales prin vot secret, universal, egal și direct.
2. Candidatul care a întrunit majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate ale alegătorilor cu drept de vot este declarat ales Președinte al Republicii. În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se organizează un al doilea tur de scrutin în termen de 14 zile de la data primului tur de scrutin, între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur de scrutin. Dacă mai mulți candidați întrunesc un număr egal de voturi, toți candidații care au obținut cel mai mare număr de voturi exprimate de alegătorii cu drept de vot se califică în al doilea tur de scrutin, iar în cazul în care nu există cel puțin doi astfel de candidați, se califică în al doilea tur de scrutin și candidații care au primit următorul cel mai mare număr de voturi exprimate de alegătorii cu drept de vot.
3. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi exprimate de alegătorii cu drept de vot în al doilea tur de scrutin. Dacă mai mulți candidați întrunesc un număr egal de voturi, Președintele Republicii nu este declarat ales și sunt organizate în termen de zece zile noi alegeri prezidențiale.
4. În cazul în care candidatul care s-a calificat în al doilea tur de scrutin nu mai este eligibil pentru funcția de Președinte al Republicii sau în cazul în care acest candidat renunță la dreptul său de a candida pentru funcția de Președinte al Republicii, se califică în al doilea tur de scrutin candidatul care a obținut numărul imediat următor de voturi exprimate de alegătorii cu drept de vot în primul tur de scrutin. Al doilea tur de scrutin se organizează chiar dacă un singur candidat se califică în al doilea tur de scrutin.
5. Cetățenii Republicii Cehe care au împlinit vârsta de 18 ani au dreptul să propună un candidat, cu condiția ca propunerea să fie susținută printr-o petiție semnată de cel puțin 50.000 de cetățeni ai Republicii Cehe cu drept de vot pentru Președintele Republicii. Un candidat poate fi propus de cel puțin 20 de deputați ai Parlamentului sau de cel puțin zece senatori.
6. Cetățenii Republicii Cehe, care au împlinit vârsta de 18 ani, au drept de vot.
7. Alegerile prezidențiale se organizează cu cel mult 60 de zile înainte de încheierea mandatului Președintelui în funcție și cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării mandatului Președintelui Republicii în funcție. Dacă funcția de Președinte devine vacantă, alegerile prezidențiale sunt organizate în termen de nouăzeci de zile de la data la care a intervenit vacanța funcției.
8. Președintele Senatului Republicii Cehe anunță alegerile prezidențiale cu cel mult 90 de zile înainte de organizarea acestora. Dacă funcția de Președinte devine vacantă, Președintele Senatului Republicii Cehe anunță alegerile prezidențiale în termen de zece zile de la data la care a intervenit vacanța funcției și, simultan, cu 80 de zile înainte de organizarea alegerilor.
9. Dacă funcția de președinte al Senatului este sau devine vacantă, alegerile prezidențiale sunt anunțate de președintele Camerei Deputaților.
1. Cetățenii care au dreptul de a fi aleși în Senat pot fi aleși în funcția de Președinte.
2. Nicio persoană nu poate fi aleasă în funcția de Președinte pentru mai mult
de două mandate succesive.1. Președintele ales depune jurământul în fața Președintelui Senatului, în cadrul unei ședințe comune a ambelor Camere.
2. Președintele ales depune următorul jurământ: „Jur loialitate Republicii Cehe. Jur să-i respect Constituția și legile. Jur, pe onoarea mea, că îmi voi îndeplini toate îndatoririle în interesul tuturor oamenilor, în cele mai bune condiții, conform cunoștințelor și conștiinței mele. ”
a. numește și revocă Prim-ministrul și pe alți membri ai Guvernului și acceptă demisiile acestora, revocă Guvernul și acceptă demisia acestuia;
b. convoacă în sesiune Camera Deputaților;
c. poate dizolva Camera Deputaților;
d. încredințează Guvernului a cărui demisie a acceptat-o sau pe care l-a revocat îndeplinirea temporară a atribuțiilor până la numirea unui nou Guvern;
e. numește judecătorii Curții Constituționale, Președintele și vicepreședinții acesteia;
f. numește Președintele și pe vicepreședinții Curții Supreme din rândul judecătorilor;
g. acordă grațieri sau comută pedepsele aplicate de instanțe și ordonă ștergerea cazierului judiciar;
h. are dreptul să ceară Parlamentului reexaminarea legilor adoptate de acesta, cu excepția legilor constituționale;
i. promulgă legile;
j. numește Președintele și Vicepreședintele Curții de Conturi;
k. numește membrii Consiliului Bancar al Băncii Naționale a Cehiei.
1. Președintele Republicii îndeplinește și următoarele atribuții:
a. reprezintă statul la nivel extern;
b. negociază și ratifică tratatele internaționale; deleagă negocierea tratatelor internaționale Guvernului sau, cu acordul acestuia, unor membri ai Guvernului;
c. este Comandantul Suprem al Forțelor Armate;
d. îi primește pe șefii misiunilor diplomatice;
e. îi acreditează sau îi revocă pe șefii misiunilor diplomatice;
f. stabilește data alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat;
g. numește în funcție sau promovează generalii;
h. acordă decorații, cu excepția cazului în care a însărcinat alt organism să îndeplinească această atribuție;
i. numește judecătorii;
j. ordonă neînceperea urmăririi penale sau întreruperea acesteia, dacă urmărirea penală a fost începută;
k. are dreptul de a acorda amnistie.
2. Președintele Republicii îndeplinește și atribuții care nu sunt enumerate în mod expres în legile constituționale, dacă acestea sunt prevăzute prin alte legi.
3. Pentru a produce efecte, deciziile Președintelui Republicii, emise în temeiul alineatelor 1 și 2, se contrasemnează de Prim-ministru sau de un membru al Guvernului desemnat de acesta.
4. Guvernul răspunde pentru deciziile Președintelui Republicii, care trebuie să fie contrasemnate de Prim-ministru sau de un membru al Guvernului desemnat de acesta.
1. Președintele Republicii are dreptul de a participa la ședințele ambelor Camere ale Parlamentului, precum și la cele ale comitetelor și comisiilor. Acesta poate lua cuvântul oricând solicită.
2. Președintele Republicii are dreptul să participe la ședințele Guvernului, să solicite rapoarte din partea Guvernului sau a membrilor acestuia și să discute cu Guvernul sau cu membrii săi problemele care țin de competența acestora.
1. Președintele Republicii nu poate fi reținut, urmărit penal și nici judecat în timpul mandatului său pentru fapte penale sau alte contravenții.
2. Senatul poate, cu acordul Camerei Deputaților, să depună la Curtea Constituțională o plângere constituțională împotriva Președintelui Republicii pentru fapte de înaltă trădare, încălcare gravă a Constituției sau a ordinii constituționale; se consideră act de trădare orice comportament al Președintelui Republicii îndreptat împotriva suveranității și integralității Republicii, precum și împotriva ordinii democratice a Republicii. Pe baza plângerii constituționale, Curtea Constituțională poate decide ca Președintele să-și piardă funcția și dreptul ulterior de a mai candida pentru această funcție.
3. Propunerea referitoare la plângerea constituțională se adoptă de către Senat cu o majoritate de trei cincimi din senatorii prezenți. Camera Deputaților încuviințează depunerea plângerii constituționale cu o majoritate de trei cincimi din deputații prezenți; în cazul în care Camera Deputaților nu-și exprimă acordul în termen de trei luni de la data la care Senatul l-a solicitat, se consideră că acesta nu a fost acordat.
1. Guvernul este autoritatea executivă supremă.
2. Guvernul este alcătuit din Prim-ministru, viceprim-miniștri și miniștri.
1. Guvernul răspunde în fața Camerei Deputaților.
2. Președintele Republicii numește Prim-ministrul și, pe baza propunerii acestuia, pe ceilalți membri ai Guvernului și le încredințează administrarea ministerelor sau a altor departamente.
3. În termen de 30 de zile de la numirea sa, Guvernul merge în fața Camerei Deputaților și solicită votul de încredere al acesteia.
4. Dacă Guvernul nu primește votul de încredere al Camerei Deputaților, se repetă procedura prevăzută la alineatele 2 și 3. Dacă nici Guvernul numit a doua oară nu primește votul de încredere al Camerei Deputaților, Președintele Republicii numește Prim-ministrul pe baza unei propuneri a Președintelui Camerei Deputaților.
5. În alte cazuri, pe baza propunerii Prim-ministrului, Președintele Republicii numește și revocă pe ceilalți membri ai Guvernului și le încredințează administrarea ministerelor sau a altor departamente.
1. Membrii Guvernului depun jurământul în fața Președintelui Republicii.
2. Membrii Guvernului depun următorul jurământ: „Jur loialitate Republicii Cehe. Jur să-i respect Constituția și legile și să le aplic. Jur, pe onoarea mea, că îmi voi îndeplini cu conștiinciozitate toate obligațiile și că nu voi abuza de funcția pe care o dețin. ”
1. Camera Deputaților poate adopta o moțiune de cenzură la adresa Guvernului.
2. Camera Deputaților poate dezbate o propunere de moțiune de cenzură la adresa Guvernului doar dacă aceasta a fost depusă în scris de cel puțin cincizeci de deputați. Moțiunea de cenzură este adoptată cu votul majorității absolute a deputaților.
1. Prim-ministrul își înaintează demisia Președintelui Republicii. Ceilalți membri ai Guvernului își înaintează demisia Președintelui Republicii prin intermediul Prim-ministrului.
2. Guvernul își depune demisia în cazul în care Camera Deputaților respinge solicitarea acestuia referitoare la votul de încredere sau dacă aceasta adoptă o moțiune de cenzură. Guvernul își depune întotdeauna demisia după ședința constitutivă a Camerei Deputaților nou-alese.
3. Dacă Guvernul își depune demisia conform alineatului 2, Președintele Republicii o va accepta.
1. Guvernul ia decizii ca organ colegial.
2. Guvernul adoptă decizii cu majoritatea absolută a membrilor săi.
1. Prim-ministrul organizează activitățile Guvernului, prezidează ședințele acestuia, acționează în numele acestuia și îndeplinește și alte îndatoriri care i-au fost atribuite prin Constituție sau prin alte legi.2. Un Viceprim-ministru sau un alt membru al Guvernului desemnat în
această calitate poate acționa în locul Prim-ministrului.1. Ministerele și celelalte autorități administrative pot fi înființate doar prin lege, competențele lor fiind prevăzute tot de lege.
2. Regimul juridic al funcționarilor din cadrul ministerelor și al celorlalte autorități administrative este prevăzut de lege.
3. Dacă sunt autorizate prin lege, ministerele, celelalte autorități administrative și organele unităților teritoriale prin care se realizează autonomia locală pot adopta reglementări pe baza și în limitele legii.
1. Parchetul General emite și dezbate punerile sub acuzare publică din cadrul procedurilor penale; acesta îndeplinește și alte funcții prevăzute de lege.
2. Statutul și competențele Parchetului General sunt prevăzute de lege.
1. Judecătorii sunt independenți în exercitarea atribuțiilor lor. Nicio persoană nu poate prejudicia imparțialitatea acestora.
2. Judecătorii nu pot fi eliberați din funcție sau transferați la altă instanță judecătorească împotriva voinței lor; excepțiile care decurg, în special, din răspunderea disciplinară sunt prevăzute de lege.
3. Funcția de judecător este incompatibilă cu cea de Președinte al Republicii, cu cea de membru al Parlamentului, precum și cu alte funcții din administrația publică; legea stabilește și alte activități care sunt incompatibile cu exercitarea atribuțiilor de judecător.
Curtea Constituțională1. Curtea Constituțională se compune din 15 judecători, numiți pentru o perioadă de zece ani.
2. Judecătorii Curții Constituționale sunt numiți de Președintele Republicii, cu acordul Senatului.
3. Poate fi numit judecător al Curții Constituționale oricare cetățean cu o bună reputație, care are dreptul de a fi ales în Senat, care are o pregătire juridică superioară și o vechime de cel puțin zece ani în activitatea juridică.
1. Judecătorii Curții Constituționale preiau funcția în urma depunerii jurământului în fața Președintelui Republicii.
2. Judecătorii Curții Constituționale depun următorul jurământ: „Jur pe onoarea și conștiința mea că voi proteja inviolabilitatea drepturilor naturale ale omului și drepturile cetățenilor, că voi respecta legile constituționale și că voi lua decizii potrivit convingerilor mele cele mai bune, în mod independent și imparțial. ”
3. Dacă un judecător refuză să depună jurământul sau îl depune cu rezerve, se consideră că acesta nu a fost numit.
1. Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi urmăriți penal fără acordul Senatului. Dacă Senatul nu își dă acordul, urmărirea penală este suspendată pe durata mandatului de judecător la Curtea Constituțională.
2. Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi arestați decât în caz de flagrant delict ori imediat după aceea. Autoritatea competentă să efectueze arestarea trebuie să-l informeze neîntârziat pe Președintele Senatului cu privire la respectiva arestare; dacă, în termen de 24 de ore de la arestare, Președintele Senatului nu-și exprimă acordul, autoritatea competentă să efectueze arestarea este obligată să-l elibereze. Senatul stabilește la proxima sa ședință, printr-o hotărâre definitivă, dacă judecătorul poate fi urmărit penal.
3. Un judecător al Curții Constituționale are dreptul să refuze prezentarea dovezilor cu privire la fapte de care a luat cunoștință în timpul îndeplinirii atribuțiilor sale, iar acest privilegiu continuă să își producă efectele chiar și după ce acesta nu mai are calitatea de judecător al Curții Constituționale.
1. Curtea Constituțională are următoarele atribuții:
a. declară nulitatea legilor sau a anumitor prevederi ale acestora, în cazul în care acestea contravin ordinii constituționale;
b. declară nulitatea actelor juridice sau a anumitor prevederi ale acestora, în cazul în care acestea contravin ordinii constituționale sau unei legi;
c. se pronunță asupra plângerilor constituționale formulate de organele reprezentative ale unei regiuni prin care se realizează autonomia, împotriva unei intervenții ilegale a statului;
d. se pronunță asupra plângerilor constituționale formulate împotriva deciziilor definitive sau a altor încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Constituție, săvârșite de către autoritățile publice;
e. se pronunță asupra hotărârilor referitoare la confirmarea alegerilor deputaților sau senatorilor;
f. soluționează cazurile referitoare la pierderea dreptului de a fi ales de putat sau senator ori cazurile referitoare la incompatibilitatea prevăzută de articolul 25 privind exercitarea altei funcții sau activități concomitent cu calitatea de deputat sau de senator;
g. hotărăște asupra plângerilor constituționale formulate de Senat împotriva Președintelui Republicii, conform articolului 65, alineatul 2;
h. hotărăște asupra petițiilor formulate de Președintele Republicii prin care se solicită anularea unei hotărâri comune a Camerei Deputaților și a Senatului prevăzute de articolul 66;
i. hotărăște asupra măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a unei decizii a unui tribunal internațional, care este obligatorie pentru Republica Cehă, în cazul în care aceasta nu poate fi pusă în aplicare în alt mod;
j. se pronunță asupra constituționalității și legalității deciziilor cu privire la dizolvarea unui partid politic sau ale altor decizii referitoare la activitățile unui partid politic;
k. soluționează conflictele de competență între organele de stat și organele regiunilor prin care se realizează autonomia locală, cu excepția cazului în care această competență nu este atribuită prin lege altui organ.
2. Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe asupra constituționalității tratatelor prevăzute de articolul 10a sau de articolul 49, înaintea ratificării acestora. Tratatele nu pot fi ratificate decât după adoptarea unei decizii de către Curtea Constituțională.
3. Legea poate prevedea că, în locul Curții Constituționale, Curtea Supremă
Administrativă este competentă:a. să declare nule reglementările legale, altele decât legile sau anumite prevederi ale acestora, dacă acestea contravin dispozițiilor unei legi;
b. să soluționeze conflictele de competență dintre organele de stat și organele regiunilor prin care se realizează autonomia locală, cu excepția cazului în care această competență nu este atribuită prin lege altui organ.
1. Dreptul de a sesiza Curtea Constituțională, condițiile exercitării acestui drept și alte norme privind procedurile derulate în fața Curții Constituționale sunt prevăzute de lege.
2. În adoptarea deciziilor, judecătorii Curții Constituționale se supun doar ordinii constituționale și legii prevăzute la alineatul 1.
1. Deciziile Curții Constituționale sunt executorii de la data publicării lor conform legii, cu excepția cazului în care Curtea Constituțională decide altfel cu privire la caracterul executoriu al acestora.
2. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru toate autoritățile și persoanele.
3. Deciziile Curții Constituționale prin care se pronunță neconstituționalitatea unui tratat, conform articolului 87, alineatul 2, nu permit ratificarea tratatului decât după ce prevederile acestuia au fost puse de acord cu dispozițiile constituționale.
Instanțele judecătorești1. Sistemul judiciar cuprinde Curtea Supremă, Curtea Supremă Administrativă, instanțele superioare, regionale și teritoriale. Legea poate prevedea și alte denumiri ale acestora.
2. Competența și organizarea instanțelor judecătorești sunt prevăzute prin lege.
1. Judecătorii sunt numiți de către Președintele Republicii, pentru o perioadă nedeterminată. Aceștia preiau funcția în urma depunerii jurământului.
2. Poate fi numit judecător oricare cetățean cu o bună reputație și cu pregătire juridică superioară. Cerințele suplimentare și procedurile sunt prevăzute de lege.
1. Legea stabilește cauzele care sunt soluționate de complete de judecată, precum și compunerea acestora. Toate celelalte litigii sunt soluționate de un singur judecător.
2. Legea stabilește cazurile și modul în care alți cetățeni pot participa alături de judecători la procesul de adoptare a deciziilor de către instanțele judecătorești.
1. În luarea deciziilor, judecătorii se supun legilor și tratatelor care fac parte din ordinea juridică națională; aceștia sunt autorizați să judece dacă reglementările adoptate, altele decât legile, sunt conforme cu legile sau tratatele respective.
2. Dacă o instanță judecătorească consideră că o lege, care trebuie aplicată în vederea soluționării unui litigiu, contravine ordinii constituționale, sesizează Curtea Constituțională.
1. Toate părțile implicate într-o procedură judiciară au drepturi egale în fața instanței judecătorești.
2. Procedurile desfășurate în fața instanțelor judecătorești au caracter oral și public; excepțiile de la acest principiu sunt prevăzute de lege. Pronunțarea hotărârilor judecătorești se face în ședință publică.
1. Curtea de Conturi este un organ independent. Aceasta efectuează controlul cu privire la administrarea proprietății statului și cu privire la execuția bugetului de stat.
2. Președintele Republicii numește Președintele și Vicepreședintele Curții de Conturi, pe baza propunerilor prezentate de Camera Deputaților.
3. Regimul juridic, competențele și structura organizațională ale Curții, precum și alte prevederi mai detaliate, sunt prevăzute de lege.
1. Banca Națională a Cehiei este banca centrală a statului. Scopul său principal este menținerea stabilității prețurilor; intervențiile în activitatea acesteia sunt permise doar în baza legii.
2. Statutul și competențele Băncii, precum și alte prevederi mai detaliate sunt stabilite prin lege.
1. Unitățile prin care se realizează autonomia locală sunt comunitățile teritoriale de cetățeni cu drept la autonomie. Cazurile în care acestea sunt stabilite ca districte administrative sunt prevăzute prin lege.
2. Localitățile fac parte întotdeauna dintr-o regiune mai mare prin care se realizează autonomia locală.
3. Regiunile mai mari prin care se realizează autonomia locală pot fi înființate sau dizolvate doar prin lege constituțională.
1. Localitățile sunt administrate în mod independent de către organul lor reprezentativ.
2. Regiunile mai mari prin care se realizează autonomia locală sunt administrate în mod independent de organul lor reprezentativ.
3. Unitățile prin care se realizează autonomia locală sunt persoane juridice de drept public care pot deține patrimoniu și care își gestionează activitățile pe baza propriului buget.
4. Statul poate interveni în activitățile unităților prin care se realizează autonomia locală doar în cazul în care este necesar pentru aplicarea legii și doar în conformitate cu procedura prevăzută prin lege.
1. Membrii organelor reprezentative sunt aleși prin vot secret, universal, egal și direct.
2. Organele reprezentative au un mandat de patru ani. Legea stabilește cazurile în care se organizează noi alegeri pentru organele reprezentative înaintea expirării unui mandat electoral.
1. Competențele organelor reprezentative sunt prevăzute doar prin lege.
2. Organele reprezentative ale municipalităților au competență decizională în chestiuni de autonomie locală, în măsura în care acestea nu sunt încredințate prin lege organelor reprezentative ale marilor regiuni prin care se realizează autonomia locală.
3. Organele reprezentative pot emite ordonanțe cu caracter obligatoriu, în limitele competenței lor decizionale.
1. La data intrării în vigoare a prezentei Constituții, Consiliul Național Ceh devine Camera Deputaților al cărei mandat electoral expiră la 6 iunie 1996.
2. Atribuțiile Senatului sunt exercitate de Senatul Provizoriu până la data alegerii Senatului potrivit prezentei Constituții. Senatul Provizoriu este înființat în condițiile prevăzute de legea constituțională. Camera Deputaților exercită atribuțiile Senatului până la data intrării în vigoare a respectivei legi.
3. Camera Deputaților nu poate fi dizolvată pe perioada în care exercită atribuțiile Senatului potrivit alineatului 2.
4. Până la adoptarea legilor care reglementează regulamentele ambelor Camere, fiecare Cameră funcționează conform regulamentului Consiliului Național Ceh.
1. Legea referitoare la alegerile pentru Senat va conține prevederi cu privire la primele alegeri pentru Senat, la modul în care se stabilește ce treime din senatori va avea un mandat de doi ani și care treime din senatori va avea un mandat de patru ani.
2. Președintele Republicii convoacă Senatul în sesiune astfel încât acesta să se întrunească în cel mult 30 de zile de la data alegerilor; dacă Președintele nu procedează astfel, Senatul se întrunește în termen de 30 de zile de la data alegerilor.
1. Ordinea constituțională a Republicii Cehe este alcătuită din prezenta Constituție, Carta drepturilor și libertăților fundamentale, legile constituționale adoptate în baza acestei Constituții și acele legi constituționale ale Adunării Naționale a Republicii Cehoslovace, ale Adunării Federale a Republicii Socialiste Cehoslovace și ale Consiliului Național Ceh, care definesc granițele Republicii Cehe, precum și din legile constituționale ale Consiliului Național Ceh, adoptate după 6 iunie 1992.
2. Constituția în vigoare până la această dată, Legea constituțională referitoare la Federația Cehoslovacă, legile constituționale care le-au modificat și completat și Legea constituțională a Consiliului Național Ceh nr. 67/1990 privind simbolurile de stat ale Republicii Cehe sunt abrogate prin prezenta Constituție.
3. Celelalte legi constituționale, în vigoare pe teritoriul Republicii Cehe la data intrării în vigoare a prezentei Constituții, au forța juridică a legii.
Statul cipriot modern este relativ recent. Parte a Imperiului Otoman până în secolul al XVIII-lea, a fost cedat către Marea Britanie în 1878, iar intrarea Turciei în Primul Război Mondial de partea Germaniei a condus la anexarea Ciprului de către Regatul Unit.
În baza Tratatului de la Lausanne (1923), Turcia renunță la toate pretențiile asupra Ciprului; insula devine colonie a Marii Britanii în 1925. Până în 1955 ciprioții turci (mai puțin numeroși) și cei greci (majoritari) au conviețuit sub legi britanice, dar enosis (dorința ciprioților greci de unire cu Grecia) a cauzat revolte împotriva colonialismului britanic în 1931, solicitări de autodeterminare la ONU în 1945 și insurecția armată condusă de Organizația Națională a Luptătorilor Ciprioți (EOKA) în 1955, soldată cu exilarea în insulele Seychelles a Arhiepiscopului Makarios, liderul grec cipriot. În 1958, așa-numitul „Plan Macmillan” a formulat propuneri pentru un parteneriat între cele două comunități ale insulei și guvernele Marii Britanii, Greciei și Turciei, însă el a fost respins de Arhiepiscopul Makarios și de guvernul grec, deși a beneficiat de susținerea Turciei. Ostilitățile dintre cele două comunități de pe insulă au continuat până la cotele unui război civil. Abia în 1959 a fost negociat la Zürich un acord între Grecia și Turcia pentru stabilirea unei republici independente a Ciprului. Acordul a fost confirmat ulterior de britanici, de liderii ciprioți greci și de liderii ciprioți turci, iar integritatea teritorială a noului stat a fost garantată de Marea Britanie, Grecia și Turcia.
Pe 16 august 1960 intră în vigoare Constituția Ciprului, împreună cu alte trei tratate: Tratatul pentru întemeierea Republicii Cipru (semnat de Marea Britanie, Grecia, Turcia și Cipru, prin care Marea Britanie reține două suprafețe clar identificate cu titlu de baze militare suverane), Tratatul de garantare a independenței și integrității teritoriale a Ciprului (prin care împărțirea insulei este interzisă) și Tratatul de alianță între Grecia, Turcia și Cipru (care a permis staționarea soldaților greci și turci pe insulă). Constituția din 1960 acordă statut egal celor două limbi, greacă și turcă, ambele fiind declarate limbi oficiale. Toate documentele oficiale ale republicii sunt redactate în ambele limbi.
Propunerea făcută de Președintele Makarios de revizuire a unor aspecte din Constituție determină revolte și o tentativă de lovitură de stat. Drept urmare, pe 15 noiembrie 1975 turcii din Cipru proclamă Republica Turcă a Ciprului de Nord, stat recunoscut doar de Turcia. Începând cu anul 1974 la nivelul Organizației Națiunilor Unite au fost adoptate numeroase rezoluții pentru respectarea suveranității, independenței, integrității teritoriale și nealinierii Republicii Cipru, precum și cu privire la renunțarea la trupe străine ori reîntoarcerea în siguranță a refugiaților. Împărțirea de facto a insulei a constituit o sursă de preocupare pentru Uniunea Europeană pe toată durata procesului de aderare a Republicii Cipru, fără a se ajunge însă la o soluție viabilă în privința reunificării insulei, așa cum solicitase Uniunea Europeană.
Primul articol al Constituției dispune că Ciprul este o republică independentă și suverană, cu regim politic prezidențial, în care Președintele este grec și Vicepreședintele este turc, fiecare fiind ales de către comunitățile respective ale insulei prin vot direct.
Al doilea articol din Constituție confirmă faptul că ciprioții greci și cei turci constituie două comunități distincte, separate pe baza originii etnice. Întreaga structură constituțională este bazată pe existența a doar două comunități, cea greacă și cea turcă, deși pe teritoriul insulei există și alte minorități. Astfel, comunitatea cipriotă greacă cuprinde toți cetățenii republicii care sunt de origine greacă și a căror limbă maternă este limba greacă sau care împărtășesc tradițiile culturale grecești ori care sunt membri ai bisericii ortodoxe grecești. Comunitatea turcă cipriotă cuprinde toți cetățenii republicii care sunt de origine turcă și a căror limbă maternă este turca și care împărtășesc aceleași tradiții culturale turcești ori care sunt musulmani. Cetățenii republicii care nu sunt membri ai niciunei comunități trebuie ca în decurs de trei luni de la data intrării în vigoare a Constituției sau în termen de trei luni de la data când au devenit cetățeni să aleagă între apartenența la comunitatea greacă sau turcă în calitatea lor de subiecte individuale de drept, iar dacă aparțin deja unui grup religios, în baza opțiunii exprimate, ei pot fi considerați și membri ai unei astfel de comunități.
Regimul politic cipriot este de natură prezidențială, deși în Cipru există un guvern (Consiliu de Miniștri), precum și autorități independente care nu se află sub control parlamentar.
Președintele Republicii este șeful statului, ales prin sufragiu universal pentru un mandat de cinci ani. Acesta este atât șeful statului, cât și șeful guvernului. Ca șef al statului, Președintele are autoritatea să primească scrisori de acreditare ale reprezentanților diplomatici, să semneze scrisorile de acreditare a trimișilor diplomatici, să confere onoruri și distincții și să reprezinte Republica în toate funcțiile oficiale. Ca șef al guvernului, Președintele are dreptul să pregătească ordinea de zi și să prezideze ședințele Consiliului de Miniștri, iar împreună cu Vicepreședintele, poate stabili noi teme de discuție și adăuga puncte pe ordinea de zi a Consiliului.
Președintele are următoarele atribuții: numirea sau revocarea miniștrilor greci, convocarea ședințelor Consiliului de Miniștri, conducerea ședințelor acestuia, însă fără drept de vot, drept de veto în chestiuni legate de afacerile externe, apărare sau securitate, dreptul de a trimite spre rediscutare hotărârile Consiliului de Miniștri și hotărârile Adunării Reprezentative, dreptul de a adresa mesaje Adunării Reprezentative, dreptul de a sesiza Curtea Constituțională în cazul unui conflict de putere între instituțiile Republicii. Vicepreședintele are competența de a numi și revoca miniștrii turci, de a solicita Președintelui Republicii să convoace Consiliul de Miniștri, precum și de a participa la ședințele acestuia fără drept de vot.
Puterea executivă este asigurată de Președinte și de Vicepreședinte alături de Consiliul de Miniștri compus din șapte miniștri greci și trei miniștri turci. Membrii Consiliului de Miniștri sunt aleși de comun acord de către Președinte și Vicepreședinte. Hotărârile Consiliului de Miniștri trebuie luate cu majoritate absolută, iar votul final aparține Președintelui sau Vicepreședintelui Republicii ori amândurora în conformitate cu art. 57.
Puterea legislativă a Republicii este deținută de Camera Reprezentanților în toate materiile cu excepția acelor chestiuni rezervate camerei grecești, respectiv celei turce, legate de comunitățile lor. Deși Constituția prevede un număr de 50 de parlamentari, începând cu anul 1985 Camera Reprezentanților cuprinde 80 de parlamentari, dintre care 56 sunt greci și 24 turci. Modificarea a fost justificată de creșterea volumului de muncă al Parlamentului. Orice candidat la funcția de parlamentar trebuie să întrunească în mod cumulativ mai multe condiții: să fie cetățean al Republicii, să aibă 25 de ani, să fie apt pentru exercitarea funcției, să nu fi fost condamnat pentru o infracțiune care implică lipsa de onestitate sau turpitudine morală sau infracțiuni electorale. Durata mandatului este de cinci ani. Camera Reprezentanților se poate autodizolva cu majoritate absolută.
Funcția de membru al Parlamentului este incompatibilă cu cea de ministru sau cu cea de membru al unei Camere Comunitare ori cu cea de Primar ori membru al forțelor armate. Pentru reprezentanții aleși de comunitatea turcă există o incompatibilitate între calitatea de reprezentant și cea de funcționar religios. Funcția devenită vacantă rămâne astfel în caz de deces sau demisie.
Din Camera Reprezentanților mai fac parte și câte un reprezentant al minorităților armeană, latină și maronită, aleși din rândul membrilor acestor comunități, pentru un mandat de cinci ani.
Aceste trei mandate sunt distincte de cele stabilite pentru reprezentanții comunităților greacă și turcă. Membrii comunității grecești și, respectiv, turcești trebuie să aleagă din rândul cetățenilor respectivelor comunități câte o Cameră Comunitară având competențe expres prevăzute de Constituție și direct legate de rezolvarea treburilor respectivei comunități. Camera Comunitară trebuie să fie legată de comunitate, ea având și putere legislativă în materie religioasă, educativă, culturală sau legat de compunerea instanțelor.
Istoria sistemului juridic din Cipru constituie o bună ilustrare a posibilității coexistenței și chiar contopirii mai multor sisteme juridice care s-au aplicat concomitent ori succesiv pe același teritoriu. Astfel, după perioada orașelor-regat din Grecia antică, timp în care sistemele juridice învecinate (Egipt, Babilon, Asiria) au exercitat o puternică influență, sistemul juridic din Cipru a continuat să se manifeste în perioada romană și bizantină prin sincretismul celor două familii juridice, sincretism concretizat în preluarea dreptului roman, a codificărilor sale din Evul Mediu și a dreptului ecleziastic. Ulterior, au fost împrumutate o bună parte din cutumele franceze, precum și unele elemente din sistemul juridic otoman și unele concepte ale shariei. După 1878 (când Marea Britanie a convins Turcia să îi cedeze insula în schimbul protecției împotriva scopurilor expansioniste ale Rusiei) și până în 1960 sistemul juridic cipriot a fost masiv influențat de sistemul juridic al coloniștilor anglo-saxoni. În prezent, în Cipru se aplică aproape integral dreptul englez, iar legislația a fost adoptată în temeiul principiilor de common law, drept cutumiar și ale echității.
Francezii au introdus în 1192 cutumele france, cruciații au suprapus acestora codificările dreptului roman, iar otomanii au funcționat pe baza shariei, dar au permis populației grecești autonomie normativă și jurisdicțională în ceea ce privește relațiile de familie. Urmare a colonizării de către Marea Britanie începând cu 1878, în 1882 întreg acest sistem judiciar a fost revizuit: instanțele ce practicau sharia și-au văzut competența limitată și transferată în sarcina instanțelor de drept civil, în vreme ce instanțele ecleziastice ale bisericii ortodoxe s-au păstrat (cu excepția tutelei și a adopției, care au fost transferate și ele la instanțele de drept civil în 1935 și, respectiv, în 1956). Această partajare de competențe a fost consfințită prin Constituția din 1960.
Inițial, Constituția a instituit o Curte Supremă Constituțională (compusă dintr-un Președinte neutru și un judecător cipriot grec și unul cipriot turc, numiți, fiecare, de Președintele și, respectiv, Vicepreședintele Republicii) și o Înaltă Curte (alcătuită dintr-un Președinte neutru și judecători ciprioți greci și unul cipriot turc). Problemele de conviețuire între cele două comunități etnice apărute în 1963 au determinat însă retragerea tuturor reprezentanților ciprioți turci din autoritățile publice; ca urmare, cele două jurisdicții au fost contopite într-o nouă Curte Supremă, alcătuită din 13 judecători împreună cu Președintele acesteia. Curtea Supremă are rol de instanță de ultim recurs și este competentă atât în materie civilă, cât și penală.
Din punct de vedere organizatoric, sistemul judiciar este alcătuit din:
Din punctul de vedere al organizării administrativ-teritoriale, Republica Cipru dispune de autorități locale (municipalități și comunități) și de autorități de coordonare (districte). Astfel, Republica Cipru este împărțită în șase districte: Famagusta, Kyrenia, Larnaca, Limassol, Nicosia, Paphos. Ca urmare a separației de facto a insulei în 1974, o parte din acestea se află în Republica Turcă a Ciprului de Nord. Fiecare district este condus de un prefect districtual, care este un funcționar public superior reprezentant al Guvernului în teritoriu. Acesta coordonează activitatea tuturor autorităților și serviciilor deconcentrate ale ministerelor în teritoriu, fiind răspunzător în fața Ministerului de Interne.
La nivel local există două tipuri de autorități: municipalități și comunități, fiecare cu propriul său cadru normativ. În principiu, municipalitățile cuprind zonele urbane și cele turistice, iar comunitățile reprezintă structura locală în zonele rurale. Legea reglementează stabilirea, organizarea și funcționarea municipalităților.
În conformitate cu aceasta, orice comunitate cu peste 5.000 de locuitori care dispune de resursele economice necesare pentru a funcționa ca municipalitate poate căpăta un astfel de rang printr-un referendum și cu aprobarea Consiliului de Miniștri. Primarii sunt aleși direct de către cetățeni pentru un mandat de cinci ani și constituie autoritatea executivă în municipalități. Ei prezidează ședințele consiliului municipal ori alte întâlniri administrative, pun în executare deciziile adoptate de consiliul municipal și gestionează toate serviciile municipale; de asemenea, ei reprezintă municipalitatea în fața instanței. Consiliile municipale sunt alese direct de cetățeni, pentru un mandat de cinci ani, în cadrul unor alegeri distincte de cele pentru alegerea primarului. Acestea elaborează politicile la nivel local și numesc membrii comitetului administrativ însărcinat să sprijine primarul în executarea sarcinilor sale. Printre atribuțiile comitetului administrativ se numără și pregătirea bugetului și execuția bugetară anuală, furnizarea de asistență și consiliere primarului, coordonarea comisiilor create de Consiliu, precum și orice alte atribuții care îi sunt încredințate de către Consiliu sau de către primar.
În mod asemănător sunt desemnate, alcătuite, organizate și funcționează și autoritățile locale de la nivel comunal (rural).
Atât autoritățile municipalităților, cât și cele ale comunităților pot stabili taxe și impozite cu caracter local pentru satisfacerea cheltuielilor publice de nivel local. În cazul în care comunitățile nu reușesc să atingă autonomia financiară, este permisă intervenția Guvernului sub forma unor credite guvernamentale cu destinație precisă. Membrii fiecărei comunități ce locuiesc în localitățile rurale își aleg separat Președintele și Consiliul comunal prin vot direct pentru un mandat de cinci ani.
În conformitate cu art. 28 alin. (2) din Constituție, drepturile fundamentale și libertățile sunt garantate nu doar pentru cetățenii Republicii, ci și pentru orice persoană, fără discriminare, directă sau indirectă, după criteriul rasei, religiei, limbii, genului, averii, apartenenței politice sau la o anumită categorie socială ori naționalitate, sau din orice alt motiv.
Constituția consacră o gamă largă de drepturi civile și politice, economice și sociale, precum și îndatoriri fundamentale. Drepturile și libertățile de primă generație includ: dreptul la viață și integritate fizică; interzicerea torturii ori a tratamentelor inumane sau degradante; interzicerea sclaviei și a muncii forțate sau obligatorii; dreptul la libertate și la securitate al persoanei; dreptul de a se căsători și a întemeia o familie; dreptul la un proces public și corect; dreptul de a adresa cereri scrise sau plângeri pentru orice persoană, dreptul de vot; dreptul la libera circulație și la stabilirea reședinței și interzicerea exilului; dreptul la viața privată și la intimitate al fiecărei persoane; secretul corespondenței; dreptul la libera exprimare; libertatea de asociere; libertatea conștiinței și libertatea religioasă, incluzând libertatea religiilor ale căror doctrine sau obiceiuri nu sunt secrete și egalitatea religiilor. Prozelitismul este interzis.
Drepturile sociale și economice includ: dreptul la existență decentă și securitate socială; dreptul la educație; dreptul de proprietate; dreptul de a practica orice profesie și de a continua orice ocupație, comerț și afacere; dreptul la grevă. Pe lângă aceste drepturi, partea a II-a menționează și unele îndatoriri fundamentale, precum obligația de a satisface serviciul militar.
Cipru a devenit stat membru al Uniunii Europene la data de 1 mai 2004 în ciuda faptului că reunificarea insulei, condiție prealabilă impusă în timpul negocierilor de aderare, nu a fost realizată nici până în prezent. Cipru a aderat la zona euro la data de 1 ianuarie 2008.
Supremația dreptului Uniunii Europene asupra întregului sistem normativ cipriot este asigurată chiar de prevederile Constituției astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea privind cel de-al cincilea amendament la Constituție [Legea 127(Ι)/2006].
Inițial, Constituția cipriotă a creat o Curte Supremă Constituțională (alcătuită din trei membri, respectiv un grec, un turc și un Președinte neutru) și o Înaltă Curte (ca organ judiciar suprem), însă în urma conflictelor dintre comunitățile greacă și turcă din 1963, prin Legea privind administrarea justiției din 1964, cele două jurisdicții au fost comasate într-una singură, actuala Curte Supremă, care exercită toate atribuțiile și competențele ce anterior aparțineau celor două curți.
Membrii Curții Supreme sunt numiți de către Președintele Republicii. Aceștia se pot retrage din cauze de incapacitate fizică, psihică ori pe motivul apariției unei infirmități care nu le-ar mai permite să-și exercite activitatea.
Curtea Supremă este competentă să soluționeze preventiv problemele ce s-ar putea ivi între Președintele Republicii, pe de o parte, și Camera Reprezentanților, pe de altă parte, înainte de promulgarea legii cu privire la incompatibilitatea dispozițiilor sale cu prevederi ale Constituției; să se pronunțe asupra conflictelor ce s-ar putea ivi între Camera Reprezentanților și orice organe sau autorități ale Republicii; să hotărască asupra constituționalității legilor în vigoare.
În urma constatării neconstituționalității unei legi, Camera Reprezentanților o poate modifica, în cazul în care doar anumite părți au fost declarate neconstituționale, sau o poate abroga, fără a exista însă o obligație prevăzută în acest sens. În oricare dintre cazuri, respectiva lege încetează să producă efecte juridice la data constatării neconstituționalității sale.
Curtea Supremă are și atribuții în materie de contencios administrativ, și anume „să se pronunțe în ultimă instanță asupra recursurilor introduse în urma plângerii oricărei persoane care pretinde că actul, fapta sau omisiunea unui organ, autoritate sau persoană care exercită autoritatea executivă sau administrativă contravin dispozițiilor Constituției sau legii, excedează atribuțiilor cu care este învestit un astfel de organ, autoritate sau persoană ori constituie abuz de putere” .
Potrivit art. 139 din Constituție, Curtea Supremă se pronunță în ultimă instanță asupra recursurilor înaintate în legătură cu un conflict de competențe între Camera Reprezentanților și Camerele Comunitare sau între oricare dintre acestea și între organele sau autoritățile Republicii. În acest caz Curtea Supremă poate declara că legea, decizia sau actul supuse examinării sunt nule fie de la data apariției conflictului, fie ab initio; prin urmare, un astfel de act juridic nu mai poate produce efecte juridice, în tot sau în parte, întrucât el a fost adoptat de o autoritate care nu deținea competența edictării sale, în ambele cazuri Curtea putând dispune cu privire la efectele deja produse de respectivul act juridic.
Deciziile Curții Supreme sunt definitive și obligatorii pentru toate instanțele, organele și autoritățile Republicii. În cazul anulării unei acțiuni administrative, decizia Curții Supreme operează erga omnes.
1. Comunitatea greacă cuprinde toți cetățenii Republicii care sunt de origine greacă și a căror limbă maternă este limba greacă sau care împărtășesc tradițiile culturale grecești sau care sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Grecești;
2. Comunitatea turcă cuprinde toți cetățenii Republicii care sunt de origine turcă și a căror limbă maternă este limba turcă sau care împărtășesc tradițiile culturale turcești sau care sunt musulmani;
3. În termen de trei luni de la data intrării în vigoare a acestei Constituții, cetățenii Republicii, care nu intră sub incidența prevederilor alineatului 1 sau 2 din acest articol, trebuie să opteze pentru a aparține comunității grecești sau comunității turce ca indivizi, însă dacă aceștia aparțin unui grup religios, vor opta ca grup religios și, în baza acestei opțiuni, vor fi considerați membri ai acelei comunități:
a. cu condiția ca orice cetățean al Republicii, care aparține unui astfel de grup religios, să poată alege să nu respecte opțiunea unui astfel de grup și, printr-o declarație scrisă și semnată, depusă în termen de o lună de la data acelei opțiuni la funcționarul competent al Republicii și la președinții Camerelor Comunitare greacă și turcă, să opteze pentru a aparține celeilalte comunități decât cea de care se consideră că aparține acel grup;
b. de asemenea, cu condiția ca, dacă o opțiune a acelui grup religios nu este acceptată pe motiv că membrii acestuia nu întrunesc numărul necesar, orice membru al acelui grup să poată opta în modul menționat anterior, în calitate de individ, pentru comunitatea de care acesta dorește să aparțină, în termen de o lună de la data refuzului de acceptare a acelei opțiuni. În sensul prezentului alineat, un „grup religios” desemnează un grup de persoane care au reședința obișnuită în Cipru, care practică aceeași religie și care fie aparțin aceluiași rit, fie se supun jurisdicției acestuia și al căror număr, la data intrării în vigoare a prezentei Constituții, depășește 1000, din care cel puțin 500 devin la acea dată cetățeni ai Republicii:
4. O persoană care devine cetățean al Republicii în orice moment, după trei luni de la data intrării în vigoare a acestei Constituții, va exercita opțiunea prevăzută la alineatul 3 al prezentului articol în termen de trei luni de la data la care aceasta devine astfel cetățean;
5. Un cetățean grec sau turc al Republicii, care intră sub incidența prevederilor alineatului 1 sau 2 al prezentului articol, poate înceta să aparțină comunității al cărui membru este și poate aparține celeilalte comunități:
a. printr-o declarație scrisă și semnată de acel cetățean în sensul că acesta dorește respectiva modificare, depusă la funcționarul competent al Republicii și la președinții Camerelor Comunitare greacă și turcă;
b. cu aprobarea Camerei Comunitare a celeilalte comunități.
6. Orice individ sau orice grup religios, considerat că aparține comunității grecești sau comunității turce potrivit dispozițiilor alineatului 3 din prezentul articol, poate înceta să mai aparțină acelei comunități și se poate considera că aparține celeilalte comunități:
a. printr-o declarație scrisă și semnată de acel individ sau grup religios, în sensul că se dorește respectiva modificare, depusă la funcționarul competent al Republicii și la președinții Camerelor Comunitare greacă și turcă;
b. cu aprobarea Camerei Comunitare a celeilalte comunități.
7.
a. o femeie căsătorită va aparține comunității căreia îi aparține soțul acesteia;
b. un copil de sex masculin sau feminin, care nu a împlinit vârsta de 21 de ani și nu este căsătorit, va aparține comunității căreia îi aparține tatăl său sau, dacă tatăl este necunoscut și copilul nu a fost adoptat, copilul va aparține comunității căreia îi aparține mama sa.
1. Limba greacă și limba turcă sunt limbile oficiale ale Republicii.
2. Actele și documentele legislative, executive și administrative sunt întocmite în ambele limbi oficiale și, dacă prezenta Constituție prevede în mod expres promulgarea, acestea sunt promulgate prin publicarea în Monitorul Oficial al Republicii în ambele limbi oficiale.
3. Documentele administrative sau alte documente oficiale adresate unui cetățean grec sau turc sunt întocmite în limba greacă sau, respectiv, în limba turcă.
4. Procedurile judecătorești sunt realizate sau efectuate și hotărârile sunt întocmite în limba greacă dacă părțile sunt greci, în limba turcă dacă părțile sunt turci și atât în limba greacă, cât și în limba turcă dacă părțile sunt greci și turci. Limba oficială sau limbile oficiale ce trebuie utilizate în aceste scopuri în toate celelalte cazuri sunt specificate în Regulamentul de procedură elaborat de Curtea Supremă în temeiul articolului 163.
5. Textele se publică în Monitorul Oficial al Republicii în ambele limbi oficiale, în aceeași materie.
6.
1. Orice diferență între textul în limba greacă și cel în limba turcă al oricărui act sau document legislativ, executiv sau administrativ publicat în Monitorul Oficial al Republicii se soluționează de o instanță competentă.
2. Textul autentic al legilor sau deciziilor unei Camere Comunitare, publicate în Monitorul Oficial al Republicii, este cel în limba Camerei Comunitare în cauză.
3. În cazul în care apare orice neconcordanță între textul în limba greacă și cel în limba turcă al unui act sau document executiv ori administrativ care, deși nu a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii, a fost publicat în alt mod, declarația ministrului sau a oricărei alte autorități implicate cu privire la textul care prevalează sau cu privire la textul corect este finală și definitivă.
4. Instanța competentă poate lua măsurile corective pe care le consideră juste în orice situație în care există diferențe între texte astfel cum s-a menționat mai sus.
7. Cele două limbi oficiale vor fi utilizate pe monede, bancnote și sigilii.
8. Orice persoană are dreptul de a se adresa autorităților Republicii în oricare dintre limbile oficiale.
a. pentru a apăra o persoană sau o proprietate împotriva unui prejudiciu proporțional care le-ar fi cauzat sau care ar fi inevitabil și ireparabil prin alte mijloace;
b. pentru a efectua o arestare sau pentru a împiedica evadarea unei persoane reținute în mod legal;
c. pentru a reprima manifestațiile violente sau o insurecție, în conformitate cu legea.
a. orice muncă impusă în mod normal unei persoane în timpul detenției, în condițiile prevăzute de articolul 11 sau pe perioada în care este eliberată condiționat;
b. orice serviciu cu caracter militar dacă acesta este impus sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conștiință, un serviciu impus în locul serviciului militar obligatoriu, sub rezerva recunoașterii acestora printr-o lege;
c. orice serviciu impus în situații de urgență sau de calamități care amenință viața sau bunăstarea locuitorilor.
a. detenția unei persoane ca urmare a condamnării pronunțate de o instanță competentă;
b. arestarea sau reținerea unei persoane pentru nerespectarea unei măsuri legale a unei instanțe;
c. arestarea sau reținerea unei persoane efectuată în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive rezonabile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau atunci când există motive temeinice de a crede că este necesar a împiedica acea persoană să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;
d. reținerea unui minor printr-o măsură legală în scopul educației sub supraveghere sau reținerea sa legală în scopul aducerii sale în fața autorității legale competente;
e. reținerea persoanelor în scopul prevenirii transmiterii unei boli contagioase, a alienaților, a alcoolicilor sau a toxicomanilor ori a vagabonzilor;
f. arestarea sau reținerea unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriul Republicii sau a unui cetățean străin care face obiectul unei proceduri de deportare sau extrădare ori a unui cetățean al Republicii în vederea extrădării sau predării acestuia în baza unui mandat european de arestare sau a unui tratat internațional obligatoriu pentru Republică, cu condiția ca acel tratat să fie aplicat și de cealaltă parte. Arestarea sau reținerea unei persoane în vederea extrădării sau predării acelei persoane nu este însă posibilă dacă organul sau autoritatea competentă conform legii are un motiv întemeiat să creadă că cererea de extrădare sau predare a fost făcută în vederea urmăririi penale sau a pedepsirii acelei persoane pe motiv de rasă, religie, naționalitate, origine etnică, convingeri politice sau drepturi legitime conform dreptului internațional cu privire la drepturi colective sau personale.
a. să fie informată imediat, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit asupra naturii și motivelor acuzației care i se aduce;
b. să dispună de timpul și de mijloacele adecvate pentru pregătirea apărării sale;
c. să se apere ea însăși sau să fie reprezentată de un avocat ales de ea sau, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător legal, să i se acorde asistență juridică gratuită atunci când interesele justiției o cer;
d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină participarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării;
e. să fie asistată în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită de instanță.
1. Orice persoană are dreptul la respectarea și la secretul corespondenței sale și al altor mijloace de comunicare, dacă acea comunicare are loc prin mijloace care nu sunt interzise prin lege.
2. Nu este permisă nicio ingerință în exercitarea acestui drept, cu excepția cazului în care această ingerință este permisă potrivit legii în următoarele cazuri:
1. deținuți condamnați sau necondamnați;
2. în baza unei hotărâri judecătorești emise potrivit dispozițiilor legii, în baza unei cereri a Procurorului General al Republicii, iar acea ingerință constituie o măsură care este necesară într-o societate democratică exclusiv în interesul securității Republicii sau pentru prevenirea, cercetarea sau urmărirea penală a următoarelor infracțiuni grave:
a. crimă cu premeditare sau omucidere;
b. traficul de persoane adulte sau minore și infracțiuni privind pornografia infantilă;
c. comercializarea, furnizarea, cultivarea și producerea de stupefiante, substanțe psihotrope sau droguri periculoase;
d. infracțiuni privind moneda sau bancnota Republicii și
e. infracțiuni de corupție pedepsite, în cazul condamnării, cu închisoare de cel puțin cinci ani;
3. în baza unei hotărâri judecătorești emise potrivit dispozițiilor legale, pentru cercetarea sau urmărirea penală a unei infracțiuni grave pedepsite, în cazul unei condamnări, cu închisoare de cel puțin cinci ani, iar acea ingerință se referă la accesul la date relevante de comunicații electronice cu privire la circulație și poziție și la accesul la date relevante care sunt necesare pentru identificarea abonatului și/sau a utilizatorului.
a. dacă legea privind căsătoria, aplicabilă părților potrivit dispozițiilor articolului 111, nu este aceeași, părțile pot alege ca respectiva căsătorie să fie reglementată de legea aplicabilă oricăreia dintre părțile în cauză, în condițiile legii;
b. dacă prevederile articolului 111 nu se aplică niciuneia dintre părțile la căsătorie și dacă niciuna dintre părți nu este membru al comunității turce, căsătoria este reglementată de o lege a Republicii adoptată de Camera Reprezentanților și care nu poate include decât limitări referitoare la vârstă, sănătate, proximitatea relației și interzicerea poligamiei;
c. dacă prevederile articolului 111 se aplică doar uneia dintre părțile la căsătorie, iar cealaltă parte nu este membru al comunității turce, căsătoria este reglementată de legea Republicii potrivit prevederilor literei b a prezentului alineat; cu toate acestea, părțile pot alege ca respectiva lor căsătorie să fie reglementată de legea aplicabilă uneia dintre părți în temeiul articolului 111, în măsura în care acea lege permite respectiva căsătorie.
a. pentru o cauză de utilitate publică, care va fi prevăzută în mod specific într-o lege generală cu privire la exproprierea obligatorie, care va fi adoptată în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei Constituții și
b. atunci când acea cauză este stabilită printr-o decizie a autorității achizitoare și adoptată potrivit dispozițiilor acelei legi, specificând în mod clar motivele acelei exproprieri și
c. în schimbul plății în numerar și în prealabil a unei despăgubiri juste și echitabile ce va fi stabilită, în caz de dezacord, de o instanță civilă.
a. pentru o cauză de utilitate publică, care va fi prevăzută în mod specific într-o lege generală privind rechiziția, care va fi adoptată în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei Constituții și
b. atunci când acea cauză este stabilită printr-o decizie a autorității rechizitoare și adoptată potrivit dispozițiilor acelei legi, specificând în mod clar motivele acelei rechiziții și
c. pentru o perioadă care nu poate depăși trei ani și
d. în schimbul plății în numerar și în prealabil a unei despăgubiri juste și echitabile ce va fi stabilită, în caz de dezacord, de o instanță civilă.
a. de a fi informată cu privire la motivele pentru care i se cere să se înfățișeze în fața instanței;
b. de a își susține apărarea în fața instanței și de a avea timpul suficient necesar pentru a își pregăti apărarea;
c. de a furniza și de a determina furnizarea de probe și de a interoga martorii conform legii;
d. de a beneficia de un avocat la alegerea sa și de a beneficia de asistență juridică gratuită atunci când interesele justiției o impun și în conformitate cu prevederile legale;
e. de a beneficia de asistență gratuită din partea unui interpret dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită în instanță.
1. Sub rezerva prevederilor prezentei Constituții cu privire la starea de urgență, drepturile și libertățile fundamentale garantate prin această parte nu pot fi supuse altor limitări sau restrângeri decât cele prevăzute în această parte.
2. Dispozițiile din această parte, privind respectivele limitări sau restrângeri, trebuie interpretate în mod strict și nu pot fi aplicate în niciun alt scop decât cel pentru care acestea au fost prevăzute.
a. reprezintă Republica în toate funcțiile sale oficiale;
b. semnează scrisorile de acreditare ale reprezentanților diplomatici numiți în temeiul articolului 54 și primește scrisorile de acreditare ale reprezentanților diplomatici străini care sunt acreditați pe lângă Președinte;
c. semnează:
i. scrisorile de acreditare ale delegaților numiți în temeiul articolului 54 pentru negocierea tratatelor internaționale, a convențiilor sau a altor acorduri ori pentru semnarea tratatelor, convențiilor sau acordurilor deja negociate, în conformitate cu și sub rezerva dispozițiilor prezentei Constituții;
ii. scrisoarea privind transmiterea instrumentelor de ratificare a oricăror tratate internaționale, convenții sau acorduri aprobate potrivit prevederilor prezentei Constituții;
d. conferă decorațiile Republicii.
a. a fi prezent în orice funcții oficiale;
b. a fi prezent la prezentarea scrisorilor de acreditare a reprezentanților diplomatici străini;
c. a îi recomanda Președintelui Republicii să confere decorațiile Republicii membrilor comunității turce, recomandare pe care Președintele trebuie să o accepte, cu excepția cazului în care există motive serioase în sens contrar. Decorațiile astfel conferite vor fi prezentate beneficiarului de către Vicepreședinte, dacă acesta dorește acest lucru.
a. este cetățean al Republicii;
b. a împlinit vârsta de 35 de ani;
c. nu a fost condamnată, înainte sau după intrarea în vigoare a prezentei Constituții, pentru o infracțiune care implică nedemnitatea sau turpitudinea morală sau nu a fost lipsită de drepturile electorale de către o instanță competentă ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni electorale;
d. nu suferă de o boală psihică care privează persoana respectivă de capacitatea de a acționa în calitate de Președinte sau Vicepreședinte al Republicii.
a. ca urmare a decesului acestuia;
b. ca urmare a demisiei acestuia, formulate în scris, adresate Camerei Reprezentanților prin și primită de Președintele sau de Vicepreședintele acesteia, după caz;
c. ca urmare a condamnării acestuia pentru înaltă trădare sau pentru orice altă infracțiune care implică nedemnitatea sau turpitudinea morală;
d. ca urmare a incapacității permanente, fizice sau psihice, sau a absenței, alta decât temporară, care îl împiedică pe acesta să își îndeplinească în mod eficient atribuțiile.
1. Președintele sau Vicepreședintele Republicii, în cazul în care este urmărit în justiție în temeiul alineatului 2 sau 3 al prezentului articol, este suspendat din funcție și, ulterior, se aplică dispozițiile alineatului 2 din articolul 36.
2. În cazul urmăririi în justiție a Președintelui sau Vicepreședintelui Republicii, competența de judecată aparține Curții Supreme; în urma condamnării acestuia, funcția sa devine vacantă, iar, în urma achitării sale, acesta va relua îndeplinirea atribuțiilor.
a. stabilirea modelului și culorii drapelului Republicii potrivit dispozițiilor articolului 4;
b. crearea sau stabilirea decorațiilor Republicii;
c. numirea, printr-un document semnat de ambii, a membrilor Consiliului de Miniștri prevăzuți la articolul 46;
d. promulgarea, prin publicarea în Monitorul Oficial al Republicii, a deciziilor Consiliului de Miniștri prevăzute la articolul 57;
e. promulgarea, prin publicarea în Monitorul Oficial al Republicii, a oricărei legi sau decizii adoptate de Camera Reprezentanților potrivit articolului 52;
f. numirile prevăzute la articolele 112, 115, 118, 124, 126, 131, 133, 153 și 184 și numirile făcute în temeiul articolului 13, alineatul 1;
g. instituirea serviciului militar obligatoriu prevăzută la articolul 129;
h. reducerea sau sporirea forțelor de securitate prevăzută la articolul 130;
i. exercitarea prerogativei de grațiere în cazul condamnărilor la pedeapsa capitală, dacă partea vătămată și persoana condamnată sunt membri ai unor comunități diferite, potrivit articolului 53; reducerea, suspendarea și comutarea pedepselor potrivit articolului 53;
j. dreptul de sesizare a Curții Supreme Constituționale potrivit articolului 140;
k. publicarea în Monitorul Oficial al Republicii a deciziilor Curții Supreme Constituționale, potrivit articolelor 137, 138, 139 și 143;
l. înlocuirea, cu un sistem de rotație, a sistemului de numire a unui ministru turc la unul dintre cele trei ministere: al Afacerilor Externe, al Apărării sau al Finanțelor, potrivit articolului 46;
m. exercitarea oricăreia dintre competențele prevăzute la literele d, e, f și g din articolele 48 și 49 și din articolele 50 și 51 pe care Președintele sau, după caz, Vicepreședintele Republicii le poate exercita separat;
n. adresarea unor mesaje către Camera Reprezentanților potrivit articolului 79.
a. desemnarea și încetarea funcției miniștrilor greci;
b. convocarea ședințelor Consiliului de Miniștri potrivit articolului 55, prezidarea acestor ședințe și participarea la discuțiile purtate în cadrul acestora fără drept de vot;
c. pregătirea ordinii de zi a acestor ședințe potrivit articolului 56;
d. dreptul de veto final asupra deciziilor Consiliului de Miniștri cu privire la afacerile externe, apărare sau securitate potrivit articolului 57;
e. dreptul de a cere reexaminarea deciziilor Consiliului de Miniștri potrivit articolului 57;
f. dreptul de veto final asupra legilor sau asupra deciziilor Camerei Reprezentanților cu privire la afacerile externe, apărare sau securitate potrivit articolului 50;
g. dreptul de a cere reexaminarea legilor sau deciziilor Camerei Reprezentanților ori a bugetului potrivit articolului 51;
h. dreptul de a sesiza Curtea Supremă Constituțională potrivit articolelor 137, 138 și 143;
i. dreptul de a solicita avizul Curții Supreme Constituționale potrivit articolului 141;
j. publicarea legilor și a deciziilor comunitare ale Camerei Comunitare grece potrivit articolului 104;
k. dreptul de a sesiza Curtea Supremă Constituțională cu privire la o lege sau o decizie a Camerei Comunitare grece potrivit articolului 142;
l. dreptul de a sesiza Curtea Supremă Constituțională în legătură cu orice chestiune referitoare la orice litigiu sau conflict de prerogative ori competență ce apare între Camera Reprezentanților și Camerele Comunitare sau oricare dintre acestea și între orice organe sau autorități ale Republicii potrivit articolului 139;
m. prerogativa de grațiere în cazul condamnărilor la pedeapsa capitală potrivit articolului 53;
n. exercitarea oricăreia dintre competențele prevăzute la articolul 47, în comun cu Vicepreședintele Republicii;
o. adresarea unor mesaje către Camera Reprezentanților potrivit articolului 79.
a. desemnarea și încetarea funcției miniștrilor turci;
b. solicitarea adresată Președintelui Republicii de a convoca, potrivit articolului 55, Consiliul de Miniștri, asistarea și participarea la discuțiile purtate în cadrul ședințelor Consiliului de Miniștri, fără drept de vot;
c. dreptul de a propune Președintelui Republicii subiectele care trebuie incluse pe ordinea de zi potrivit articolului 56;
d. dreptul de veto final asupra deciziilor Consiliului de Miniștri cu privire la afacerile externe, apărare sau securitate potrivit articolului 57;
e. dreptul de a cere reexaminarea deciziilor Consiliului de Miniștri potrivit articolului 57;
f. dreptul de veto final asupra legilor sau asupra deciziilor Camerei Reprezentanților cu privire la afacerile externe, apărare sau securitate potrivit articolului 50;
g. dreptul de a cere reexaminarea legilor sau deciziilor Camerei Reprezentanților ori a bugetului potrivit articolului 51;
h. dreptul de a sesiza Curtea Supremă Constituțională potrivit articolelor 137, 138 și 143;
i. dreptul de a solicita avizul Curții Supreme Constituționale potrivit articolului 141;
j. publicarea legilor și a deciziilor comunitare ale Camerei Comunitare turce, potrivit articolului 104;
k. dreptul de a sesiza Curtea Supremă Constituțională cu privire la o lege sau de decizie a Camerei Comunitare Turce, potrivit articolului 142;
l. dreptul de a sesiza Curtea Supremă Constituțională în legătură cu orice chestiune referitoare la orice litigiu sau conflict de prerogative ori competență ce apare între Camera Reprezentanților și Camerele Comunitare sau oricare dintre acestea și între orice organe sau autorități ale Republicii potrivit articolului 139;
m. prerogativa de grațiere în cazul condamnărilor la pedeapsa capitală potrivit articolului 53;
n. exercitarea oricăreia dintre competențele prevăzute la articolul 47, în comun cu Președintele Republicii;
o. adresarea unor mesaje către Camera Reprezentanților potrivit articolului 79.
1. Președintele și Vicepreședintele Republicii, în mod separat sau în comun, au dreptul de veto final asupra oricărei legi sau decizii a Camerei Reprezentanților ori asupra oricărei părți din aceasta cu privire la:
a. afacerile externe, cu excepția participării Republicii la organizațiile internaționale și la pactelor de alianță în cadrul cărora participă atât Regatul Greciei, cât și Republica Turcă. În sensul acestui paragraf, termenul „afaceri externe” include:
i. recunoașterea statelor, stabilirea de relații diplomatice și consulare cu alte țări și întreruperea acestor relații. Acordarea acceptării pentru reprezentanții diplomatici și exequatur pentru reprezentanții consulari. Numirea reprezentanților diplomatici și a reprezentanților consulari, aflați deja în serviciul diplomatic, în posturi în străinătate și atribuirea de funcții în străinătate trimișilor speciali aflați deja în serviciul diplomatic. Desemnarea și numirea unor persoane, care nu se află deja în serviciul diplomatic, în posturi în străinătate în calitate de reprezentanți diplomatici sau consulari și atribuirea de funcții în străinătate unor persoane, care nu se află deja în serviciul diplomatic, în calitate de trimiși speciali;
ii. încheierea de tratate internaționale, convenții și acorduri;
iii. declararea războiului și încheierea păcii;
iv. protecția în străinătate a cetățenilor Republicii și a intereselor acestora;
v. stabilirea, statutul și interesele cetățenilor străini în Republică;
vi. dobândirea cetățeniei străine de către cetățeni ai Republicii și acceptarea de către aceștia a angajării de către un guvern străin sau intrarea acestora în serviciul unui guvern străin;
b. următoarele chestiuni referitoare la apărare:
i. componența și dimensiunea forțelor armate și credite pentru acestea;
ii. numirea cadrelor și promovarea acestora;
iii. importul de materiale de război, precum și de explozibili de orice fel;
iv. cedarea bazelor și a altor instalații către țările aliate;
c. următoarele chestiuni referitoare la securitate:
i. numirea cadrelor și promovarea acestora;
ii. repartizarea și staționarea forțelor;
iii. măsuri de urgență și legea marțială;
iv. legi privind forțele de poliție. Se specifică faptul că dreptul de veto prevăzut la litera c de mai sus acoperă orice măsuri de urgență sau decizii, însă nu cele referitoare la funcționarea normală a poliției și a jandarmeriei.
2. Dreptul de veto menționat mai sus poate fi exercitat fie împotriva întregii legi sau decizii, fie împotriva unei părți a acesteia, iar în acest din urmă caz, acea lege sau decizie va fi retrimisă Camerei Reprezentanților pentru a decide dacă partea rămasă este supusă promulgării, potrivit dispozițiilor relevante ale prezentei Constituții.
3. Dreptul de veto prevăzut de prezentul articol este exercitat în perioada prevăzută pentru promulgarea legilor sau a deciziilor Camerei Reprezentanților potrivit articolului 52.
a. conducerea generală și controlul Guvernului Republicii și conducerea politicii generale;
b. afacerile externe astfel cum se prevede la articolul 50;
c. apărarea și securitatea, inclusiv chestiuni referitoare la acestea, astfel cum se prevede la articolul 50;
d. coordonarea și supravegherea tuturor serviciilor publice;
e. supravegherea și dreptul de a dispune de proprietatea ce aparține Republicii, potrivit dispozițiilor prezentei Constituții și în condițiile prevăzute de lege;
f. examinarea proiectelor ce urmează a fi prezentate Camerei Reprezentanților de către un ministru;
g. elaborarea oricărui ordin sau regulament pentru punerea în aplicare a oricărei legi, potrivit dispozițiilor acelei legi;
h. examinarea bugetului Republicii ce urmează a fi prezentat Camerei Reprezentanților.
a. aplicarea legilor referitoare la domeniul de activitate al ministerului pe care îl conduce și administrarea oricăror chestiuni și afaceri incluse în mod obișnuit în acesta;
b. elaborarea ordinelor sau a regulamentelor referitoare la ministerul său spre a fi prezentate Consiliului de Miniștri;
c. emiterea de linii directoare și instrucțiuni generale pentru îndeplinirea dispozițiilor oricărei legi referitoare la ministerul său și a oricărui ordin sau regulament, conform acelei legi;
d. pregătirea părții din bugetul Republicii referitoare la ministerul său, spre a fi prezentată Consiliului de Miniștri.
a. este cetățean al Republicii;
b. a împlinit vârsta de 25 de ani;
c. nu a fost condamnată, înainte sau după intrarea în vigoare a prezentei Constituții, pentru o infracțiune care implică nedemnitatea sau turpitudinea morală sau nu a fost lipsită de drepturile electorale de către o instanță competentă ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni electorale;
d. nu suferă de o boală psihică ce lipsește persoana respectivă de capacitatea de a acționa în calitate de reprezentant.
a. ca urmare a decesului acestuia;
b. ca urmare a demisiei acestuia, formulată în scris;
c. la apariția oricăreia dintre împrejurările menționate la literele c sau d din articolul 64 ori dacă acesta încetează a mai fi cetățean al Republicii;
d. în momentul în care acesta devine titularul unui mandat menționat de articolul 70.
1. Ședințele Camerei Reprezentanților sunt publice, iar procesele-verbale ale dezbaterilor desfășurate din cadrul acestora sunt publicate.
2. În cazul în care consideră necesar, Camera Reprezentanților poate decide ca anumite ședințe să fie secrete, printr-o hotărâre adoptată cu votul unei majorități de trei sferturi din numărul total al reprezentanților.
1. Camerele Comunitare, în raport cu respectiva comunitate, au competența de a exercita, în limitele prezentei Constituții și sub rezerva dispozițiilor din alineatul 3 al prezentului articol, puterea legislativă exclusiv cu privire la următoarele chestiuni:
a. orice probleme religioase;
b. orice probleme ce țin de învățământ, cultură și predare;
c. statutul persoanei;
d. componența și gradele de jurisdicție ale instanțelor care soluționează litigii civile referitoare la statutul persoanelor și problemele religioase;
e. în chestiuni în care interesele și instituțiile sunt de natură pur comunitară, cum sunt fundațiile, organele și asociațiile caritabile și sportive create în scopul promovării bunăstării respectivei lor comunități;
f. stabilirea unor impozite și taxe personale pentru membrii respectivei lor comunități în vederea asigurării nevoilor lor și a nevoilor organelor și instituțiilor aflate sub controlul acestora potrivit articolului 88;
g. în chestiuni în care legislația secundară, sub formă de reglementări sau regulamente adoptate în cadrul legilor privind municipalitățile, este necesară pentru a permite unei Camere Comunitare să promoveze obiectivele urmărite de municipalități compuse exclusiv din membri ai respectivei comunități;
h. în chestiuni referitoare la exercitarea autorității de control asupra cooperativelor de producători și consumatori și asupra instituțiilor de credit și de supraveghere a funcțiilor lor de municipalități ce constau exclusiv în respectiva comunitate, cu care acestea sunt învestite prin prezenta Constituție, cu condiția ca:
i. nicio lege, niciun regulament, niciun statut sau decizie adoptat(ă) de o Cameră Comunitară în temeiul literei h să nu contravină, în mod direct sau indirect, sau să nu fie incompatibil(ă) cu nicio lege prin care sunt reglementate cooperativele de producători și consumatori și instituțiile de credit ori sub incidența cărora intră municipalitățile;
ii. nicio dispoziție de la punctul i din această prevedere nu poate fi interpretată ca permițând Camerei Reprezentanților să legifereze cu privire la o chestiune referitoare la exercitarea autorității cu care este învestită o Cameră Comunitară în temeiul literei h;
i. în orice alte chestiuni care sunt prevăzute în mod expres prin prezenta Constituție.
a. pentru Camera Comunitară Greacă, o sumă de cel puțin 1.600.000 de lire și
b. pentru Camera Comunitară Turcă, o sumă de cel puțin 400.000 de lire. Cu toate acestea, în cazul majorării sumei totale minime plătite ambelor Camere Comunitare, alocarea către fiecare Cameră Comunitară a acestei sume majorate se efectuează în modul stabilit de Camera Reprezentanților.
a.
i. să stabilească principiile directoare în cadrul legilor lor comunale;
ii. să exercite competențe administrative în modul și prin intermediul persoanelor prevăzute prin legea comunală, cu privire la orice materie asupra căreia acestea au competența de a exercita puterea legislativă potrivit articolului 87, altele decât cele prevăzute la literele g și h din alineatul 1 al acelui articol, pentru care se prevăd dispoziții speciale la literele b și c;
b. să exercite controlul asupra cooperativelor producătorilor și consumatorilor și asupra instituțiilor de credit, create în scopul promovării bunăstării respectivei comunități și care vor fi reglementate de legislație;
c. să promoveze obiectivele urmărite de municipalitățile formate exclusiv din membri ai respectivei comunități și să supravegheze funcțiile acelor municipalități cărora li se aplică legislația.
a. este cetățean al Republicii și este înregistrată pe lista electorală comunitară respectivă;
b. a împlinit vârsta de 25 de ani;
c. nu a fost condamnată, înainte sau după intrarea în vigoare a prezentei constituții, pentru o infracțiune care implică nedemnitatea sau turpitudinea morală sau nu a fost lipsită de drepturile electorale de către o instanță competentă ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni electorale;
d. nu suferă de o boală psihică care o privează de capacitatea de a acționa în calitate membru al unei Camere Comunitare.
a. ca urmare a decesului acestuia, sau
b. ca urmare a demisiei acestuia, formulată în scris sau
c. la apariția oricăreia dintre împrejurările menționate la literele c sau d din articolul 95 sau dacă acesta încetează a mai fi cetățean al Republicii ori dacă acesta nu mai îndeplinește condițiile pentru a fi înregistrat ca alegător pe respectiva listă electorală comunitară sau
d. în momentul în care acesta devine titularul unui mandat menționat de articolul 101.
1. Sub rezerva dispozițiilor din prezenta Constituție, orice chestiune referitoare la logodnă, căsătorie, nulitatea căsătoriei membrilor bisericii greco-ortodoxe sau ai unui grup religios căruia se aplică dispozițiile din alineatul 3 al articolului 2, este reglementată, la data intrării în vigoare a prezentei Constituții și după această dată, de legea bisericii greco-ortodoxe sau de cea a instituției religioase a acelui grup religios, după caz. Încercarea de reconciliere sau de desfacere spirituală a căsătoriei în fața unui episcop este prevăzută prin lege.
2.
A. Orice aspecte privind divorțul, separarea judiciară sau restituirea drepturilor conjugale sau relațiile familiale ale membrilor bisericii greco-ortodoxe sunt de competența instanțelor de dreptul familiei, fiecare astfel de instanță fiind compusă:
a. pentru un proces de divorț, din trei judecători, dintre care unul este un jurist ecleziastic numit de Biserica Ortodoxă Greacă și care este președintele instanței, iar ceilalți doi, cu o înaltă pregătire profesională și statură morală, de confesiune greco-ortodoxă, sunt numiți de Curtea Supremă din rândul juriștilor. În cazul în care niciun jurist ecleziastic nu este numit potrivit dispozițiilor de mai sus, Curtea Supremă va numi și președintele instanței;
b. pentru orice alt proces, dintr-un judecător, potrivit dispozițiilor legii.
B. Divorțul poate fi pronunțat numai:
a. pentru motivele, în temeiul Cartei Sfintei Biserici a Ciprului, care sunt în vigoare la data adoptării de către Camera Reprezentanților a Primului Amendament la Constituția din 1989, în măsura în care acestea nu contravin Constituției;
b. atunci când relațiile dintre soți au fost grav deteriorate din vina pârâtului sau a ambilor soți și care în mod justificat face intolerabilă continuarea relației maritale pentru reclamant și
c. din orice alt motiv care poate fi prevăzut printr-o lege, după examinarea punctelor de vedere ale Bisericii Greco-Ortodoxe a Ciprului.
3. Orice aspect privind divorțul, separarea judiciară sau restituirea drepturilor conjugale sau relațiile familiale ale membrilor unui grup religios căruia i se aplică dispozițiile alineatului 3 din secțiunea 2 este de competența instanțelor de dreptul familiei a căror înființare, alcătuire și competență sunt stabilite prin lege asemănător celor de mai sus.
4. Dreptul de a exercita o cale de atac împotriva deciziilor instanțelor de dreptul familiei, alcătuirea instanțelor care vor examina și decide cu privire la aceste căi de atac, precum și competența și atribuțiile acestor instanțe de apel sunt prevăzute prin lege. O lege adoptată potrivit dispozițiilor prezentului alineat poate prevedea că instanța de apel poate fi compusă din unul sau mai mulți judecători ai Curții Supreme, care hotărăște în calitate de judecător unic sau în complet, împreună cu un alt judecător sau cu alți judecători care țin de instanțele judecătorești ale Republicii, în condițiile prevăzute de lege.
5. Fără a aduce atingere dispozițiilor primului alineat din această secțiune, libera alegere a unei căsătorii civile este oferită membrilor comunității grecești.
6. Nicio dispoziție din alineatul 1 al acestui articol nu poate împiedica aplicarea alineatului 5 al articolului 90 în cazul punerii în executare a oricărei hotărâri sau a oricărui ordin a(al) oricărui astfel de tribunal.
– „funcție publică” desemnează o funcție în serviciul public;
– „funcționar public” desemnează titularul, permanent ori temporar sau în funcție, al unei funcții publice;
– „serviciu public” înseamnă orice serviciu în cadrul Republicii, altul decât serviciul în cadrul forțelor armate sau de securitate ale Republicii și include serviciul în cadrul Societății de Radiodifuziune din Cipru, în cadrul Autorității pentru Telecomunicații Interne din Cipru, în cadrul Autorității pentru Energie Electrică din Cipru și în cadrul oricărui alt organ public, cu sau fără personalitate juridică, creat în interes public printr-o lege și, fie ale cărui fonduri sunt asigurate sau garantate de Republică, fie, dacă întreprinderea este exploatată exclusiv de acel organ, a cărui administrare este efectuată sub controlul Republicii, dar nu include exercitarea unei funcții pentru care numirea sau ocuparea este efectuată de către Președintele și Vicepreședintele Republicii împreună sau serviciul este efectuat de lucrători cu contract de muncă, cu excepția celor care sunt angajați în mod regulat în legătură cu lucrări permanente ale Republicii sau ale oricărui organ menționat anterior.
1. Se înființează o Agenție pentru Funcția Publică, ce va fi formată dintr-un președinte și din alți nouă membri desemnați de comun acord de către Președintele și Vicepreședintele Republicii.
2. Șapte membri ai Agenției sunt greci și trei membri sunt turci.
3. Fiecare membru al Agenției este numit pentru o perioadă de șase ani, însă acesta își poate prezenta, în orice moment, demisia, scrisă de mână, Președintelui și Vicepreședintelui Republicii.
4. Remunerația și alte condiții de serviciu ale unui membru al Agenției sunt prevăzute prin lege și nu pot fi modificate în detrimentul său după numirea acestuia.
5. Membrii Agenției nu pot fi revocați din funcție decât pentru motive similare și într-o manieră similară celei prevăzute pentru un judecător al Curții Supreme.
6.
1. Nicio persoană nu poate fi numită membru al Agenției decât dacă este cetățean al Republicii, are o înaltă ținută morală și îndeplinește condițiile necesare pentru a fi aleasă membru al Camerei Reprezentanților.
2. Nicio persoană nu poate fi numită sau nu poate fi membru al Agenției dacă deține, sau în perioada precedentă de 12 luni, în cazul președintelui, sau de șase luni în cazul oricărui alt membru, a deținut calitatea de:
a. ministru;
b. membru al Camerei Reprezentanților sau al oricărei Camere Comunitare;
c. funcționar public sau membru al oricărei forțe armate;
d. funcționar sau angajat al oricărei autorități locale ori al unei persoane juridice ori autorități înființate prin lege în scop public;
e. membru al unui sindicat sau al unui organ sau al unei asociații afiliat(e) unui sindicat.
7. În cazul în care, în orice perioadă, un membru al Agenției a absentat motivat sau nu poate, din cauza absenței din Republică, sau din orice altă cauză, să își îndeplinească atribuțiile care îi revin în calitate de membru, Președintele și Vicepreședintele Republicii pot numi împreună, în locul acestuia, orice persoană care îndeplinește condițiile pentru a fi îndeplini acele atribuții, în acea perioadă.
1. Cu excepția cazului în care prezenta Constituție prevede altfel, în mod expres, cu privire la orice chestiune menționată în acest alineat și sub rezerva dispozițiilor oricărei legi, Agenția pentru Funcția Publică are sarcina de a repartiza funcțiile publice între cele două comunități și de a numi, confirma, stabili instalarea permanentă sau cu drept de pensionare, promova, transfera, retrage și exercita controlul disciplinar asupra funcționarilor publici, inclusiv destituirea sau eliberarea din funcție a acestora.
2. Președintele convoacă ședințele Agenției și prezidează aceste ședințe, cu condiția ca:
a. nicio ședință să nu se poată desfășura decât dacă a fost transmisă o notificare prealabilă tuturor membrilor cu privire la aceasta;
b. în cazul unei egalități de voturi, Președintele să nu aibă un al doilea vot sau un vot decisiv.
3.
1. Sub rezerva următoarelor dispoziții din prezentul alineat, orice decizie a Agenției este adoptată cu majoritatea absolută a membrilor acesteia.
2. În cazul în care chestiunea se referă la o numire sau promovare în vederea ocupării unui loc vacant sau a unui post nou-creat, decizia privind ocuparea acelui post, potrivit prezentei Constituții, de către un grec sau de către un turc, este adoptată cu majoritatea absolută care va include voturile a cel puțin doi membri turci ai Agenției, cu condiția ca, dacă acea decizie nu poate fi adoptată cu acea majoritate, acea problemă să fie înaintată de Agenție la Curtea Supremă Constituțională, în vederea soluționării acesteia; decizia acestei Curți este definitivă și obligatorie pentru Agenție.
3. În cazul în care problema se referă exclusiv la un turc, orice decizie a Agenției este adoptată cu majoritatea absolută care trebuie să includă voturile a cel puțin doi membri turci. În cazul în care problema se referă exclusiv la un grec, orice decizie a Agenției este adoptată cu majoritatea absolută care trebuie să includă voturile a cel puțin patru membri greci.
4. În cazul în care chestiunea se referă la alegerea persoanei de naționalitate greacă sau turcă care urmează a fi numită sau promovată, decizia este adoptată, sub rezerva alineatului 3 din prezentul articol, cu majoritate absolută, cu condiția ca recomandarea unanimă a cinci membri greci, în cazul alegerii unei persoane de naționalitate greacă, sau a trei membri turci în cazul alegerii unei persoane de naționalitate turcă, să fie pusă în practică de către Agenție.
1.
1. Se înființează Curtea Supremă Constituțională a Republicii formată dintr-un judecător grec, unul turc și unul neutru. Judecătorul neutru este Președintele Curții.
2. Președintele și ceilalți judecători ai Curții Supreme Constituționale sunt numiți împreună de către Președintele și Vicepreședintele Republicii. În cazul vacanței postului judecătorului grec sau celui turc prevalează propunerea Președintelui sau a Vicepreședintelui Republicii care aparține comunității din care face parte judecătorul care urmează a fi numit, dacă Președintele și Vicepreședintele Republicii nu ajung la un acord privind numirea în termen de o săptămână de la respectiva propunere.
2. Sediul Curții Supreme Constituționale se află în capitala Republicii.
3. Judecătorul neutru nu poate fi un cetățean al Republicii sau al Regatului Greciei sau al Republicii Turce ori al Regatului Unit și al coloniilor sale.
4. Judecătorii grec și cel turc al Curții Supreme Constituționale trebuie să fie cetățeni ai Republicii.
5. Președintele și ceilalți judecători ai Curții Supreme Constituționale vor fi numiți din rândul juriștilor cu o înaltă pregătire profesională și ținută morală.
6.
1. Președintele Curții este numit pe o perioadă de șase ani.
2. Remunerația și alte condiții de serviciu ale Președintelui Curții sunt stabilite în documentul de numire a acestuia.
3. Condițiile de muncă ale Președintelui Curții, stabilite în documentul de numire a acestuia potrivit punctului 2 din prezentul alineat, includ:
a. pensionarea acestuia pentru aceleași motive în baza cărora poate fi pensionat judecătorul grec sau cel turc potrivit punctului 3 din alineatul 7 al prezentului articol și
b. destituirea acestuia pentru aceleași motive în baza cărora poate fi destituit judecătorul grec sau cel turc potrivit punctului 4 din alineatul 7 al prezentului articol.
7.
1. Judecătorii grec sau cel turc al Curții este membru permanent al corpului magistraților Republicii și rămâne în funcție la împlinirea vârstei de 68 de ani.
2. Fără a aduce atingere vreunei pensii pentru limită de vârstă, prime sau oricărui alt beneficiu similar, pe care acesta l-a dobândit potrivit dispozițiilor oricărei legi, judecătorul grec sau cel turc al Curții își poate prezenta, în orice moment, demisia, scrisă de mână, Președintelui și Vicepreședintelui Republicii.
3. Judecătorul grec sau cel turc al Curții poate fi pensionat din cauza incapacității fizice ori mentale sau din cauza infirmității care îl pune în imposibilitatea de a-și îndeplini sarcinile care îi revin fie permanent, fie pentru o perioadă care face imposibilă continuarea mandatului. Un judecător astfel pensionat are dreptul la orice beneficii și contribuții prevăzute de orice lege în vigoare la acel moment.
4. Judecătorul grec sau cel turc al Curții poate fi destituit pentru motive disciplinare.
8.
1. Se înființează un Consiliu format din Președintele Curții Supreme, în calitate de președinte, și din judecătorul grec și judecătorul turc ai Curții Supreme cu cea mai mare vechime în funcție în calitate de membri.
2. Consiliul are competență exclusivă de a judeca orice aspecte referitoare la:
a. pensionarea, destituirea sau încetarea funcției în alt mod a Președintelui Curții potrivit condițiilor de muncă stabilite în documentul de numire a acestuia;
b. pensionarea sau destituirea judecătorului grec sau a celui turc al Curții în baza motivelor prevăzute la punctele 3 și 4 din alineatul 7 al prezentului articol.
3. Procedurile desfășurate în fața Consiliului în temeiul punctului 2 din prezentul alineat sunt de natură jurisdicțională, iar judecătorul în cauză are dreptul de a fi audiat și de a se apăra în fața Consiliului.
4. Decizia Consiliului, adoptată cu majoritate, este obligatorie pentru Președintele și Vicepreședintele Republicii, care vor acționa împreună în mod corespunzător.
9. În caz de absență sau incapacitate temporară a Președintelui sau a judecătorului grec ori a judecătorului turc al Curții Supreme Constituționale, Președintele Curții Supreme sau judecătorul cu cea mai mare vechime în funcție dintre cei doi judecători greci sau, respectiv, judecătorul turc din cadrul acesteia îl va înlocui pe acesta pe durata acelei absențe sau incapacități temporare.
10. Nicio acțiune în justiție nu poate fi formulată împotriva Președintelui sau împotriva oricărui alt judecător al Curții cu privire la o acțiune efectuată sau la o afirmație verbală făcută în exercițiul funcției sale judiciare.
11. Remunerația și alte condiții de muncă ale judecătorului grec și ale celui turc ai Curții sunt stabilite prin lege.
12. Remunerația și alte condiții de muncă ale oricărui judecător al Curții nu pot fi modificate în detrimentul său după numirea acestuia.
1. Curtea Supremă Constituțională este competentă să judece definitiv sesizarea făcută în legătură cu orice chestiune referitoare la orice litigiu sau conflict de prerogative ori competență care apare între Camera Reprezentanților și Camerele Comunitare sau oricare dintre acestea și între orice organe sau autorități ale Republicii, cu condiția ca nicio dispoziție a prezentului alineat să nu se aplice niciunui conflict sau litigiu între niciun fel de instanțe ori autorități judecătorești din Republică, conflict sau litigiu care este soluționat de Curtea Supremă. În sensul prezentului alineat, expresia „instanțe sau autorități judecătorești din Republică” nu include Curtea Supremă Constituțională.
2. În cazul în care se contestă competența Curții Supreme Constituționale în orice materie, aceste contestații sunt soluționate de Curtea Supremă Constituțională.
3. Dreptul de a sesiza Curtea în temeiul alineatului 1 al prezentului articol aparține:
a. Președintelui sau Vicepreședintelui Republicii sau
b. Camerei Reprezentanților ori
c. unei Camere Comunitare sau ambelor Camere Comunitare sau
d. oricărui alt organ sau oricărei alte autorități din Republică, dacă acesta/aceasta este implicat/ă în acel conflict sau litigiu.
4. Sesizarea se face în termen de 30 de zile de la data la care acea prerogativă sau competență este contestată.
5. În urma unei astfel de sesizări, Curtea poate declara că legea sau decizia ori actul care face obiectul sesizării este nul(ă) de la momentul la care conflictul sau litigiul a apărut sau ab initio și fără niciun efect juridic, în tot sau în parte, pe motiv că acea lege sau decizie ori acel act a fost adoptat(ă) sau aplicat(ă) în absența oricărei competențe și, în oricare dintre cazuri, Curtea poate da dispoziții cu privire la efectele oricărei acțiuni efectuate sau neefectuate în temeiul acelei legi sau decizii ori în temeiul acelui act.
6. Orice decizie adoptată de Curte în urma unei astfel de sesizări este notificată fără întârziere părților în cauză și Președintelui și Vicepreședintelui Republicii, care o publică fără întârziere în Monitorul Oficial al Republicii.
7. În urma unei sesizări formulate în temeiul prezentului articol, Curtea poate dispune ca aplicarea acelei legi sau decizii ori a acelui act, după caz, care face obiectul sesizării, să fie suspendată până la soluționarea sesizării; acest ordin este publicat fără întârziere în Monitorul Oficial al Republicii.
a. să confirme, în tot sau în parte, acea decizie sau acel act ori acea omisiune sau
b. să declare acea decizie sau acel act, în tot sau în parte, nul(ă) și lipsit(ă) de orice efecte ori
c. să declare că acea omisiune, în tot sau în parte, nu ar fi trebuit să fie făcută și că orice a fost omis ar fi trebuit să fie realizat.
a. de a soluționa orice conflict între cele două texte ale prezentei Constituții prin trimitere la textul proiectului prezentei Constituții, semnat la Nicosia la data de 6 aprilie 1960, în cadrul Comisiei Constituționale Mixte, precum și al listei de amendamente la aceasta, semnată de reprezentanții Regatului Greciei, ai Republicii Turce și ai comunităților cipriote greacă și turcă, ținând seama de litera și spiritul Acordului de la Zürich din data de 11 februarie 1959 și ale Acordului de la Londra din data de 19 februarie 1959;
b. de a formula, în caz de ambiguitate, orice interpretare a prezentei Constituții, ținând seama de litera și spiritul Acordului de la Zürich din data de 11 februarie 1959 și ale Acordului de la Londra din data de 19 februarie 1959.
1.
1. Se înființează Curtea Supremă de Justiție compusă din doi judecători greci, un judecător turc și un judecător neutru. Judecătorul neutru este Președintele Curții și are două voturi.
2. Președintele și ceilalți judecători ai Curții Supreme sunt numiți împreună de către Președintele și Vicepreședintele Republicii. În cazul vacanței postului judecătorului grec sau al celui turc prevalează propunerea Președintelui sau a Vicepreședintelui Republicii care aparține comunității din care face parte judecătorul care urmează a fi numit, dacă Președintele și Vicepreședintele Republicii nu ajung la un acord privind numirea în termen de o săptămână de la respectiva propunere.
2. Sediul Curții Supreme se află în capitala Republicii.
3. Judecătorul imparțial nu poate fi un cetățean al Republicii sau al Regatului Greciei ori al Republicii Turce sau al Regatului Unit și al coloniilor sale.
4. Judecătorii greci și judecătorul turc al Curții Supreme sunt cetățeni ai Republicii.
5. Președintele și ceilalți judecători ai Curții Supreme sunt numiți din rândul juriștilor cu o înaltă pregătire profesională și statură morală.
6.
1. Președintele Curții Supreme este numit pe o perioadă de șase ani.
2. Remunerația și alte condiții de muncă ale Președintelui Curții Supreme sunt stabilite în documentul de numire a acestuia.
3. Condițiile de muncă ale Președintelui Curții Supreme, stabilite în documentul de numire a acestuia prevăzut la punctul 2 din prezentul alineat, includ:
a. dispoziții privind pensionarea acestuia pentru aceleași motive în baza cărora poate fi pensionat judecătorul grec sau cel turc potrivit punctului 3 din alineatul 7 al prezentului articol și
b. destituirea acestuia pentru aceleași motive în baza cărora poate fi destituit judecătorul grec sau cel turc potrivit punctului 4 din alineatul 7 al prezentului articol.
7.
1. Judecătorii greci și cel turc ai Curții Supreme sunt membri permanenți ai corpului magistraților Republicii și rămân în funcție până la împlinirea vârstei de 68 de ani.
2. Fără a aduce atingere vreunei pensii pentru limită de vârstă, gratificații sau oricărui alt beneficiu similar, pe care acesta l-a dobândit potrivit dispozițiilor oricărei legi, orice judecător grec sau judecătorul turc al Curții Supreme își poate prezenta, în orice moment, demisia, scrisă de mână, Președintelui și Vicepreședintelui Republicii.
3. Orice judecător grec sau judecătorul turc al Curții Supreme poate fi pensionat din cauza incapacității fizice sau mentale ori din cauza infirmității care îl pune în imposibilitatea de a-și îndeplini sarcinile care îi revin fie permanent, fie pentru o perioadă care face imposibilă continuarea mandatului. Un judecător astfel pensionat are dreptul la orice beneficii și contribuții prevăzute de orice lege în vigoare la acel moment.
4. Un judecător grec sau judecătorul turc al Curții Supreme poate fi destituit pe motiv de abatere disciplinară.
8.
1. Se înființează un Consiliu format din Președintele Curții Supreme Constituționale, în calitate de Președinte, și din judecătorul grec și judecătorul turc ai Curții Supreme Constituționale cu cea mai mare vechime în funcție în calitate de membri.
2. Consiliul are competență exclusivă de a judeca orice aspecte referitoare la:
a. pensionarea, destituirea sau încetarea funcției în alt mod a președintelui Curții Supreme potrivit condițiilor de muncă stabilite în documentul de numire a acestuia;
b. pensionarea sau destituirea judecătorului grec ori a celui turc al Curții Supreme în baza motivelor prevăzute la punctele 3 și 4 din alineatul 7 al prezentului articol.
3. Procedurile desfășurate în fața Consiliului în temeiul punctului 2 din prezentul alineat sunt de natură jurisdicțională, iar judecătorul în cauză are dreptul de a fi audiat și de a se apăra în fața Consiliului.
4. Decizia Consiliului, adoptată cu majoritate, este obligatorie pentru Președintele și Vicepreședintele Republicii, care vor acționa împreună în mod corespunzător.
9. În caz de absență sau incapacitate temporară a Președintelui Curții Supreme sau a unuia dintre judecători greci ori a judecătorului turc al Curții Supreme, Președintele Curții Supreme Constituționale sau judecătorul grec ori judecătorul turc din cadrul acesteia îl va înlocui pe acesta pe durata acelei absențe sau incapacități temporare. Cu condiția ca, dacă este imposibil sau inoportun ca judecătorul grec sau cel turc al Curții Supreme Constituționale să acționeze, judecătorul grec sau, respectiv, cel turc cu cea mai mare vechime în funcție în serviciul judiciar al Republicii va acționa în acest sens.
10. Nicio acțiune în justiție nu poate fi formulată împotriva Președintelui sau împotriva oricărui alt judecător al Curții Supreme cu privire la o acțiune efectuată sau la o afirmație verbală făcută în exercițiul funcției sale judiciare.
11. Remunerația și alte condiții de muncă ale judecătorilor greci și ale celui turc ai Curții Supreme sunt stabilite prin lege.
12. Remunerația și alte condiții de muncă ale oricărui judecător al Curții Supreme nu pot fi modificate în detrimentul său după numirea acestuia.
a. trădare și alte infracțiuni împotriva securității Republicii;
b. infracțiuni împotriva Constituției și ordinii constituționale, cu condiția ca, în cadrul recursului împotriva oricărei decizii a acestei instanțe, Curtea Supremă să fie prezidată de Președintele Curții Supreme Constituționale în locul Președintelui Curții Supreme și, în acest caz, Președintele Curții Supreme Constituționale va exercita toate prerogativele cu care este învestit Președintele Curții Supreme.
a. pentru a reglementa ședințele instanțelor și alegerea judecătorilor în orice scop;
b. pentru a prevedea soluționarea rapidă a oricărui recurs sau a oricăror alte cauze care, în opinia Curții Supreme sau a oricărei alte instanțe în fața căreia acele cauze sunt pe rol, sunt neîntemeiate sau șicanatorii ori au fost introduse în scopul dilatoriu;
c. pentru a stabili formulare și taxe cu privire la acțiunile în justiție introduse în fața acestor instanțe și pentru a reglementa costurile unor astfel de acțiuni sau ale procedurilor incidente;
d. pentru a stabili și reglementa componența grefelor instanțelor, precum și prerogativele și sarcinile funcționarilor instanțelor;
e. pentru a stabili termenul în care orice cerință din Regulamentul de procedură trebuie îndeplinită;
f. pentru a stabili practica și procedura care trebuie urmată de Consiliul Suprem al Magistraturii în exercitarea competenței acestuia cu privire la chestiunile disciplinare referitoare la funcționarii instanțelor.
1. Orice instanță de recurs înființată în temeiul alineatului 2 al articolului 160 adoptă un Regulament de procedură pentru a reglementa practica și procedura în fața acelei instanțe, precum și în fața oricărei instanțe ale cărei hotărâri pot fi atacate la aceasta.
Fără a aduce atingere caracterului general al alineatului 1 al prezentului articol, instanța de recurs poate adopta un Regulament de procedură pentru sine și pentru instanțele ale căror hotărâri pot fi atacate în fața sa, în următoarele scopuri:
a. pentru a reglementa ședințele acelor instanțe;
b. pentru a stabili formulare și taxe cu privire la acțiunile în justiție introduse în fața acelor instanțe și pentru a reglementa costurile unor astfel de acțiuni sau ale procedurilor incidente;
c. pentru a stabili și reglementa componența grefelor acestor instanțe, precum și prerogativele și sarcinile funcționarilor acestor instanțe;
d. pentru a stabili termenul în care orice cerință din Regulamentul de procedură trebuie îndeplinită;369 Constituția Republicii Cipru
a. toate pensiile și contribuțiile la care Republica este obligată;
b. remunerațiile Președintelui și Vicepreședintelui Republicii și salariile judecătorilor Curții Supreme Constituționale și ai Curții Supreme, ale Procurorului General și ale Procurorului General Adjunct, ale Auditorului General și ale Auditorului General Adjunct, ale Guvernatorului și ale Guvernatorului Adjunct ai Băncii Emitente a Republicii, precum și cele ale membrilor Agenției pentru Funcția Publică;
c. orice cheltuieli cu datoriile la care Republica este obligată și
d. orice sume de bani necesare pentru a îndeplini orice hotărâre, decizie sau sentință pronunțată împotriva Republicii de orice instanță.
a. sumele totale necesare pentru a acoperi cheltuielile plătite din Fondul Consolidat și
b. respectiv sumele necesare pentru a acoperi alte cheltuieli.
a. orice acord internațional cu un stat străin sau cu orice organizație inter națională cu privire la chestiuni comerciale, cooperare economică (inclusiv plăți și credit) și modus vivendi se încheie în temeiul unei decizii a Consiliului de Miniștri;
b. orice alt tratat, altă convenție sau alt acord internațional este negociat(ă) și semnat(ă) în temeiul unei decizii a Consiliului de Miniștri și intră în vigoare și este obligatoriu(e) pentru Republică atunci când este aprobat(ă) printr-o lege adoptată de Camera Reprezentanților după încheierea acestuia (acesteia);
c. tratatele, convențiile și acordurile încheiate potrivit dispozițiilor de mai sus ale prezentului articol au, după publicarea acestora în Monitorul Oficial al Republicii, forță juridică superioară oricărei legi a unei comunități, cu condiția ca aceste tratate, convenții și acorduri să fie aplicate de cealaltă parte semnatară acestora;
d. Republica poate exercita orice opțiune și putere discreționară prevăzută în Tratatele de instituire a Comunităților Europene și în Tratatul privind Uniunea Europeană și în orice tratate de modificare sau înlocuire a acestora, încheiate de Republică.
a. taxele datorate în legătură cu utilizarea piețelor, a abatoarelor municipale și a altor spații municipale care se află în regiunea în care consiliul unuia dintre aceste municipalități din orice astfel de oraș își exercită jurisdicția;
b. taxele de divertisment datorate în legătură cu spații sau locuri din regiunea în care consiliul unuia dintre aceste municipalități din orice astfel de oraș își exercită jurisdicția;
c. acele taxe stabilite de comun acord de către cele două consilii ale acestor municipalități din orice astfel de oraș pentru orice servicii suplimentare sau complementare serviciilor prestate de obicei de o municipalitate către o persoană care nu aparține comunității acestuia să fie plătite către consiliul acelei municipalități; de asemenea, cu condiția ca, în cazul în care orice serviciu în legătură cu controlul, inspecția și altele asemenea este prestat de una dintre municipalități pentru o persoană care aparține comunității celeilalte municipalități din orice astfel de oraș, orice taxe cu privire la acesta să fie datorate către municipalitatea care prestează acel serviciu.
a. autoritatea de planificare pentru orice astfel de oraș este formată din zece membri, dintre care șapte sunt greci și trei sunt turci;
b. orice decizii ale acestei autorități sunt adoptate cu o majoritate absolută; cu toate acestea, nicio decizie care afectează o municipalitate greacă nu poate fi adoptată decât dacă acea majoritate include voturile a cel puțin patru membri greci și nicio decizie care afectează o municipalitate turcă nu poate fi adoptată decât dacă acea majoritate include voturile a cel puțin doi membri turci;
c. orice aspecte de planificare urbană care afectează un asemenea oraș și orice reglementare a oricărui astfel de aspect sunt încredințate exclusiv acelei autorități de planificare.
1. Pe perioada în care o proclamare a stării de urgență produce efecte, fără a aduce atingere niciunei dispoziții din prezenta Constituție, Consiliul de Miniștri poate, dacă acesta constată că trebuie luate măsuri imediate, sub rezerva dreptului de veto al Președintelui și al Vicepreședintelui Republicii în temeiul articolului 57, care poate fi exercitat, în mod separat sau în comun, să adopte orice ordonanță strict legată de starea de urgență care are forța juridică a unei legi.
2. În cazul în care nu este exercitat niciun drept de veto în temeiul punctului 1 din prezentul alineat, Președintele și Vicepreședintele Republicii promulgă fără întârziere acea ordonanță prin publicarea în Monitorul Oficial al Republicii.
3. Dacă nu este abrogată mai devreme, acea ordonanță își încetează efectele odată cu încetarea stării de urgență.
a. autoritatea, la ordinul căreia orice persoană este arestată în baza acelei ordonanțe, trebuie să informeze acea persoană, cât mai repede posibil, cu privire la motivele arestării și, sub rezerva alineatului 3 din prezentul articol, cu privire la acuzațiile de fapt pe care se bazează ordinul și trebuie să îi acorde acesteia posibilitatea de a prezenta argumente împotriva acelui ordin cât mai repede posibil;
b. niciun cetățean nu poate fi ținut în arest, în temeiul acelei ordonanțe, pentru o perioadă mai mare de o lună decât dacă un organ consultativ, constituit în temeiul alineatului 2 al prezentului articol, a examinat orice argumente prezentate de acel cetățean în temeiul literei a din prezentul alineat și a raportat, înainte de expirarea acelei perioade, că, în opinia sa, există motive suficiente pentru arest.
1.
– „Comunitate” înseamnă comunitatea greacă sau comunitatea turcă;
– „instanță” include orice judecător al acesteia;
– „grec” înseamnă un membru al Comunității grece, astfel cum aceasta este definită în articolul 2;
– „lege” , atunci când se folosește în legătură cu perioada de după intrarea în vigoare a prezentei Constituții, înseamnă o lege a Republicii; „persoană” include orice companie, asociație, societate, instituție sau grup de persoane, cu sau fără personalitate juridică;
– „Republică” înseamnă Republica Cipru; „turc” sau „turcesc” înseamnă un membru al comunității turce, astfel cum aceasta este definită în articolul 2;
2. cuvintele care sunt de genul masculin includ genul feminin, iar cuvintele la singular includ forma de plural și viceversa.
a. ca primul Președinte sau primul Vicepreședinte al Republicii;
b. ca membru al Camerei Reprezentanților sau al oricărei Camere Comunitare, în temeiul oricărei legi în vigoare imediat anterior datei intrării în vigoare a prezentei Constituții, este considerată a fi Președintele sau Vicepreședintele Republicii, membru al Camerei Reprezentanților sau, după caz, membru al oricărei Camere Comunitare, ales potrivit dispozițiilor prezentei Constituții.
a. orice trimitere la Colonia Cipru sau la „Coroană” este interpretată, în legătură cu orice perioadă care începe la sau după data intrării în vigoare a prezentei Constituții, ca fiind o trimitere la Republică;
b. orice trimitere la Guvernator sau la Guvernatorul din Consiliu este interpretată, în legătură cu orice astfel de perioadă, ca fiind o trimitere la Președintele și la Vicepreședintele Republicii, în mod separat sau în comun, potrivit dispozițiilor exprese din prezenta Constituție, la Camera Reprezentanților în materii referitoare la exercitarea puterii legislative, altele decât cele rezervate în mod expres Camerelor Comunitare, la Camera Comunitară în cauză în orice materii care intră în sfera de competență a acesteia în temeiul prezentei Constituții și la Consiliul de Miniștri în materii referitoare la exercitarea puterii executive;
c. orice trimitere la Secretarul Administrativ sau la Secretarul Financiar este interpretată, în legătură cu orice astfel de perioadă, ca fiind o trimitere la ministerul sau la oficiul independent al Republicii căruia îi revine, la acel moment, responsabilitatea pentru subiectul cu privire la care se face trimiterea;
d. orice trimitere la Procurorul General sau la Avocatul General este interpretată, în legătură cu orice astfel de perioadă, ca fiind o trimitere la Procurorul General al Republicii sau, respectiv, la Procurorul General Adjunct al Republicii;
e. orice trimitere la orice altă persoană care deține o funcție publică sau la orice autoritate sau organ este interpretată, în legătură cu orice astfel de perioadă, ca fiind o trimitere la funcționarul public corespunzător sau la autoritatea corespunzătoare, la organul corespunzător sau la instituția corespunzătoare al(a) Republicii.
a. „lege” include orice document public întocmit înainte de data intrării în vigoare a prezentei Constituții, în temeiul acelei legi;
b. „modificare” include amendare, completare și abrogare.
a. orice legi care rămân în vigoare în temeiul articolului 188 pot fi redactate în limba engleză;
b. limba engleză poate fi utilizată în cadrul oricăror proceduri desfășurate în fața oricărei instanțe din Republică.
a. „funcție publică” , în legătură cu prestarea de servicii înainte de data intrării în vigoare a prezentei Constituții, înseamnă funcție publică în cadrul Guvernului Coloniei Cipru și, în legătură cu funcția publică după acea dată, înseamnă prestarea de servicii într-o calitate civilă în cadrul Republicii și include prestarea de servicii în calitate de membru al forțelor de securitate ale Republicii;
b. „termenii și condițiile de serviciu” înseamnă, sub rezerva adaptărilor necesare potrivit dispozițiilor prezentei Constituții, remunerația, concediul, eliberarea din funcție, pensia pentru limită de vârstă, primele sau alte beneficii similare.
a. orice chestiune referitoare la cetățenie este reglementată de dispozițiile din Anexa D la Tratatul de Constituire;
b. orice persoană născută în Cipru la data intrării în vigoare a prezentei Constituții sau după această dată este, de la data nașterii sale, cetățean al Republicii, dacă la acea dată tatăl său a devenit cetățean al Republicii sau ar fi devenit, dacă nu ar fi decedat, un astfel de cetățean potrivit dispozițiilor din Anexa D la Tratatul de Constituire.
Statul croat este situat pe țărmul Mării Adriatice, în nord-vestul Peninsulei Balcanice. În secolele V – VII, „croații albi” , o ramură a slavilor sudici, s-au stabilit pe teritoriul actualei Croații; până la sfârșitul secolului al IX-lea aceștia au fost organizați în ducate, iar mai apoi în regat sau bănii până în Evul Mediu târziu.
Subliniind caracterul profund național al statului și al Constituției Croației, preambulul actualei Legi fundamentale enumeră o lungă listă de evenimente istorice care au contribuit la formarea națiunii croate din zilele noastre, dintre care reținem: hotărârea independentă și suverană a Saborului (Parlamentul croat) din 1527 cu privire la alegerea unui rege din dinastia habsburgică; Concluziile Parlamentului croat din 1848 cu privire la refacerea Regatului Trinitarian al Croației sub autoritatea Banului, în baza dreptului istoric, național și natural al națiunii croate; și Hotărârea Parlamentului Croat din 1918 de rupere a relațiilor de stat dintre Croația și Austro-Ungaria și, simultan, afilierea Croației – devenită astfel independentă – la statul național al slavilor din sud-vestul Balcanilor, creat de sloveni, croați și sârbi și proclamat pe teritoriul ce aparținuse monarhiei habsburgice, fără însă a adera la Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (la 1 decembrie 1918) ce avea mai târziu să se transforme în Regatul Iugoslavia (3 octombrie 1929). Este astfel justificată declararea statului croat contemporan ca stat național al croaților, precum și al membrilor minorităților naționale autohtone cum ar fi sârbi, cehi, slovaci, italieni, unguri, evrei, nemți, austrieci, ucraineni, ruteni.
Croația și-a declarat independența față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia în plan intern în iunie 1991 și oficial, la nivel internațional, pe 8 octombrie 1991, a fost recunoscută de state membre ale Uniunii Europene și de Organizația Națiunilor Unite în ianuarie 1992, stabilindu-și granițele actuale în urma unui război de secesiune ce a durat patru ani. În fapt, ceea ce a determinat aceste schimbări a fost renunțarea la partidul unic comunist în cadrul RSF Iugoslavia, organizarea primelor alegeri libere, cu participarea mai multor partide politice la competiția electorală și adoptarea unei noi Constituții de către Croația încă din 1990. Aspectele importante din perspectiva noului stat independent croat, atât granițele țării (art. 8), cât mai ales chestiunile referitoare la apărare (art. 7) sunt minuțios și pe larg reglementate în Constituție.
Constituția adoptată în 1990 a fost ulterior amendată de mai multe ori; cele mai importante modificări vizează reducerea atribuțiilor șefului de stat (2000), transformarea Parlamentului din bicameral în monocameral (2001), precum și pregătirea aderării Croației la Uniunea Europeană (2010). Ulterior aderării la UE, Parlamentul croat a inițiat un nou proces de revizuire a Constituției prin înființarea unei Comisii Parlamentare de Revizuire; în paralel, a fost instituită și o Comisie Prezidențială cu același scop. În prezent, deși comisia parlamentară a redactat un document, iar cea prezidențială a avansat propunerile sale și ambele vizează, în principal, aspecte legate de regionalizare – pentru o mai bună integrare în Uniunea Europeană – și organizarea referendumului, nu se întrevede posibilitatea finalizării procesului de revizuire a Constituției Croației până la alegerile generale prevăzute a avea loc la finele anului 2015.
Croația este un stat democratic, unitar și social, astfel cum este precizat în art. 1 din Constituție. Suveranitatea sa este declarată inalienabilă, indivizibilă și netransmisibilă (art. 2).
Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul monocameral, ai cărui membri sunt aleși prin vot universal, egal și secret pentru un mandat reprezentativ de patru ani. Membrii Parlamentului se bucură de imunitate, nu pot fi urmăriți în justiție, reținuți sau pedepsiți pentru vreo opinie ori vreun vot exprimate în Parlament, cu excepția cazului în care sunt prinși în flagrant delict și săvârșesc o infracțiune care este sancționată cu o pedeapsă mai mare de cinci ani.
Parlamentul poate fi convocat la cererea Guvernului, a Președintelui Republicii sau a majorității membrilor săi. Atribuțiile sale sunt expres prevăzute de art. 81 din Constituție și includ legiferarea și controlul asupra Guvernului și asupra altor deținători ai autorității publice. Inițiativa legislativă aparține Guvernului, fiecărui parlamentar, partidelor parlamentare și organelor de lucru ale Parlamentului. Legile sunt promulgate de Președinte în termen de opt zile de la data la care au fost adoptate de Parlament. Președintele poate declanșa controlul constituționalității legilor în fața Curții Constituționale înainte de promulgare. Membrii Parlamentului au dreptul să pună întrebări membrilor Guvernului. Pentru inițierea unei interpelări cu privire la funcționarea Guvernului sau a membrilor individuali ai acestuia este nevoie de cel puțin o zecime din parlamentari.
Parlamentul poate convoca referendum cu privire la o propunere de modificare a Constituției, un proiect de lege sau orice alt aspect care intră în sfera sa de competență. Referendumul poate fi convocat și de către Președintele Republicii la propunerea Guvernului și pe baza contrasemnăturii Prim-ministrului.
Parlamentul poate fi dizolvat de către Președinte, la propunerea Guvernului și pe baza contrasemnăturii Prim-ministrului, după consultarea reprezentanților partidelor parlamentare în cazul în care, după învestirea Guvernului, Parlamentul adoptă o moțiune de cenzură împotriva Guvernului ori în cazul în care nu aprobă bugetul de stat într-un termen de 120 de zile de la data propunerii acestuia (art. 104). Parlamentul nu poate fi dizolvat de către Președinte dacă acesta a fost pus sub acuzare pentru încălcarea Constituției.
Președintele este ales direct de către cetățeni, cu majoritatea voturilor alegătorilor care participă la sufragiu, pentru un mandat de 5 ani care poate fi înnoit o singură dată. Dacă niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută a voturilor în primul tur de scrutin, se organizează noi alegeri în termen de 14 zile doar cu primii doi candidați. Imunitatea Președintelui este asemănătoare celei acordate membrilor Parlamentului. Interimatul funcției de șef al statului este asigurat de Președintele Parlamentului. Atribuțiile șefului de stat croat vizează în principal apărarea și relațiile internaționale ale statului, dar includ și aspecte referitoare la formarea Guvernului, convocarea de referendumuri, interacțiunea cu alte autorități statale. Astfel, șeful statului poate dispune organizarea de alegeri anticipate pentru Parlament și convocarea primei sesiuni a acestuia și încredințează mandatul cu privire la formarea Guvernului persoanei care, după distribuirea locurilor în Parlament și după consultările cu partidele politice reprezentate în Parlament, se bucură de încrederea majorității membrilor acestuia.
Punerea sub acuzare a Președintelui poate fi inițiată de Parlament, cu o majoritate de două treimi. Decizia cu privire la punerea sub acuzare revine Curții Constituționale, cu o majoritate de două treimi din numărul judecătorilor și ea trebuie adoptată în termen de 30 de zile de la sesizare. În cazul în care se decide punerea sub acuzare a șefului statului, mandatul acestuia încetează de drept.
Puterea executivă este exercitată de Guvern, care este compus din Prim-ministru (desemnat de șeful statului după consultarea partidelor reprezentate în Parlament și obținerea contrasemnăturii din partea Președintelui Parlamentului) și miniștri; el se formează în urma unui vot de învestitură acordat de majoritatea absolută a membrilor Parlamentului. În cazul în care Prim-ministrul desemnat nu reușește să formeze un Guvern în termen de 30 de zile de la acordarea mandatului, Președintele poate prelungi termenul cu încă 30 de zile; la expirarea acestui din urmă termen Președintele va numi un guvern interimar de tehnocrați și va declanșa alegeri anticipate.
Atribuțiile Guvernului includ inițiativa legislativă, punerea în aplicare a legilor și a altor decizii ale Parlamentului, adoptarea de decrete prin care se exercită delegarea legislativă. Guvernul răspunde în fața Parlamentului în solidar pentru deciziile luate de Guvern (art. 115), iar Prim-ministrul și membrii Guvernului răspund și personal cu privire la competențele proprii.
Parlamentul croat poate autoriza Guvernul, pentru o perioadă de maximum un an, să reglementeze prin decrete anumite aspecte care sunt de competența sa, cu excepția celor referitoare la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, a drepturilor minorităților naționale și a sistemului electoral, a modului de organizare, atribuțiilor și funcționării organelor guvernamentale și locale. Raporturile dintre Guvern și Președinte vizează în principal cooperarea în vederea formulării și punerii în aplicare a politicii externe și a politicii de apărare a statului. La propunerea Guvernului și pe baza contrasemnăturii din partea Prim-ministrului, Președintele Republicii decide cu privire la înființarea misiunilor diplomatice și a birourilor consulare ale Republicii Croația în străinătate și numește și recheamă reprezentanții diplomatici. Președintele poate propune Guvernului să organizeze o ședință pentru a analiza diverse aspecte și poate asista la ședința Guvernului luând parte la deliberări. De asemenea, Președintele cooperează cu Guvernul în vederea coordonării operațiunilor serviciilor de securitate. În baza unui aviz prealabil al comisiei competente din Parlament, numirea șefilor serviciilor de securitate este contrasemnată de către Președintele Republicii și de către Prim-ministru.
Avocatul Poporului este ales de Parlament și își desfășoară activitatea ca mandatar al Parlamentului. El este autonom și independent în activitatea sa. Orice persoană poate depune o plângere la Avocatul Poporului dacă consideră că drepturile sale constituționale au fost încălcate.
Puterea judecătorească este autonomă și independentă. Ea se exercită prin intermediul instanțelor judecătorești, organizate ierarhic și aflate sub coordonarea Curții Supreme, organ însărcinat să vegheze la aplicarea uniformă a legilor și la respectarea egalității. Președintele Curții Supreme este numit și eliberat din funcție de Parlament la propunerea Președintelui Republicii și pe baza avizului prealabil al plenului Curții Supreme și al comisiei competente a Parlamentului. Mandatul său este de patru ani.
Consiliul Național Judiciar este un organ autonom și independent care asigură autonomia și independența puterii judecătorești (art. 124). Printre atribuțiile sale se numără promovarea, transferul și eliberarea din funcție a judecătorilor, precum și aspectele referitoare la răspunderea disciplinară a judecătorilor. Consiliul Național Judiciar este compus din 11 membri aleși de Parlament, pentru un mandat de patru ani ce nu poate fi înnoit decât o singură dată, dintre care șapte sunt judecători, doi sunt membri ai Parlamentului (dintre care unul din opoziție) și doi sunt profesori universitari.
Parchetul este un organism judiciar autonom și independent, autorizat și însărcinat cu urmărirea în justiție a persoanelor care săvârșesc infracțiuni. Procurorul-șef este numit în funcție de Parlament pentru un mandat de patru ani, la propunerea Guvernului și pe baza avizului prealabil al comisiei competente a Parlamentului. Constituția înființează și un Consiliu Național al Procurorilor Publici, cu compunere și atribuții asemănătoare celor ale Consiliului Național Judiciar, dar distinct de acesta, și precizează că doar Consiliul Național al Procurorilor va avea atribuții în privința statutului juridic al procurorilor.
Capitolul III al Constituției Croației este în întregime dedicat consacrării și protejării drepturilor fundamentale. Imediat după garantarea egalității tuturor cetățenilor în fața legii sunt consacrate drepturile speciale acordate persoanelor aparținând minorităților naționale, care includ libertatea de exprimare și folosirea limbii și a alfabetului propriu, precum și dreptul special al membrilor minorităților naționale de a-și alege reprezentanții în Parlament, ce poate fi prevăzut prin lege. Este prevăzută posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți în caz de stare de război sau amenințare imediată la adresa independenței și unității statului sau în cazul unor dezastre naturale grave doar prin lege adoptată de Parlament cu majoritate de două treimi. În genere, drepturile și libertățile fundamentale pot fi restrânse doar prin lege în vederea protejării drepturilor și libertăților altora, a ordinii publice, a moralității publice și a sănătății și numai proporțional cu cauza și pe durată determinată. Accesul la justiție și la căile de atac este garantat.
Constituția Croației consacră drepturi și libertăți civile și personale, de primă generație, cum sunt: dreptul la viață și interzicerea pedepsei capitale; inviolabilitatea și libertatea persoanei; inviolabilitatea domiciliului; protecția vieții personale și de familie, a demnității, reputației și onoarei; siguranța și confidențialitatea datelor personale; libertatea și confidențialitatea corespondenței; libertatea conștiinței și a practicării unei religii; libertatea de exprimare, precum și dreptul de a protesta; libertatea de asociere și libertatea întrunirilor; dreptul de a lua parte la gestionarea treburilor publice, dreptul de petiționare și dreptul de acces la serviciile publice; dreptul de azil.
Constituția grupează distinct drepturi economice, sociale și culturale precum dreptul de proprietate și limitele ce pot fi aduse acestuia; dreptul la moștenire; libertatea de a munci și interdicția muncii forțate; dreptul la remunerație; dreptul la protecție și asistență socială; dreptul la grevă; dreptul la educație și autonomia universitară; dreptul la un mediu înconjurător sănătos și la o viață sănătoasă.
Conform Constituției Croației, tratatele internaționale pot fi încheiate, în funcție de natura și conținutul lor, de Parlament, Președintele Republicii sau Guvern (art. 139). Parlamentul ratifică tratatele internaționale care implică modificări legislative, tratatele de natură militară și politică, precum și pe cele care presupun angajamente financiare pentru Republica croată. Tratatele internaționale prin care se acordă unei organizații sau alianțe internaționale competențe derivate din Constituție trebuie ratificate de Parlament cu o majoritate de două treimi din numărul deputaților. Tratatele care nu sunt supuse ratificării de Parlament sunt încheiate de Președinte la propunerea Guvernului sau de Guvern.
Toate tratatele încheiate cu respectarea condițiilor prevăzute de Constituție fac parte din dreptul intern și sunt mai presus de lege din punctul de vedere al efectelor juridice. Dispozițiile acestora pot fi modificate ori abrogate doar în condițiile și în modul specificat în cuprinsul lor ori respectând normele generale ale dreptului internațional.
Conform art. 142 din Constituție, asocierea sau secesiunea Republicii Croația în și față de diverse alianțe cu alte state poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul parlamentarilor, de Președinte sau de Guvern și se poate adopta doar prin referendum, pe baza majorității voturilor tuturor alegătorilor. Orice astfel de inițiativă care ar duce la reînnoirea comunității statelor slave din sud sau la orice altă formă de stat balcanic de orice fel este interzisă.
În baza art. 145 din Constituția Croației, dreptul Uniunii Europene se bucură de aplicare directă și de efecte directe în dreptul intern croat. Guvernul și Președintele reprezintă statul croat la Consiliu și în Consiliul Europei potrivit competențelor ce le revin în baza Constituției.
Cetățenii croați sunt cetățeni europeni și beneficiază de drepturile garantate acestora la nivel european și în special de libertatea de circulație și dreptul de ședere pe teritoriul altor state membre, de dreptul de a alege și de a fi ales în alegerile pentru Parlamentul European și în cele locale dintr-un stat membru, de dreptul la protecție diplomatică și consulară, de dreptul de a depune petiții la Parlamentul European, de a formula plângeri adresate Ombudsmanului European etc.
Curtea Constituțională a Croației este formată din 13 judecători, aleși cu o majoritate de două treimi de Parlament din rândul juriștilor remarcabili, în special judecători, procurori, avocați și profesori universitari de drept. Mandatul judecătorilor constituționali este de opt ani, el putând fi prelungit cu cel mult șase luni în cazuri excepționale. Funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatibilă cu oricare altă funcție publică sau profesională și se bucură de imunitate asemănătoare cu cea a membrilor Parlamentului.
Președintele Curții Constituționale este ales de membrii Curții, dintre ei, pentru un mandat de patru ani.
Atribuțiile Curții Constituționale includ verificarea conformității legilor și a altor reglementări cu Constituția, soluționarea plângerilor constituționale împotriva hotărârilor individuale ale organelor guvernamentale, ale organelor locale și regionale și ale persoanelor juridice cu autoritate publică atunci când aceste hotărâri încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului ori dreptul la autonomie locală și regională. Curtea mai poate decide asupra conflictelor de competență apărute între autoritățile statului și cu privire la punerea sub acuzare a Președintelui Republicii.
Deciziile prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea sau ilegalitatea unui act normativ au ca efect abrogarea legii sau anularea reglementărilor; în cazul în care Curtea Constituțională stabilește că un organ nu a adoptat o normă necesară pentru aplicarea Constituției, a unei legi sau a altei reglementări, deși era obligat să adopte o astfel de normă, ea notifică Guvernul în acest sens și informează Parlamentul pentru a ști ce reglementări este obligat să adopte Guvernul.
– formarea principatelor croate în secolul al șaptelea;
– Statul medieval independent al Croației, înființat în secolul al nouălea;
– Regatul Croaților, înființat în secolul al X-lea;
– păstrarea identității statului croat în cadrul uniunii croato-ungare;
– Hotărârea independentă și suverană a Parlamentului croat (Sabor) din 1527 cu privire la alegerea unui rege din dinastia Habsburgică;
– Hotărârea independentă și suverană a Parlamentului croat cu privire la Pragmatica Sancțiune din 1712;
– Concluziile Parlamentului croat din 1848 cu privire la refacerea Regatului Trinitarian al Croației sub autoritatea Banului, în baza dreptului istoric, național și natural al națiunii croate;
– Compromisul croato-ungar din 1868 cu privire la relațiile dintre Regatul Dalmației, Croației și Sloveniei și Regatul Ungariei, bazat pe tradițiile juridice ale ambelor state și pe Pragmatica Sancțiune din 1712;
– Hotărârea Parlamentului croat, din 29 octombrie 1918, de rupere a relațiilor de stat dintre Croația și Austro-Ungaria și afilierea simultană a Croației independente, pe baza invocării dreptului natural și istoric al acesteia ca națiune, cu Statul Slovenilor, Croaților și Sârbilor, proclamat pe fostul teritoriu al Monarhiei Habsburgice;
– faptul că Parlamentul croat nu a sancționat niciodată hotărârea Consiliului Național al Statului Slovenilor, Croaților și Sârbilor de a se uni cu Serbia și Muntenegru în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (1 decembrie 1918), proclamat ulterior (3 octombrie 1929) ca Regatul Iugoslavia;
– stabilirea Guvernului local (Banovina) al Croației în 1939, prin care identitatea statului croat a fost restabilită în cadrul Regatului Iugoslavia;
– punerea bazelor suveranității statului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin hotărârile Consiliului Antifascist de Eliberare Națională a Croației (1943), care este diferită de proclamarea statului independent Croația (1941) și, ulterior, prin Constituția Republicii Populare Croația (1947) și prin toate constituțiile ulterioare ale Republicii Socialiste Croația (1963–1990), în pragul marilor schimbări istorice, marcate de prăbușirea regimului comunist și de schimbările intervenite în ceea ce privește ordinea internațională la nivelul continentului european, națiunea croată, prin voința sa liber exprimată la primele alegeri democratice (1990), reafirmându-și statalitatea sa milenară.
– Noua Constituție a Republicii Croația (1990) și victoria în Războiul Patriotic (1991–1995), națiunea croată demonstrându-și voința și hotărârea de a constitui și apăra Republica Croația ca stat liber, independent, suveran și democratic.
Având în vedere datele istorice prezentate și principiile universal acceptate ale lumii moderne, precum și dreptul inalienabil, indivizibil, netransferabil și inepuizabil al națiunii croate la auto-determinare și suveranitate statală, inclusiv dreptul său păstrat integral la secesiune și asociere, ca premise de bază ale păcii și stabilității ordinii internaționale, Republica Croația a fost constituită ca stat național al națiunii croate și ca stat al membrilor minorităților naționale autohtone: sârbi, cehi, slovaci, italieni, unguri, evrei, nemți, austrieci, ucraineni ruteni și cetățeni croați de alte naționalități, cărora li se garantează egalitatea cu cetățenii de naționalitate croată și punerea în aplicare a drepturilor lor naționale în conformitate cu normele democratice al Organizației Națiunilor Unite și ale țărilor din lumea liberă.
Prin respectarea voinței națiunii croate și a tuturor cetățenilor acesteia, exprimată ferm la alegerile libere, Republica Croată este înființată prin prezentul act și se va dezvolta ca stat suveran și democratic în care egalitatea, libertățile și drepturile omului sunt asigurate și garantate și este promovat progresul economic și cultural și bunăstarea economică.
Suveranitatea Republicii Croația este inalienabilă, indivizibilă și netransferabilă.
Suveranitatea Republicii Croația cuprinde teritoriul său terestru, râurile, la cu rile, canalele, apele maritime interne, apele maritime teritoriale și spațiul aerian de deasupra acestora.
În conformitate cu dreptul internațional, Republica Croația își exercită drepturile sale suverane și jurisdicția asupra zonelor maritime, asupra fundului mării și asupra subsolului Mării Adriatice, situată în afara teritoriului său statal, până la granițele cu teritoriile învecinate.
Parlamentul croat ( Sabor) și poporul, în mod direct, hotărăsc în mod independent și în conformitate cu Constituția și cu legile:– cu privire la reglementarea raporturilor economice, juridice și politice din Republica Croația;
– cu privire la păstrarea patrimoniului cultural și natural și la utilizarea acestuia;
– cu privire la asocierea prin încheierea de alianțe cu alte state.
Republica Croația poate încheia alianțe cu alte state, păstrându-și dreptul său suveran de a decide cu privire la competențele care pot fi delegate și la dreptul de a se retrage în mod liber din astfel de asocieri.
Constituirea partidelor politice este liberă.
Organizarea internă a partidelor politice se face în conformitate cu principiile democratice constituționale fundamentale.
Partidele trebuie să facă publice sursele de finanțare și ale proprietăților pe care le dețin.
Partidele politice care, prin programele sau activitățile lor violente, au ca scop distrugerea ordinii democratice libere sau pun în pericol existența Republicii Croația sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a Republicii Croația va decide cu privire la astfel de situații de neconstituționalitate.
Statutul și finanțarea partidelor politice sunt reglementate prin lege.
Forțele armate ale Republicii Croația protejează suveranitatea și independența acesteia și apără integritatea teritorială a țării.
Republica Croația poate primi asistența statelor aliate, ca urmare a tratatelor internaționale ratificate, în privința protejării suveranității și independenței și apărării integrității sale teritoriale.
Forțele armate ale statelor aliate pot trece frontierele Republicii Croația și pătrunde pe teritoriul Republicii Croația sau opera în interiorul frontierelor naționale conform tratatelor internaționale ratificate ca urmare a unei hotărâri a Guvernului Republicii Croația, cu acordul prealabil al Președintelui Republicii Croația.
Republica Croația poate acorda asistență statelor aliate în caz de agresiune armată asupra unuia sau mai multora dintre ele conform prevederilor tratatelor internaționale, ca urmare a unei hotărâri a Parlamentului croat, la propunerea Guvernului Republicii Croația, cu acordul prealabil al Președintelui Republicii Croația.
Forțele armate ale Republicii Croația pot trece frontierele acesteia sau pot acționa la frontieră ca urmare a unei hotărâri a Parlamentului croat, la propunerea Guvernului Republicii Croația, cu acordul prealabil al Președintelui Republicii Croația.
Hotărârile menționate la alineatele 3, 4 și 5 ale prezentului articol vor fi adoptate de Parlamentul croat cu majoritatea a două treimi din membrii săi. Forțele armate ale Republicii Croația pot trece frontierele acesteia în vederea desfășurării de exerciții și antrenamente în cadrul organizațiilor internaționale de apărare din care Republica Croația, face parte sau la care se află în curs de aderare, precum și în vederea oferirii de ajutoare umanitare ca urmare a unei hotărâri a Guvernului Republicii Croația, cu acordul prealabil al Președintelui Republicii Croația.
Forțele armate ale statelor aliate pot trece frontierele Republicii Croația în vederea desfășurării de exerciții și antrenamente în cadrul organizațiilor internaționale de apărare din care Republica Croația face parte sau la care se află în curs de aderare, precum și în vederea oferirii de ajutoare umanitare ca urmare a unei hotărâri a Guvernului Republicii Croația cu acordul prealabil al Președintelui Republicii Croația.
În situațiile prevăzute la articolele 17 și 101 din Constituție, forțele armate pot fi folosite în vederea sprijinirii forțelor polițienești și a altor organisme guvernamentale, dacă natura pericolului o impune.
Forțele armate ale Republicii Croația pot, de asemenea, fi desfășurate pentru a sprijini lupta împotriva incendiilor și operațiuni de salvare și supraveghere și protecție a drepturilor Republicii Croația pe mare.
Organizarea apărării, ierarhiei, administrării și controlului democratic al forțelor armate ale Republicii Croate este reglementată prin prezenta Constituție și prin lege.
Stema Republicii Croația este stema tradițională croată formată din 25 de pătrățele roșii și albe, aranjate alternativ (argint). Drapelul Republicii Croația are trei culori: roșu, alb și albastru, cu stema
istorică a Croației în centru.
Imnul Republicii Croația este „Frumoasa noastră țară” ( Lijepa naša domovino). Descrierea stemei istorice și a drapelului croat, textul imnului și folosirea acestora și a altor simboluri ale statului sunt reglementate prin lege.În Republica Croația se vorbește oficial limba croată, care este scrisă cu caractere latine.
La nivelul anumitor unităților teritoriale locale pot fi folosite oficial și alte limbi, precum și caracterele chirilice sau alte tipuri de caractere, alături de limba croată și de caracterele latine, în condițiile prevăzute prin lege.
Capitala Republicii Croația este Zagreb. Statutul, competența și modul de organizare al capitalei Zagreb sunt reglementate prin lege.
Orice persoană din Republica Croația se bucură de drepturi și libertăți, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, convingeri politice sau de altă natură, naționalitate sau origine socială, proprietate, naștere, educație, statut social sau alte caracteristici.
Toți cetățenii sunt egali în fața legii.
Membrii tuturor minorităților naționale se bucură de drepturi egale în Republica Croația.
Egalitatea și protecția drepturilor minorităților naționale sunt reglementate prin lege constituțională, care trebuie adoptată prin procedura prevăzută pentru legea organică.
Pe lângă dreptul general de vot, dreptul special al membrilor minorităților naționale de a-și alege reprezentanții în Parlamentul croat poate fi prevăzut prin lege.
Membrilor tuturor minorităților naționale li se garantează libertatea de exprimare a naționalității respective, libertatea de folosire a limbii și alfabetului propriu, precum și autonomia culturală.
Drepturile și libertățile pot fi restrânse numai prin lege, în vederea protejării drepturilor și libertăților altora, a ordinii publice, a moralității publice și a sănătății. Fiecare restrângere a drepturilor sau a libertăților trebuie să fie proporțională cu natura necesității de restrângere, specifică fiecărui caz în parte.
În cazul în care se declară stare de război sau există o amenințare imediată la adresa independenței și unității statului sau în cazul unor dezastre naturale grave libertățile și drepturile individuale garantate de Constituție pot fi restrânse. O astfel de restrângere este impusă de către Parlamentul croat cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor săi ori, în cazul în care Parlamentul croat nu se poate întruni, la propunerea Guvernului și pe baza contrasemnăturii Prim-ministrului, de către Președintele Republicii.
Amploarea acestor restrângeri trebuie să fie adecvată naturii pericolului și nu poate duce la inegalitatea persoanelor pe criterii de rasă, culoare, sex, limbă, religie, naționalitate sau origine socială.
Nici în cazul unei amenințări imediate la adresa existenței statului nu se pot impune restricții cu privire la aplicarea prevederilor Constituției care vizează dreptul la viață, interzicerea torturii, tratamentele sau pedepsele crude ori degradante, cu privire la definiția legală a infracțiunilor și a pedepselor penale, la libertatea de gândire, de conștiință și de religie.
Dreptul de a ataca hotărârile pronunțate în primă instanță de instanțele judecătorești sau de alte autorități este garantat. Dreptul de a ataca hotărârile poate fi anulat în mod excepțional în cazurile prevăzute prin lege dacă sunt asigurate alte forme de protecție juridică.
Nicio persoană nu poate fi arestată sau reținută fără un mandat judecătoresc.
Un astfel de mandat trebuie citit și înmânat persoanei care este arestată, la momentul arestării.
Poliția poate aresta o persoană fără a avea un mandat atunci când se suspectează în mod rezonabil că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune gravă, așa cum este aceasta definită prin lege.
Persoana arestată trebuie prompt informată, în termeni pe care să îi poată înțelege, cu privire la motivul arestării și la drepturile pe care le are prin lege.
Persoana arestată sau reținută are dreptul să introducă o acțiune în fața unei instanțe, care va decide, fără întârziere, cu privire la caracterul legal al unei astfel de arestări.
Toate persoanele arestate și condamnate trebuie tratate în mod uman, cu respectarea demnității acestora.
Orice persoană care este reținută și acuzată de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să se prezinte în instanță, în cel mai scurt timp posibil precizat prin lege, și să fie achitată sau condamnată în termenul legal. Un deținut poate fi eliberat pe cauțiune pentru a se putea apăra.
Orice persoană care a fost privată de libertate sau condamnată în mod ilegal este îndreptățită, conform legii, la daune și la scuze publice.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, în fața unei instanțe stabilite în mod legal, independente și imparțiale, care va decide, într-un termen rezonabil, cu privire la drepturile și